25 mai 2011

Monstruoasele Coalitii de ieri si de azi...

In 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost obligat sa abdice, de catre o larga coalitie a partidelor vremii, denumita si Monstruoasa Coalitie (sic!), condusa de catre I.C. Bratianu. Coalitia s-a format ca reactie la manifestarile autoritare ale domnitorului. Vasi Baescu ne reaminteste ce i s-a imputat atunci lui Cuza :

1.Intervenţia personală şi jocul duplicitar, distructiv, al "camarilei" împotriva partidelor politice, învrăjbindu-le pentru a se lupta între ele, slăbind solidaritatea acestora şi, implicit, sistemul democratic;
2. Corupţia generalizată şi dirijată de "camarilă", având drept scop principal obţinerea de proprietăţi şi sume enorme de bani din vinderea activelor statului;
3. Dezorganizarea şi sărăcirea Armatei, ca urmare a teoriei politice conform căreia România, aflându-se sub protecţia Marilor Puteri, nu are nevoie de apărare naţională;
4. Viaţa personală destrăbălată care a produs dezgust în rândul oamenilor în general şi a intelectualităţii în special şi la nivelul cancelariilor europene.

Totul va suna cunoscut, nu? Din nou, astazi, o noua «Monstruoasa Coalitie» se mobilizeaza impotriva unui "domn" autoritar. Din nou, astazi, sustinatorii noului Cuza acuza. Ce s-a intamplat dupa ce Alexandru Ioan Cuza a abdicat? Dupa trei luni, pe 10 mai 1866, printul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen este proclamat de catre parlamentul vremii, Noua Adunare, domnitor al Romaniei sub numele de Carol I. Ce a mai urmat? Faurirea statului roman de catre Bratieni si cea mai infloritoare perioada a tarii sub Regii Romaniei. Ei, chestiuni minore... Niciodata n-o sa aflam ce s-ar fi intamplat daca ar fi ramas pe tron Cuza si si-ar fi dus la bun sfarsit «reforma».

P.S. - Ieri, chiar de ziua Partidului National Liberal, ce coincidenta, Andrei Plesu a scris un articol despre "Lectiile istoriei". Despre faptul ca noi, est-europenii, nu am invatat mai nimic din experienta. Gandindu-ma la evenimentele din 1866, si la faptul ca distinsul intelectual e un sustinator acerb al actualului Cuza, pot spune cu subiect si predicat ca Andrei Plesu n-a invatat mare lucru din lectiile istoriei.

14 comentarii:

clerc spunea...

Da, Lilick, n-a invatat nimic dl Plesu din istorie, insa ce interes ar fi avut s-o faca? Ca si sub Iliescu, si sub Constantinescu, si sub Basescu el a cazut in picioare, traind bine mersi, cu mult peste decenta unui intelectual autentic, ne-public. Cum afla de vreo dregatorie publica, cum se infiinteaza s-o ocupe, iar daca nu face asta pentru el, o distribuie rapid comilitonilor (Pata, Neamtu, Tismaneanu, Dan C., etc.), ca tot ajunge si la dinsul ceva firimituri.
In rest, acelasi bla-bla de oligofren talentat, de gourmet psitacist, de guru de havuz, si o unica tema, uzata si abuzata pina la limita de sus a cretinismului intelectual: cit de rea e stinga, cu aceeasi superba prin cecitate programata confuzie intre centru-stinga si extrema de stinga.
Adica: daca mi-l pun pe Che Guevara pe tricou, sint naspa, dar daca ii duce tucalul lui Basexu, e de bine si de reforma. Intre altele, o fi fost Ernesto un naiv cu ceva asasinate la activ, dar macar a murit programatic pentru credinta lui, una adevarata. "S-a sacrificat", cum s-ar spune, ceea ce Plesu n-ar face nici cu un milimicron! Si Che s-a dus nitel sa moara in Bolivia pentru un motiv non-metafizic, ci cit se poate de real si injust: in America latina chiar se moare de foame, de boala si de analfabetism, in ciuda emergentei Brazilii! Dar cum sa-l doara pe dl Plesu cel Angelic in popoul ala imens cit o planeta de niste muritori la propriu? Nu, boii de pe strada sint buni sa fie invocati in fata lui Noica atunci cind are dinsul nevoie de fapturi ale intervalului, de congeneri ai bacanului. Nu realitati, ci simple figuri de stil.
Pe undeva insa istoria face dreptate: asa cum oamenii de pe strada devin tropi sub tastatura plesuviana, tot asa "opera" magistrului nu e altceva decit o banala figuta de stil, buna de invocat pe scena Ateneului la ceas de linsat Frau Muller...

niku_elektriku spunea...

