28 mai 2015

Întâlnire cu Adriana Săftoiu

Grupul de Inițiativă AIDeea vă invită marți, 02 iunie 2015, ora 18:00, la AromAromA Royal Games Pub, pe strada Popa Tatu 61, la o întâlnire cu Adriana Săftoiu, pentru o discuție pe marginea volumului "Cronică de Cotroceni", despre mecanismele puterii și despre sistemul care a pus stăpânire pe România după 1989. La eveniment sunt așteptați în mod special bloggeri și comentatori de politică din online. 



25 mai 2015

De Ziua PNL

Am participat ieri la evenimentele din centrul capitalei ce au marcat 140 de ani de la infiintarea Partidului National Liberal. Am fost mai intai la placa memoriala de pe cladirea Universitatii de Arhitectura, ce marcheaza locul de nastere al PNL in casele lui Mazar Pasa, unde lideri ai filialei bucurestene a partidului au rostit scurte discursuri si au depus aranjamente florale. A fost prezentat si un mesaj al actualului presedinte, Klaus Iohannis. Mi-am adus aminte, nu aveam cum sa nu-mi aduc, de 24 mai 2011, cand am participat la inaugurarea placii memoriale si cand, desi se anuntase participarea lui Crin Antonescu, acesta a lipsit, spre stupefactia tuturor.

Dupa momentele de rememorare a istoriei de la Arhitectura a urmat, in sala Rapsodia a Hotelului Intercontinental, Sesiunea Stiintifica "24 mai 1875. Infiintarea Partidului National Liberal" si lansarea studiului cu acelasi nume al istoricului Lucretiu Tudoroiu, directorul Anticariatului Bratianu si al Institutului pentru Memorie Vizuala. Prezent la lansare, primarul Andrei Chiliman a vorbit despre trecutul partidului, dar si despre prezent si viitor, insistand pe rolul pro-occidental pe care l-a jucat in trecut si trebuie sa il joace pe mai departe Partidul National Liberal. Si pentru ca devierile anti-occidentale din trecutul foarte recent sa nu se mai repete. Seniorul Dinu Zamfirescu a citit mai apoi testamentul lui Dinu Bratianu, ultimul presedinte al PNL istoric. A fost prezent si vice-primarul Capitalei, care i-a felicitat pe liberali de ziua partidului. Sesiunea Stiintifica s-a incheiat cu discursurile istoricilor prezenti la eveniment.

Ca o concluzie a manifestarilor ce au avut loc pe parcursul intregii saptamani as vrea sa lamuresc un subiect. S-a tot spus ca fostii pedelisti s-ar impauna acum cu trecutul partidului, cu Bratienii. Nu. La nicio manifestare la care am participat nu s-a intamplat asta. Au preferat de cele mai multe ori, cand se vorbea despre istorie, sa nu ia cuvantul, doar sa asculte. Si chiar sa specifice lucrul acesta, asa cum s-a intamplat de exemplu la evenimentul organizat in deschiderea "Saptamanii Liberale" de Comisia de Educatie a PNL, cand Andreea Paul a refuzat sa ia cuvantul spunandu-le vechilor liberali: "Imi doresc sa va ascult doar pe voi". Pentru asta au cate o bila alba.


20 mai 2015

Tara cu cei mai multi crestini...

Care sa fie? Rusia sau America? Pentru ca exista tot felul de manipulari si de manipulatori, cel mai corect e sa vedem ce spun sondajele si studiile de specialitate facute in cele doua tari. Nu va mai exista niciun dubiu. 

Rusia

Conform unui sondaj facut in Rusia de catre Sreda Arena, si publicat in 2012, 46,6% din totalul populatiei se identifica ca fiind crestini. Dintre acestia, 41% sunt membri ai Bisericii Ortodoxe Ruse, 4% se identifica a fi crestini fara apartenenta la vreo biserica, 1,5% cred in ortodoxismul crestin fara apartenenta la vreo biserica ortodoxa sau apartin altor biserici ortodoxe decat cele rusesti, 0,2% sunt ortodocsi de rit vechim 0,2% sunt protestanti si 0,1% catolici. 

In total, aproape 67 milioane de rusi se declara crestini. 

