8 feb. 2012

"TOCILARUL CLASEI" de TOMA ROMAN JR.

"Când eram la liceu, aveam un coleg cu o memorie fantastică și un caracter de căcat. Fusese un pionier impecabil, recitase cu ”Partidul, Ceaușescu, România” la televizor și avea pusee de turnătorie juvenilă. Raporta dirigintei cine fumează la budă și cine chiulește de la ora de română. Lua numai zece, de la materia sport până la sociologie. Cum tovarășul fusese împușcat la un moment dat, nu avusese timp să se remarce în Comitetul Central al UTC. Mihai Răzvan (sau Traian, cum îi spun în mod automat diverși ”analiști”) Ungureanu s-a remarcat și ca june comunist. Dacă România ar fi avut parte de un regim legionar instituționalizat pe mai multe zeci de ani, același domn ar fi fost în Comitetul Central (habar n-am dacă s-a chemat așa) al Frățiilor de Cruce. Tânărul premier Ungureanu îmi face impresia unui tocilar al clasei, deștept, dar nu foarte deștept, care și-ar vinde mama sau vărul primar, doar ca să facă parte dintr-o elită.

L-am apreciat și îl apreciez pe Andrei Pleșu pentru umorul, inteligența, bunul simț și moderația pe care le posedă. În schimb, nu prea a avut mână bună la oameni. A fabricat pseudo-gânditori de felul lui Theodor Baconschi, Mihai Neamțu sau Răzvan Ungureanu, dacă s-ar fi născut cu câțiva ani mai devreme, ar fi ajuns ”Adrian Severin”. Adică niște domni care și-au trădat maestrul și care trăiesc între jacuzzi și, în cazul actualului premier, eludarea unor amenzi de circulație (a se vedea un filmuleț în care se ceartă cu un agent de poliție pe motiv că e secretar de stat și imun la lege), au ca scop în viață doar păstrarea propriilor persoane într-un acvariu cu pseudo-supemani ai cugetării, care cred că decid soarta Europei, a lumii și a universului. Toți au ochelari de intelectual și lipsă de conținut. Calitățile astea i-au făcut să se asorteze cu grobianul Băsescu, care nu avea rafinamentul cu făcut amor în jacuzzi ci prefera bordelurile de port și care își permitea să conducă beat fără să fie amendat, fiindcă îl cunoșteau drept ”dom președinte” milițienii. Nu cred, sincer, că un Boc ceva mai cult și cu mai puține scrupule, cum e fostul șef al SIE o să ajungă președinte. Fostul meu coleg de liceu, tocilarul turnător, a lucrat o perioadă la guvern și acum e un fel de n-ar mai fi, tot guvernamental, într-o capitală europeană, unde participă la mese rotunde, canapele pătrate și think-tank-uri fără rost. Asta îi doresc și domnului Ungureanu.

Toma Roman jr."


Preluare de pe blogul lui Stelian Tanase. Pacat ca Tomita nu vrea sa isi faca un blog, sau macar un cont de facebook. A intuit bine. Dupa Basescu, ne asteapta dictatura tocilarilor. :)

14 comentarii:

radu spunea...

Uau, eu stiam ca Tomita asta era cam basist! Ma rog, poate mi s-a parut, comentariul lui e tare. :) Oare CV-ul lui Plesu o fi avuabil pana la capat? Nu ca zic, doar citez din interviul lui MRU cu A. Gradinaru, ca asta care se ocupa de ingeri se pricep la fel de bine si la spioni.
Mie treaba cu MRU mi se pare groasa rau, si imi arata inca o data ca Ro. e condusa militarizat de licurici prin intermediul lui basecu si asociatii. Robotul asta stie multe, are relatii internationale invizibile, are multi tiriplici in subordine si daca mai primeste si ordin sa dea inapoi pensii si salarii, s-ar putea sa avem probleme daca nu venim noi insine cu o miscare desteapta.
Pe cat pariu ca MRU va prelua si partidul (PD) de la bok daca ii iese "experimentul" guvernarii? Ca daca nu-i iese, nu mai pupa el prezidentialele si trebuie trecut la planul C!

Lilick spunea...

@radu, interesante scenarii. :)

Nu, Tomita nu e basist.

Pro DOC spunea...

