31 oct. 2011

"Acvila incoronata"

Am reusit, in cinci zile, sa ne adunam peste 400 de persoane pe facebook, pentru sustinerea repunerii coroanei pe stema Romaniei, asa cum au facut toate statele foste comuniste. Din nou suntem ultimii, in tara in care chipurile a fost condamnat comunismul. Va invit sa va alaturati pentru sustinerea cauzei aici. Iata si un superb text al Marilenei Rotaru in favoarea acestei cauze:

"Acvila încoronată

Din cele mai vechi scrieri*, simbolismul coroanei îi conferă o semnificaţie eminentă: ea include nu numai valorile capului, culme a trupului omenesc, ci şi valorile a ceea ce se află mai presus de cap, un dar venit de sus. Se marchează astfel caracterul transcendent al unei împliniri. Forma circulară indică perfecţiunea şi participarea la natura cerească, al cărei simbol... este cercul. Ea uneşte ceea ce este dedesubt cu ceea ce este deasupra, şi separă terestrul de ceresc, umanul de divin. Coroana exprimă întotdeauna ideea de înălţare, de putere, de iluminare. Este un semn al puterii şi al luminii. Este sensul simbolic al coroanei christice.
Materia coroanei, vegetală sau minerală, precizează natura actului eroic săvârşit şi pe cea a recompensei divine atribuite. Demnitate, putere, acces la forţele superioare, suveranitate absolută. Sunt sensurile cuprinse în imaginea coroanei.
În stema Regatului Român, Acvila României poartă pe cap Coroana de Oţel, însemnul Independenţei şi al Suveranităţii depline a României, cucerite în timpul domniei Regelui Carol I. Turnată din ţeava unui tun turcesc, capturat în Războiul din 1877, Coroana este simbolul Independenţei obţinute prin luptă. Crucea de deasupra coroanei este crucea decoraţiei „Trecerea Dunării”.
Absolut toate fostele ţări comuniste (inclusiv Rusia) au revenit, după 1989, la stemele anterioare, cu coroana la locul ei, chiar dacă sunt încă republici. România a rămas singura ţară care a adoptat o stemă decapitată. Nici o altă naţie creştină din fostul lagăr socialist nu a avut curajul să-şi reteze coroana din stemă, altfel spus, una din căile de comunicare cu divinitatea. Simbolurile sunt partea vizibilă a invizibilului. Adevărata putere stă în respectul şi cultivarea lor. A nu preţui simbolul – sacru - al coroanei de pe capul acvilei din Stema României, înseamnă a-ţi submina puterea ca naţie, din proprie voinţă. Vrem acest lucru?!

Marilena Rotaru"

"Surasul estului"

Documentar difuzat saptamana trecuta in Franta, despre Romania.



30 oct. 2011

Recensamant, la final.


„Staţi liniştit, e totul legal. Oricum, nu am foarte mulţi moldoveni care figurează cu domiciliul la mine. Câteva sute. Mie îmi place să mă ocup cu grijă de fiecare în parte. Sunt unii care iau zece odată. Păi am o prietenă la casa căreia, figurează acum peste 7.000 de persoane. Sunt cazuri în care sunt chiar mai multe", susţine, cu încredere, doamna Elena. - Adevarul

As vrea sa stiu si eu cum s-a facut recensamantul intr-un astfel de apartament. Si mai ales, cat a durat.

Mantuirea Neamului

DCNews spune ca asta e fotografia anului. Se prea poate. Cum o comentati?

Inspiratul autor: Sebastian Marcovici

28 oct. 2011

Cand politicienii de stanga se inclina in fata unui Rege democrat...

Multa lume se intreaba ce se intampla chiar si cu un politician de stanga, cand, ajuns in fata unui Rege constitutional, se simte impresionat de acesta. Mie mi se pare normal sa te impresioneze decenta si demnitatea unui astfel de Suveran, daca ajungi sa iubesti democratia. Iar pentru asta nu trebuie sa fii neaparat un monarhist.

Pesedistii nu, nu sunt fundamental monarhisti. Nici nu cred sa devina. Insa felul in care l-au tratat si respectat pe Rege in Parlament confirma o angajare democratica a lor si, ceea ce e foarte important, respectul nu numai pentru Rege ci si pentru institutia fundamentala a democratiei care este Parlamentul.

Discursul Regelui, evenimentul in sine de la Parlament, ne-a despartit politic definitiv in doua: pe noi, cei care ne dorim o democratie parlamentara, care avem in sange cultura dialogului, a dezbaterii, de cei care isi doresc un stat prezidential, un regim autoritar, cum sunt cei care il mai sustin pe presedintele Basescu. De-aici incolo ne-am rupt definitiv in doua si nu mai e nimic de spus. Doar de afirmat si reafirmat valoarea democratica a Parlamentului, atat in cuvinte cat si concret, prin gesturi, urmand mesajul Regelui:

"Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989."

Va recomand sa-l cititi pe aceasta tema pe "Spune si tu" pe Bogdan Duca. Sau pe Transildania, pe blog. La Clubul Bloggerilor Liberali, in vara, i-am spus lui Calin Popescu Tariceanu ca bloggerii liberali sustin orice actiune menita sa repuna Institutia Parlamentului la locul cuvenit, dupa ce ani in sir a fost batjocorita de Traian Basescu si slugile sale. Si asta taxandu-i chiar si pe politicienii opozitiei care pun intr-o lumina proasta Parlamentul.

