30 aug. 2011

Sugestie sigla...



Cristian Preda: "(...)As schimba sigla, pentru ca e folosita in Europa doar de socialisti.(...)"

Cum am inteles ca PDL se reorienteaza catre o alta culoare, si cum se vede ca domnului Cristian Preda nu-i mai place trandafirul socialist pe sigla partidului, i-as recomanda drept simbol musca. Nu stiu insa care dintre ele: cea albastra, musca de carne, atrasa de cadavre aflate in descompunere, sau musca verde care trage la balega?

Portocaliii. O noua specie (de oameni?)

Ce ar mai fi de spus despre Bleen si declaratiile sale? Reactia a fost una de bun crestin (sic). Asta o spunea, ieri, Mihail Neamtu, un alt propagandist portocaliu notoriu:
"mihai neamtu
august 29th, 2011 at 22:14

Tocmai o stinga cioraniana, solidara cu sinucigasii, ne lipsea. Umanism fara frontiere. Cit despre Mirel, a pacatuit prin a exprima cu o anumita vehementa o convingere pro-life. Asa sta bine optimistilor de drepta.(...)"


Portocaliii ii aproba atitudinea. Normal. Ei sunt o noua specie. Daca mori langa ei te scuipa ca i-ai deranjat, ca le-ai violat intimitatea si imaginea de pe retina curata. Daca nu esti de acord cu ei te vaneaza, ca in poza de mai jos (via Romania Libera). Eugene Terrorblanche e si el, de fapt, un portocaliu. In locul lui putea sta confortabil Bleen sau Neamtu. De fapt, moartea nu-i socheaza. Cel mult ii deranjeaza, pentru ca le intrerupe mestecatul chewing-gum-ului.

In locul lui Bleen, insa, as fi mult mai prudenta. Nu stiu daca slujitorul lui Lazaroiu si-a dat seama ca a trecut zilele trecute, ca prin minune, pe langa ceva ce putea sa-i fie lui fatal. Sinucigasul din Predeal ar fi putut sa-l vada, sa-l recunoasca, iar deznodamantul sa fie cu totul altul. A avut ceva noroc. Aflat la doar doi metri de sinucigas, reprezentantul guvernului nu a fost observat. Nu stiu insa daca, dupa ce a facut toate aceste declaratii care au aparut alaturi de poza lui in toata presa, data viitoare va mai avea acelasi noroc. I-as recomanda sa fie mult mai atent in urmatorul concediu.

Basescu, Geoana si Rosia Montana - 2009

Pozitia fata de Proiectul Rosia Montana

Traian Basescu
"Nu am o parere consolidata in acest moment. In principiu mi-as dori ca Romania sa extraga cele 600 tone de aur si 2000 de tone de argint. Personal, voi fi sustinatorul solutiei recomandate de specialist. Nu voi influenta politic nicio decizie. Dar ar trebui sa le exploatam singuri, cu conditia sa nu afectam sit-urile arheologice si mediul inconjurator."

Mircea Geoana
"Pana nu voi fi convins ca acest proiect nu dauneaza mediului inconjurator voi fi impotriva acestui proiect."

27 aug. 2011

Viziunea pe turism

Din ciclul "Turist prin orasul meu" va prezint astazi viziunea lui Transildania, turist in Sibiu si Cluj. El a facut fotografiile, eu le-am selectat si am facut cele doua clipuri. Ambele orase sunt frumoase, insa va rog sa remarcati ca se simte amprenta pe care o lasa municipalitatea, Sibiul fiind mai ingrijit. Poate mai sunt multe de facut dar la Sibiu, iata, s-a reusit eliminarea firelor suspendate care iti "strica" fotografiile, iar masinile, nu stiu cum au facut, dar aproape nu le vezi in centru.



26 aug. 2011

"Ce ar fi fost daca..."

De cand am inceput sa votez, din '90 incoace, mi s-a intamplat de foarte multe ori sa nu votez cu castigatorii. In cele mai multe dintre cazuri, castigatoare au fost FSN si partide provenite din FSN. Cu toate astea, m-am bucurat ca inclusiv pe vremea anilor rosii de la inceputul deceniului trecut, sa fiu reprezentata in Parlament de liberali sau de taranisti.

In ideea asta, stau si eu si ma intreb, ca europarlamentarul Cristian Preda, "Ce ar fi fost daca...". Ce ar fi fost daca am fi votat in sistem uninominal majoritar la inceputul anilor '90? Va rog sa faceti un exercitiu de imaginatie si sa va inchipuiti cine ar mai fi intrat, si cine nu, in Parlamentul acelor vremuri. Daca vreun liberal sau vreun taranist ar fi castigat din primul tur alegerile... Si va asigur ca nu ar fi castigat nici macar Corneliu Coposu, iar opozitia ar fi avut un 2% sfasietor, deoarece si acesta ar fi provenit de la UDMR.

Domnul Preda insa gandeste in continuare ca un utecist si ma intreb sincer, daca pune problema asa cum o pune, facand propaganda celui mai nedemocratic sistem de vot, daca nu a votat atunci tot cu... castigatorii. Daca insa si-a schimbat teoriile intre timp, ca un cameleon politic, asa cum sugereaza prietenul Transildania, nu pot sa ii transmit decat sa-i fie rusine. Inclusiv pentru manipularea pe care o face cu UDMR.

Imi doresc sa fiu reprezentata in Parlament, asa cum cred ca va doriti toti cei carora va pasa de politica si de tara asta. In cazul in care se aplica votul uninominal majoritar, daca nu as vota cu castigatorul, votul meu si al multora dintre voi ar fi aruncat pur si simplu la cosul de gunoi.

Sa luam un caz in care castigatorul are un procent extrem de mic, 29%, si e doar la patru voturi distanta fata de al doilea plasat, cu 28,9%. Nu discut acum daca cele patru voturi nu sunt cumva furate. Putem avea situatia asta nu doar intr-un colegiu, ci in mai multe, poate chiar in majoritatea. Ce se intampla cu toate celelalte voturi ale noastre, care nu vor mai fi nicicum redistribuite? Unde va mai fi reprezentativitatea? Unde va mai fi legitimitatea celui ales cu doar 29% de voturi la o prezenta generala de... 29%?

Mi se pare de neconceput ca societatea civila nu sare revoltata sa atace acest subiect. Daca ar fi fost pusa problema in anii '90, toate vocile importante ale ei, tot GDS-ul ar fi luptat pana la moarte impotriva acestei mizerii.