@lilick

sa nu'mi spui ca vretzi sa'l proclamatzi pe crinu rege !

ca si el e cam "strain" :)

s'apoi, milica se barbierea, parca, dimineatza uitindu'se la poza lu' cuza

Lilick Auftakt spunea...

Da, Clerc, asa e...

Nikule, ai innebunit??? Avem un Rege. Pe Regele Mihai. Numai voi l-ati face rege pe basescu, dar asta nu inseamna ca toti sunt nebuni si gandesc stramb ca voi.

Dan spunea...

Eu abia acum am aflat adevarul despre Cuza, si tu Electrikule crezi ca regii se faca asa peste noapte?Nu e ca la Paris unde s-a inregistrat recordul mondial la votanti(14/secunda).
In legatura cu domnul Plesu, ar fi bine de stiut de ce in prima instanta a demisionat din functia de ministru de externe a lui Basescu (sau noul Cuza) ca apoi sa devina laudator al acestuia.
Apropo de camarila, ce camarila are Basescu afara de Udrea? Eu nu vad pe altcineva influentabil dintre lingaii lui.

Shadow spunea...

@niku

crinuletz nu are sanse sa devina rege. Nu are "sange nobil" asa cum ne lasa sa creada "amicii" matale ca are "dinastia basecu". Cat despre cat e crinu de "strain" ramane de dovedit. E drept "nivelul" actual il avantajeaza. Cei doi corifei basecu + bocutza au demonstrat ce inseamna "strainul absolut" in orice reprezinta buna guvernare(economic, politic si social).

PS. Ce-ti mai place sa "plangi la mormant strain" :-)

radu spunea...

Plesu a invatat ce a avut nevoie, si se descurca foarte bine. Fraierii care-l mai cred, aia n-au invatat nimic.

Lilick Auftakt spunea...

@Dan, eu inca nu m-am lamurit daca Elena Udrea face parte din camarila basescului sau basescu din camarila ei. :))

Cam asa e, @Radu.

murphy spunea...

Plesu cred ca are vreo 5 ani, adica un mandat, de cand a plecat de la Cotroceni, ce mai vreti de la el?
Sa inteleg ca-s mai buni, de exemplu, actualii parlamentari PDL carora li se fac invitatii de alaturare la USL?

Lilick Auftakt spunea...

@murphy, ce legatura are?

niku_elektriku spunea...

nu mai stie usele(c) de gluma?

Lilick Auftakt spunea...

@Niku, Traiasca Regele!

Dorin spunea...

@ Lilick:

Buna ziua tuturor, este prima data cand va citesc insa in mod cert nu va fi si ultima. Bine v-am gasit.

Cred ca de fapt am putea ghici cu destula acuratete ce-ar fi urmat daca mai ramanea Cuza domn. In mod numai aparent bizar, si el sustinea ca si oponentii sai venirea pe tronul Principatelor a unui principe de neam strain.

Diferea insa substantial neamul acestui principe. Din punct de vedere politic principele Cuza era de multa vreme "teleghidat" cu multa atentie de amanta sa Maria Obrenovici, spioana rusa. Asadar, principele de neam strain pe care l-ar fi vazut Cuza pe tronul Tarilor Romane ar fi urmat sa fie nu altul decat chiar fratele tarului Rusiei. Cu urmarile pe care vi le puteti imagina referitoare la Romania, inclusiv limba si caracterele in care ar fi urmat ca comunicam azi.

Dosvedanya Tavarisci! :)

Lilick Auftakt spunea...

@Dorin, as fi vrut si eu sa continui cu ceea ce ai scris tu, dar sentimentele romanilor pentru Cuza sunt inca destul de pozitive, in urma propagandei comuniste. O sa mai vorbim despre asta. Merci de vizita.

Dorin spunea...

@ Lilick,

Probabil ca e un semn de maturitate politica sa intelegem, odata pentru totdeauna, ca nu exista lideri providentiali. Cuza a fost unul dintre "momentele astrale" ale romanilor dar ca orice om real a avut o latura pozitiva si o alta negativa. Ca om, a fost un personaj controversat care-si pierdea noptile jucand carti, un personaj care traia intr-un veritabil triunghi amoros alcatuit din sotie si amanta, Elena Doamna si Maria Obrenovici. Dar momentul alegerii sale ca domn pentru ambele principate romanesti ramane o sansa unica.

Multumesc pentru cuvintele de bun-venit!