Lantul slabiciunilor. Doar trei zale.

Corneliu era un lider politic complet zanatec, dar Olguta il iubea. Era slabiciunea ei. Cand filozoful Gabriel l-a amenintat pe Corneliu – cu judecata, nu cu bataia – Olguta a sarit ca arsa. A declarat ca il va apara chiar fizic, desi Corneliu batea bine suta de kile, iar Olguta nu sarea de cincizeci nici iarna, de gerul Bobotezei. Dar Olguta stia karate!

Anii au trecut si Olguta a schimbat partidul. A ajuns o mare primarita. Apoi a fost retinuta si arestata. Elena a dezvoltat atunci o slabiciune brusca pentru Olguta. A afirmat ca e in stare sa se duca la Beciul Domnesc sa protesteze impotriva arestarii Olgutei. E de inteles. Si Elena e femeie; simtise si ea zanganitul catuselor la maini.

Traian are o slabiciune publica pentru Elena. Toata lumea stie. Slabiciunea e atat de mare incat Traian a scris, cu mana lui, pe Facebook, ca nu se va dezice de Elena nici daca ea va fi condamnata definitiv. Asta pentru ca loialitatea este un lucru rar, a explicat Traian. Iar slabiciunea lui e direct proportionala cu loialitatea ei. 

Gabriel (da, da, acelasi Gabriel de mai sus!) are o slabiciune pentru Traian. Cand Traian se afla in ultimul sau an de mandat, si le facuse pe toate, Gabriel a declarat ca Traian s-a ridicat la inaltimea exigentelor sale. Si ca el, personal, s-a recunoscut in valorile lui Traian. Asa ajungem, printr-un lant al slabiciunilor, de la Corneliu la Gabriel.

Caragiale a avut nevoie de vreo zece slabiciuni ca sa-l treaca clasa pe elevul Mitica Dascalescu, dintr-a VI-a. Dar in secolul al XIX-lea lucrurile mergeau mai greu. Astazi, ca sa treci de la un grobian poet de curte, complet amoral, la cel mai important filozof al dreptei (si al moralei) iti trebuie doar trei slabiciuni: Olguta, Elena si Traian.