Sunt din nou dezamagita si de opozitie. Care cu jumatate de gura, jumatatea provenita din FSN, mustaceste incantata aproband acest sistem propus de PDL si Traian Basescu, sistem care, chipurile, "ne-ar fi de folos noua acum". De parca Traian Basescu a propus vreodata ceva sa foloseasca adversarilor. Cativa liberali insa au sesizat exact pericolul si au atras atentia, iar cea mai puternica voce a fost de data aceasta cea a lui Varujan Vosganian care a avertizat: "PNL va regreta amarnic daca accepta alegerea parlamentarilor intr-un tur"

Si e simplu de inteles de ce PNL va regreta amarnic daca accepta asa ceva. Pentru ca acest partid, singur, nu va mai reusi niciodata sa schimbe legea in Parlament. Si va ramane captiv in cadrul unei aliante, ceea ce probabil se si doreste, legea VUM producand efecte ireversibile. Dar sa ne intoarcem in istorie si sa ne intrebam iar si iar: "Ce ar fi fost daca...". Si sa ne mai intrebam si daca vrem neaparat, pe pielea noastra, sa constatam ce.

25 aug. 2011

Nu toti sunt la fel

Exista state in care democratia functioneaza mai bine decat la noi, in care fiecare persoana care candideaza semneaza o declaratie prin care se obliga ca, pe timpul mandatului, sa puna mai presus de orice loialitatea fata de cele mai inalte principii morale si sa nu intre in afaceri cu statul, nici direct nici indirect. Candidatii sunt obligati astfel sa garanteze ca functiile publice pe care le ocupa sunt in primul rand functii de incredere publica.

Atunci cand aceste declaratii sunt incalcate, in timpul exercitarii mandatului, cei care o fac sunt supusi unor sanctiuni din partea partidului care i-a propulsat, sanctiuni care incep de la cenzura (mustrare oficiala) si pot duce pana la expulzarea din partid si din functia pe care o detin, isi pot pierde chiar mandatul.

Romania Curata publica doua liste cu parlamentari (deputati si senatori) care fac afaceri cu statul. Aici sunt deputatii, aici senatorii. Daca listele facute de Romania Curata sunt exacte, raportul putere opozitie este de 37 la 29, cu specificatia ca PDL apare ca cel mai corupt partid, iar PNL este singurul care, macar la Senat, nu are niciun parlamentar care sa faca afaceri cu statul. O veste buna. O veste care ne indreptateste din nou sa speram si sa spunem: nu toti sunt la fel!

24 aug. 2011

Un sinistru deosebit de grav

In legatura cu tema comasarii alegerilor va rog sa cititi mai intai la Constantin Gheorghe. Dupa ce am stabilit ca nu e decat o noua diversiune pedelista, hai sa ne si distram putin pe seama lor.

Pentru aceasta comasare a alegerilor, Sulfina Barbu spune ca mandatele alesilor locali pot fi prelungite cu sase luni. Am cautat si am gasit ca: "Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organica, in caz de razboi, calamitate naturala, dezastru sau sinistru deosebit de grav."

Avem vreuna din aceste situatii? Da, daca PDL va accepta sa motiveze ca Traian Basescu este o calamitate naturala, un dezastru, un sinistru deosebit de grav sau toate trei la un loc.

P.S. - Cititi si... Varujan Vosganian: "PNL va regreta amarnic daca accepta alegerea parlamentarilor intr-un tur"

23 aug. 2011

Ce facem ca sa nu existe frauda electorala? Micsoram pedepsele?

O zi intreaga am navigat prin blogosfera si am citit tot felul de opinii legate de recentele alegeri. Analize, constatari, anticipari confirmate... Cei care scriu sunt atat persoane care se declara de stanga, precum prietena mea Lucia Verona sau Mordechai, dar si de dreapta, precum Mos Califar, Horatiu Buzatu, Gondolin Shandor. Aici, in online, unde vocile sunt mai critice, pot spune ca alianta stanga-dreapta functioneaza, si chiar daca crezul meu politic e total diferit de crezul Sibillei, ma pot intelege perfect cu ea la nivel de principii.

De doua zile este acuzata frauda PDL. Sunt foarte de acord ca ea a existat. As fi bagat mana in foc ca va exista, chiar fara sa o experimentam in aceste alegeri. Si cred ca in 2012 ar putea atinge cote imense. Dar, ca sa nu existe frauda, sau cel putin ca sa o reducem, as fi preferat ca, in luna iunie, senatorii PSD si PNL sa nu voteze in bloc varianta soft a legii prin care se micsorau pedepsele pentru darea de mita in campaniile electorale. Detalii aici si aici. Varianta dura ar fi insemnat si interzicerea folosirii oricarui material electoral cu exceptia bannerelor, a afiselor electorale si a documentelor tiparite ce cuprind oferta electorala a candidatului sau a partidului politic aflat in cursa electorala. Am scris si atunci pe acest subiect, dar nu a reactionat prea multa lume.

Gondolin Shandor scrie astazi (si) pe acest subiect. Spune ca ar fi necesara "Interzicerea prin lege a alocării de resurse bugetare către primării în proximitatea alegerilor, înăsprirea pedepselor pentru mita electorală şi o mai clară definiţie a acesteia precum şi alte prevederi ar putea să limiteze dramatic manipularea electoratului de către partide" Foarte corect si frumos. Sunt 100% de acord cu el. Dar nu era mai simplu sa facem asta din iunie, cand sansele ca o lege mai aspra sa treaca erau mai mari in Senat?

Il intreb asta si imi raspunde, printre altele: "Oricum, for decizional este Camera Deputatilor, unde USL a depus amendamente in sensul majorarii pedepselor si reducerii evantaiului de materiale care vor putea fi considerate ca promotionale in campaniile electorale. Iar acolo pozitia parlamentarilor liberali va fi extrem de hotarata, pentru ca acestia sunt condusi de Tariceanu."

Totusi, stim foarte bine care sunt majoritatile in Senat si in Camera Deputatilor. Acum PDL are la Camera chiar un om in plus, dupa esecul nostru de la Neamt. Daca exista o sansa ca sa impunem masuri mai drastice, sansa aceea se numea Senat. In Camera Deputatilor nu exista deocamdata, oricat de hotarata ar fi pozitia parlamentarilor PNL, si oricat de ferm Tariceanu, nicio speranta ca o astfel de lege sa treaca. Urmaresc destul de atenta cum se voteaza, si am vazut deja de prea multe ori cum in Camera Deputatilor trec fara probleme legi organice, exact cum vrea PDL-ul.

