30 iul. 2009

N-am avut noroc sau suntem mult prea pretentiosi?


Noi n-am avut ocazia sa fim multumiti niciodata. E vina noastra? Suntem chiar asa de pretentiosi?


Observ ca ceea ce scriam cu ceva vreme in urma – adica faptul ca actualul presedinte face o substitutie de electorat – a ajuns acum sa fie acceptat de tot mai multi ziaristi si analisti politici. Ioana Ene, de la ziare.com, preia ideea si o duce cumva mai departe (cititi aici), spunand si dansa ca Traian Basescu s-a apucat sa-si schimbe electoratul.

Ziarista de la respectivul portal face si un foarte frumos portret al celor care l-au votat pe actualul presedinte, multi dintre ei fiind acum crunt dezamagiti de acesta. Descriind profilului celor care l-au votat in 2004 pe Traian Basescu, ziarista observa ca acest electorat este partea cea mai informata, cea mai onesta si cea mai morala din cei care au dreptul la vot. N-o sa va rapesc placerea de a citi materialul Ioanei Ene, punctez doar cateva categorii de oameni care l-au votat pe Traian Basescu, si care acum il contesta din plin: cei care nu suporta PSD, pe baronii locali si sistemul ticalosit, cei cei carora le repugna coruptia, invartelile si smenurile, cei care inteleg ce insemna pericolul unei dinastii politice, si asa mai departe. Recent, Ion Cristoiu, citand-o pe Ioana Ene, preia si el ideea substitutiei de electorat (cititi aici).

Din felul in care Ioana Ene ii descrie pe acesti oameni s-ar parea ca si domnia sa crede ca este un pacat ca cineva sa dezamageasca acest electorat. Cred totusi ca ziarista de la portalul amintit e si putin naiva, pentru ca e de-a dreptul amuzant sa crezi ca unui animal politic de talia lui Basescu i-ar pasa de faptul ca lasa in urma regrete. Ma intreb daca presedintele Basescu nu are, in definitiv, dreptate, pentru ca un vot egal un vot! Adica votul unui intelectual din Bucuresti, care citeste zilnic pe internet cateva ziare, care a facut o facultate “pe bune” si nu la Spiru Haret, este egal cu votul Babei Safta din Ghimpati, acolo unde, contra unei sticle de ulei si a unui kilogram de faina, toti satenii voteaza cum li se indica.

Ma gandesc ca noi am avut, dupa Revolutie (sau cum s-o chema ce a fost in 1989) nu doar trei presedinti ci si trei TIPURI de presedinte. In functie de relatia pe care au avut-o cu PROPRIUL ELECTORAT putem distinge trei atitudini:

1. Ion Iliescu – in ciuda marilor sale greseli, acesta nu si-a dispretuit niciodata PROPRIUL electorat. Nu l-a dezamagit niciodata, a incercat sa nu-i insele asteptarile, s-a preocupat in permanenta sa-l reprezinte, sa-l ocroteasa, si sa se prezinte pe sine drept aparatorul celor multi si desculti. Un presedinte “sarac si cinstit” care doreste sa se oglindeasca intr-un electorat asijderea.

2. Emil Constantinescu – ajuns la putere pe un mare val de simpatie, cel de-al doilea presedinte postrevolutionar si-a dezamagit, in timp, sustinatorii. S-a declarat invins de fostele structuri, a recunoscut faptul ca si-a pierdut electoratul, si s-a retras. Nu a mai candidat, dar nici NU SI-A TRADAT fostii suporteri cautand sa-si obtina sustinatori din cealalta tabara.

3. Traian Basescu – si-a dezamagit cumplit o imensa parte din PROPRIUL electorat. Constient de acest fapt, isi cauta acum suntinatori in cealalta parte, nu se gandeste nicio clipa la moralitatea acestui gest, si n-are niciun regret sau mustrare de constiinta. Un vot egal un vot, iar pentru Basescu nu conteaza ca votul respectiv este dat de doamna Doina Cornea sau de Baba Safta.

Nu stiu cum se face, dar noi, membrii electoratului descris de Ioana Ene, mai avem o caracteristica. Parca n-am avut noroc!

N-am avut si noi odata noroc ca cel pe care l-am sprijinit sa merite increderea noastra si a doua oara. Asa ca am fost tot timpul in opozitie. La fiecare tur de scrutin ne-am dorit schimbarea. In 1990 si 1992 ne-am dorit sa-l schimbam pe Ion Iliescu si n-am reusit. Ne-am dorit sa-l schimbam din nou in 1996, si am reusit sa-l impunem pe cel ce avea sa devina presedintele Constantinescu. In 2000 unii dintre noi, majoritatea, (nu e si cazul meu caci nu am votat deloc) au votat inca o data negativ, ca sa nu ajunga Vadim presedinte, asa ca in turul doi multi si-au calcat pe inima si au votat cu Iliescu. In 2004 am votat din nou contra, asa ca l-am preferat pe Basescu ca sa nu-l alegem pe Nastase. Niciodata n-am fost multumiti de cel ce se afla pe moment la putere, sau care reprezenta puterea acelui moment.

Asa se face ca, de fiecare data, votul nostru a fost unul negativ. N-am avut niciodata norocul sa votam pozitiv. Adica sa exclamam, precum americanii care il sustin pe presedintele aflat in functie: “Four more years!”. Om fi noi mult prea pretentiosi?

Sa plangem cu Traian Basescu...

"Am in analiza in mod deosebit varianta de a nu candida (la alegerile prezidentiale, n.red.). Nu am luat o decizie, cand o voi lua o sa o anunt intr-un cadru corespunzator momentului. Deocamdata, prioritatea mea este diminuarea efectelor crizei. Sper ca parteneriatul pe care il am cu Guvernul sa ma poata duce la realizarea acestui obiectiv", a declarat Basescu la postul public de radio.
Afirmatia a fost facuta in contextul in care seful statului s-a "plans" ca lumea politica din Romania este polarizata in doua tabere, cei multi care nu-l sustin si cei extrem de putini care mai sunt alaturi de el.
"Lumea politica este impartita in doua: pro si contra Basescu. Contra lui Basescu sunt 95%, pro au mai ramas doar 5%", a precizat acesta.

Ziare.com

29 iul. 2009

Promovarea in stil Udrea va distruge turismul romanesc


Ministerul Turismului pune la bataie aproape 300.000 de euro pentru realizarea unui portal pentru destinatii turistice in Romania, iar acest buget alocat de Elena Udrea ar trebui sa aduca turismului romanesc un site de valoarea celebrului Google – titreaza site-ul ziare.com. Nu se cunosc foarte multe date legate de acest proiect, singurul lucru stiut este ca bugetul va fi folosit pentru "crearea, dezvoltarea si implementarea unui portal", iar finalizarea procedurii de "licitatie deschisa", va fi in luna septembrie, informeaza Jurnalul National.

In noiembrie 2006 capitalizarea Google a depasit 150 de miliarde de dolari, si, chiar daca mai apoi valoarea actunilor a scazut sub 500 de dolari pe actiune, lichiditatile companiei depaseau 10 miliarde de dolari.
Asa cum ne-a obisnuit, d-na Udrea vrea sa fie cat mai vizibila. In calitate de ministru ea are pe mana un produs. Iar produsul acesta se cheama Turismul Romanesc. Pentru cei care nu au cunostinte de marketing as dori sa spun ca, in ceea ce priveste promovarea, calitatile unui produs si imaginea acestuia sunt indisolubil legate.

Daca ar fi sa reprezentam pe o axa calitatea si pe cealalta notorietatea unui produs am obtine un grafic clasic in marketing, adica tabloul cu patru cadrane. In Cadranul I se afla produse bine cunoscute si de inalta calitate. Cu cat te afli mai sus in cadranul respectiv, si mai spre dreapta, cu atat produsul tau este mai bun si toata lumea recunoaste acest lucru. Vreti un exemplu? Sa zicem Mercedes. Producatorul german face masini bune si toata lumea stie acest lucru. Toate produsele aflate in acest cadran sunt produse de calitate si sunt demult recunoscute ca atare.

In Cadranul II exista produse bune, dar care nu au beneficiat de o mare promovare. In anii ’60 aici se afla Toyota. Japonezii incepusera sa faca masini extrem de fiabile, dar erau putin cunoscuti pe piata. Vorba despre calitatea masinilor japoneze s-a dus din gura in gura, si astazi Toyota a facut pasul catre dreapta, pasind in Cadranul I.

In Cadranul III se afla produsele slabe din punct de vedere calitativ si cu o imagine slaba. Un bun exemplu ar fi o bere locala, care nu e cine stie ce, dar nici n-are mari pretentii. Produsul e cunoscut mai degraba pe plan local, si se vinde fiindca este ieftin.

In Cadranul IV nu-si doreste nimeni sa fie prezent. Acolo se afla produsele despre care stie toata lumea ca sunt proaste. Exemplele clasice sunt vechea Dacie sau Trabantul redegist. Se stie bine cate parale fac si cum te lasa in drum cand ti-e lumea mai draga.

Ei bine, doamna Udrea are ceva de promovat. Unde se afla insa produsul sau? As zica ca Turismul Romanesc se afla in prezent in Cadranul III. Ce anume are dansa la vanzare? Soare, oleaca de nisip pe plajele murdare, cateva piste de schiat fara instalatii de transport moderne, servicii proaste, ospatari sictiriti si hoti, iar infrastructura ioc! Nu intru in amanunte, cunoasteti cu totii situatia: la noi e scump si prost!

