24 mar. 2012

Romania Curata si cateva intrebari legate de Mihail Neamtu...

Mihail Neamţu explică pentru Money Express ce sacrificii a făcut intrînd în politică:

“Aveam un grant al Academiei Române care îmi asigura un post căldicel, cu șofer, casă de la RA APPS. Mai aveam un post de director științific la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului prin care puteam călători oricând la orice hotel de patru stele din Europa.“ (detalii aici)

Să ridice mîna cine dintre fericiţii cîştigători ai granturilor Academiei mai primeşte casă RA-APPS şi maşină cu şofer. Nici preşedintele acestei instituţii nu se bucură de amîndouă, că nu a lucrat la campania electorală pentru putere. Să ne explice onor conducerea IICCMER şi preşedinţia României, în subordinea căreia se află, cum îşi permite un hotel de patru stele oriunde în Europa, ştiut fiind că Uniunea Europeană a limitat pe funcţionarii săi la doar 100 de euro pe noapte, cu alte cuvinte, trei stele. Că îl cazează pe dl Tismăneanu la vila Lac2 a lui Ceauşeşcu, hai, deşi costă şi asta, nimic nu e gratis. Dar chiar în altă ţară? Sîntem mai bogaţi decît Comisia Europeană? E vorba de anul 2011, an de austeritate bugetară. Ce paradis era in sectorul public, va dati seama, in timp ce noi ii plingeam ca le-au taiat salariile cu 25%.

Ce promisiuni s-or mai fi făcut independentului Neamţu să abandoneze aceste mari avantaje, nu ştim, dar ele au fost, că altfel nu ar promite la rîndul lui, cu tot atîta aplomb, funcţii în stat unora şi altora. Noroc că, deşi grădina lui Dumnezeu e mare, fraierii nu trebuie să caute departe pe unii mai deştepţi ca să îi fraierească… Nici liderii politici o publicatie in care sa dea măsura marii lor inteligenţe...


Preluare de pe Romania Curata.

7 comentarii:

Pro DOC spunea...

Ah, Romania, aceasta tara - pentru unii muma, pentru altii, ciuma! Evident, petru Neamtu, tara este muma si tatacul ei, tatuc!

Lilick Auftakt spunea...

Da, e incredibil ce sacrificii face omul asta. Chiar sa renunte si la sofer pe banii statului? Adevarata dovada de eroism, ce mai?

Hari spunea...

Sper că pot să fac pe grozavul: habar nu am cine este Mihail Neamţu. Am „dat” Google și tot nu m-am lămurit, deși i-am văzut și pozele. Este posibil ca blogerii să îl știe mai bine.

Deci, fără să știu despe cine vorbesc, zic și eu că, dacă acest domn a „renunțat” la asemenea sinecuri de stat pentru politică, înseamnă că aici va „câștiga” mult mai mult.

radu spunea...

Javra asta infecta inoata in sampanie pe banii nostri (inclusiv ai mei! Ce grant avea homunculul asta scatofag de primise masina la scara si locuinta la RAPPS? Ma simt jignit direct! Pentru pupinbasismul lui asta ingurgiteaza caviar abject cu polonicul in vreme ce atatia "oameni slabi" mor de foame sau sunt scuipati in fatza de nomenklatura basista!
De-asta ni s-au taiat salariile ca sa fie bagati in koorul unora ca el!

Lilick Auftakt spunea...

@Hari, il stiam de prin 2005-2006 si de atunci mi s-a parut infect. Ceea ce se si demonstreaza acum.

@radu, sigur, dar, precum zice si Hari si articolul Alinei Mungiu, din politica (adica tot de la noi) va castiga si mai mult.

clerc spunea...

Pai fratilor, nu priviti exclusiv la efecte! Lepra "intelectuala" de Neamtu nu e decit consecinta unor prestari-servicii puse in opera de alde "greii" clerici basisti Plesu, Patapievici, Tismaneanu, Liiceanu, Mihaies etc. Junii cacanari "de dreapta", cu iz legionaroid, vin direct din mantaua lui Herr Angelicus. Sa nu disociem intre cauza si efect. I-au scos pe viermisori la inaintare, ca-s mai energici si mai putin patati. Scirboseala e aceeasi!

casandra spunea...

As vrea sa-l privesc pe dl.Neamtu exact in momentul in care o sa inteleaga ca a fost doar un element periferic din miscarea de astroturfing pusa la cale de niste domni foarte discreti. Era nevoie de aparenta unei miscari de sustinere de la firul ierbii, de o revigorare a entuziasmului popular impotriva "celor 322". Nu a prins. Astroturfingul a esuat, nimeni nu da doua parale pe circul ambulant nourepublican.
Acum se construiesc noi umbre. Este un razboi in toata regula, iar baietii de la butoane actioneaza ca pe un teatru de operatiuni din tara straina. Poate chiar o fi...