Desi de fiecare data am acuzat vehement frauda PDL, de data asta mi-e mai greu sa o fac. Iar motivele sunt exact cele de mai sus. Cum pot eu tine trena unui lider care acuza (pe buna dreptate) ca am fost furati, cand cu doua luni inainte m-a dezamagit votand pentru menajarea celor care fraudeaza? Vreau cu toata forta sa scapam de regimul PDL-Basescu, un regim nedemocratic si corupt pana in maduva oaselor. Insa cu astfel de pozitii ale celor in care ne punem increderea, mi-e din ce in ce mai greu sa sper ca vom reusi. USL trebuie sa fie altfel si altceva ca sa adune cat mai multe voturi. E singura speranta si, pentru multi, unica alternativa rationala.

P.S. - Va recomand o foarte interesanta pozitie a Medusei pe tema votului uninominal majoritar.

22 aug. 2011

Schimbari din mers

Ieri, opozitia a mai pierdut un mandat in Parlament, si anume cel castigat de Victor Surdu - PSD - la alegerile din 2008. Putem spune ca in Camera Deputatilor PDL s-a mai intarit cu un om. Dupa cum arata cifrele in numaratoarea finala, atat in judetul Neamt cat si in Maramures opozitia nu a reusit sa fie de-ajuns de credibila si performanta, sa convinga, sa scoata lumea la vot.

PDL in schimb ramane, asa cum il stim, un partid care uzeaza de furt, de santaj, de amenintare, de fonduri enorme, de promisiuni fara acoperire. Si asta in special in zonele din rural, unde "poporul" mai are probabil o singura preocupare si grija: sa reziste de pe-o zi pe alta.

Nu e timp de prea multe discutii, iar USL trebuie sa schimbe din mers strategia daca vrem ca in 2012 sa castige. Din cate am citit, principalele nemultumiri ale societatii civile fata de opozitie se refera la: desemnarea candidatilor, comunicarea slaba, neimplicarea tuturor energiilor partidelor USL, lipsa unor mesaje pe domenii.

In legatura cu desemnarea candidatilor am propus de mai multe ori sa fie facuta pe baza unui cod etic de conduita, prin care USL se obliga sa verifice fiecare candidat, sa nu propuna persoane asupra carora planeaza, inainte de a fi propuse, suspiciuni de coruptie sau de comportament imoral, care au avut afaceri cu autoritatile publice (primarii, ministere) sau care au fost, dupa 2008, membri PDL.

In rest, toata blogosfera trateaza azi tema alegerilor. Va recomand sa cititi la Transildania (din nou, foarte important, despre votul uninominal majoritar), la Horatiu Buzatu, la Cepeca (aici si aici), la Vasi Baescu si sa intrati in dezbaterea bloggerilor pe "Spune si tu".

19 aug. 2011

Turist prin orasul meu

Acum doua zile aveam o intalnire, cateva persoane, undeva in Piata Universitatii. Si, pentru ca ajunsesem destul de devreme, ne-am plimbat putin prin zona. Am intrat mai intai prin pasaj si am vazut ca in magazinul de suveniruri au steaguri cu stema regala si sigla Regelui Mihai in cele patru colturi. Imi spusese Vasi ca au adus, asta dupa ce un timp am tot intrebat noi, inclusiv acolo, unde am putea sa gasim unele mai de calitate. Cand ieseam din pasaj, pe scari, am vazut Muzeul de Istorie. Dintr-o data parca cu alti ochi! Renovat, luminos, parca era o bijuterie care stralucea in soare. Pana nu demult nici nu il mai vedeam. Gri, tern, parca era ascuns trecatorilor...

Un Rolls Royce galben, elegant, parcat in curte si portile larg deschise parca te invitau sa intri. Am intrat sa-l vizitam, de ce nu... Nu mai intrasem pe-acolo, cred, din copilarie... O cladire pe langa care pana acum treceam indiferenta, doar pentru ca municipalitatea nu il pusese in valoare, nu il intretinuse asa cum era normal. M-am bucurat sa vad obiecte care apartinusera lui I.C. Bratianu, lui Heliade Radulescu, lui Rosetti, celebrului primar Pache Protopopescu, alte fragmente din istoria orasului pe care poate le-am uitat.

Iesind din muzeu m-am uitat cu ochi de turist curios catre orasul pe care il cunosc atat de bine, si care pe alocuri incepe sa dea semne ca redevine un oras european. Am plecat mai departe, fara sa pot evita cateva anticariate, carora impreuna cu colegii mei de la Clubul Bloggerilor Liberali am ajuns sa le facem intens vanzare, de cand intalnirile noastre au loc in zona centrului vechi.

S-a tot vorbit despre turism zilele astea. Nu cred ca avem nevoie de ceva spectaculos ca sa atragem turistii din tara sau de-afara. Imi confirma acest lucru si Adrian Craciunescu, intr-un comentariu la o postare anterioara. Romanii sunt grandomani si au prostul obicei sa se creada buricul pamantului, poate dintr-o imensa frustrare, sa isi imagineze ca numai prin ceva kitschos, imens, iesit din comun, de multe ori in sensul cel mai horror cu putinta (vezi Ceausescu si Dracula), putem atrage atentia. De fapt trebuie pur si simplu sa pastram, sa intretinem, sa reparam ceea ce avem deja. In Bucuresti, in Cluj, in Sibiu, la Timisoara si in atatea alte mari orase... Pastrate asa, orasele, locurile, casele, le vom privi in primul rand noi cu placere si ne vor da acea stare de bine, de prosperitate, de curat. Si, daca le vom privi noi asa, le vor vedea la fel si altii.

P.S. - Inainte sa va arat cateva fotografii facute de mine sau de Marius Rizea, va recomand insa sa cititi si despre Cluj. Prietenul Transildania a scris un articol exceptional, preluat si de Ziua de Cluj, despre orasul in care s-a nascut, si pe care astazi clujenii (si nu numai) il aniverseaza. La multi ani, Cluj!


18 aug. 2011

19 august, o zi importanta pentru romani: 130 de ani de la nasterea lui George Enescu

Google e primul care celebreaza evenimentul.