Ministrul turismului este literalmente o persoana 100% de imagine. Asa cum s-a promovat pe sine, o persoana goala pe dinauntru dar frumos ambalata, asa procedeaza si cu ministerul pe care-l pastoreste. Dansa atata stie, atata face! Promoveaza turismul romanesc pe Champs Elysee. Inventeaza “lendovciois”-ul si-l posteaza in clipuri la Roland Gaross. Produce tot timpul stiri (cand despre domnia sa, cand despre turism), se suie pe cal, se da jos de pe cal, face oua gigant de Paste, vopseste cai in zebre, arunca cu bani in stanga si in dreapta.

Ei bine, si daca reuseste? Daca reuseste sa ne faca cunoscuti? Daca va avea succes si va atrage in vara asta inca 8.000 de turisti straini pe malul romanesc al Marii Negre, asa cum si-a propus? Ei bine, atunci ar fi cu atat mai rau!

Cand ai un produs in Cadranul III si te incapatanezi sa-l promovezi cu asiduitate, fara sa-l imbunatatesti deloc, ajungi inevitabil in Cadranul IV. Daca doamna Udrea reuseste sa aduca cateva mii de olandezi, belgieni sau nemti pe litoral? Daca amageste TUI-ul cu cateva avioane? Daca respectivii se intorc in tara lor si povestesc ce li s-a vandut? Ca la noi pe litoral servesc "filozofii" la mese, ca autostrazile sunt inexistente, ca esti jefuit peste tot daca te simt turist strain, ca mizeria este infloritoare, si cate si mai cate...

Inteleg ca nou-infiintata Comisie parlamentara care o va ancheta pe Elena Udrea se va axa in primul rand pe cheltuirea banului public. Daca insa aceasta Comisie se va opri numai la masuratul metrilor lineari de jaluzele si la numarul de metri patrati de mocheta achizitionati, atunci n-am facut nimic. In cazul acesta Comisia va scapa din vedere tocmai esentialul. Sigur, asa dupa cum s-a dat publicitatii, bugetul de la Ministerul Turismului este un buget al ciupelii. Dar daca nimeni nu se intreaba ce se intampla cu bugetul de promovare, adica cu milioanele de euro puse la bataie pentru imagine, fara a se schimba nimic in calitatea produsului turistic, atunci putem sa fluieram de pe acum a paguba.

Sunt doua variante posibile. Fie milioanele de euro din bugetul de promovare sunt bani aruncati pe fereastra, fie campania va avea un oarecare succes si atunci o sa ni se duca buhul. Daca prin minune Elena Udrea reuseste sa faca cu 300.000 euro un portal al Ministerului Turismului care sa rivalizeze cu Google... atunci ne-am ars! Turismul romanesc ajunge direct in Cadranul IV. Sa vii in Romania e o mare teapa si, colac peste pupaza, toata Europa va sti, de acum inainte, acest lucru!

28 iul. 2009

Lumea pe dos...


M-am intrebat adesea ce ne enerveaza la ei cel mai mult. Initial am crezut ca se aseamana cu idolul lor, si, cum acesta este o personalitate eminamente conflictuala, acest lucru s-a transmis de la el catre ei. Ca s-au molipsit...

Dar, de curand, am citit la Roxana Iordache un pasaj care m-a pus pe ganduri. Cititi AICI. E posibil ca Roxana sa nu-si dea seama ce briliant a pus in text. Sa-i fi scapat expresia din varful penitei, ca o caracterizare oarecare. M-am convins repede ca aceste cuvinte ii definesc pe deplin pe acesti oameni; de la senatori, deputati si ministri pana la bloggeri si simpli sustinatori: “Sustin, fara sa clipeasca, lumea pe dos”

“Uitaţi-vă la propagandiştii portocalii: sunt traşi la indigo. Flaşnete care redau la televiziuni lecţia învăţată papagaliceşte de la serviciul PR. Mutanţi. Cu tupeu incredibil. Susţin fără să clipească lumea pe dos. Că negrul e alb şi albul e negru. Contraatacă fără jenă, acuză diversionist, fără nici un fundament, ca să distragă atenţia de la nemernicia (Băsescului) lor”.

In definitiv cred ca asta ne enerveaza: lumea pe dos. O Romanie pe dos, o tara in care albul este negru si negru este alb. Si ceea ce este astazi alb era ieri negru, iar ce este negru acum poate maine sa devina din nou alb.

Ei ne propun – si asta trebuie tinut minte – o lume pe dos. Pentru asta sunt in stare de orice. Isi tocesc logica, isi contorsioneaza argumentele, induc false paralelisme, vin cu fraze boante si cu justificari de doi lei. Ne bombardeaza in fiecare aparitie televizata, incearca sa ne convinga ca Botosaniul e port la Dunare si ca la Miercurea Ciuc e mai mereu cald.

Construiesc argumentatii, cladesc constructii logice oricat de hilare, si depun un nemaipomenit zel in a le prezenta drept adevaruri. Ca stau sau nu in picioare respectivele ipoteze si concluzii... ei bine, asta n-are nicio importanta. Ei le construiesc oricum.

Unii dintre ei au fost odinioara decenti. Te si miri cum s-au transformat in propagandistii de astazi. Sever Voinescu a fost un ziarist competent. Astazi apare pe sticla si sustine, ca parlamentar PDL, lucruri de nesustinut. Marcel Hoara poate fi un personaj decent. Asta, fireste, doar daca pui televizorul pe Mute. Daca dai insa drumul la sonor si il asculti – chiar daca in timpul asta speli vase sau dezlegi cuvinte incrucisate – o sa te enerveze teribil, asa cum scria deunazi, pe blogul sau, Cristi Sutu. Si exemplele ar putea continua. Nu cum arata, nu cum se imbraca, nu cum gesticuleaza aceste personaje ne enerveaza, ci ceea ce scot pe gura. Ceea ce (ne) propun.

Multi dintre ei sunt intelectuali, asa ca logoreea lor chinuita si argumentele inventate ii fac si mai hilari. Lumea vazuta prin ochii lor seamna cu aceea a lui Frantz Kafka sau, poate mai exact, cu cea din romanul “1984” a lui George Orwell. Oamenii acestia au procedat ca in roman, asa ca au inventat un Minister al Adevarului, pe care-l pastoresc cu grija. Oricat ar fi de nesustinut tezele emise de acest minister, ei le dau glas si le propaga cu voiosie. Adevarul este trunchiat, sunt recunoscute numai faptele ce convin pe moment, apoi intervine denaturarea, comparatia fortata si, de multe ori, atacul la persoana. Pana la urma albul devine negru iar lumea se intoarce pe dos.

Daca tin bine minte, Ministerul Adevarului se ocupa si cu rescrierea istoriei. Manualele erau rescrise in functie de necesitatile momentului, iar ziarele din trecut se retipareau si se arhivau in functie de interesele prezentului. Trecutul era ca o pasta ce se modeleaza la nesfarsit, iar ministerul avea de lucru in permanenta. Asa ca nu ma mai mir ca d-na. Placinta, asa cum semnalam intr-o postare anterioara, a aderat la PD acum 12 ani pentru ca este o capitalista, o persoana de dreapta, si a gasit in acest partid ceva care s-o reprezinte. Istoria se rescrie atat de usor... Si se rescrie fix pe dos!

27 iul. 2009

Daily Mail: pensionarii britanici mai saraci decat pensionarii romani!


In timp ce Elena Udrea, intr-un puseu de isterie provocat de panica, acuza in stanga si-n dreapta in plenul Parlamentului, in timp ce guvernul Boc isi desavarseste pe zi ce trece opera incompetentei, incercand sa puna in carca guvernarii liberale orice esec, presa internationala ne arata cifre. Cifre legate de guvernarea Tariceanu:

Potrivit unui studiu al Eurostat, citat de Daily Mail, pensionarii din Marea Britanie, Irlanda, Spania, Portugalia sau Belgia sunt mai saraci decat cei romani. Aproape incredibil, dar cifrele nu se pot contesta!

Astfel, in timp ce in Romania 19 % dintre pensionari au venituri sub limita saraciei, in Cipru, 51% din pensionari fac la propriu foamea. In Letonia si Estonia nivelul coboara la 33%, in Marea Britanie si Lituania la 30%, in Irlanda la 29%, in Spania la 28%, in Portugalia la 26%, iar in Belgia si Grecia la 23%.

Poate ca Guvernul Tariceanu nu a reusit sa faca prea mult, insa a reusit sa salte putin nivelul de trai al pensionarilor. Si poate mai tineti minte cat s-a impotrivit presedintele Basescu, nu? Asta doar dintr-un calcul meschin, ca nu cumva sa aiba vreun beneficiu electoral guvernul liberal. Un calcul care acum, in alegerile din toamna, i se va intoarce ca un bumerang in locul in care il doare cel mai tare: la procente.

Firma lui Berceanu, furnizor indirect la CFR si Metrorex


Daca aceasta stire se va dovedi adevarata, inseamna ca presa, singurul adversar real al clanului de interese PD-L, a mai dat inca o lovitura. De data aceasta e vorba de unul din greii partidului, Radu Berceanu.

Saptamana Financiara informeaza: “Firma ministrului transporturilor este principalul furnizor de elemente din fibră de sticlă pentru trenurile de metrou şi automotoarele CFR”. In continuare cititi AICI.

Se vorbeste despre un conflict clar de interese intre buzunarul ministrului si functia pe care acesta o ocupa. Daca va fi dusa mai departe, ancheta jurnalistica se poate dovedi una de calibrul celei initiate de GSP in cazul Ridzi, sau chiar mai mult. Un Berceanu face cat zece Ridzi. O fi Udrea o piesa grea in angrenajul PD-L, dar nici cu Radu Berceanu nu mi-e rusine.

