18 oct. 2010

Limba de lemn si odele comuniste se intorc in pas vioi


"Alegerile care vin vor găsi o Românie schimbată de un concert de presiuni negative: criza economică, demografia în declin și pesimismul inculcat de repetiția sterilă a ciclurilor politice. În limitele date de acești factori, politica viitorului pare sortită unui program de intervenție de la o avarie la alta. Însă, România nu e egală cu suma problemelor ei declarate. Dimpotrivă, ce contează cu adevărat e capacitatea de a descoperi și pune la lucru potențialul nedeclarat al României. N-ar trebui să uităm că acest stil de gîndire anti-depresiv a fost inaugurat, practic, nu declarativ, de Traian Băsescu. Dacă nu e prea mult spus, Traian Băsescu e fondatorul optimismului românesc, într-o țară care obișnuiește să vadă mereu cealaltă jumătate goală a paharului. PD-L poate fi continuatorul acestui tonus politic. Operația e extrem de dificilă, dat fiind că optimismul lui Băsescu nu e toană ci o succesiune permanentă de încleștări cu ideile preconcepute și alianțele care fortifică și finanțează demoralizarea publică.
Politica dreptei redescoperite de PD-L are un pilon în ideile și în practica politică ale lui Traian Băsescu. Referința la Traian Băsescu e, în fond, planul care îi aduce la un loc pe toți mebrii PD-L, fie ei cărători de steaguri și pancarte la talpa partidului, fie ei purtători de idei pe ecrane și prin seminarii. Linia deschisă de Traian Băsescu trebuie, însă, dezvoltată și adaptată la cerințele țării care va înlocui țara pe care a condus-o Traian Băsescu. Noutatea cere noutate. Și hotărîre."

20 de comentarii:

Niels Schmecker spunea...

Alt infiltrat al lui Vintu in structurile de putere... Ia sa-mi mut eu comentariul aici! :D

"Chiar asa, Cotidianul lui Vintu a fost un adevarat "rezervor de resurse" pentru Basescu si pdl: Sever Voinescu, Cristian Preda, Carol Sebastian, Ada Mesesan, Catalin Avramescu, Traian Ungureanu, Teodor Baconschi, Cristian Patrasconiu, I.T.Morar...

Sper ca nu am uitat pe nici unul dintre bravii ostasi cu care a "luptat" Vintu pentru suspendarea lui Basescu! :lol:

Acuma, ar cam trebui sa-i zboare Base Voda, cu manie capitalista, pe toti infiltratii astia ai lui Vintu din preacuratele-i structuri ticalosite! :D "

Lucia Verona spunea...

Oare chiar nu mai sunt paturi libere la spitalul 9?
E delirant!

Lilick Auftakt spunea...

@Niels.. Mihail Neamtu... :)

@Lucia, exact! Sa ni-l imaginam exaltat, scriind textul...

Anonim spunea...

Dan

@ Lilick :misto discursul. De unde l-ai pescuit? Cand a avut loc maretul discurs?

@ N.S Sic! Ai uitat pe cineva tare de tot. Te costa o bere. Dan Tapalaga. mai vrei? Scapi cu o votka. Gelu Trandafir (aka CNA via Cotroceni), Cristian Ghinea, Armand Gosu si ultimul pe lista (prin 2005), Volodea Tisminetky

Adrian Stoica spunea...

Razi, tu razi, Harap Alb, de pulifriciul asta, dar are dreptate. N-ai simtit ce optimist era Baselu cand a taiat salariile cu 25%?

Lilick Auftakt spunea...

@Anonim, Dan, mi l-a trimis cineva...

Asa... a mai scris si Preda, sa stii.

Lilick Auftakt spunea...

@Adrian,

Da, parca radea si atunci...

Lilick Auftakt spunea...

Dan,

http://traianungureanu-tru.blogspot.com/

Anonim spunea...

Dan

Merci Lilick

Daca nu o sa fie altul mai iute de picior il dau marti. O sa merg cu "via" auftakt

Lilick Auftakt spunea...

Cum vrei, Dan. :)

ADRIAN spunea...

Personajul asta e unul dintre cele mai dezgustatoare produse ale acestei natii. Putea sa scrie cu lejeritate si in "Saptamana" inainte de '89, avea toate "calitatile necesare". Ma astept ca in viitorul apropiat sa editeze un volum pe care, din consecventa filonului de (... era sa zic gandire) mentalitate, il va boteza "Omagiu". In mod rusinos, acesta este un individ care trece drept exponent al romanilor in Europa. In timpul asta niste derbedei italieni cer eliberarea unui gunoi semen de-al lor chiar daca a omorat o femeie care n-a avut sansa sa se nasca intr-o societate normala ....

