"PD-L vrea sa obtina 40% in mediul urban, la o prezenta de 35%, estimata pe ultimele analize facute pentru partid de CSOP. In mediul rural, partidul si-a stabilit sa stranga 50%, la o prezenta de 60%.", se afirma recent intr-o stire redactata “pe surse” din PD-L. Fraza anterioara ne releva practic strategia sustinatorilor lui Basescu, in vederea realegerii sale la scrutinul din toamna.
Poate ca portocaliii nu vor reusi sa obtina chiar atat, dar macar stim care le este obiectivul, si putem deduce, din acest citat, care va fi strategia pe care o vor aplica. Pentru ca e important sa stii ce-si propune adversarul, daca doresti sa-l invingi.
Adeptii lui Basescu isi propun sa obtina jumatate din voturile din mediul rural si putin peste o treime din voturile din mediul urban. Pentru ca in Romania jumatate din populatie traieste la sat iar cealalta jumatate in orase, inseamna ca sustinatorii PDL isi propun sa obtina 30% din voturile totale (jumatate din 60%) gratie electoratului rural, si doar 14% din voturi (40% din 35%) in mediul urban.
In acest fel, strategii de la PD-L spera sa obtina cam 44% din voturile totale (adica 30% + 14%), insa doua voturi din trei ar trebui sa vina de la electoratul mai putin informat de la sate, si doar un vot din trei va proveni de la electoratul orasenesc. Probabil ca si in mediul urban spera sa castige ceva mai mult in oraselele mici, precum Corabia sau Babadag, si mai putin in centrele mari, ca Timisoara, Brasov sau Bucuresti. Substitutia de electorat, despre care scriam acum cate luni,
AICI, se pare ca a reusit!
Daca admitem ca popularitatea presedintelui este de fapt putin peste 30%, inseamna ca Basescu poate conta, in acest moment, cam pe trei voturi din zece, din care doua voturi se vor obtine in mod obligatoriu la sate. Raman sase sau sapte voturi din zece pentru ceilalti competitori. Vor fi suficiente acestea pentru a-l infrange pe actualul presedinte in turul doi? Teoretic este pe deplin posibil, insa raspunsul nu-i deloc atat de simplu....
Desi nu detine decat trei sau patru voturi din zece, Traian Basescu ar putea castiga,
fiindca restul voturilor au cate o tinichea de coada... Fiecare din cele doua mari partide adverse are cate o bomba cu explozie intarziata in propria curte. Pe scurt, situatia se prezinta astfel:
1. Daca in turul doi intra Mircea Geoana, electoratul liberal va sta acasa. E dificil sa alegi intre doi candidati de stanga, mai ales atunci cand ambii par solutii la fel de proaste pentru votantii liberali.
2. Daca in turul doi ajunge Crin Antonescu, o mare parte din electoratul de la sate va vota cu Basescu, personaj in care se regaseste mai mult. Clopul, bundita, stersul cu maneca la gura, injuratura neaosa, hahaitul grosier, il fac pe Basescu candidatul ideal pentru a strange, in turul doi, voturile acestor oameni. Ramas orfan dupa retragerea lui Iliescu, acest electorat regaseste in Traian Basescu un nou Tatuc.
Astfel ca problemele care se pun pentru strategii celor doua partide sunt urmatoarele:
1. Cum sa procedeze strategii pesedisti pentru ca electoratul liberal sa nu se scarbeasca in turul doi, sa iasa totusi la vot, daca Mircea Geoana ajunge in finala cu Basescu? Cum sa determine acesti votanti sa treaca peste greata, peste scarba si peste dezamagire, constientizand ca Basescu e un pericol mult mai mare decat Geoana?
2. Cum sa procedeze liberalii pentru ca electoratul de la sate, fostii votanti ai lui Ion Iliescu, care rezoneaza la grobianismul lui Basescu, sa nu voteze in turul doi cu acesta, in cazul in care Crin Antonescu ajunge in finala?
Cele doua formatiuni politice trebuie sa-i scoata la vot pe oameni (in varianta unu), sau sa-i impiedice sa migreze in mod natural catre adversar (in varianta doi).Bun! Acum am definit problema. Astfel suna enuntul. Am pus diagnosticul, acum trebuie gasite solutiile. In caz contrar, Basescu poate castiga, chiar daca sase sau sapte romani din zece nu-i vor acorda votul in turul intai al alegerilor din noiembrie.