Placinta, o vizionara?


Ieri, in emisiunea Zig-Zag moderata de Ion Cristoiu, Sorina Placinta a declarat ca a intrat in 1997 in PD pentru ca este o capitalista, o persoana "de dreapta". Cum pe atunci PD era un partid de stanga toata ziua, ma gandesc ca doamna Placinta ori a "citit" ceva in branza dulce, ori a dat in stafide ca'n bobi, deoarece de-abia dupa 8 ani partidul lui Traian Basescu a decis schimbarea orientarii doctrinare si virajul de la stanga la dreapta. Mai exista insa o varianta: e atat de proasta incat habar nu a avut in ce partid a intrat. Si nu a aflat nici pana'n ziua de azi...

26 iul. 2009

CITROËN - Masina oficiala a Festivalului International George Enescu


“CITROËN Romania este in 2009 partener al Festivalului International George Enescu, modelul CITROËN C5 fiind masina oficiala a prestigioasei manifestari culturale. Asftel, o flota de CITROËN C5 va fi la dispozitia organizatorilor, in perioada 30 august – 26 septembrie, pentru a transporta invitatii de marca si artistii la locatiile de desfasurare ale concertelor din cadrul Festivalului.” – anunta citroen.ro

Firma CITROËN si-a anuntat colaborarea imediat dupa ce o alta reprezentanta a unei firme de prestigiu in domeniul auto, Mercedes Benz, si-a anuntat retragerea, ceea ce a atras nemultumirea organizatorilor: “Considerăm că decizia acestei companii dovedeşte o totală necunoaştere a importanţei şi renumelui acestui eveniment organizat de România.”

“CITROËN este un sustinator la nivel international al artei in toate formele sale de manifestare, Marca asociandu-se Saptamanii Creatorilor de Moda de la Paris, Festivalului liric Aix en Provence, precum si la numeroase festivaluri de film.” – precizeaza cei de la CITROËN.

25 iul. 2009

Ce se baga? Carne? Nu! Examene la Spiru.




Am o nedumerire in legatura cu "Apelul intelectualilor in cazul Spiru Haret". Cineva a modificat varianta initiala. In Cotidianul a aparut in forma asta. Iata ce scrie Cristian Teodorescu:

"Cristian Teodorescu Says:
July 25th, 2009 at 12:27 am
Din cîte ştiu Apelul a răsuflat , nu a fost emis. Cine l-a răsuflat a oferit presei o variantă diferită de textul de bază. Cine a făcut-o şi de ce a făcut-o astfel? Nu ştiu. Presupun că unul dintre cei cărora li s-a trimis Apelul pentru a-l semna şi care l-a oferit apoi “pe surse”. Cînd am primit telefoane de la oameni din GDS şi revista 22 că textul Apelului diferă de varianta care circulă în mass media, le-am cerut să-mi trimită textul Apelului. Dacă am înţeles bine, acest apel nu era destinat publicităţii pînă luni. L-am primit aşa cum a fost scris. Impreună cu ultimele semnături."

Ce parere aveti?

24 iul. 2009

Patriciu isi face televiziune. Si post de radio.


Mai jos, un fragment dintr-un interviu pe care il ia Petrisor Obae lui Razvan Corneteanu.

"Va fi o structură separată?
Deocamdată nu. Cel puţin o perioadă. Cât nu devine o structură de cost foarte mare, va funcţiona în Adevărul Holding. Dacă ajungem la infrastructuri mai mari, va fi separat. De fapt, va ajunge o infrastructură mare, întrebarea e în cât timp.

Va fi separat într-un post TV?
Din start este gândit ca în cazul în care vom cumpăra un post sau lansăm unul propriu, să se poată integra foarte uşor.

Sunt planuri de un post TV?
Da, planuri sunt. Nu au legătură directă cu studioul. Avem content pe care vrem să îl folosim mai eficient, de aceea facem studioul. Sunt peste 1.000 de angajaţi, avem 30 de echipe locale. În scurt timp, cam într-o săptămână, vom lansa ediţii la Brăila şi la Galaţi.

Proiectul TV în ce fază este?
Aşteptăm, tatonăm, vorbim, negociem. Suntem într-o aşteptare activă.

Sunteţi în negocieri pentru a cumpăra un post?
Nu pot să confirm aşa ceva.

Unde va fi studioul?
În aceeaşi clădire cu Adevărul Holding. Cu totul, radio plus TV, ocupă între 120 şi 150 de metri pătraţi. Vom avea studio, cabină de comandă, tot ce trebuie. Încă un lucru important: va fi tehnologie de ultimă generaţie, studioul va fi High Definition.

Cât aţi investit?
Nu pot spune suma. Mulţi, foarte mulţi bani, raportat la situaţia actuală a pieţei."

In intregime AICI.

Am aflat de ce i-au dat liberalii afara de la guvernare pe portocalii.

23 iul. 2009

Elena se leagana deja in bratele Istoriei



Esti prost! Ba tu! Ba tu! Ba tu!... si disputa intre cei doi copii nu se incheie niciodata. Va mai amintiti aceasta secventa din copilarie? Ei bine, unii copii, ajunsi intre timp dudui emancipate, au devenit ministrese. Asa ca vad totul de sus.

Disputa recenta intre Nuti de la Plescoi si Viorel de la Bacau a fost aidoma schimbului de replici din copilarie. Si, cum madam ministru nu se putea lasa mai prejos - dupa ce tot ea incepuse disputa cu Don Viorel - ca doar n-o sa ramana leapsa la dansa, iata ca-i mai tranti Sobolanului Rozaliu o replica din varful buzelor. Dumneaei are intalnire cu... Istoria!

Ziare.com titreaza: "Unii intra in istorie, in timp ce altii ies", este raspunsul Elenei Udrea la complimentul pe care i l-a adresat miercuri Viorel Hrebenciuc, si anume, sexy buzoianca. "Lasati turismul in pace. Asta este o batalie politica pe care mi-o asum fara probleme. Daca aveti ceva cu ministrul asta este, dar lasati turismul in pace", a declarat joi ministrul Turismului. Schimbul de replici intre Hrebenciuc si Udrea a inceput miercuri dimineata cand blonda de la PD-L a declarat ca este linistita de cand a auzit ca Nastase si Hrebenciuc se vor ocupa de campania electorala a lui Mircea Geoana. Drept raspuns, liderul PSD i-a recomandat "sexy buzoiencei" sa se ocupe de turismul ecumenic, de care va avea nevoie in campanie PD-L.

Deci doamna Udrea se pregateste sa intre in Istorie...

A mai fost cineva care se pregatea sa intre in Istorie. Pana cand intr-o zi, pe nepusa masa, personajul respectiv a iesit din Istorie urat, cu spatele la un zid din Targoviste. Din istoria respectiva unii n-au invatat nimic. Nici macar ca Istoria te primeste in brate cateodata - niciodata insa cand vrei tu - si te lasa din brate brusc, uneori direct in mana procurorilor, asa cum s-a intamplat in istorioara cu d-na Ridzi!

Dar, in definitiv, e bine si asa. Doamne fereste sa te lase Istoria din brate prin vreo cazarma sau in mijlocul unei multimi furioase. Decat de glont, sau de linsaj, mai bine sa ai parte de procurori!

Paul Goma: "Stiuca prost barbierita" si Gaura. :) Bonus... Brendel

Pana ies cifrele referitoare la abuzurile Elenei Udrea (si, din cate am auzit, in seara asta sau cel tarziu maine vor exploda surprize mari!) va propun sa ne delectam cu cateva randuri scrise de Paul Goma in Jurnal:

(…)Traian Ungureanu, zis TRU (nu stie nimeni frantuzeste, sa mai adauge grafic un O, ca sa dea TROU si sa traduca cu glas tare, pentru toata sala: GAURA?”)
Fizic, acest Gaura, mi-a fost de la inceput profund antipatic, nu doar pentru ce scria (cacanarii), ci mai cu seama pentru ca “portretul” lui putea fi confundat cu poza lui Alfred Brendel! Or cum eu sunt un iubitor de Brendel… Culmea antipatiei (mele) s-a declansat in urma cu vreo doua luni, cand a aparut in presa o fotografie istorica: “Stiuca prost barbierita”, altfel zis Print al Lichelelor, citeste: Liicheanu, si acest Gaura: un instantaneu “vesel”, probabil tocmai ieseau de la Basescu de unde mai primisera ceva bani de bere cat puteau duce cu burta. Acolo, in acea imagine (unde Traian Gaura mima o… “impuscare” – desi mimosul furase o minabila caricatura a lui Brendel – incerca un gest de sagetare…) mi-a devenit si mai gretos, cu moaca lui de ovreias pe sfert smecher, pe celelalte trei ale unui prostalau catunal. (…)”


Sa-l ascultam si pe marele Brendel…

22 iul. 2009

Intelectualii "for all seasons"


Exista intelectuali "for all seasons" cum frumos i-a numit Pro Doc. Ii reintalnim din ce in ce mai des si in online. Ii citesc cu placere: Bujor Nedelcovici, Radu Portocala, Dorin Tudoran... Personalitati neinregimentate, spirite libere, voci critice. Opiniile lor conteaza enorm acum. Ce au in comun? In primul rand coloana vertebrala. Sa nu-i ocolim.
Cititi va rog pe blogul lui Dorin Tudoran. Mai jos un fragment din "Lingușica":

"Lingușica este și floare – când se bat filantropii cu flori la Șosea și copac – când e nevoie de ceva în care să se suie scroafa. Și algă – atunci când Locul comandă “Seafood!” și tufă – când Locul ordonă ’telectuali, pe loc repaus!