Potrivit unui sondaj facut de Levada Center, publicat in 2012 in Rusia, 22% dintre cei intervievati se auto-descriu ca non-religiosi, agnostici sau atei.

SUA

Conform Yearbook of American and Canadian Churches, publicat in 2012, cea mai prezenta religie din SUA este crestinismul, sustinut de majoritatea populației - aproximativ 74%. Dintre cei chestionati si care se declara crestini, aproximativ 46,5% dintre americani sunt protestanți, 25,4% sunt catolici, 2% sunt mormoni, iar 1% au afilieri la diverse alte confesiuni crestine. 

In total, aproximativ 227 milioane americani se declara crestini. 

Pew Forum on Religion & Public Life raporta in 2012 ca doar 2,4% din intreaga populatie a SUA e reprezentata de atei. 



17 mai 2015

Invitatie eveniment - "Moralitatea in politica - Corneliu Coposu"

In plina lupta impotriva coruptiei, care elimina de pe scena politica numerosi politicieni, la 101 ani de la nasterea Seniorului Corneliu Coposu, simbol absolut al moralitatii in politica, dar si la 25 de ani de la "Dumnica Orbului" - zi electorala ramasa in istoria recenta ca un reper de trista amintire - grupul de initiativa AIDeea va invita miercuri, 20 mai 2015, ora 17:00, la AromAromA Royals Games Pub din strada Popa Tatu nr. 61, sector 1, la o discutie despre "Moralitatea in politica". Invitatii serii, Marius Oprea - istoric, Ion-Andrei Gherasim - jurist, director executiv al Fundatiei "Corneliu Coposu" si Daniel Gheorghe - istoric, deputat PNL, cel mai tanar deputat din Parlamentul Romaniei, vor incerca sa raspunda unor intrebari care macina astazi, mai mult decat oricand, societatea romaneasca. Va asteptam! 






14 mai 2015

Marsul Cavaleriei - Chiar au venit americanii!

O fotografie face cat 1000 de cuvinte. Adesea ea transmite ceea ce cuvintele nu pot exprima, adica sentimente amestecate. Emotie si stapanire, bucurie si tristete, speranta si disperare, asteptare implinita si temere pentru viitor. Fotografia intalnirii dintre locotenentul american de cavalerie Swire si batranul sublocotenent de rezerva Dumitru Berendei, veteran de razboi, transmite toate acestea. E suficient sa privim ochii batranului, din care razbate o istorie intreaga, sa ne inchipuim cum si-a agatat in piept decoratiile si s-a dus sa-i intampine pe americani, si vom intelege repede cum sta treaba. 

Relatiile publice, adica PR-ul, sunt parte a marketingului, si au fost inventate in America. Atunci cand nicio campanie publicitara nu convinge suficient, indiferent de bugetul alocat, o actiune de PR bine gandita poate sa intoarca lumea pe dos. 

Campania intitulata "Marsul Cavaleriei" este o actiune de PR de nota 10 si este dublata de fotografii pe masura. O simpla privire pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA la Bucuresti ajunge pentru a ne convinge de acest fapt. Militarii americani au ales, in locul comodei si discretei deplasari pe calea ferata, sa parcurga distanta dintre Mihail Kogalniceanu si poligonul de la Cincu, din judetul Brasov, pe sosea, si sa interactioneze cu populatia civila de pe traseu. Uitati-va putin la pozele acelea si la putinul text ce le insoteste si recunoasteti ca mai avem de invatat... 

Lasand insa abordarea la rece deoparte, tot nu-mi pot stapani bucuria. Da-l incolo de PR, chiar au venit americanii! 


13 mai 2015

La Senior...

Ieri am fost din nou, cu prietenii, la mormantul Seniorului Coposu. Asa cum ne-am facut obiceiul, mergem de doua ori pe an: in mai si in noiembrie. Ii ducem steagul cu stema regala, crini galbeni daca sunt infloriti si tigara preferata: Kent-ul. Stam, vorbim, ne aducem aminte... Si tigara se incapataneaza sa arda in pamant, contra normelor europene care au fabricat-o sa se stinga. Simbol al libertatii ieri, dar si azi. Chiar in spatele monumentului Seniorului, mormantul lui Radu Vasile, care si-a dorit sa-i fie foarte aproape... Anul asta se implinesc 20 de ani de cand Corneliu Coposu a trecut la viata vesnica. Dumnezeu sa il odihneasca!