Bun! Bun comentariu, oportuna preluarea si raspandirea lui. Problema esentiala a politicii noastre ramane! Si MRU, si unii dintre "tradatorii" aflati azi in partidul imoral, de "stransura" parlamentara, aka UNPR, au fost pusi pe traiectoriile de azi de nimeni altul decat PNL. Cand era ministru proaspat "dat la apa", cu sampania de rigoare, de catre PNL, MRU era bun, pentru ca ii vedeam doar masteratul de la Oxford si inclinatiile de poliglot. Azi, (de ce tocmai azi si nu in 2005?) aflm ca prin '89 era supleant in CC al UTC si ca i-a ciuguilit din palma lui Ceasca, inclusiv la ultimul Congres. Ba aflam si multe alte minunatii ale carui protagonist a fost MRU pe la inceputul anilor nouazeci (adica tot inaijnte de 2005!)...
Am zice ca tot ce a fost a fost, bine ca a trecut si ca am tras toate invatamintele posibile, ca din orice lectie de viata traita, si nu doar povestita.
Asa sa fie oare? Mie, de pilda, grabnica primire a lui Mircea Banias in PNL-PC imi ridica mari, dar MARI!, semne de intrebare. Asta doar daca nu ne calauzim cu totii dupa "nemuritorul Gambetta" si dupa "pragmatismul" potrivit caruia: ce nu face politicianul roman pentru un vot parlamentar adaugat siesi si scazut de la "dusman"?
A bon entendeur, salut!

ADRIAN spunea...

se potriveste "tocilar" si in sensul de ala care ascute cutitele pe care sa ti le infiga Base in spate candva (a se vedea cu Tariceanu si sarbatorirea aderarii sau anunturile preferentiale in raport cu evenimente internationale catre presedinte si nu catre premier sau poate si alte asemenea) ?

Lilick spunea...

@Pro Doc, e una dintre intrebarile care se ridica din ce in ce mai des. Chiar aseara ma intreba cineva (care o sa vada aceste comentarii in mod sigur): CINE i-a acceptat si promovat pe acesti tradatori? E o problema la care PNL trebuie sa raspunda in fata electoratului si sa garanteze cumva ca asa ceva nu se va mai intampla.

Lilick spunea...

@Adrian, vai, la sensul acesta nu ma gandisem. Ai dreptate. :)

Plano10 spunea...

Toma Roman Jr scrie de multa vreme la JN.
Ce-i trebuie Blog?
Se mai implica in moderarea celebrului Forum al JN... desfiintat de marlaniile basestienior aflati atunci in plina ascensiune.

Lilick spunea...

Pai de ce sa nu scrie si pe un blog, sa comenteze, sa raspunda?

Anonim spunea...

Așa și este, din păcate:
La un moment istoric dat, PNL servea drept trambulină pt. trădători gen Ungureanu și Predoiu, cooptați direct de Cotroceni, peste capul premierului Tăriceanu și împotriva acestuia. Cin' să fie atunci cârtița din PNL, care a antamat avansul în partid al acestor specimene tinere și cu reale perspective?
Să ne mai amintim că, la un alt moment dat, chiar și Elena Udrea a cochetat serios cu PNL, ea fiind adusă aici de unul dintre fruntașii partidului, un greu la propriu și la figurat, din garda premierului (cu o anume ocazie, blondina cu genți de firmă a și aruncat o șopârlă înspre Tăriceanu însuși, punându-i la îndoială calitățile strict...bărbătești). Apoi, să nu uităm cazul Monei Muscă, repudiată prea repede și pre dur de către proprii colegi, în contextul în care Dan Voiculescu zice bine mersi, în continuare, ca aliat oficial al PNL.
Și, cel mai frapant, cazul Stolojan, președintele pseudo-liberal care, din ordin cotrocenist, a rupt în două săgeata galbenă!
Ce vreau să spun cu toate astea?
Că este cazul ca apele să se limpezească serios și rapid în PNL, fiindcă lupta cu forțele răului nu este încă câștigată, în condițiile în care, pe de-o parte, PSD se trage din același trunchi comun fesenist, cu PDL (așchiuța UNPR putându-se îngroșa, în timp record, la ditamai lăstarul); iar, pe de altă parte, prin forța oarbă a jocurilor de interese geo-politice, Băse este sprijinit îndeaproape de aliații lui(nu ai noștri!)americani, pe care-i doare-n steag de sărăcia și de deznădejdea românilor, pe fondul pasivității complice a UE, care nu are nevoie de noi focare de instabilitate economico-socială. Apoi, mai e și latura semitică a chestiunii(vezi originea etnică a premierului desemnat), iar atunci fabulațiile c.v.tudoriene, despre complotul iudeo-masonic anti-românesc, par să nu mai fie simple... speculații!
Anonymus Magnus

Lilick spunea...