Deși pretutindenară, lingușica este extrem de fragilă – să n-o atingi nici cu o floare. Cel mai indicat este s-o atingi tot cu o lingușică, fiindcă nici o lingușică nu poate face de una singură cât pot face mai multe lingușici împreună: luminarea maselor, trezirea conștiințelor, renașterea națiunii și globalizarea bunului simț.

Ce rămâne cu totul contraindicat este să cauți lingușica de șira spinării. De o faci, dai peste ceva ce seamănă cu plastelina, dar miroase urât, foarte urât și a cu totul altceva.

Și este exact a ce miroase."


Update: sa nu ii uitam nici pe Florin Iaru, Liviu Antonesei sau Liviu Cangeopol. Despre cel din urma am scris ceva anul trecut AICI.

21 iul. 2009

Ion Cristoiu - intelectualul lui Basescu!


Am ascultat de dimineata Realitatea FM. Tema dezbatuta era presa. Jurnalistii. Mai multe persoane, la telefon, s-au aratat dezamagite de schimbarea la fata a lui Ion Cristoiu, si se intrebau ce l-a apucat. Cum a intervenit brusc in cariera jurnalistului acest viraj.

Citind astazi acest articol am inteles. Ion Cristoiu isi doreste sa devina… intelectualul lui Basescu. A simtit ca, in presa, zona pupincuristilor devine din ce in ce mai libera si s-a gandit sa o ocupe. Pe mine chiar ma bucura aceasta schimbare de trupe in anturajul presedintelui.

Dorind sa-l disculpe pe presedinte, Cristoiu manipuleaza jalnic, si omite din constructia lui cel mai important aspect: ca Traian Basescu a vrut sa se spele pe maini de scandalul Ridzi, tarziu, mutand vinovatia sustinerii ei pe umerii lui Emil Boc.

Pe Alina Mungiu jurnalistul o ataca mitocaneste. Adica exact cum presupune ca si-ar dori sa o atace Traian Basescu. Citez:
“PS. Un interviu acordat de Alina Mungiu Pippidi revistei Academia Caţavencu ne lasă să bănuim de ce e atât de furioasă distinsa pe Traian Băsescu: nu-i mai ascultă sfaturile! Nu ne miră că Traian Băsescu nu-i mai ascultă sfaturile. Ne miră că a putut la un moment dat să stea cu Alina Mungiu Pippidi în aceeaşi încăpere. Eu n-aş sta cu ea nici măcar în acelaşi tren!”

Dar oare Alina Mungiu Pippidi ar putea sa stea in aceeasi incapare cu Cristoiu? Cati dintre noi am putea sa convietuim in aceeasi incapare cu acest cameleon?

Update: Cititi neaparat si ce spune Victor Ciutacu.

Au reaparut Piticii Nazi











Remember: “Patapiticul”
Dupa ce un ponei cu o svastica pe crupa si alte simboluri antisemite au fost expuse intr-o galerie de arta la New York, sub patronajul ICR, Horia-Roman Patapievici a incercat sa desfiinteze acuzatiile de antisemitism atacand presa din Romania si din diaspora.
Horia Roman Patapievici – Presedintele Institutului Cultural Roman - august 2008
"S-a creat o mistificare de proportii. Poneiul este cat o palma. In presa a aparut cu dimensiuni foarte mari, el este cat o palma! Acuzatia de anitsemitism, falsa, acuzatia ca exportam insemne naziste, falsa, acuzatia ca politia americana s-a autosesizat, falsa! Tot scandalul a pornit de la nimic!"










"Piticul de gradina"
Procurorii din Germania investigheaza in prezent daca o piesa de arta reprezentand un pitic de gradina, expus intr-o galerie de arta din Nürnberg, si care saluta cu mana dreapta ridicata, incalca sau nu legea. Cazul a starnit in Germania ample dezbateri.
Ottmar Hoerl – artist plastic, autorul lucrarii – iulie 2009
"Sunt uimit ca un singur pitic de gradina, expus de cineva intr-o obscura galerie din Nürnberg, a declansat o astfel de discutie publica, in urma unui denunt anonim.”










Piticul “Bob de Mazare”
Liderul PSD Constanta, Radu Mazare, a starnit presa internationala defiland pe un podium de moda imbracat intr-o uniforma germana din timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Radu Mazare – primar – iulie 2009
“M-am inspirat din filmul «Operatiunea Valkyria», in care un colonel din armata germana se straduia să scape Germania de un dictator nebun.”

20 iul. 2009

O recomandare pentru Elena Udrea: daca nu merge cu fluierul sa incerce digeridu!

Bujor Nedelcovici la "Premiile Lili"



Astept de fiecare data cu nerabdare o noua editie a Festivalului de Literatura de la Ogrezeni, pentru ca stiu ca Lucia Verona e o gazda excelenta, si are darul de a face fiecare intalnire altfel. Data trecuta, in iunie, invitat surpriza a fost Olga Delia Mateescu, care ne-a incantat cu amuzantele exercitii de vorbire, de dictie, la care am luat cu totii parte.

Ieri, in cadrul festivalului “Premiile Lili”, am asistat la un festival Bujor Nedelcovici. Bucuria de a-l cunoaste pe unul dintre cei mai importanţi scriitori ai exilului romanesc, pe care odinioara il auzeam la Europa Libera, mi-a fost dublata de placerea de a-l asculta vorbind despre arta romanului, despre intamplari petrecute in perioada comunista, despre exil, despre prieteni, despre intelectuali si relatia lor cu politicul, despre politica in general si multe altele.

Pe parcursul a cinci ore, presarate cu proza si poezie buna, am aflat de la Bujor Nedelcovici despre “o a doua mana” (talentul, harul) ce te ajuta in scrierea unui roman, si cum intervine aceasta "mana" in procesul creatiei, despre “sertarele” suprapuse pe care trebuie sa le adaugi, unul cate unul, spre desavarsirea romanului, sau despre autonomia pe care o capata personajele din momentul in care prind viata sub penita autorului.

Mai multe detalii despre aceasta editie si despre participanti avem chiar pe blogul Luciei. George Serban a avut stralucita idee de a inregistra totul, si sper ca materialul audio sa fie postat in curand pe internet. Va asigur ca e memorabil si o sa va anunt aparitia lui.

19 iul. 2009

Alina Mungiu-Pippidi - din nou foarte dur!


Ridzi – servicii familiei Băsescu
Reporter: Ridzi e la pămînt. E asta răzbunarea pentru că a propus-o pe Elena Băsescu?
Alina Mungiu Pippidi: E o formă de plată. Dna Ridzi s-a gîndit să facă servicii familiei pe contul banilor publici, al bunului simţ, al expunerii la ridicol al tuturor susţinătorilor lui Băsescu care nu erau clienţi de partid sau familie, ci prieteni.

Dai tribut turcului din ograda ta, dacă vrei, dar nu din ograda publică, că noi, vecinii, nu mai plătim tribut, ne-am emancipat.
Rep.: A fost o conspiraţie contra ei?
A.M.P.: A fost o coincidenţă, pe de o parte, de vederi între presa independentă şi societatea civilă, pe de alta, cu interesele presei mogulilor, care a dus practic la unanimitate contra ei. Ideea că „familia” poate apăra pe cineva care a acţionat atît de la vedere şi de prosteşte s-a dovedit a fi o prostie, deşi dna Ridzi a crezut în ea, a crezut că va fi susţinută pentru că prin căderea ei ar ajunge alţii la rînd. Să fie învăţătură de minte şi altora. Şi soldatul credincios, şi liderul necredincios trebuie să fie limitaţi de anumite reguli. Le calci, loialitatea nu te mai poate apăra.

Udrea. Elena.
Rep.: Cine urmează?
A.M.P.: Cine a mai făcut ca ea. Chiar ea s-a apărat arătînd la Elena Udrea, care şi ea face favoruri presei, deşi ministerul ei nici nu ar trebui să existe. Dar nu numai asta. Într-o ţară normală se făcea o anchetă privitoare la dezvăluirile de la Hotnews cu zece voturi pe secţie pentru „independenta” Elena Băsescu. Asta e o formă de fraudă electorală.

Rep.: Elena Băsescu a cîştigat?
A.M.P.: Cum cîştigă întotdeauna beizadelele, cu cost mare. Prietenii zac prin pulbere şi praf, aliaţii sînt discreditaţi de nu pot scoate capul din casă, dar s-a dovedit că familia e invicibilă. Mă rog, aşa cred ei. Preţul de imagine externă şi internă e enorm.


S-a făcut de rîs tată-său
Rep.: Fapt e că nu aţi reuşit să o opriţi.
A.M.P.: Nu, deşi acesta era scopul meu de bază. Poate pentru că laşitatea a fost aşa de mare la ceilalţi, care au tăcut mîlc? A fost o serie neagră, ca să o scuze pe ea, s-a făcut de rîs tată-său, partidul, pentru că nu o voia a trebuit să îşi facă mea culpa şi să facă lucruri mult mai rele decît să o fi pus pe listă cum era vorba iniţial, au trebuit să transfere voturi şi după cum se vede şi bani de publicitate din fonduri publice. A ieşit PSD-ul primul la europarlamentare, iar Băsescu e obiect doar de bancuri pe afară. E greu de crezut că ambiţiile unei fetişcare a cărei lipsă de cultură se vede şi după cum arată pot ruina atîtea lucruri, dar iată că se poate.