11 mai 2015

10 Mai

Cu prieteni monarhisti din Franta, Irlanda, Olanda, Germania, Spania, din Bucuresti si din toata tara, sarbatorind, ca in fiecare an, de 10 Mai. 

10 mai 2015

10 Mai - Ziua Independentei - Sarbatoare Nationala

Anul acesta, in aprilie, ziua de 10 Mai - cu tripla ei semnificatie - a devenit Sarbatoare Nationala, dupa votul din Camera Deputatilor (camera decizionala).

La 1877, Ziua Independentei s-a stabilit intr-un cadru ceremonial, asa cum se face de obicei in astfel de imprejurari. Ziua ceremoniei a fost aleasa de Parlament fix de Ziua Nationala (stabilita cu 11 ani mai devreme), pe 10 Mai. A inceput de dimineata cu un Te Deum la Mitropolie, apoi Bratianu si Carol au rostit discursuri. 70 de ani de atunci, adica pana in 1947, Ziua Nationala si Ziua Independentei au fost sarbatorite- asa cum e normal, si cum e in atatea alte tari - in aceeasi zi. Pe 10 Mai. Apoi au venit Ana Pauker si Teohari Georgescu si au stabilit ca trebuie scoasa din mintea romanilor aceasta zi, asa cum arata stenogramele vremii. Prin urmare, Ziua Independentei "s-a mutat" din 1948 pe 9 mai, de Ziua Victoriei (pe fusul orar al Moscovei).

Carol I, "Memorii", 10 Mai 1877: „Sărbătoarea Naţională de astăzi se celebrează de astă dată cu deosebire, ca fiind ziua independenţei. După Tedeum la Mitropolie, într-un lung discurs, primul ministru Brătianu arată entuziasmul cu care România a intrat în noua ei formă de stat. În răspunsul său, Principele exprimă speranţa că Europa va vedea în evenimentul sărbătorit astăzi realizarea vechii dorinţi a românilor şi un pas făcut înainte pentru asigurarea şi întărirea ideii de Stat la Dunărea de Jos.”

10 Mai ar trebui sa redevina Zi Nationala, asa cum a fost intre 1866 si 1947. Nu doar Sarbatoare Nationala. Dar cat timp 10 Mai va fi numita in spatiul public "Ziua Regalitatii" (regalitatea are o singura zi?) sau, si mai nepotrivit, "Ziua Regelui" (a carui rege?) nu va exista o dezbatere reala pe aceasta tema. Pentru ca multi sunt inca marcati de propaganda comunista si se tem de cuvinte precum "rege" sau "regat". Si nu vom putea avea, ca odinioara, ca orice tara normala, o Zi Nationala de Ziua Independentei.


7 mai 2015

Despre Breban. Un amanunt...

In armata, pe vremea comunismului, daca te lauda un superior n-aveai voie sa raspunzi cu "Multumesc", ori "Sunteti amabil", sau sa folosesti orice alta fraza de complezenta. Raspunsul trebuia sa fie, pe langa luarea pozitiei de drepti, unul standard: "Servesc Patria!". Si, daca se putea, trebuia sa spui asta cat mai urlat... Asa era regula la Securitate, in armata, peste tot pe unde oamenii purtau grade: "Servesc Patria!".

Reproduc mai jos un fragment, aparent banal, din stenograma discutiei intre generalul Plesita si Nicolae Breban:

Plesita: (...)E o treabă bună, ai făcut o treabă bună!
Breban: Ei, servim cultura şi ţara!

Deh, fiind un om fin, un intelectual, Breban a schimbat putin raspunsul standard si a introdus si cultura in ecuatie... In rest, cred ca e destul de clar, nu? Parca-l si vad cum pocnea din calcaie cu telefonul in mana!

6 mai 2015

Iohannis, in Polonia pentru aniversarea a 70 de ani de la sfarsitului celui de-Al Doilea Razboi Mondial

Stirea este aici. Si este o veste extraordinara, pe care o asteptam. Iohannis merge la Gdansk, in Polonia, nu la Moscova. Cei doi piloni importanti ai NATO din Europa de Est, Polonia si Romania, se sustin reciproc. Celebram 70 de ani de la infrangerea nazismului, nu faptul ca au venit rusii peste noi. E o nuanta importanta. Cine pricepe, bine, cine nu, nu... 


