2 aug. 2013

Interviu, Marius Oprea: "Nu exista nici acum vointa politica reala..."

Va recomand ultimul interviu al lui Marius Oprea, luat de Agerpres

Citez: "În momentul în care am înfiinţat acest Institut de Investigare a Crimelor Comunismului la asta mă gândeam - să descriu natura reală a regimului. Din păcate, am fost înlăturat, iar acum sunt, mai degrabă aş spune, tolerat. Sunt doar director de departament. Dacă mă duc să fac o săpătură trebuie să fac şapte referate, să mă cert cu două contabile, cu o juristă, două, cu vreun şef sau altul. Păi ce-ţi mai arde? Că-ţi vine să-ţi iei câmpii! Acum se face mare caz de Vişinescu. Am săpat două săptămâni la Târgu Ocna şi am găsit 11 morţi, într-o groapă comună. Omorâţi de ei. Totul este fotografiat, filmat, pentru că eu lucrez foarte ştiinţific, arheologic, corect şi curat. Ori, pentru această cercetare mi-au fost alocaţi 3.800 de lei, din care a trebuit să mă descurc. Să plătesc nişte lucrători, pe arheologi, să ne plătim masa. Suma asta e mai nimic. În rest, banii sunt cheltuiţi pe conferinţe făcute de diferite instituţii care clamează anticomunismul, pe la Hilton, pe la cocktailuri. Cu banii de pe un cocktail eu pot să sap două luni. Din păcate, acesta este un argument pe care îl pot folosi în a vă spune că nu există nici măcar acum voinţă politică reală pentru un program naţional care să ducă la investigarea crimelor comunismului. Suntem doar patru amărâţi de oameni cu o rablă de maşină şi trebuie să ne descurcăm cu banii pe unde mergem şi cu preotul şi cu oamenii din sat şi cu lucrătorii ş.a.m.d."  

3 comentarii:

AristotelCostel spunea...

Tismăneanu e un "intelectual" "de dreapta"... iar Marius Oprea e doar un "bugetar". :)

Ăsta e sistemul, așa gândesc tonetarii retardați... rămâne să vedem cât mai ține prosteala.

Lilick spunea...

Aristotel Costel, l-as da si acum afara, pentru ca e o persoana incomoda si care stie prea multe, dar le e frica de scandal.

acuvio spunea...

Vacanţă! Clasicul salut, alături de o ilustrată Crazy România :)