PDL vrea sa il fetisizeze pe Ceausescu

Pana si o basista fanatica precum Sabina Fati a sesizat ceea ce orice om normal la cap sesizeaza. Citez:

"Pentru majoritatea românilor, comunismul a fost o idee bună, pe care ar vrea să o repete. Ministra Turismului, Elena Udrea, le oferă acestor nostalgici un Circuit Ceauşescu după modelul „drumurilor roşii“ din Coreea de Nord sau China.

Într-o ţară unde rănile regimului comunist sunt nevindecate, unde trăiesc încă oamenii care au făcut închisoare politică, au suferit umilinţe nesfârşite şi domicilii forţate, Elena Udrea lansează cu zâmbetul pe buze noul traseu turistic „Pe urmele familiei Ceauşescu“. Pentru ea, comunismul face parte dintr-o istorie care poate fi comercializată, deşi Circuitul Ceauşescu va fi, în acelaşi timp, un itinerar propagandistic după modelul inaugurat de Mao şi preluat ulterior cu pasiune de Kim Ir-Sen şi de ruşii care-l regretă încă pe Stalin. (...)

Lansarea ideii Circuitului Ceauşescu ar putea fi utilă din punct de vedere electoral dacă PDL vrea să-şi schimbe alegătorii şi orientarea sau dacă vrea să-şi dea mâna cu Vadim Tudor, singurul politician român, în afara Elenei Udrea, care defilează fără complexe la braţ cu defunctul dictator. (...)"


Nu ca face un ministru PDL o astfel de gafa e important si trebuie subliniat, ci ca daca Basescu era un adevarat anti-comunist, daca condamna in mod real comunismul, in cateva ore acest ministru primea un sut in fund. Oare ce zice Tismaneanu?

Foto: Romania Libera

Cu ochii-n soare!


Nu stiu (inca) cine a facut poza pe care am gasit-o aici. Poate prietenul - consilier - fost vanzator de usi... Insa e mortala! Cineva, pe facebook, imi sugereaza ca e vorba despre solidaritate sociala. Solidaritate cu romanii care dorm in gunoaie? Sau despre protectie. Protectie solara?... Altcineva imi spune ca ar putea fi vorba de o premonitie: "Lazaroiu lasat cu ochii-n soare". Voi ce spuneti? :))

16 aug. 2011

M-am saturat de certitudini, de scenarii, de sondaje, de etichete...

Vorbeam zilele trecute cu cineva de la Paris. Imi spunea despre unele mesaje care ii vin de la Bucuresti. Pline de certitudini care te infurie. Concluziona trist: "Romania exceleaza in domeniul asta nenorocit, al certitudinilor."

Nu e un subiect nou, dar traim intr-o vreme in care numai despre certitudini nu se poate vorbi, iar tema trebuie tratata cu mai multa seriozitate. Uneori mi se pare chiar amuzant cum, in jurul nostru lumea e cuprinsa de incertitudini, chiar si in tarile considerate foarte sigure, iar noi, la Bucuresti, proiectam de zor un viitor luminos, fie ca suntem din tabara puterii, fie din cea a opozitiei. Zau, e ridicol.

Despre putere nu vorbesc. E inutil. Stim mesajul. "Nu e nicio criza! Taxele o sa le micsoram imediat, dupa ce le mai marim doar putin, iar salariile le marim sigur, sigur, dupa ce le mai taiem o data" Combinat cu mai noul: "Noi nu suntem populisti!" Nu, deloc.

O sa ma refer insa putin la mesajele care vin dintr-o anumita zona a opozitiei, pe care le percep la fel de optimiste, de un optimism bolnav, si la frenezia sondajelor. Chiar incep sa ma irite. Ascultand sau citind diversi analisti politici din tabara opozitiei descoperi imediat certitudinile. USL e deja castigator, asta nu intra in discutie. Toate sondajele spun asta, nu?

Stim sigur, sigur cum voteaza Bucurestiul, sectorul 2, sau judetul Giurgiu. Si pentru ca stim sigur, facem repede si desemnarea candidatilor pentru anul viitor. Uneori pe bloguri sau in studiouri de teleiziune. Daca si bursa zvonurilor confirma faptul ca un candidat sau altul va fi castigator, imparteala e deja facuta. In plus, se pun etichete simple. Aia sunt de dreapta, ceilalti sunt de stanga. (Am rezolvat cu electoratul !) X e in gratiile lui Ponta, Y nu. (Am stabilit si candidatii !)

Scuze, dar asta nu e politica. Nu e nici macar analiza politica. In plus, vorba lui Cepeca, modul acesta de abordare si de prezentare a lucrurilor, pe cei informati si cu bun-simt ii jigneste. Il citez: "După părerea mea, toate scenariile omit, cu bună știință (?!), actul de voință al oamenilor care vor vota. De ei nu se ține seama. În plus, modul acesta de abordare a problemelor jignește, consider eu, demnitatea celor de bună credință. Este un subiect asupra căruia simt nevoia să insist, pentru că îl consider deosebit de important."

La urma urmelor si Dan Diaconescu se prezinta ca "viitorul presedinte al Romaniei". Cu o certitudine triumfalista. Ba unele "sondaje" incep sa ii dea si aripi. Cum si din opozitie, probabil, multi au plecat intr-o lunga vacanta, cu certitudine, surazatori, increzatori, cu stampila votat aplicata multiplu pe piept. Dar pana una-alta, doar puterea are cu-adevarat putere. Iar asta, pana in momentul cand Boc va pleca de la Victoria si Basescu de la Cotroceni, chiar ca e o certitudine.

Mai e ceva... Vad ca toate analizele se fac numai in functie de persoane, fara sa se refere, de exemplu, la aberatia care a fost votata ca lege electorala. Persoanele azi sunt, dar maine pot sa nu mai fie... Nu punem prea mult accentul pe persoane si nu pe teme, idei, programe, cazand iar in capcana intinsa de mass-media?

De la aceste analize simpliste, dupa mine cu valoare zero, de la aceste scenarii de desene animate, ba cu Patriciu prim-ministru peste piticii lui Lazaroiu, ba cu Oprescu deja primar, ori chiar presedinte – desi uitam ca in 2009 a luat doar 3 procente la prezidentiale – de aici, deci, si pana la votul concret, drumul e lung si plin de incertitudini.