5 mai 2015

3 mai 2015

Aligica sustine acuzatiile Tribunalului Poporului din 1946?

Desi credeam ca mizeria insistenta a lui Golban cu "datoria" istorica a Germaniei fata de Romania - tema care mizeaza pe un fals nationalism gretos - a incetat, iata ca o resusciteaza Paul Dragos Aligica. Intr-o postare pe Facebook, distribuita destul de mult, acesta scrie, printre altele:

"Germanii nu sunt doar oameni care traiesc astazi, in aceasta epoca, ci si urmasii celor care au lasat ca mostenire distrugeri in Europa in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, si au bulversat echilibre economice inaintea acestuia. Romania a fost o tinta si o victima majora in acest sens. Pentru o tara constienta de istoria sa, precum Germania de azi, este just sa se ia in calcul posibilitatea unor despagubiri pentru Romania." 



Acum, eu ce sa cred despre Aligica?... 


1. A devenit brusc nostalgic comunist si propaga ideile Tribunalului Poporului din 1945? 
2. L-au cumparat rusii, ca pe Golban, care vrea sa recupereze "datoria" nemtilor cu ajutorul Kremlinului? (Aceasta tema a fost tratata in special de publicatii romanesti favorabile Moscovei.) 
3. Disperarea ca Basescu a pierdut puterea il face sa incerce sa destabilizeze relatiile Romaniei si ale lui Iohannis cu Germania, in speranta unui esec prezidential? (Interesant ar mai fi si ca postarea apare chiar in preziua numirii noului ambasador in Germania) 


Despre ce e vorba? Odata cu prabusirea regimului antonescian, in timpul procesului lotului Antonescu in fata Tribunalului Poporului, in mai 1946, comunistii au acreditat ideea ca guvernele din perioada 1940-1944 ar fi saracit Romania si ar fi subjugat tara nazistilor. Aceasta a fost una din principalele acuzatii ale procesului. Istoricii, studiile de specialitate, documentele vremii si BNR au contrazis insa ferm (chiar si foarte recent) ceea ce scria in Actul de acuzare prezentat in timpul procesului Tribunalului Poporului din Bucuresti, la 6 mai 1946. 

Studiile si documentele, dar si pledoaria lui Mircea Vulcanescu in proces, demonstreaza cu cifre precise ca Romania nu numai ca nu a iesit saracita din razboiul pe care il pierduse ci, caz unic in istorie, a iesit cu o rezerva de aur mult sporita, adica chiar mai bogata decat la intrarea in razboi. Rezervele de aur ale Bancii Nationale s-au dublat, caci Germania isi platise cu varf si indesat datoriile cu lingouri de aur. Toate acestea datorita geniului economic al lui Mircea Vulcanescu, care s-a prezentat cu naivitate la proces crezand ca nu are cum sa fie condamnat pentru acest cap de acuzare. 

Bineinteles ca in timpul ocupatiei sovietice am pierdut tot. Saracia si foamea au venit in Romania in ritm de kazaciok, iar aurul primit de la nemti s-a mutat la Moscova. 



Poate ar fi cazul sa ne asumam istoria cu bune si cu rele. Sa intelegem ca am terminat razboiul urat de tot, ca stat invins, in mare parte datorita obsesiei nebunesti a lui Antonescu, care a mizat totul pe o singura carte. Vina lui Antonescu a fost una politica, in calitate de aliat al lui Hitler, si nu una economica, adica o spoliere a tarii in interes propriu sau in interesul unei eventuale camarile proprii. 


Si sa admitem in sfarsit ca singurul gest pozitiv care ne-a mai salvat onoarea ii apartine Regelui Mihai, cel care a scurtat razboiul cu sase luni. Sa nu mai incercam, in stil pur romanesc, sa dam vina pe altii pentru toate esecurile noastre.

De citit pe aceasta tema si: Historia, EVZ.  



2 mai 2015

Stanga in Bucuresti, de 1 Mai.

Din ce am vazut, ieri au avut loc in Bucuresti trei tipuri de manifestatii, reprezentand trecutul, prezentul si viitorul stangii in Romania. 