In ceea ce ii priveste pe politicienii de stanga si relatia lor cu un Rege intr-un sistem parlamentar, va rog sa priviti imaginile de mai jos. Sunt din filmul "The Queen", in care se evoca intalnirea laburistului Tony Blair cu Regina. Ei? Asta se numeste normalitate, respect, democratie.

Arhiva TVR trebuie sa devina publica si usor de accesat

Saptamana trecuta, dupa ce a fost redifuzat de TRV interviul cu Regina Ana, am cautat pe YouTube acest interviu, acolo unde il mai vazusem de cateva ori. Am vrut sa i-l dau lui Cepeca pentru postarea despre Regina Ana. Nu l-am mai gasit. Mi s-a mai intamplat, la fel, sa caut pe YouTube filmulete de la TVR si sa constat ca au disparut. Stiu si povestea lui Niku, care dorind sa faca la urma urmelor un gest frumos, sa informeze, a ajuns sa-i fie eliminat contul de pe YouTube, la cerintele TVR.

Se intampla asta si cu episoade din Memorialul Durerii, sau cu Seratele Muzicale ale lui Iosif Sava. Intr-un cuvant, cam cu tot ce a produs mai bun TVR in ultimii 20 si ceva de ani, de cele mai multe ori prin eforturile fantastice ale unor oameni marginalizati si persecutati de conducerile televiziunii noastre de stat.

Sigur, dreptul la proprietatea intelectuala e sfant. Eu spun, mai mult de atat, ca acesta ar trebui inoculat copiilor, inca din scoala primara, asa cum ar trebui sa invete din primele clase si despre alte drepturi si libertati.

Insa noi am platit o data. Am platit prin taxa radio tv pentru a avea dreptul sa vizionam acele emisiuni/interviuri/documentare. Si nu inteleg de ce, platite o data, ele nu pot sa circule liber, din moment ce ar putea avea un important rol educativ.

Apoi arhiva televiziunii publice e ca monitorul oficial. Contine documente cinematografice din istoria noastra recenta ce trebuie sa fie publice, macar in ceea ce priveste subiectele politice, pe care sa le poata studia oricine. Din cate stiu si la carti expira copyright-ul dupa cativa ani, si oricine poate publica. Doar TVR are copyright pe vecie si drept absolut asupa materialelor, chiar daca noi am platit toti sa le cunoastem.

27 oct. 2011

PNL si PNTCD. Ieri am fost impreuna. Maine?

Marti, la statuia Regelui Carol I, am fost impreuna. La fel si la Opera am fost impreuna, liberali si taranisti, ca sa ne salutam si felicitam Regele.

Noi, liberalii, eram cu steagurile mari cu stema. Taranistii facusera stegulete din plastic, multe, pe fata cu stema regala, pe spate cu initialele partidului lor. Ni le-au impartit si noua si le-am fluturat si noi, liberalii.

Pe unul l-am pastrat, l-am luat acasa. La urma urmelor nu as avea de ce sa am rezerve sa ridic in aer un steag pe care scrie PNTCD, avand in vedere istoria acestui partid. In afara de noi, de liberali si de taranisti, in strada oricum n-au mai fost alte partide. Si chiar ma gandeam: daca PNL a avut ocazia sa faca un gest frumos pentru Rege in Parlament, de ce taranistii sa nu-si aduca si ei aportul in strada. Ei au fost, de altfel, cei care au luat autorizatia pentru manifestatie.

Pe multi dintre cei cu care ne-am intalnit, de la PNTCD, ii cunosteam din online. Suntem prieteni pe facebook, pe grupurile monarhiste. Dam like-uri impreuna, cum s-ar zice, omagiem sau comemoram impreuna liderii partidelor istorice, avem subiecte destule care ne unesc, asa cum e firesc.

Avand in vedere toate cele descrise mai sus, nu va ascund ca gestul lui Victor Ciorbea, de astazi, de a se duce la Palatul Cotroceni, ne-a lasat pe multi muti. Liberali sau taranisti. Nu se face sa te duci in aceeasi zi sa iti primesti de la Rege Decoratia Regala Nihil Sine Deo, apoi, cu ea, sa te duci in graba la o intalnire cu Traian Basescu. E in primul rand total imoral. Si nu ca politica ar da pe dinafara de gesturi pline de moralitate, dar de la PNTCD, ca si de la PNL, in momente ca acestea mai ales, mi-as dori altceva. Altfel ar insemna ca "Discursul Regelui" ne-a intrat pe-o ureche si ne-a iesit imediat pe alta.

Uneori, o fotografie poate spune mai mult decat o mie de cuvinte...

26 oct. 2011

De ce lipseste coroana de pe stema noastra la peste 20 de ani de la caderea comunismului?

Academicianul Dinu C. Giurescu a vorbit saptamana trecuta, intr-o emisiune la Antena 3, despre lipsa coroanei de pe stema regala. Preiau astazi ideea Transildania, "Spune si tu" si Cotidianul. Avem si pe facebook deja o cauza. Chiar Regele Mihai a vorbit in discursul de ieri, de la Parlament, despre coroana: “Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie”

Ce ar trebui sa urmeze? Cine face o initiativa parlamentara?

O sugestie pentru noii republicani

Daca noi, monarhistii, avem un loc unde ne intalnim cu orice prilej, si anume la statuia lui Carol I din Piata Palatului Regal, recomand celor de la Noua Republica sa foloseasca drept loc de intalniri perimetrul aflat in apropiere, in jurul Tepei lui Ghildus.