Toti cei interesati de o noua Constitutie sunt invitati sa participe maine, joi, 7 octombrie, la ora 10:30, la dezbaterea organizata de Fundatia Horia Rusu in cladirea Hotelului Intercontinental, la etajul 21.
Dezbaterea va avea loc sub egida Comisiei pentru o noua Constitutie, din care fac parte cativa dintre cei mai renumiti constitutionalisti din Romania. Veti avea posibilitatea sa va implicati direct, sa puneti intrebari, sa propuneti idei.
Temele dezbaterii vor fi urmatoarele:
* Structura Parlamentului – bicameral, unicameral;
* Tipul de bicameralism (simetric-asimetric, congruent-incongruent);
* Supendarea Preşedintelui;
* Dizolvarea camerelor;
* Referendumul în România (veto popular/referendum abrogativ, referendum pentru demiterea unor aleşi publici);
* Statutul parlamentarului (mandatul reprezentativ versus mandatul imperativ; imunitatea parlamentară, rolul anchetelor parlamentare;
* Aspecte legate de activitatea de legiferare: analiza distincţiei dintre legile organice şi legile ordinare şi oportunitatea menţinerii în Constituţie a acestei distincţii;
* Controlul parlamentar (moţiunea de cenzură, dar şi prin întrebări şi interpelări, ca şi prin anchete parlamentare). Moţiunea constructivă de cenzură, după modelul german (demiterea Prim-ministrului duce automat la desemnarea altui Prim-ministru);
* Eliminarea migraţiei politice a parlamentarilor (şi, în general, a aleşilor) prin instituirea unei interdicţii juridice sau a unui pact politic încheiat între partide;
* Autonomia parlamentară, în special sub forma autonomiei regulamentare (regulamentele sunt acte de organizare internă, cu forţă juridică imediat infra-constituţională, deci strict egală cu a legii, dar în adoptarea cărora nu intervine nici Guvernului - care nu are drept de iniţiativă - nici şeful statului - care nu le promulgă) şi a autonomiei de constituire a structurilor interne;
* Oferirea unui rol constituţional liderului opoziţiei;
* Controlul asupra serviciilor secrete.