La Piata Pache Protopescu au fost moastele stangii: stalinistii, trotkistii si "culturalii", asa cum anuntau organizatorii. 49 de bucati. I-au ascultat doar porumbeii si Balcescu, impietrit. Au ramas dupa ei trei pancarte, cu mesaj anticapitalist, cu care dupa vreo ora se jucau trei tiganusi. 

La Obor a fost grosul stangii. Nationalist-socialistii. "Partidul generalilor", "enteresul" national, "Treceti batalioane romane Carpatii", vitei la protap, fum, transpiratie si cei mai putini dinti pe cap de manifestant. 

La Guvern, Militia Spirituala. Anarhisti. Ca de obicei, plini de originalitate, amuzanti, cu aerul acela de stanga occidentala, dar nu cred ca a inteles mai nimeni pentru ce protestau. Noutatea a fost ca erau imbracati sumar, de plaja, si ca au fost luati pe sus de jandarmi pentru a fi dusi la sectie in boxeri, cu tot cu sezlonguri, ochelari de soare de fite, umbrelute si cocktailuri cu pai. 

Cam asta e situatiunea... :) Plus trei poze, de la cele trei evenimente. 





























1 mai 2015

Din nou despre Ministerul Public...

Sursa: Mediafax

Propunerea CSM se numără printre recomandările de modificare şi completare a iniţiativei legislative pentru revizuirea Constituţiei României, obţinute de MEDIAFAX.

"În actuala arhitectură constituţională, Ministerul Public este o componentă a autorităţii judecătoreşti, procurorii fiind, potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, magistraţi şi nu 'agenţi' ai puterii executive. Situarea Ministerului Public 'sub autoritatea ministrului justiţiei' are repercusiuni faţă de îndeplinirea în deplină legalitate şi imparţialitate a atribuţiilor care i se conferă prin lege în activitatea judiciară în cauzele penale", explică CSM.

Astfel, membrii Consiliului apreciază că, la nivel constituţional, trebuie reglementată independenţa procurorului, atât prin înlăturarea controlului desfăşurat de ministrul Justiţiei asupra activităţii Ministerului Public, cât şi prin renunţarea la controlul ierarhic în interiorul instituţiei.

"Statutul de independenţă al procurorului derivă în principal din atribuţiile sale, acesta fiind singurul care poate decide asupra lucrărilor într-un dosar. Nimeni nu poate interveni în modul de desfăşurare a activităţii, cu excepţia instanţei de judecată. Astfel, procurorul conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, conduce şi controlează activitatea altor organe de cercetare penală. Această atribuţie este specifică unui magistrat, fiind însărcinat cu apărarea ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, obligat la strângerea probelor atât în apărare, cât şi în acuzare", conform CSM.

Conform sursei citate, faptul că funcţiile unui judecător şi procuror sunt complementare implică faptul că "fiecare dintre ei este conştient că o justiţie imparţială necesită egalitate de instrumente între Ministerul Public şi apărare şi că procurorii trebuie să acţioneze, de fiecare dată, onest, obiectiv şi imparţial".

Membrii CSM arată că independenţa procurorului este direct proporţională cu responsabilitatea şi răspunderea aferente acestui statut.

În acest sens, sursa citată aminteşte de Recomandarea 19(2000) a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind rolul urmăririi penale în sistemul de justiţie penală, care porneşte de la premisa că Ministerul Public joacă un rol determinant în sistemul de justiţie penală, precizează că: "statele trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru a face astfel ca membrii Ministerului Public să-şi poată îndeplini misiunea lor fără ingerinţe nejustificate şi fără riscul de a determina, dincolo de limita rezonabilului, răspunderea civilă, penală sau de altă natură".

"Ministerul Public trebuie în orice situaţie să fie în măsură să şi exercite fără obstacole urmărirea agenţilor statului pentru delicte comise de către aceştia, în special delicte de corupţie, abuz de putere, violare evidentă a drepturilor omului şi alte delicte recunoscute de dreptul internaţional", mai arată recomandarea citată de CSM.

CSM a transmis, la sfârşitul lunii martie, Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului mai multe propunerei de modificare şi completare a iniţiativei legislative pentru revizuirea Constituţiei României.