Am avut ocazia sa vad in unele fiefuri PNL cum se fac cu adevarat voturile. Nicio legatura cu sondajele, cu scenariile, cu etichetele... Am vazut cat trebuie sa muncesti, ca om politic, ca sa convingi fiecare votant. De exemplu prin Ardeal, in zone majoritar maghiare, unde niciun sondaj nu ar fi dat PNL castigator dinainte, au fost sate castigate. Analistul ar fi spus cu certitudine: "Asta e si asa va fi. O spun cifrele.", punand scurt, cu un an inainte, o eticheta. Daca politicienii s-ar fi bazat doar pe asta?

15 aug. 2011

Sa ne reculegem...

Nimic din ceea ce vad in jur nu seamana cu ceea ce ar trebui sa fie aceasta zi. Un exemplu aici. Altul aici.

Sa ne reculegem...

Cand il citesc pe Mihaies, borasc instant...


E murdar si scrie in acelasi stil incalcit si vindicativ ca Brucan in anii '50. Incearca o strategie ieftina, sa il enerveze pe Patriciu, numindu-l un biet soricel liberal care tropaie asurzitor. Se face ca nu l-a auzit pe Tariceanu, care a spus despre cantecele de sirena ale pedelistilor ca il scarbesc. Nu-l aude nici pe Orban, liber sa declare pe unde vrea ce vrea, spunand ca "PDL, dacă ar fi fost de dreapta, nu ar fi crescut taxele şi nu ar fi lovit clasa de mijloc. S-a dovedit o formaţiune populistă fără ideologie." O loveste in treacat, cu ura, si pe doamna Zoe Petre, folosind un joc de cuvinte pe care il fac postacii basescieni pe net. De fapt nu m-ar mira ca Mihaies sa fie unul dintre cei ce inunda cu flegme portocalii internetul. Platit de putere sa injure e, asa ca o poate face foarte bine si anonim. Nu?

12 aug. 2011

Casa lui Ion Mihalache... Ce se intampla in Dobresti?

Aflu de pe blogul Madalinei despre un anunt pe un site de imobiliare: "vand casa istorica, 40.000 euro"

Da, 40.000 de euro si un anunt pe un site de imobiliare. Atat valoreaza memoria fruntasului taranist Ion Mihalache, fondator al partidului, fost ministru, omorat intr-o inchisoare cu regim de exterminare fizica, intr-o tara care a condamnat, chipurile, comunismul. Familia, exasperata, nu isi mai doreste decat sa scape de procese si de sirul lung de probleme:

"Imobilele au fost cerute in baza Legii 10/ 2001, s-au acordat despagubiri de 90.000 lei, neprimiti nici pana astazi. Dosarul s-a plimbat pe la ANRP anul trecut, de unde a fost retrimis la primaria Dobresti pentru completare, iar la data de 02 aug 2011, a fost restituit, din nou, pentru motivarea imposibilitatii restituirii in natura. Primarul refuza sa-l restituie in natura, desi, din motivarea respingerii de catre ANRP, reiese clar ca restituirea se va face numai in natura. Exasperati de aceasta imobilitate a organelor statului care isi paseaza responsabilitatea de 10 ani si vreo 8 procese, cautam persoana interesata sa preia acest dosar."

Legat de subiect, Daniel Gheorghe imi scrie pe facebook: "Aici trebuie facut un muzeu, o casa memoriala Ion Mihalache, dupa modelul Centrului Cultural Bratianu de la Florica, tot in Arges! Cat ne va mai costa oare nepasarea fata de eroii neamului asta si dictatura neamului-prost?"

Da, o idee buna. Inteleg ca primarul este liberal. Un anume domn Traian Baicu. Nu stiu mai multe amanunte, nu stiu ce vina are justitia, primarul sau chiar familia, insa PNL ar putea sa verifice ce se intampla acolo, in Dobresti, Arges. Ar fi un gest de onoare.

Tariceanu, despre cantecele de sirena ale pedelistilor: "Ma scarbesc"

Calin Popescu Tariceanu: "Pe mine ma scarbeste, as putea sa spun, in ultima vreme, aceasta atitudine insistenta, materializata prin diferite apeluri din partea PDL-ului catre Partidul National Liberal, privind o regrupare pe dreapta a liberalilor. In primul rand, Partidul Democrat, zis si Liberal, este afiliat la Partidul Popular. Deci ei nu sunt liberali. In al doilea rand stiu ca s-au infiintat fundatii crestin-democrate de catre ministrul de externe, deci orientarea lor e clara. Eu nu inteleg de ce bat ei toba liberalismului, ei care nu au nimic cu liberalismul. Si, daca vreti, va dau un exemplu concret. Citind astazi printre masurile fiscale pe care doreste actualul guvern sa le ia in viitor, am vazut ca se numara o crestere a taxelor. Vor sa introduca un sistem de taxare si mai mare pe proprietati. Stiti ca astazi, pentru o proprietate, platesti 65%, pentru a doua proprietate 150%, pentru a treia proprietate 300% si asa mai departe pentru urmatoarele proprietati. Deci ei se definesc liberali, aplicand acest sistem de impozitare care e total antiliberal??? Pentru ca protectia sociala, printr-o perspectiva liberala, se face prin proprietate! Il incurajezi pe cel care poate sa cumpere o casa, doua case, ca la batranete sa poata sa inchirieze si sa aiba un venit, nu sa stea cu mana intinsa la ajutorul statului. Deci mie mi se pare o impostura fara de seaman acest Partid Democrat asa-zis Liberal, care incearca, dupa cum vedeti, daca nu reuseste sa atraga partidul (nota: PNL), macar sa genereze o fractura in partid, de genul celei care s-a intamplat in 2006 cu Flutur, cu Stolojan si cu altii. Si n-ar fi exclus ca sa existe un mic grup, nesemnificativ, intr-o buna zi, care sa raspunda acestor cantece de sirena, dar eu nu am nici cea mai mica indoiala ca partidul, in ansamblul lui, are un comportament corect din punct de vedere ideologic si, fata de Partidul Democrat, mai ales dupa modul in care s-a comportat in ultima perioada, vorbesc in ultimii ani, cred ca nu are nici cel mai mic dubiu fata de adevarata natura a acestui partid, care este un partid lipsit de ideologie. Deci nu avem niciun fel de afinitate ideologica cu acest partid." - Sinteza Zilei, 11 august.

