13 aug. 2015

Prințul...

Am stat zilele astea și am citit aproape tot ce s-a scris legat de Prințul Nicolae. Nicio opinie negativă la adresa lui. Din contră. Dintr-o parte în alta, de la monarhiști vechi, la monarhiști mai noi, până la republicani, un cor al elogiilor. În niciun comentariu, în niciun articol, nu găsești nici măcar o umbră de îndoială asupra moralității lui. Niciun detaliu, oricât de mic. De altfel, în toți acești ani de când stă în România, presa nu i-a găsit niciun cusur. Lucru greu de realizat atunci când ești persoană publică, aproape imposibil oriunde în lume, cu atât mai mult la noi unde presa - cu excepția câtorva ziariști - a devenit o hazna dornică să înghită și să murdărească orice și pe oricine.

Având în vedere toată această situație, e aproape inexplicabil cum a putut fi luată această decizie care pune într-o lumină extrem de proastă Casa Regală si, lucru mai grav, anulează aproape total șansele restaurației. Și nu discreditează imaginea Casei Regale numai în România. Presa occidentală a preluat și ea, pentru prima dată, zvonurile și speculațiile care s-au amplificat in țara odată cu acest gest, in legatură cu oamenii din apropierea Regelui. Chiar și pentru monarhiștii cei mai fideli Regelui și Familiei Regale, dezmoştenirea Prințului Nicolae - văzut de toata lumea ca cel mai important succesor la tron pe linie masculină, simbol al viitorului Casei Regale și al Monarhiei - a fost o lovitură dură. Sau cu atât mai mult pentru aceștia, puși poate în cea mai grea situație de la... anunțul candidaturii Principelui Radu la președinție. Un gest, la rândul lui,  extrem de grav, distrugător pentru ideea de regalitate, însă nepenalizat la vremea lui în niciun fel.

Și poate pentru prima data majoritatea monarhiștilor vechi au inceput sa abandoneze legea tăcerii, lucru ce nu înseamnă în niciun caz lezmajestate ci, din contră, un devotament regal dincolo de oameni, de slăbiciuni, de vremuri. Pentru că fidelitatea față de Rege și cauza monarhică nu înseamnă numai capete plecate, ci merge până la acel imperativ categoric, sublim: "Aiasta nu se poate, Majestate!"

Indiferent dacă oficial va fi numit Nicolae, Nicholas, domnul Medforth-Mills sau Principele Nicolae, nepotul Regelui va rămâne pentru totdeauna așa cum i-au spus copiii și tinerii pe care i-a cucerit mergând prin țară. Ca-n povești... Prințul...


13 comentarii:

Shadow spunea...

Imi pare rau lilick dar regele Mihai probabil din motive de varsta nu mai stie ce face. Cauta adevaratii vinovati printre cei care sunt in consiliul coroanei. Secu e la el acasa si acolo.
Fara principele Nicolae sansele revenirii la Monarhie devin nule. Nu exista nici macar o persoana tanara sau batrana in casa ragala actuala care sa poata prinde la popor precum principele Nicolae.

Lilick Auftakt spunea...

Da, e mintit, dezinformat.

Anonim spunea...

Sper că nu mă vei acuza și pe mine de lezmajestate, Lilick, dar explicația cu "e mințit și dezinformat" (așa ziceau și despre Ceausescu, cei ce incă mai credeau in el), nu ține. Cea cu vârsta și cu discernământul personal, poate. Să nu uitam că, toata viața sa, Regele a fost extrem de influențabil, pe linia feminină a familiei (Regina-Mamă, "mătușile roșii", apoi Regina Ana și, prin ea, Principesa Margareta) și nu intotdeauna, in bine. De asemenea, să nu uităm că, după reintoarcerea in țară, încă lucid și viguros fizic fiind, M.S. Mihai I modifică discreționar Carta Regală, care interzicea expres căsătoria unui membru al familiei străine domnitoare, cu un autohton (de aceea a și fost adusă, prin voința divanurilor ad-hoc și a boierimii luminate, după epoca lui Cuza, dinastia străină); pe urma, a anulat lex salica, desemnând-o pe Margareta ca urmașă la Tron, ceea ce nu respectă nicicum tradiția istorică romanească. In rest, da, cam așa e : gemea camera de la Versoix de acoperiți sau simpatizanți ai Secu (nu aripa brută Coldea, evident, ci aceea "patrioată", intelectuală, dreaptă-stângă, care știe ea, dintotdeauna și pentru totdeauna, ce este mai bine pentru Țara), adica Mihnea, Luca , Duda și câți vor mai fi fost acolo și nu se vedeau... Prințul Nicolae, străin-străin, tânăr, charismatic și virgin la politica neaoșă imundă ("zoaia" băsesciană), nevorbitor fluent de română (precum Carol I), putea fi foarte primejdios, in ideea restaurării unei monarhii adevărate, fără camarilă securistică (măcar camarila lui Carol II nu avea epoleții ascunși, ci la vedere). Și de aceea Prințul a și fost grabnic inlăturat, cu concursul lejer al propriului său bunic care (injură-mă, Lilick!) a luat pe vremuri o decizie celebră, ce a scurtat cu 6 luni războiul in Europa, permițându-le în schimb rușilor să ajungă primii la Berlin. Aia e!
Anonymus Magnus

Lilick Auftakt spunea...

Anonymus Magnus, nu te acuz de nimic...

Adrian Stoica spunea...

Opinie negativă? De ce? E chiar lăudabil că nu vrea să fie un parazit.

Lilick Auftakt spunea...

Parazit? In ce sens? Nu inteleg...

cristina spunea...

Ai perfecta drepatate si anume ca fara principele Nicolae sansele revenirii la Monarhie devin nule.
Mai avem de asteptate ...poate cine stie istoria se repeta.

neacsu spunea...

Ce cauta Mihnea Constantinescu la rege cand s-a luat decizia scoaterii printului din Casa Regala? Ce rol joaca MC?

Lilick Auftakt spunea...

Cristina, din cate se stie, in istorie se repeta, caricatural, episoadele cele mai urate.

Lilick Auftakt spunea...

Emil, din cand in cand iese la lumina cate un personaj din asta despre care aflam ca, pe cat e de sters, pe atat e de vesnic la butoane. Noi de obicei ne ocupam de cei din prim-plan...

Anonim spunea...

Auzi, draga Lilick, tocmai ce mi-am adus aminte:
Dar pe Printul Harry(Henry Charles Albert David of Wales), actualmente al cincilea in ordine directa la tronul Marii Britanii, s-a gindit cineva sa-l excluda de la succesiune, dupa fapte reprobabile notorii (betii monstre, postari la fundul gol ori imbracarea uniformei Wehrmachtului si executarea in public a salutului nazist), acte categoric interzise de statutul de membru al Casei sale Regale?!
Ori M.S. Mihai I e mai catolic decit Queen Elisabeth II, ori...
Mai ca-mi vine sa-i dau dreptate lui S. Andon (pe care l-am injurat, atunci, la greu), cu al sau "Fir-ai al naibii, Maiestate!", de pe timpul lui Iliescu.
Asta, stii tu, ca sa nu zic vorba aia turceasca, cu o mie de-ntelesuri: "Sictir!"
Anonymus Magnus

Lilick Auftakt spunea...

Anonymus, evident ca nu a patit nimic Harry. Dar hai sa nu ajungem sa vorbim despre mizerabilul imputit, comunistul ala de Andon...

Anonim spunea...

Bine, Lilick, facem cum zici tu.
A. Magnus