12 dec. 2016

Au trecut si alegerile astea. Ce avem?

- O majoritate PSD-ALDE, sprijinita de socialistii si marxistii europeni (majoritatea finantati de Soros - ca sa nu fie discutii). Mesajele de sustinere ale liderilor stangii europene adresate lui Dragnea inainte de ziua alegerilor ne arata o stanga UEuropeana aflata in criza, care are nevoie disperata de PSD si ALDE pentru a se salva. Faptul ca Dragnea e condamnat penal sau ca PSD nu se conduce dupa vreo ideologie, alta decat cea a banului si a jafului, nu are nicio importanta pentru stanga europeana.
- Un PNL in deriva, care si-a pierdut busola atunci cand a cazut in capcana PSD, formand USL si punand doctrina partidului "in paranteza". Fuziunea cu PDL nu a fost decat o continuare a derivei in care se afla partidul, lipsit total de substanta doctrinara, de strategie, de lideri si de orice opozitie interna. Nu cred ca exista precedent in politica in care un partid sa se arunce cu aceeasi disperare, in decurs de numai doi ani, din bratele unui partid in ale altuia, ambele provenite din sinistrul FSN, continuatorul PCR. Aceste miscari au debusolat total electoratul liberal. Banuiesc ca scurgerile acestui partid catre ALDE, USR sau PMP vor continua si in viitor.
- Un partid foarte nou, USR, care inca nu reprezinta nimic mai mult decat o speranta. Partidul nu e reprezentat in UE, iar aici nu s-a conturat clar ideologic, promovand un mesaj populist. Partidul are sanse foarte mari sa se dezintegreze total in viitor, precum PPDD, sau sa se divida.
- Un partid-secta, PMP, creat in jurul fostului presedinte Basescu, cu singurul scop de a-l proteja pe acesta de "ghearele" Justitie.
- Vesnicul partid etnic, UDMR.
- Un electorat nationalist, traditionalist, de aproximativ 5-6%, controlat si divizat pentru a fi tinut departe de reprezentare in Parlament de personaje apropiate serviciilor precum Munteanu si Ghita. Mai tineti minte manipularea cu Munteanu - 35%? Popularitatea reala a personajului era de 1%, cu tot cu PNTCD, precum vedem azi in datele comunicate de BEC. Banuiesc ca dupa misiunea asta MM, zis si "Ioan", va disparea din nou in neant...
Avand in vedere "oferta" politica de mai sus, consider ca absenteismul celor 60% a fost optiune politica, un mesaj clar de respingere fata de toata clasa politica, si nu o abdicare de la indatoririle cetatenesti.


5 dec. 2016

Atata poate comunismul...

Pare o intamplare amuzanta, dar nu e. Masina l-a lasat balta pe “El Lider Maximo” chiar pe ultimul sau drum. Lumea posteaza amuzata intamplarea pe Facebook, desi nu e nimic de ras in treaba asta.

In Cuba inca functioneaza automobile de dinaintea revolutiei cubaneze. Suratele lor mai tinere cu 10, 20 sau 30 de ani se strica mereu. Primele sunt limuzine americane avand 60 de ani si peste, cu un kilometraj incredibil la bord, produse intr-un sistem de “exploatare a omului de catre om”. Celelalte sunt masini din fostele tari comuniste, produse de un sistem lipsit de competitie interna, dar plin de “intrajutorare tovaraseasca”. Nicio tara comunista n-a reusit vreodata sa produca un automobil cat de cat decent, daca nu fiabil. Chiar produse sub licenta, copiate pana la ultimul surub, masinile fabricate in “sistemul lipsit de exploatare a omului de catre om” te lasau in drum cand iti era lumea mai draga. Cu o Dacie, un Trabant sau un Moskvici stiai cand pleci, dar nu stiai niciodata cand ajungi.

Cat de competitiva este o economie se vede in produsele sale, iar automobilul este, inainte de toate, un etalon. El este un rezultat, defineste un sistem si ilustreaza cum functioneaza respectiva societate. As paria pe orice ca, daca in loc de jeep-ul sovietic, remorca cu ramasitele lui Castro ar fi fost trasa de taxiul cu care am mers azi - un Logan harbuit, avand 300.000 kilometri facuti in traficul bucurestean - nimic demn de semnalat nu s-ar fi intamplat.

In cazul comunismului, nu mai e nimic de adaugat. Atata poate acest sistem! Nici sa-si duca liderul la groapa nu e in stare!