Florin Matei spunea...

Nu cumva Băsescu e fondatorul şi promotorul cinismului românesc? Că, în situaţia de faţă, optimismul e o stare cel puţin deplasată...

Hendrix spunea...

@Adrian Jegul asta portocaliu, care raspunde la nunmele de TRU, chiar a scris cu aplomb la Viata Studenteasca. Cica a fost ,,obligat'' sa scrie omagii partidului, altfel nu putea pleca pe malurile Tamisei! Iti dai seama cat rahat cu plonicul a mancat asta la viata lui?
Este suficient sa citesti ,,productiile '' sale de la Coti, de prin anii 2007-2008. Individul asta era intr-un permanent delirium tremens, spuca mai ceva ca wc tudor in romaniamare sau defuncta saptamana! Facea spume la gura cand era vorba de liberali si il lingea intre buci pe idolul sau securist ba-secu. Se pare ca curlimbismul sau a dat roade, ajungand europarlamentar.
@Florin Matei Sa fie ba-secu ,,fondatorul cinismului romanesc''? N-as crede! Ca orice securist sadea este cinic cand vine vorba de romani. El dispretuieste total orice om vertical, capabil sa gandeasca liber, sa ridice capul. Are un respect deosebit doar pentru slugi, atata timp cat executa intocmai si la timp ordinele date de el. Asa cum nici dictator nu este ci doar o caricatura de dictator, el nu este nici un cinic in adevaratul sens al cuvantului.

Lilick Auftakt spunea...

S-a "laudat" intr-o emisiune in direct cu Ciutacu (de fapt, prins la zid de acesta din urma) ca o sa arate el tidula de la CNSAS in care scrie ca nu a fost informator. De trei ani insa aceasta nu a aparut. Crede ca limbile aste lungi il absolva de a-si lamuri trecutul. Din contra, mai mult il afunda.

Hendrix spunea...

@Lilick Modul in care a fugit dn tara spune multe despre el! Penibila a fost doar incercarea lui de a-si motiva scrierea unor elogii Marelui Carmaci ceasca, cica altfel n-ar fi obtinut pasaportul!!! Trebuie sa fii tampit ca sa crezi ce spune jegul asta portocaliu.
N-am nicio indoiala ca a colaborat cu Mnastirea Secu. A colaborat si inainte sa plece si mai ales DUPA! Modul in care a fost dat afara de la BBC spune multe...
Dosarul lui n-a disparut, este doar bine ascuns. Mi0-e sa nu pateasca precum securista mona-,,eva'' musca, care credea ca dosarul ei este bine ferecat. Dobitocul asta sinistru stie ca poate fi oricand santahjt, astfel ca raspunde la COMENZI exemplar! Sau ar putea pati ce a patit si fostul coleg de la BBC carol sebastian, in pezent pedelepra in Modrogan. De ce oare toti fostii securisti sau informatori stau stans uniti in jurul lui ba-secu? Prietenii stiu de ce!

Lilick Auftakt spunea...

@Hendrix, hehe, pentru ca securist la securist trage. :))

Shadow spunea...

Deh Noul Tribun. Ce vreti? Orice "curte" cu "cheltuiala" se tine.
Traducand eu spusele "senile" deja ale lui tru printre colegii mei astia s-au "cracanat" de ras. Cultul personalitatii de care au invatat ei mai mult din "experienta altora" decat din cea proprie li se parea perfect demonstrat dar nicidecum "european", "democratic" sau moral.

Anonim spunea...

Se spunea despre Marx ca a intors ideologia lui Kant pe dos si a scos marxismul.
Astia, alde TRU, au intors teoria despre societatea socialista multilateral dezvoltata pe dos si le-a iesit anticomunismul fundamentalis... in care cultul personalitatii se refera la alt carmaci... desi el stie sa carmeasca decat barcile pe valuri.

radu spunea...

Cred ca multi dintre cei care au facut febra la limba prestand la popoul Carmaciului Ceausescu vor transpira de invidie citindu-l pe acest maestru al cunilingusului si blow-job-ului politic aplicat noului Carmaci.
@Hendrix are dreptate, tipul s-a anternat si la dosul Ceausescului, acolo a invatat meserie.
Mie acest TRU mi se pare un isteric, cazul sau e de competenta psihiatriei. Oameni ca el au contribuit insa cu dementza lor la agravarea dementzei dictatorilor de pretutindeni, pe care i-au slujit. Eu ii consider pe ipochimenii astia de lingai cei mai mari vinovati moral.

Lilick Auftakt spunea...

De pe vremea cand Vantu era bun prieten cu Basescu si ii platea oamenii, ii intretinea la.. Londra. :))