9 decembrie 2008
"Nu am putut sa scriu nimic in prima clipa cand am auzit ca Ticu Dumitrescu a trecut la cele vesnice. Eu nu l-am cunoscut direct. Stiu insa tot ce a facut pentru aceasta tara si cum s-a luptat sa-si vada visele implinite.
De numele lui se leaga momentul in care m-am “despartit” de Traian Basescu, in 2005, si lucrul acesta nu il voi uita niciodata. Ticu Dumitrescu e “de vina” pentru aceasta “ruptura politica”, si ii multumesc si acum ca mi-a deschis ochii, in vara aceea in care Basescu aflat in China, l-a umilit, l-a tratat de sus, l-a persiflat intr-un mod dezgustator.
Pentru ca trebuie sa recunosc ca pana atunci nu numai ca il votasem pe Basescu de fiecare data, dar il sustinusem in fiecare campanie electorala.
Zilele acelea din vara lui 2005, in imaginile care se perindau pe sticla televizorului, am vazut in ochii lui Ticu Dumitrescu o durere si o dezamagire imensa, pe care niciodata nu mi-o voi scoate din minte. Se desfasurau alegerile interne din Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, moment in care PD – cu sprijinul direct al lui Traian Basescu - declanseaza o noua criza, alegand sa NU il sustina pe Ticu Dumitrescu, asa cum fusese intelegerea cu PNL, la sefia institutiei. PD, alaturi de PSD si de PRM (aliantele astea va spun acum mai multe, nu?) alesesera sa il voteze pe Corneliu Turianu. Imediat, Ticu Dumitrescu a anuntat ca isi va da demisia din CNSAS. Cititi declaratia facuta pentru ziarul Ziua:
“Nu a fost o lovitura de teatru, oameni buni! A fost o lucratura. Nu cred ca va mai avea loc deconspirarea Securitatii asa cum am gandit-o eu", a spus liderul fostilor detinuti politici. In opinia lui Ticu Dumitrescu, presedintele Traian Basescu nu este strain de cele intamplate. "Regret implicarea presedintelui Basescu, prin domnul Emil Boc care a inventat un candidat peste noapte: pe Corneliu Turianu. (...) Nu cred ca mister Boc face ceva fara ordin. Sa-ti fie rusine, domnule Boc, pentru ca dumneata ai facut aceasta lucratura!", a spus Ticu Dumitrescu. El i-a batut obrazul si liderului pesedist, Mircea Geoana, care il asigurase de sustinerea reprezentantilor partidului sau. "A fost o lucratura. Felicitari. Sper ca domnul Timofte m-a auzit" a intarit initiatorul legii deconspirarii Securitatii.”
Presedintele Traian Basescu, aflat in vizita in China, a refuzat sa comenteze situatia de la CNSAS, delarand pe un ton cinic ca este o problema de care este „departe si ca distanta si ca interes”. Totul insa i se tragea lui Ticu Dumitrescu de la niste discutii mai vechi cu Traian Basescu prin care insistase din rasputeri pe niste idei si principii pentru care luptase fara rezerve: Il citez chiar pe Ticu Dumitrescu, din nou:
„ In februarie 2005, in fruntea unei delegatii a AFDPR, am fost primit de presedinte, la cererea mea, cerere care era facuta din decembrie 2004. Poate cea mai importanta a fost rugamintea adresata in numele Asociatiei sa convoace cele doua Camere ale parlamentului si, intr-o declaratie solemna care sa fie supusa votului nominal, deschis al parlamentului, sa recunoasca, sa-si asume si sa condamne - retineti, va rog, ca sunt trei etape - crimele comunismului. Domnia sa, spre stupefactia mea, pentru ca eu ma asteptam sa raspunda creditului acordat (trebuie sa recunosc ca l-am votat pe d-l Basescu), a venit cu acel raspuns: dovezile, dovezile. Asta m-a socat.”