"Miorita", varianta 2011

Balada incepe tot "pe-un picior de plai/pe-o gura de rai", dar se termina ceva mai putin tragic. Cei doi nu-l mai omoara pe-al treilea. Il bat bine si-l violeaza. Deci, ce za zic?... Ne-am mai civilizat, nu? Din momentul in care Vasile Alecsandri introducea balada Miorita in culegerea de "poezii poporale", acum 160 de ani, si pana acum, asta e diferenta. Atat a evoluat Romania?

"Un tânăr de 19 ani a fost arestat preventiv, iar un adolescent în vârstă de 15 ani a fost internat la un spital de psihiatrie, cei doi, care sunt ciobani la stână din Prahova, fiind acuzaţi că au legat, bătut şi violat un alt cioban." - Jurnalul

11 aug. 2011

Stelian Tanase, despre "Clientii lu' Tanti Varvara" - fragment din dialogul cu bloggerii liberali de la Cafeneaua Liberala

Il puteti asculta pe Stelian Tanase raspunzand la urmatoarele intrebari:

1. Cum v-ati documentat pentru extraordinarul volum “Clientii lu’ Tanti Varvara”? De unde atata bogatie de informatii? De unde aveti aceste date? Ce volum de munca a presupus redactarea cartii?

2. Din carte transpare profesionalismul serviciilor secrete romane in ceea ce priveste urmarirea si anihilarea Partidului Comunist Roman, o veritabila Coloana a V-a a Moscovei in Romania. Cum explicati acest profesionalism? Ce s-a intamplat mai apoi cu acesti oameni din serviciile secrete romane?

3. Partidul Comunist Roman a fost practic o secta - de la infiintarea sa si pana la momentul in care a ajuns sa dobandeasca puterea. "Nu există salvare în afara Partidului" – acesta era sloganul care domina toate partidele satelite ale Moscovei. A fost PCR mai dur din acest punct de vedere?


8 aug. 2011

Stelian Tanase la Cafeneaua Liberala

Intalnirea va avea loc miercuri, la ora 18:30.

Stelian Tanase s-a lansat in blogosfera de curand, dar blogul e deja mai accesat decat multe alte bloguri de personalitati. Stelian Tanase scrie, scrie mult. Posteaza si de cinci-sase ori pe zi, e prezent si pe facebook. Cateva postari legate de Negoita sau Patriciu au incins atmosfera politica in online. Il asteptam miercuri ca sa ne povsteasca mai multe. Temele pe care ne-am propus sa le abordam sunt legate de politica, monarhie, istorie, Bucuresti.

Va asteptam!

De sezon... cu scriitori.



Despre aglomeratia de pe litoralul romanesc puteti sa cititi la Lucia Verona (foto cu... multimi). Tot pe acest subiect, la Ioan Usca - Vania. Despre cum a ajuns cu bilet la Cannes, unde s-a plictisit de moarte cu Nuria Rial, Philippe Jaroussky, caviar, homar, branzeturi, vinuri de Sancerre sau Bourdeaux... Si, daca vreti sa va imaginati cum se uita Basescu, din submarin, prin periscop, la multimea care danseaza la Ciresica, cititi-l pe Stelian Tanase. :))

7 aug. 2011

Nebunie la mare? Aiurea!

"Numarul total al turistilor aflati in acest weekend pe litoralul romanesc este de peste 180.000, conform datelor transmise de Inspectoratul Judetean de Politie Constanta, publicate de Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunarii." - ziare.com

Toata presa a transmis ieri aceasta stire. Din ora in ora buletinele de stiri anuntau minunea. Si totusi, nu prea avem de ce sa ne bucuram. In timpul saptamanii lucrurile nu stau deloc asa. Va invit sa vedeti cateva fotografii facute de mine martea trecuta, pe 2 august, in Mamaia, pe la ora 16:00. Batea vantul. Si nu la propriu, vremea fiind chiar foarte placuta. Batea vantul si in restaurante, majoritatea goale sau inchise. In telegondola cred ca erau sub zece persoane. Autobuzele supraetajate mergeau cu cate doua-trei persoane... De ce atata entuziasm? Ca s-a inghesuit lumea intr-un week-end? Mi se pare jalnic pentru un varf de sezon.

6 aug. 2011

Propunerea tinerilor liberali clujeni a dus la ruperea coalitiei PDL-UDMR

"UDMR a rupt protocolul cu PDL la Cluj-Napoca; situaţia va fi discutată luni în coaliţie", anunta Mediafax. E stirea zilei! Cei de la UDMR s-au suparat pe pedelisti ca au deschis o piata volanta fara sa ii consulte. Si totusi, multi nu stiu de unde a pornit, de fapt, totul. "Pietele volante - un sprijin pentru producătorii locali" a fost tema pe care au abordat-o saptamana trecuta cei de la TNL Cluj. A existat si un comunicat oficial, cu o propunere pentru primarul Clujului, de unde s-a aprins scanteia. Iata cateva fragmente din comunicat:

"Intervenţia comunistă a primarului Sorin Apostu asupra stabilirii preţurilor din pieţele administrate de către municipalitate afectează negativ producătorii locali. Aceştia sunt obligaţi să-şi vândă produsele de calitate superioară la aceleaşi preţuri precum produsele de import sau din alte zone ale ţării, care, deşi sunt de o calitate mai slabă, stabilesc preţul maxim de vânzare pentru cele de calitate, conform dorinţei edilului şef.(...)

Drept urmare, TNL Cluj-Napoca propune Primarului organizarea unor pieţe volante sâmbăta şi duminica, în câteva locaţii prestabilite din oraş, pentru a da clujenilor alternativa de a cumpăra alimente direct de la producătorii clujeni şi nu doar de la intermediarii care vând în cea mai mare parte produse de import. Existenţa acestor mici pieţe, dedicate exclusiv producătorilor individuali, amplasate după nevoia locuitorilor şi cu orar limitat de funcţionare, elimină micile înţelegeri de tip cartel, existente între aşa-zişii producători, aflaţi zi de zi în pieţele oraşului şi oferă cumpărătorilor şansa de a achiziţiona produse proaspete, de calitate, la preţuri decente. (...)

Lipsa de respect pentru munca ţăranului român este o moştenire catastrofală datorată comunismului, moştenire de care edilii clujeni trebuie să scăpe, prin acţiuni concrete de încurajare a micului producător, nu doar prin declaraţii de intenţii care ţin o vară."


Nu pot decat sa ii felicit pe cei de la TNL Cluj!