Rep.: Băsescu zice însă că presa e de vină.
A.M.P.: Băsescu e părăsit de inspiraţie. Mare noroc are cu contracandidaţii lui, care spun pe faţă că se vor amesteca în justiţie şi astfel se fac de nevotat. Chiar şi aşa, discursul ăsta cu copiii care nu mă ascultă deşi eu le spun, sau că toată lumea e de vină, numai familia nu, e penibil. Familia nu are ce căuta în politică, după cum am spus de la început, e doar sursă de slăbiciuni şi scuze permanente. Băsescu s-a încăpăţînat, vrea să ne transmită că vrea un al doilea mandat fără condiţii, unul în care face ce vor muşchii lui. Or, acesta e un semnal greşit, exact un asemenea mandat devine indezirabil. Cu linia asta a lui îi face pe foştii lui susţinători să stea acasă în ziua votului.


Ce i-a spus Alina lui Băse
Rep.: O s-o lase pe dna Udrea să pice?
A.M.P.: Data trecută cînd dna Udrea a demisionat, nu a fost de bunăvoie. Eu cînd i-am spus preşedintelui că ea nu are ce căuta în viaţa politică – trebuie să avem separarări clare între public şi privat, e un test al modernităţii – m-am trezit că a doua zi mă caută intermediari din partea ei, să ne vedem, să ne cunoaştem. Dna Udrea e, ca toate fetele astea, o creatură care nu gîndeşte decît în termeni de interes personal şi nu poate concepe că în societate există şi etaje superioare, unde oamenii au altfel de motivaţii. Dacă ne întîlneam, despre ce am fi vorbit oare? Îi făceam un desen? Din păcate, nici problema asta nu s-a putut rezolva în privat, cum nu s-a rezolvat nici cealaltă. O să avem alt circ costisitor. E alegerea lor, vor aşa, aşa o să fie. Că altfel primul ministru restructura urgentissim ministerele astea redundante, plus vreo două la fel de redundante de la PSD, şi stăteam toţi liniştiţi. Aşa cum Băsescu dă vina pe oricine, dar nu pe copila lui prost crescută, Boc restructurează demnitarii dînd afară nişte şoferi. Care nu au fost încă nici măcar identificaţi, totul ca să salvăm miniştri de nivel damă de companie; sîntem în plin „Senatorul melcilor”.

Rep.: Udrea a zis că aveţi ceva personal cu ea. Invidie?
A.M.P.: Exact, atîta o duce capul, ea nu are orizont dincolo de persoane. Da, visul meu e să conduc Ministerului Turismului, a cărui desfiinţare am pus-o din anul 1996 în programul CDR.

Am diplomă de instalator
Rep.: Tinichigii sau filozofi?
A.M.P.: Eu am pe undeva o diplomă de instalator. Dar altfel, în politica publică e greu să le separi. Orice ai face, eşti impregat de o anumită filozofie despre stat, despre cum se comportă oamenii, nimeni nu e un expert sută la sută liber de ideologie, deşi eu predau pragmatismul la studenţii mei, anything which works! Desigur, discuţia asta e de la un anumit nivel în sus, care e probabil mai puţin frecvent la noi. Că, din nou, dacă eroii politicii publice sînt de nivel Ridzi sau Udrea discuţia devine comică şi distincţia inoperantă. Mare parte din cei promovaţi pe canale de partid nu sînt nici una, nici alta. Întreabă o lipitoare care trăieşte să sugă sîngele altora dacă asta e tehnologie sau ideologie.

Androneasca
Rep.: Şi atunci, doamna Andronescu o să răstoarne munţii?
A.M.P.: Mă îndoiesc că vrea. Dar mă îndoiesc şi că Băsescu poate face ceva. Comisiile astea şi multele lor legi sînt destul de redundante. Oamenii contează, şi dacă preţuieşti educaţia aşa de mult încît o Udrea îţi poate fi şefă de cabinet nu mai are nici o importanţă ce spui, lumea se uită la ce faci. Soluţia pentru educaţia românească nu vine din noi reforme, cînd astea cu Bologna au fost oricum nedigerate şi negîndite, un fel de hai să facem mai mult pe resurse mai puţine. De ani de zile se schimbă miniştrii şi ministerul e la fel. Miclea, care era reformator, se închidea cu sfătuitorii lui într-o debara şi ieşeau de acolo cu proclamaţii pe care nu le implementa nimeni. Alţi miniştri, care nu aveau intenţiile lui bune, lăsau de la început totul pe mîna mafiei, ce rost are să te prefaci că faci? Hai să nu mai reformăm educaţia vreun an, asta e sugestia mea, şi în acest timp să reformăm doar Ministerul Educaţiei. Poate găsim vreo cîţiva români care au fost profesori titulari în ţări cu sisteme performante (Scandinavia, USA, Olanda) şi să îi importăm, le dăm mînă liberă să reorganizeze MEC. Restul va veni de la sine. Cum s-a văzut din clasamentul nostru cu universităţi curate, omul face locul. Aceeaşi lege peste tot, dar unii au patru stele, alţii au zero stele, pînă la legi noi să copie ăia de zero stele ce fac cei de patru şi o să avem imediat o creştere a calităţii. Pînă la urmă politica e doar un gest de discernămînt, iar leadershipul e sută la sută discernămînt. Nu trebuie să le ştii pe toate, dar trebuie să găseşti pe cei care ştiu şi să îi pui în situaţia să facă.

Clientelism
Rep.: Oricine ar fi ei?
A.M.P.: Oricine, sau totul e clientelism dacă îi alegi doar pe relaţia cu tine. Partidele noastre sînt încă în acel stadiu primitiv de început de democraţie, eu le compar cu armatele dinainte de profesionalizarea modernă. Tătarul nu avea soldă, el trăia prin jaf. Şi cum sînt tătari mulţi, şi obiectul jafului trebuie să fie mare, rezultă multe funcţii publice (deci coborînd nivelul politizării pănă la directori de şcoală) şi multe cheltuieli publice (care se distribuie prin reţeaua de patronaj). Obiectul guvernării nu e problema de politică publică, pe care trebuie să o rezolvi (criza, energia etc.), ci reţeaua clientelară, pe care trebuie să o satisfaci, ea e problema ta de bază. Aici e tensiunea dintre partide şi societatea noastră.


Geoană, Crin, Duda
Rep.: Sînt adversarii lui Băsescu capabili să schimbe asta?
A.M.P.: Nu cred. Geoană dă impresia că e orientat mai tehnocratic, are cunoştinţe, citeşte, dar pe urmă apare cu Năstase la braţ şi strică tot. Crin Antonescu e uimitor, are aerul că nu s-a prins nimic de el în atîţia ani de politică, mă întreb dacă ar trece un test de cunoştinţe elementare, dacă ştie care sînt instituţiile de la Bretton Woods sau din cine e format boardul Băncii Europene Centrale. Radu Duda e mai presus de orice comentariu, pentru el viaţa e un cenaclu.

Rep.: Intelectualii pro-Băsescieni?
A.M.P.: Categorie în curs de dispariţie, la cei dezinteresaţi. Restul, să nu ne luăm de ei, că vor fi pedepsiţi pe unde au păcătuit, TRU a ajuns în aceeaşi comisie cu copila, de exemplu. Cel mai bine o duc cei care nu au fost niciodată fani, îl folosesc cu sînge rece pe Băsescu ca să ajungă undeva, prin ambasade cu jacuzzi, PE, sau oriunde se poate, în străinătate să fie. Intelectualul e din punctul ăsta de vedere sub nivelul tinichigiului, şi ca să trăiască afară tot statul român trebuie să-i plătească drumul şi să-l ţină; om fi devenit noi europeni, dar curajul pieţei nu îl avem, că unde nu e valoare nu e nici curaj. Noroc cu tinerii intelectuali, ei umplu doctoratele şi mai nou şi slujbele pe afară. Ferească Dumnezeu să vrem să ne întoarcem în ţară însă, atunci să vezi testul deschiderii universităţilor.


Societatea civilă
Rep.: Mai există societate civilă?
A.M.P.: Absolut. Gazeta Sporturilor a fost vîrful ei recent şi noi toţi ne-am solidarizat cu ei. Şi chiar există; oamenii care ies în stradă să apere Sf. Iosif, oamenii care scriu pe www.romaniacurată.ro ca să denunţe pe corupţi sînt în creştere. Sîntem însă sufocaţi de pseudosocietatea civilă, de organizaţii contra corupţiei sponsorizate de corupţi, de ciuvici şi alistari, e o perdea de fum din care nu totdeauna vezi că pădurea nu a ars, mai sînt copaci destui în picioare." - Academia Catavencu

Elena Udrea huiduita de peste 7000 de oameni la Gărâna!


"Ministrul Turismului a fost prezent astăzi în Caraş-Severin. După ce a încheiat întâlnirile cu reprezentanţii administraţiei judeţene, dar şi cu cei care desfăşoară afaceri în domeniul turismului, Udrea a plecat spre Gărâna.