Traian Basescu incercase pana atunci din rasputeri sa evite acest moment, al condamnarii comunismului, incercand chiar sa il indeparteze pe Ticu Dumitrescu, asa cum el insusi spune, de la sefia CNSAS. Totusi, cu ajutorul societatii civile si la presiunile ei, Basescu a fost obligat sa o faca: sa condamne comunismul. Dar am inteles in zilele acelea, chiar de la Ticu Dumitrescu, ca totul s-a intamplat nu din dorinta presedintelui, ci la schimb pentru o sustinere pe termen lung a unei parti a societatii civile. Un troc, dragii mei. Un troc pe voturi. In schimbul unor sinecuri. Pentru o luuuunga prietenie. Calduta tuturor si legitimata de o aureola de moralitate. Un contract cinic menit sa preia de la PNL "tema anticomunista".
Am citit zilele astea cateva texte despre eroul Ticu, cel caruia ar trebui sa-i legam neconditionat numele de condamnarea comunismului, fara sa-l mai numim pe cel care a vazut in asta doar un troc politic. Printre textele citite m-au emotionat cel mai mult cel al lui Radu Portocala si cel al lui Radu Calin Cristea. Sunt oameni care au avut norocul sa-l cunoasca indeaproape pe acest mare OM. Scrasnit, chinuit, incorsetat, vizibil obligat, a scris ceva si Traian Ungureanu. Mai mult ca sa evite sa scrie ceva despre Marea Coalitie Fesenista ce ni se arata ca o stea de la rasarit. Aproape pot sa spun ca e un noroc ca admirabilul Ticu a murit cu cateva zile ca aceasta odioasa coalitie sa fie batuta in cuie. L-ar fi amarat si mai mult..."
2 comentarii:
Deci , eu ma numar printre marii norocosi deoarece , am avut " norocul " de ai cunoaste personal si pe Constantin Dumitrescu si pe Ion Diaconescu inca inainte de 1989 pe vremea cand erau si ei la fel de amarasteni cum eram si eu . Cu toate acestea ...s-a dovedit ca omul cand se ajunge ...uita de alti oameni pe care i-a cunoscut pe vremea cand era si el la fel d e amarastean ca si ei .Ion Diaconescu { asta mi-a fost un fel d e sef , pe vremea cand dadeam cu sapa la " Ascensorul " Bucuresti } , m-a refuzat in cel mai nepoliticos mod cu putinta atunci cand i-am solicitat sa ma ajute sa ma angajez si eu ..."ceva " pe la intretinere la Parlament , iar nea Titel , s-a facut ca nu ma recunoaste la vremea cand i-am solicitat ajutorul pentru a reusi sa ma angajez macar portar la PNT ! Singurul vreodata a pus o vorba buna pentru mine cand am a vut nevoie desii...nici macar nu-l intalnisem in viata mea pana la acel Ianuarie 1990 cand zeci de bucuresteni condusi de el au luat in stapanire Palatul Victoria a fost : CORNELIU COPOSU . L-ai votat pe Traian Basescu ? L-ai sustinut pe-acest ticalos ? Care-au fost criteriile dupa care te-ai ghidat daca nu sunt indiscret ? Eu am votat o singura data pe Ion Iliescu dar....tot doar o data vede nasul " aia " a finei asa incat , de-alungul timpului PSD-ul n-a mai vazut vot de la mine ! Sa-l sustii pe Traian Basescu insa , imi pare o prostie infinit mai mare decat ce a facuta de mine atunci cand l-am votat si sustinut pe { in constiinta mea RAUL SUPREM } : Ion Iliescu . Draga Lilick...daca ai printre cunostiintele dumitale pe cineva care sa poarte numele Sf. Nicolae { barbat sau femeie...nu conteaza } , rogu-te , transmite-le felicitari si din partea mea .Un final de saptamana cat mai bun cu putinta si-un inceput de saptamana , de a semenea cat mai bun si profitabil iti doresc stimata Lilick !
Draga Marian, da, l-am votat si sustinut pe Basescu de trei ori. Ultima data in 2004 la prezidentiale. Dar, dupa cum se intelege de aici, din 2005 i-am zis adio. Pai pe cine voiai sa votez? Eu nu am votat PSD niciodata. Cand ii vad si acum in ce hal mint si manipuleaza...
Multumesc pentru urari. Le alatur si eu pe ale mele! :) O saptamana frumoasa!
Trimiteți un comentariu