5 aug. 2011

Cafeneaua Liberala: Ludovic Orban, Florin Alexe si... putin teatru

La Cafeneaua Liberala evenimentele se tin aproape lant. Initiativa lui Florin Alexe de a deschide in buricul Bucurestiului acest loc de intalnire al liberalilor isi dovedeste din zi in zi utilitatea. E un loc in care te simti de fiecare data relaxat, intre prieteni...

Ieri si alaltaieri Cafeneaua a gazduit doua intalniri cu Ludovic Orban. Alaltaieri, Ludovic a raspuns unui tir de intrebari din partea bloggerilor liberali, iar ieri a luat parte la o intalnire cu PNL si TNL sector 3, unde de asemenea a raspuns la intrebari si a impartasit din experienta lui politica.

Azi, vineri, tinerii liberali (si nu numai) sunt asteptati la Cafenea cu o piesa de teatru. La ora 21:00. "Cum m-am lasat", o adaptare a Ancai Sigartau, dupa o idee de Hannes Stein. Intrarea: 10 lei.

Si inca ceva... Tot azi ne-am intalnit la Cafenea cu Shadow, tocmai revenit in tara. Cei care citesc acest blog si alte bloguri liberale il stiu, cu siguranta. Un comentator vechi, de pe vremea cand exista forumul Ziua. Ma bucur ca am reusit sa ne intalnim, in sfarsit, dupa atatia ani de lupta pe baricada liberala. :)





















4 aug. 2011

Sa revenim la lucruri serioase. Astazi, despre ipsaţiunile publice ale lui Patapievici.

"Pînă la schimbarea lumii, germenii care o anunţă par pulsiuni ale abnormului, în aceste personalităţi, care fac şi îşi fac rău, este ca o suferinţă a ideii, în care conturele ideii sunt agresate de vecinătatea cu infernul."

"Mai amintesc că, sub specia scelerateţei, un nou tip de om au încercat să forjeze şi împăraţii romani aflaţi sub seducţia ideilor politico-religioase ale „vieţii inimitabile”."

"Organul sufletului care ‘vede’ adevărul (numai după ce a fost ‘curăţat’ şi ‘reaprins’ prin această ‘răsucire’) ‘intră în contact’ cu cea mai înaltă diviziune a inteligibilului, cu ceea-ce-este (care nu e vizibil), în fine, cu acele forme de existenţă care se află mereu laolaltă cu principiul lor (spre deosebire de cele supuse generării şi distrugerii, care, se poate deduce, sunt separate de principiul lor)."

"Noi nu putem exprima aceste experienţe decît ca antinomii, în care liantul dintre opoziţii este un chiasm, este o prăpastie, dar nu una vidă, ci una care e o tensiune vie, acea tensiune capabilă să unească în despărţire şi să disocieze în unire."

"Mirosul este înnebunitor pentru că, deşi îţi poate aduce, inefabilă, carnalitatea lucrului, îţi interzice totuşi orice posesie fizică a acestui trup evanescent, într-o lume de trupuri, omul mirosului este condamnat la ipsaţiunile fără soluţie ale îmbrăţişărilor de aer."


Citate culese de aici si de aici. Initiativa de a stoca si a analiza aceste citate apartine unor oameni care il citesc si il apreciaza pe Patapievici, asa cum anunta pe pagina de facebook. Nu ma indoiesc de asta! Trebuie sa-l apreciezi cumva, altfel masochismul de a incerca sa-l descifrezi n-ar avea explicatie.

Florin Iaru, comentariu explicativ la ultimul citat de mai sus: "Ipsaţiunea, doamnelor şi domnilor, se redenumeşte în popor cu termenul de "labă", mai academic, onanie."

Tristis!

O noua majoritate? O noua suspendare!




Am citit acum articolul lui Horatiu pe tema Basescu-Constitutie. Am citit in ultima vreme mai multe articole de bun-simt pe aceasta tema. Oamenii gandesc deocratic, se vede clar. Insa eu nu inteleg ceva. Daca vom avea majoritate in Parlament, de ce trebuie sa mai asteptam sa se joace Basescu cu desemnarea primului ministru si aceasta Constitutie, asa cum a facut-o de n ori, si sa nu il suspendam direct? Nu avem motive?... De ce sa nu taiem mai repede raul din radacina? Voi ati inteles ceva?

3 aug. 2011

Transildania: un articol excelent.

As fi vrut sa scriu eu o postare pe tema pe care o trateaza acum pe blog Transildania, dar recunoc ca nu as fi fost in stare sa dau atatea date. Prin urmare, l-am rugat pe el sa o faca. De fapt a fost un joc de care am profitat. Transildania m-a intrebat pe ce subiect as vrea sa scrie, dupa o pauza ceva mai lunga pe care a facut-o pe blog. Avea foarte multe idei, nu putea sa se hotarasca, asa ca mi-a spus sa ii dau orice tema vreau. Nu m-am gandit prea mult si am zis "ALDE", iar declaratia aberanta de ieri, a lui Basescu, a picat ca pretext, la tanc.

2 aug. 2011

Ludovic Orban la Cafeneaua Liberala

Orice putem spune despre Ludovic Orban, dar nu ca nu ar fi un liberal autentic, sau ca nu iese in evidenta prin personalitatea sa oriunde s-ar afla. Majoritatea liberalilor, mai varstnici, mai tineri, il descriu ca pe un prieten bun, adaugand de fiecare data un zambet cald descrierii.

Maine, miercuri, il avem, in sfarsit, pentru prima data invitat la Clubul Bloggerilor Liberali. La ora 18:30, punct, la Cafeneaua Liberala din strada Doamnei. Asa ca, daca vreti sa ii puneti intrebari, sa aflati ce a facut in perioada cand a fost ceva mai absent din prim-planul politicii, ce proiecte politice are, dar si... ce zic parintii domniei sale ca un fiu e in PNL si celalalt, fratele Leonard, in slujba Cotroceniului (asa cum se pregateste cineva - nu spun cine, persoana importanta - sa il intrebe), va asteptam.

Intrebari formulate pana acum: ca de obicei despre identitatea PNL, despre USL, despre Traian Basescu. Va fi frumos, cu siguranta...