Elena Udrea s-a îndreptat cu gânduri bune spre Gărâna, staţiunea în care se organizează a XIII-a ediţie a Festivaluluii de Jazz. Cum a ajuns aici a fost huiduită de peste 7.000 de oameni. Nici nu a apucat să coboare din maşină şi să se îndrepte către Poiana Lupului, că cei prezenţi au şi început cu huiduielile şi cuvintele urâte. Elena Udrea a încercat să poarte un dialog cu un tânăr care consuma o băutură răcoritoare fără alcool şi pe care l-a sfătuit să încerce „ ceva mai tare pentru că este târziu”. Pentru a scăpa de ţipetele mulţimii, Elena Udrea a fost ajutată, de unul dintre organizatori, să se strecoare la o masă retrasă." - Adevarul

Foto

Imnul PD-L. De vara. Cu Silviucu. :))

18 iul. 2009

Crin la Antena 3


Crin Antonescu a fost invitat ieri la Antena 3, intr-o emisiune ce i-a avut ca moderatori pe Maria Coman si Andrei Badin. Am selectat trei idei exprimate de liderul liberal pe care va invit sa le comentati:

1. "Nu stii niciodata ce se ascunde in spatele blogurilor"

2. Cei care il critica sunt pusi/platiti.

3. Intrebat de Andrei Badin ce parere are despre ultimul articol al doamnei Mungiu, a zis ca o citeste cu interes, ca o respecta, si, daca va ajunge presedinte, o va ruga sa ii faca cinstea sa vina in echipa lui cu solutii.

16 iul. 2009

Placinta, o pleasca pentru presa!


Ce grija a avut Traian Basescu de premierul Tariceanu atunci cand se faceau numiri de ministri in guvernarea trecuta. Imi dau si lacrimile cand ma gandesc... Cat de preocupat era sa nu fie numiti oameni ca Cioroianu (va mai aduceti aminte ca numirea lui a fost fortata printr-o remaniere de guvern) sau ca Norica Nicolai, verificata pana in chiloti la mapa profesionala.

Oare de ce acum Traian Basescu nu mai are aceeasi grija de Emil Boc, si nu verifica la fel de atent numirile pe care le face? Usurinta cu care a confirmat-o in functie pe Sorina Placinta, un personaj atat de controversat, ma duce mai mult cu gandul ca presedintele isi doreste ca Emil Boc sa clacheze, si imi confirma speculatiile pe care le faceam aici. Cu un al doilea scandal de tip "Ridzi" Boc cade.

Se va transforma Sorina Placinta intr-un nou caz de presa? Mi se pare absurd sa NU se intample asta. Mapa profesionala a doamnei ofera toate ingredientele pe care ziaristii le adora: afaceri necurate, mita, trafic de influenta, un trecut dubios... Cine e de vina ca Basescu sau PD-L pun pe tava presei o asemenea delicatesa, o asemenea pleasca? Vantu? Voiculescu? Pana si numele doamnei te invita sa te infrupti! Pofta buna! :)

(Sursa foto)

Institutul de Studii Populare, Sever Voinescu si groparul Bancorex

Va promiteam recent, intr-un comentariu, niste dezvaluiri despre niste banuti de care a beneficiat Sever Voinescu in campania electorala. Ei bine: dupa cum apare in declaratia de avere a politicianului, acesta a primit suma de 45.000 RON de la un anume Horia Vlad Ursu. Initial, domnul Cotoi scrisese pe declaratia de avere cuvantul “sponsorizare”, dar se pare ca nu i-a placut, a taiat, si a scris “contributie”. Pana aici totul e OK.

Dar cine este Horia Vlad(imir) Ursu? Cine e generosul sponsor? “Bunul samaritean”…vorba cuiva. In prezent il gasim (vai, ce coincidenta!) in functia de director al Institutului de Studii Populare (fundatia PD-L), alaturi de Sever Voinescu, de Gabriel Liiceanu, de Vladimir Tismaneanu, de Theodor Baconschi, de Tom Gallagher sau de Cristian Preda. Imi aduc aminte ca, intrebat de Q Magazine, Sever Voinescu a declarat la un moment dat: "niciunul dintre membrii celor doua consilii nu e retribuit in vreun fel pentru munca lui, totul fiind facut pe gratis".

Nu se poate dovedi deocamdata ca cei care presteaza pentru ISP primesc oficial bani de la Institut. Insa se gasesc probabil alte modalitati prin care “intelectualii lui Basescu” sa fie totusi remunerati. Comisii, comitetete, candidaturi... Sponsorizari de campanie? De ce nu?… In cazul acesta, concret, s-ar pricepe domnul Horia Vladimir Ursu sa invarte banii. Doar e unul dintre cei care au falimentat Bancorex!!! Da, da! Domnul Ursu a facut parte din Consiliul de Administratie al fostei banci. Groparul Bancorex conduce astazi think-tank-ul PD-L! Nu ma pot abtine sa nu intreb: Oare tot spre faliment? :)





























15 iul. 2009

Intelegerile murdare ale lui Basescu cu Vantu!

Anul trecut, in campania electorala de la alegerile locale, presedintele Traian Basescu a fost surprins intr-o duminica de o echipa Realitatea TV, ca din intamplare, impreuna cu Adriean Videanu, Liviu Negoita si Vasile Blaga in fata unui restaurant din Bucuresti.

Am sesizat imediat si am semnalat pe blog blatul, intelegerea murdara (asa cum o numeste acum Traian Basescu) intre el si postul TV patronat de SOV. In afara de asta, am scris si despre incalcarea Constitutiei, presedintele neavand voie sa fie implicat in campania electorala a niciunui partid. Se pare ca atunci ii convenea sa faca intelegeri cu coruptul Vantu. Nu? Mincinosul asta nu mai are pic de rusine! Priviti-l cat teatru joaca.


REALITATEA.NET - Traian Băsescu atacă din nou candidaţii la alegerile locale

Fetele Marinarului


Intre ele a fost o competitie acerba. “Sfioasele”, cum le-a botezat Cristi Sutu… :)

Cea mica a venit la partid si s-a plans: “Fetelor, tati nu ma lasa sa candidez pe lista. Ce facem?” Asa incepe probabil telenovela transformarii EBei din manechin in europarlamentar. Probabil fetele (Moni, Nutzi, Roberta) au sarit imediat in ajutorul ei. Insa numai una se vede ca a castigat concursul: cotofana Ridzi.

Prima la cautat fonduri de campanie; prima la deturnat bani publici in folosul imaginii EBei; prima care a donat personal bani pentru ea; prima la adunat voturi in judet pentru EBa si, in sfarist, prima care, gafaind, seara, dupa anuntarea rezultatelor, ii inmana pe scarile partidului carnetelul de partid, lasandu-l in urma pana si pe liderul PD-L, care alerga fluturand un al doilea carnet, spre amuzamentul tuturor.

Nutzi nu s-a lasat nici ea. I-a facut cadou sediul personal de campanie, i-a pus la dispozitie logistica, fonduri, a invitat-o la concertul de promovare a Imnului Turistic pe 1 Mai. Nu a castigat, dar a prestat onorabil. Si a promis ca ii va oferi si lui "Tati", in toamna, sediul.

Ultima… Roberta. Va aduceti poate aminte ca cea mai lenesa dintre ele nu a fost iertata. “Judetul Ploiesti” a fost infierat in public, iar lacrimile ploiestencei nu au mai servit la nimic. "Cand s-a uitat in dreptul judetului Prahova, mezina presedintelui a strambat din nas si i-a reprosat Robertei Anastase, deputat PD-L in acest judet, ca "nu i-a adus decat 7,5% in judetul Ploiesti", mult mai putin decat i-a adus Monica Iacob Ridzi in Hunedoara" Amos News.

14 iul. 2009

Decapitarea lui Boc! Remaniere de guvern


Voci din ce in ce mai sonore din PD-L, chiar si din blogosfera, au inceput de astazi sa ceara demisia lui Emil Boc. Multi il vad raspunzator de scandalul Ridzi pe care, chipurile, nu l-a inabusit din start.

Presedintele Basescu a mintit astazi ca el si-a dorit din primul moment demiterea ministrului. Daca ar fi dorit asta, o spunea, asa cum a facut cu ministrii PNL pe care i-a demis in guvernarea trecuta.

Basescu si-a dat seama la un moment dat ca singura lui scapare este sa il acuze pe Boc. A facut-o prima data fostul lui consilier, Cristian Preda, pe blog, lucru pe care l-am comentat impreuna cu voi imediat. A fost primul semnal!

In aceeasi perioada si Dan Tapalaga, un apropiat al Cotrocenilor, isi exprima un punct de vedere legat de demiterea lui Boc. Cititi aici. Pe un alt blog 100% pro-Basescu s-a dezbatut de asemenea aceasta tema.

Astazi Cezar Preda cere remanierea guvernului si chiar desfiintarea a nu mai putin de patru ministere. Interesant, nu? Traian Basescu ar face orice, chiar si o remaniere de guvern, doar sa acopere scandalurile de coruptie in care el si fiica lui sunt implicati.

EBa a furat tot!


Ultima dezvaluire se refera la sloganul furat.

"Savuica sustine ca a creat sloganul "IA ATITUDINE!" si l-a folosit atunci cand a initiat campania umanitara in lupta contra cancerului. Este vorba despre campania menita sa convinga femeile sa mearga mai des la medic pentru analize.
"Nu mi-a venit sa cred cand am vazut ca Elena mi-a furat sloganul, mai ales ca este vorba de o campanie umanitara care se afla si acum in plina desfasurare."

Trecand prin furt de uniforma militara, resurse de logistica, si ajungand la furtul propriu-zis de voturi (unul din zece), urmeaza in curand sa aflam ca banii furati de Monica Iacob Ridzi au mers tot in campania EBei.

Asa se explica virulenta discursului presedintelui Basescu, atacul dur la adresa presei si a politicienilor, si cautionarea actului de coruptie al Monicai Iacob Ridzi. Probabil ne crede pe toti niste tampiti.