Magnus, sunt de acord, ai dreptate. Sa nu uitam insa ce infiltrat a fost si PNTCD si cum a fost distrus. S-a urmarit si se urmareste asta in continuare si cu PNL.

Anonim spunea...

Dragă Lilick, chiar nu contează ca eu să am sau nu dreptate.
Contează doar ca PNL, care este singura opoziție de dreapta esențialmente reală, din România actuală, să se trezească de tot - și cât mai repede!
Și mai cred că unii liberali vizibili, vechi, dedicați cauzei, precum Tăriceanu și Orban, poate și Patriciu, pot și trebuie să treacă peste resentimente, frustrări și peste orgolii, și să-i stea alături lui Crin, singurul om politic din țara asta care nu s-ar alia niciodată, sub nici o formă, cu clica lui Băsescu!
Abia atunci aș putea zice și eu , precum Yoda în Star Wars II:
"Nu e totul pierdut. Mai avem o speranță".
Anonymus Magnus

Pro DOC spunea...

Lilick si Anonymus Magnus,

Este firesc sa ne intristeze peste poate "defectorii" astia din PNL, dar pe alta parte nu pot sa nu-mi amintesc ce a spus Corneliu Coposu cand a fost intrebat cum se face de PNT-ul a fost atat de intesat cu oameni trimisi acolo de serviciile secrete. Seniorul a spus ca un partid democratic nu poate infiinta un serviciu de cadre, care sa verifice dosarele celor care isi doresc sa devina membri, ca pana la proba contrarie nu poti decat sa le acorzi incredere celor vin sa ti se alature. Nu pot decat sa fiu de acord cu ce a spus Seniorul. Dar, spre deosebire de inceputul anilor '90, azi exista o multitudine de date furnizate de media in ultimii 22 ani si macar unele erori pot fi evitate acum mai usor decat atunci.

In rest, tot raul spre bine: din toate dezertarile politice din ultimii sapte ani PNL-ul nu a avut decat de castigat pentru ca s-a curatat, rand pe rand, de tot felul de instelati, de tot felul de infiltrati, de tot soiul de oportunisti, de penali si fripturisti. Si asta fiindca a avut in coaste cel mai "performant" aspirator de asmenea specimene: PDL-ul! :-))

clerc spunea...

Roman jr. se inseala cind se refera la Andrei Plesu. Mos Angelica este in toate felurile in care-l gratuleaza autorul nostru, mai putin lipsa flerului in relatiile umane. Nu e lipsa de fler, nu e necunoastere a caracterului omenesc. Este, pur si simplu, pragmatism, cinism si interes material. I-a luat pe linga el, i-a "crescut", i-a "plasat", apoi a cules roadele acestor "infiltrari". E mai comod sa profiti, prin sinecure indirecte, de acesti cai troieni. Treaba murdara o fac ei (in guvern, servicii, diplomatie, contraspionaj), banii si sindrofiile vin, lateral, spre Doctor Angelicus.
Sa nu uitam cit rau a facut eseistul lui peste prajit prin pegra umana pe care a instalat-o in inalte dregatorii publice. Este responsabil, moralmente, pentru cacatul in care ne-au introdus "elitistii" dilematici.
Cine uita asta n-a priceput nimic.
Si mai e ceva: poti fi judecat si in functie de oamenii cu care te insotesti (si de care nu te lepezi nici cind fac gogonate imense). Daca faci anumite alegeri, le faci pentru ca, de fapt, asa esti si tu in realitate.
Doar ca Plesu nu e atit de "viril", adica sociopat, ca lepadaturile astea cu staif. N-are curaj si bravura sa manince cacat direct, sa si-l asume. El o face indirect, in scris si tropi. Insa baietii cu ochi albatrii-Voronet vorbesc si in numele lui. Doar el e Magistrul, nu?

Anonim spunea...

@Clerc
Așa este!
A.Magnus