1 aug. 2011

Cluburile Liberale din diaspora. Clubul Liberal Reutlingen

In martie, Crin Antonescu anunta ca PNL a introdus recent in mecanismele de functionare ale partidului "Cluburile Liberale din diaspora". Incetul cu incetul, aceste cluburi apar, si vor fi din ce in ce mai multe, pentru ca sunt destui romani ingrijorati de soarta Romaniei afara, interesati de politica liberala, care nu mai vor sa ramana pasivi. Cum se face un astfel de Club? O sa va dau un exemplu concret, la care am colaborat si eu: Clubul Liberal Reutlingen, din Landul Baden-Württemberg, infiintat de Dr. Liliane Michels, o romanca stabilita de multi ani in Germania.

In primul rand, cel sau cei care vor sa infiinteze un astfel de Club trebuie sa fie sau sa devina membri PNL. Pentru asta, multe persoane din diaspora mi-au scris ca ar prefera o modalitate mai facila de a se inscrie, eventual prin intermediul internetului. O problema la care liderii PNL e bine sa reflecteze.

Cu Liliane Michels m-am intalnit pentru prima oara la Bruxelles, in iunie, unde a mers special sa cunoasca liberali din Romania, si sa isi expuna intentiile de a se alatura partidului. A cunoscut-o acolo pe Ramona Manescu, eurodeputat, pe Lucia Varga, deputat si presedinte OFL, pe Cornel Popa, senator. Apoi ne-am intalnit din nou in Bucuresti, dupa doua saptamani, unde a venit sa puna la punct toate aspectele legate de acte.

Dupa ce a primit acordul pentru a infiinta Clubul Liberal, a inceput sa contacteze prieteni, colegi, cunostinte personale, sau cunostinte ale cunostintelor care traiesc in Germania, in aceeasi regiune, ca sa ii anunte despre lansarea Clubului, si despre faptul ca pot sa devina membri activi sau doar simpatizanti liberali, dupa cum isi doresc. Nu e usor sa contactezi atatea persoane. E ca si cand ai face o filiala noua de la zero. Insa avand la indemana internetul si retelele de socializare, totul devine din ce in ce mai simplu.

Liliane e si membra FDP, asa ca a putut sa organizeze intalniri comune ale celor doua partide. Intalniri in aer liber, la munte, sau la o cafea, in centrul orasului. Exista deja un grup pe facebook unde se propun teme de discutie si dezbatere. Teme liberale, sau care preocupa in mod special romanii, sasii si svabii din Germania. Prietenul nostru blogger, Transildania, deocamdata membru simpatizant al Clubului, se ocupa, impreuna cu Liliane, dar si cu alte persoane, de informarea membrilor in ceea ce priveste temele de politica interna din Romania.

De cateva zile, Clubul Liberal Reutlingen are un blog. O tema de mare interes pentru cei din diaspora este cea tocmai postata de Transildania, despre cum iti poti (re)lua cetatenia romana si cum iti poti face pasaport romanesc, act obligatoriu pentru a putea vota.

Mai mult, Monika Lungu, o alta membra a Clubului, a participat acum doua saptamani la Bucuresti la Cafeneaua Liberala din strada Doamnei, la intalnirea bloggerilor liberali cu Calin Popescu Tariceanu, unde a pus cateva intrebari legate de politica PNL-ului si a USL-ului in ceea ce priveste diaspora si relatiile noastre cu Germania, intrebari formulate de membrii Clubului, pe facebook.

In curand, Clubul Liberal Reutlingen va avea un sediu. Va face si o lansare oficiala. Nu pot decat sa salut si sa felicit aceste initiative care intaresc PNL-ul, nu numai prin sporirea numarului membrilor, dar mai ales prin calitatea acestora.

Radiourile si ziarele romanesti din diaspora discuta pe tema votului prin corespondenta

Voi copia stirea din Zig Zag Roman-Canadian, apoi va recomand sa ascultati inregistrarea, de la minutul 8:00.

"Tema votului prin corespondenta a fost discutata, in premiera, de reprezentanti ai unor publicatii si posturi de radio ale romanilor din diaspora, reuniti prin intermediul Internetului.

Participantii au sprijinit ideea ca romanii din diaspora sa poata vota si prin corespondenta, dar o concentrare aparte a discutiei a fost asupra necesitatii ca acest proces sa fie pe deplin transparent, pentru a se inlatura orice suspiciuni privind posibile acuzatii de fraude.

In ceea ce priveste publicatia ZigZag Roman-Canadian, directorul Razvan Dupleac a propus ca, in vederea transparentei organizarii votului prin corespondenta, viitoarea lege sa prevada publicarea pe Internet a listei (defalcata pe tari si orase), cu numele romanilor care se vor inscrie pentru a-si exercita acest drept. Publicarea numelor pe Internet ar da tuturor posibilitatea sa verifice daca se regasesc pe lista oficiala a celor care isi exprima in termenul legal optiunea pentru votul prin corespondenta.

In forma actuala, proiectul de lege prevede, la art. 5 - (1), ca ’’alegatorii romani care au domiciliul sau resedinta in strainatate si doresc sa voteze prin corespondenta trebuie sa adreseze in scris o cerere de inregistrare in Registrul alegatorilor romani cu domiciliul sau resedinta in strainatate care voteaza prin corespondenta, la misiunea diplomatica sau la oficiul consular din circumscriptia consulara la care sint arondati’’. La alin (2) se precizaza ca cererea de inregistrare trebuie sa ajunga la misiunea diplomatica sau oficiul consular pina cel mai tirziu cu 60 de zile inaintea datei scrutinului.

De remarcat ca propunerea venita din partea organizatorilor ca aceasta videoconferinta sa fie urmata de alte editii, cel mai probabil trimestriale, a fost agreata in unanimitate de participanti.

Organizata de ziarul Impact (Montreal) si radio Metafora (Seattle), in parteneriat cu DC News, videoconferinta a reunit participanti din mai multe tari: Canada - Razvan Dupleac (ZigZag Roman-Canadian), Cristian Bucur si Eduard Iancu (Impact din Montreal), Oana Perju (radio Metafora, Ottawa), SUA - Octavian Paun (radio Metafora), Marius Petraru (Miorita), Italia - Andi Radiu (Gazeta Romaneasca), Spania - Felix Damian (Romanul din Spania), Germania - Viorel Baetu (jurnalist independent), Grecia - Ana Tutuianu (Romedia), Kazahstan - Nicu Plushkis (Romani Kazahstan), R. Moldova - Anatolie Caciuc (TeleRadio Moldova), Romania - Daniela Soros (Romanian Global News), Bogdan Chireac (DC News), Marius Dobrescu (TVRi)."