13 iul. 2009

Un fost consul despre un alt scandal sexual... Ca e la moda. :)


Nu am vrut sa scriu ceva special despre Michael Jackson pentru ca nu am fost un fan. Insa, legat de acest subiect, citisem pe Paralele – Paralele o opinie cu care am fost total de acord. Pornind de aici, as vrea sa ma leg putin de Sever Voinescu. O sa ma refer la un pasaj dintr-un articol din Dilema Veche, pe subiectul Michael Jackson, ca sa va demonstrez cine e personajul numit Cotoi. M-a amuzat la nebunie. Citez:

“Întîmplarea face să ştiu cîte ceva despre acuzaţiile de pedofilie care i-au fost aduse pe parcursul anilor. Am fost bun prieten cu unul dintre cei mai cunoscuţi detectivi particulari ai Americii, Ernie Rizzo, angajat de familiile copiilor molestaţi în celebrul proces de pedofilie din 1993, şi mărturiile lui sînt îngrozitoare. Inclusiv cele despre sumele astronomice cheltuite de megastar pentru acoperirea scandalului public. Nu ne spune nimic faptul că acel caz s-a soluţionat prin cumpărarea tăcerii principalului acuzator, cu 22 de milioane de dolari?”

Articolul lui Voinescu apare in 5 iulie. Pe 8 iulie apare insa stirea ca Jordan Chandler, cel care in 1993, copil fiind, l-a acuzat impreuna cu familia pe Michael Jackson de pedofilie, a marturisit ca totul a fost o minciuna. Ca a inventat totul, la indemnul tatalui, pentru bani: “Nu am intenţionat niciodată să-l distrug pe Michael, dar tatăl meu m-a pus să spun numai minciuni. Acum nu mai pot să îi spun lui Michael cât regret răul pe care i l-am făcut şi nici nu mai pot spera ca el să mă ierte"

Trec peste alte aberatii pe care Voinescu le-a mai scris in articol cu aerul unui critic muzical avizat. El fiind un simplu meloman. Ma sperie insa siguranta cu care politicianul isi da cu parerea pe un subiect grav fata de care este, de fapt, total paralel. I-a spus lui detectivul particular?… Pai de ce era sa ii spuna tocmai lui adevarul cel care probabil avea sa ia o suma destul de frumusica din cele 22 milioane de dolari? Asta, evident, daca e sa credem ca detectivul i s-a destainuit lui. Sau, daca e sa-l credem ca il cunoaste. Pentru ca eu nu mai cred aproape nimic din ce declara in scris sau la tv Sever Voinescu, de cand s-a rinocerizat intr-un hal fara de hal. Pentru partid!

Totusi, o instanta din Statele Unite, bazata pe jurati, oameni cu diverse pregatiri, din diverse paturi sociale, au avut o cu totul alta parere fata de don' Cotoi. Si asta dupa ce au analizat probe concrete prezentate la tribunal, nu povestioare ale unor “prieteni”, mai mari sau mai mici dectectivi particulari.

Si spune asa, Sever Voinescu: stii tu sigur, de la “cineva”, ca M. Jackson a molestat cativa copii? Ei, nu ma-nnebuni! Dar de Ridzi stii daca a furat sau nu? Nu de alta, dar subiectul e mult mai facil, iar “soldatul credincios” spune ca nu a facut nimic fara stirea partidului.
Si, ca ofiter SIE (dupa cum se aude), fost consul la Chicago, cu-atat mai mult ar trebui sa fii un tip informat. Nu?

Substitutie de electorat


“Cand ai un public format nu din tarani saraci, ci din oraseni cu Internet, pur si simplu nu iti poti permite asemenea comportamente” - asa se incheie un articol recent al Alinei Mungiu-Pippidi. Este un avertisment limpede catre PD-L si Traian Basescu referitor la “cazul Ridzi”. Va marturisesc ca atunci cand am citit asta am ras putin.

De fiecare data cand noi am castigat a fost datorita electoratului urban. Si in 1996, si in 2004, electoratul urban a fost hotarator, si a reusit sa covarseasca prin votul sau electoratul rural. Ultimele alegeri, dar si ultimele sondaje de opinie, arata scaderea PD-L in marile orase. Se observa de asemenea si o migrare a simpatiilor fata de Traian Basescu din mediul urban spre cel rural.

Va mai aduceti aminte ca, in 2007, Basescu incerca sa se impuna in Piata Universitatii? Nu i-a reusit. Mai mult, a evitat sa mai faca si revelionul in Bucuresti la trecerea spre anul 2009. De fapt, dupa referendum, cu exceptia revelionului precedent, cand a fost huiduit, Basescu a evitat orice intalnire cu bucurestenii.

Se vede in ultimul timp un interes masiv al actualului presedinte catre mediul rural. Lista parangheliilor satesti la care Traian Basescu a participat e lunga: Sambra Oilor, Marginimea Sibiului, Bujorul de Munte… De la Paste si pana ieri, cand a participat la Festivalul Vaii Muresului de la Rastolita, lui Basescu nu i-a scapat nicio sezatoare sateasca.

Venind de la mare, zilele trecute, am parcurs o mare parte din traseu pe drumuri judetene. Am trecut prin judetele Constanta si Calarasi. M-a surprins agresivitatea electorala a PD-L-ului. Pe marginea drumului, intre sate, in plin camp, pe unde nu calca cu zilele picior de om, fiecare pom si fiecare stalp care strajuia drumul era “imbracat” in afise electorale portocalii, cu scotch de jur imprejur. Ramase din campania electorala. Mi s-a parut o ofensiva fara precedent, din care reiesea ca PD-L vrea sa cucereasca cu orice chip mediul satesc. Nu degeaba un lider PD-L (nu-mi mai amintesc acum cine) declara acum cateva saptamani: “Avem, in sfarsit, aparat de partid!!!”.

Popularitatea presedintelui a scazut in cateva luni de la 65% la 35%, prag sub care nu pare sa mai coboare. Daca in mediul urban el si partidul sau au pierdut circa o treime din votanti, se pune intrebarea: de unde vin cei care compenseaza, in mare masura, aceste pierderi? E clar: undeva pierderile se compenseaza, iar acel "undeva" este mediul in care ii este mult mai comod sa castige – mediul rural.

Isi permite asadar sa-i dea cu tifla Alinei Mungiu, desi ea se pare ca nu a inteles inca de ce Basescu isi permite sa faca acest gest. Conform unui plan ce se dovedeste bine pus la punct, Basescu face practic o substitutie de electorat. Sangereaza la un brat, dar beneficiaza de transfuzie in celalalt. Cata vreme acest lucru functioneaza, el isi permite gesturile pe care Alina Mungiu le condamna.

Scorul inca mic cu care este creditat Mircea Geoana are aceeasi explicatie. Jupan odinioara in mediul rural, PSD si reprezentantul sau isi vad amenintate pozitiile. Simpatizantii PSD se ataseaza tot mai mult de Basescu. Datorita aparatului de partid al portocaliilor, mai puternic de la zi la zi, vor fi canibalizati de PD-L cu totul. Oricum, acest electorat are nevoie de un “tatuc”. Se simte orfan de la disparitia tatucului Iliescu.

In plus, electoratul rural mai are un mare avantaj: e neinformat. Marile scandaluri in care Basescu este implicat: Mihaileanu, apartamentul Ioanei, fratele Mircea, Eba, Ridzi etc, nu ajung la urechile acestor alegatori.

De fapt Basescu e cel mai potrivit candidat pentru rural. Aici se misca ca pestele in apa. Fiind el insusi un taran, un tip necizelat, are si va avea mereu mare succes la cei care se regasesc in el. Andrei Plesu o spune destul de clar: “Eu sunt sigur că dacă dl preşedinte ar avea de ales între un dialog cu un omolog al lui dintr-o ţară a Uniunii Europene şi o inspecţie inopinată la şantierul Giuleşti, fără să stea pe gânduri ar prefera şantierul. “

Mai este ceva: cand vin bani de la Guvern, cu dedicatie pentru primarul pesedist din comuna Cocarlatele, ce face primarul? Cui ii e recunoscator? Cui ii sunt recunoscatori taranii? Lui Mircea Geoana? Ma tem ca oamenii asociaza Guvernul cu Basescu, si ii multumesc acestuia pentru tot. Si poate nici nu gresesc asa de tare...

In afara de petrecerile de provincie, Basescu a mai abordat, in ultima vreme, o tactica: prezenta in Biserica. Nu scapa nici o sfintire si nicio intronare. Nu lipseste cu niciun prilej. Cuvanta din altar, acolo unde doar preotii si Regele au acces.

Basescu nu face de ieri de azi aceasta substitutie de electorat. Am observat-o inca din vara trecuta. Insa acum e cat se poate de clara. Geoana incearca disperat sa se tina dupa Basescu dar nu poate. Nu e atat de credibil in rolul de “fiu al poporului”.

P.S. - Singurul care ar putea sa il ajute pe Geoana sa recupereze electoratul rural ar fi Iliescu. Dar oare isi doreste sa o faca?

11 iul. 2009

Un presedinte spart in bucati




Ei incearca sa-l separe pe Basescu de el insusi. Sarind peste logica si bunul simt, neglijeaza aspectele neconvenabile.


In anii ’90, Iliescu si sustinatorii lui spuneau ca oranduirea comunista nu poate fi condamnata in integralitate. Ne confruntam cu o fraza standard: ”Comunismul a facut si multe lucruri bune”. Cand venea vorba de Ceausescu ni se dadeau si exemple concrete: canalul Dunare - Marea Neagra, metroul, apartamentele din Bucuresti, succesele din politica externa, s.a.m.d.

Intelectualii au avertizat atunci ca trebuie facut bilantul general. Ca trebuie puse la socoteala marile crime ale comunismului, imensele greseli economice, politica de cadre, nepotismul, cenzura, strivirea personalitatii umane si multe altele. Argumentatia era corecta, desi nu era acceptata de segmente largi din societatea romaneasca.

