17 sept. 2012

Dreapta, cu stangul

Ca Alianta "Romania Dreapta" a pasit cu stangul, cred ca ati auzit. Scrisesem pe facebook acum cateva zile ca nu se poate constitui sub acest nume, pentru ca ar fi un furt de identitate.

Am participat acum cateva luni la lansarea "Asociatiei Romania Dreapta", ii cunosc bine activitatea. Poate va aduceti aminte ca am scris si aici, pe blog, despre ea, dupa prima conferinta de presa. Ma bucur ca av. Gheorghe Piperea, presedintele asociatiei, a reactionat ieri, trimitand principalilor actori politici din alianta pro Basescu o scrisoare deschisa, ce mentioneaza in finalul ei ca, in cazul in care se va refuza schimbarea numelui aliantei, "acest demers civic va deveni unul juridic, cu toată forţa legii de partea sa".

Acum poate o sa va intrebati cum de nu s-a stiut ca exista un ONG puternic (are peste 6000 de membri) cu aceasta denumire. E imposibil ca cei de la PDL sa nu fi aflat ca ARD (Asociatia Romania Dreapta) exista deja, si ca nu pot sa foloseasca acest nume. Ramane sa ne dam cu parerea, sa presupunem ca, cel putin o partea a pedelistilor, nu doresc de fapt aceasta alianta, nu doresc niste parteneri incomozi, si ca putin le-a pasat de acest "amanunt".

Dar totul incepe cu stangul in asa-zisa dreapta. Rad cu lacrimi de cateva zile de Mihail Neamtu, care a reusit sa se certe cu PDL, cu MRU, cu o groaza de sectanti din Noua Republica pe care i-a dat afara si, in general, mai cu toata lumea, pentru "principiile" lui, pe care acum e primul care le incalca cu nesimtire. Luptatorul impotriva traseismului intentioneaza sa sara putin din barca republicana in cea monarhista, a PNTCD, asta pentru a candida in imperiul (si sub protectia) lui Falca, in colegiul 2, Arad. Dupa care, desigur, revine la Noua Republica, atunci cand partidul al carui fondator se considera isi va fi rezolvat problemele juridice.

Si ce credeti ca declara ieri seara Neamtu la Realitatea TV? "Ma despart de idealul monarhist al multora, care mi se pare vetust si lipsit de perspectiva".  Daca taranistii, chiar si cei basisti, ai lui Pavelescu, dar care mai au putina onoare, il primesc pe Neamtu - dupa aceasta declaratie de o obraznicie fara margini - in partidul "vetustului" Corneliu Coposu si al tuturor celor care au murit cu fotografia Regelui in brate, sau cu chipul acestuia in minte, PNTCD chiar merita sa dispara.

5 comentarii:

Micawber spunea...

Cred ca "dreapta" din titlu e o gluma. Nu-s nici de stanga, nici de dreapta, nici de nimic, sunt doar niste caraghiosi nauci si oportunisti.

berenger spunea...

„dreapta” are doua picioare stangi. fix ca stanga,

Lilick Auftakt spunea...


Micawber, daca asa le place sa-si spuna... Nu exista dreapta la noi.

Lilick Auftakt spunea...

berenger, cam asa ceva.

pariuri spunea...

Si nu va intra in parlament, dar nici Ungureanu nu va fi presedinte niciodata.