Intr-adevar, tragand linie si adunand, bilantul comunismului se dovedeste a fi extrem de negativ. Daca il judecam si pe Ceausescu in particular, rezultatul e identic. Aceeasi problema se punea si in ceea ce priveste Securitatea. De cate ori nu am auzit securisti spunand: “Securitatea a facut si lucruri bune. A aparat tara. A fost o organizatie patriotica”…

Incetul cu incetul, intelectualii au demontat aceste argumente, si, treptat, societatea romaneasca a ajuns sa accepte ideea ca Ceausescu, comunismul in general si Securitatea in particular sunt de condamnat pentru REZULTATELE GENERALE.

Astazi, o parte din acesti intelectuali, ziaristi, reprezentanti ai societatii civile, practica aceeasi tehnica de disjungere. Ei incearca sa-l separe pe Basescu de el insusi. Sarind peste logica si bunul simt, neglijeaza aspectele neconvenabile din personalitatea actualului presedinte si pretind ca il sustin punctual in anumite probleme. Liiceanu opereaza, de exemplu, o distinctie extrem de toxica intre omul Basescu si cel care a condamnat comunismul.

Poate fi separat presedintele de el insusi, de familia sa, de ebe, udre si ridze, de boci, videeni, fluturi, casuneni si boureni? Sau de injuratul ziaristilor, bautul in public, jignirile in direct, mitocanie si badaranie…?

Personajul Basescu e un personaj unitar. Deja, in acest moment, sustinatorii sai il taie in bucati. Andrei Plesu explica de curand: “Poţi să ai o părere bună (nota: despre Traian Basescu), pentru că ai tu o răfuială cu comunismul şi ţi se pare că Traian Băsescu a dat o lovitură în direcţia asta. Sau că a declarat că se luptă cu corupţia. Sau că-ţi place că e băiat de băiat, îţi place vocea lui virilă şi stilul lui nonşalant. Poţi s-o faci şi fiindcă ţi se pare că altă variantă nu e. Poţi s-o faci şi fiindcă eşti isteric. Există naturi isterice, care, când se îndrăgostesc de un om politic, o fac dând ochii peste cap.”

Cum ar fi ca un neamt din zilele de astazi sa-l separe pe Adolf Hitler de crimele sale; pe constructorul de autostrazi de initiatorul lagarelor de concentrare? Poti sa-l analizezi fara sa faci bilantul general? Poti sa scuzi si sa intelegi o “natura isterica” care indragostita si azi de Hitler i-ar hiperboliza calitatile, inchizand ochii la crimele pe care acesta le-a lasat in urma?

Au trecut cinci ani de cand Basescu este presedintele Romaniei. Se incheie un mandat. Orice om se gandeste la un bilant, la faptul ca trebuie trasa o linie. Mai putin ei, care considera ca e mai convenabil sa-l sparga pe Basescu in bucati si sa aleaga cioburile curate si transparente, cele care le convin. Refuza sa admita ca, in noiembrie, vom alege un om viu si nu o unghie, un nas, urechea dreapta sau degetul cel mic de la piciorul stang.

10 iul. 2009

Solutia Isarescu: cinci avantaje

Cum Basescu l-a atacat preventiv, acesta fiind singurul atac politic la care Guvernatorul BNR a fost supus in cei aproape 20 de ani de cand se afla in functie, putem concluziona ca actualul presedinte se teme de o eventuala candidatura a lui Mugur Isarescu. Care ar fi avantajele liderului de la BNR in cazul in care acesta s-ar decide sa candideze la Presedintia Romaniei?

1. Independenta – Nu este nici pesedist, nici pedelist, nici penelist. Cu greu i se pot ghici simpatiile politice. Poate alege si forma un guvern, care sa faca fata crizei, cu oricare din aceste partide. Este deasupra partidelor, exact asa cum spune si Constitutia ca ar trebui sa fie un presedinte adevarat.
2. Competenta – De 20 de ani stim ca se pricepe la ceea ce face. In cateva randuri a salvat Romania de la faliment, actionand o singura parghie: cea monetara. Nici celelalte doua mari ancore ale statului, politica bugetara si politica fiscala, nu ii sunt deloc straine. Sa nu uitam ca a fost premier sase luni, si de atunci dateaza practic inceputurile cresterii economice; crestere continuata de guvernele Nastase si Tariceanu, pe fundamentul creat de el.
3. Imaginea internationala – Este foarte bine receptat in mediile politice si financiare straine. Membru al Clubului de la Roma si al altor organizatii puternice si discrete, este capabil sa deschida orice usa. Ar putea fi primit peste tot in baza renumelui existent.
4. Diferenta – Toata lumea spune ca cel care il va invinge pe Basescu trebuie sa fie total diferit de actualul presedinte. Nu vad o dihotomie mai mare decat intre cele doua personalitati. Decenta, eleganta, bunul simt sunt calitati naturale ce il diferentiaza complet de locatarul de la Palatul Cotroceni.
5. O alta solutie – Celor care il contesta pe actualul presedinte, li se pune tot timpul pumnul in gura: “Aveti ceva mai bun?”. Este intrebarea incuietoare a taberei adverse. “E adevarat, Basescu nu e bun, dar e cel mai bun din cei pe care ii avem”, replica aparatorii sai, scrasnind din dinti. Solutia Isarescu e elementul care ii lasa pe avocatii lui Traian Basescu fara cea din urma justificare. Ultimii intelectuali care il sustin pe Basescu, cei care inca ne argumenteaza in felul acesta, folosind argumentul drept scut, vor ramane fara ultimul punct de sprijin.

Ar mai fi totusi o conditie. Ca sa reuseasca, candidatul Isarescu, trebuie sa fie sustinut de toate celelalte partide. Ceilalti candidati trebuie sa se retraga (si asa, conform ultimului sondaj, atat Antonescu cat si Geoana ar fi invinsi in finala de Basescu), iar masinariile politice de partid trebuie puse in miscare in vederea sustinerii candidatului unic. Fara aceasta conditie nu cred ca Mugur Isarescu se poate macar gandi sa candideze.

9 iul. 2009

“Primul siloz” – “Ei cu ei” - o afacere banoasa pentru PD-L si baronii PSD




Pedelistul Tanase Florentiu a candidat pe lista PD-L pentru europarlamentare pe un loc aflat mult sub “regina anticoruptiei” Monica Macovei. E un veros om de afaceri, dupa cum povestesc cunoscutii acestuia, in fata carora ii place sa se laude. Dupa cum ne dovedesc urmele lasate pe internet de numele lui, e un bun cotizant la partid, din partea PD-L Teleorman. Si poate va cotiza si mai mult daca “Primul siloz” isi va arata roadele. De ce?

Conform CV, Tanase Florentiu este reprezentantul in Romania al companiilor Prive si Denis. Ce e interesant aici? Ca PRIVE e leader european pentru fabricarea silozurilor cilindrice si metalice galvanizate, iar DENIS e leader al sistemelor de manipulare si de curatare a cerealelor. Tanase Florentiu are, la randul lui, o firma in Alexandria, Intel Project SRL, care ghiciti va rog cu ce se ocupa. Ati ghicit: monteaza silozuri! Activitate datorita careia a facut pana acum multi bani, si spera sa mai faca.

Surpriza!!! In aceasta firma este asociat cu nasul lui, Dumitru Feleaga, care este si presedintele Consiliului de Adminisitratie al INTERAGRO. Da, exact, firma renumitului magnat Ion Nicolae, despre care se spune ca ar fi fost ofiter de securitate, care detine o mare parte din terenul agricol din Romania si controleaza piata depozitarii cerealelor. Insa Interagro a fost declarata anul acesta falimentara!!!
(Inca un amanunt: fratele lui Dumitru Feleaga este seful PDL Teleorman)

Ce declara zilele trecute Primul Ministru: "Sistemul de garanţii guvernamentale pe care l-am utilizat la "Prima casă" a fost extins şi la agricultură. Prin "Primul siloz" dăm posibilitatea fermierilor, agricultorilor, să primească preţul corect pentru munca lor, nu-i mai lăsăm pradă samsarilor" :)

Ce noteaza astazi Romania Libera: “Guvernul a luat ieri in discutie o ordonanta de urgenta prin care agricultorii pot obtine credite bancare pe baza unui sistem asemanator cu "Prima Casa". Insa taranul roman nu poate obtine bani de la banca pentru investitii in agricultura decat pe baza unor garantii bancare. Aceste garantii inseamna obligativitatea ca taranul sa-si depoziteze cerealele in silozuri acreditate de Ministerul Agriculturii.

Insa un fost ministru al Agriculturii ne-a declarat ca in acest moment pretul pentru depozitarea cerealelor este stabilit, printr-un sistem de monopol, de baroni PSD ai agriculturii: Trita Fanita (Agroexport), Ioan Nicolae (Interagro) si Culita Tarata (SC TCE Trei Brazi). "Patru firme (printre care Interagro, Agroexport, Cargill) detin aproape jumatate din piata depozitarii cerealelor. Dat fiind ca taranul are nevoie de garantii bancare pentru a obtine credit cu garantii de stat, stapanii silozurilor vor stabili, dupa voie, pretul depozitarii", ne-a precizat sursa citata. “

Toate ingredientele fiind la locul lor pentru a genera un nou caz de coruptie institutionalizata, cred ca nu trebuie sa mai explic de ce programul “Primul siloz” va fi o afacere banoasa pentru “ei cu ei”. In familie. Si inca o teapa pentru “noi”. Ca si “Prima casa”.