Astazi, in Cotidianul, Diana Dumitrescu face o analiza impecabila a protestelor din Piata Universitatii. Preiau in intregime articolul si va recomand sa difuzati aceste informatii asa cum sunt prezentate, in mod corect, si nu cum incearca cei de la putere sa le prezinte.
-----------------------------------
"Sâmbătă în Bucureşti s-au desfăşurat practic două mitinguri. Unul curat, cu o participare masivă a intelectualilor, virulent la adresa guvernanţilor şi cu o creştere a ponderii monarhiştilor, şi un altul în care galeriile echipelor de fotbal au „vorbit" pe limba lor, dar protestatarii tradiţionali nu au rezonat.
Esplanada „Naţionalului" – curată şi virulentă
Pe esplanada din faţa Teatrului Naţional, după expulzarea extremiştilor şi diversioniştilor de la Noua Dreaptă, până la orele 21.30 s-a desfăşurat un protest virulent dar curat. Manifestanţii – în proporţie covârşitoare intelectuali (de toate vârstele) – au „avut treabă" doar cu guvernanţi şi preşedintele Băsescu, au cerut în permanenţă „decomasarea alegerilor" şi organizarea „anticipatelor". Evident nu au lipsit nici revendicări de ordin economic şi social. Cum diversioniştii „dan diaconeşti" au fost ocupaţi cu congresul lor, iar probabil că stângiştii şi anarhiştii şi-au luat zi liberă, sloganele manipulatoare au lipsit cu desăvârşire. Aici, în faţa Teatrului Naţional s-au aflat de fapt cei mai mulţi manifestanţi. De la orele 18.30, numărul lor a fost constant de 7-800, dar ţinând cont de rulaj, se poate estima că în zonă au „semnat condica" pe parcursul a 9 ore între 1.100 şi 1.300 de bucureşteni. La orele 21,30, mitingul a fost uşor alterat de venirea (din zona fântânilor) a unui mic grup de ultraşi şi anarhişti care au adus cu ei şi slogane diversioniste, gen „nu capitalului", „USL şi PDL fură prin rotaţie" etc. Protestatarii din zonă nu au rezonat însă la aceste scandări şi şi-au continuat propriul repertoriu.
„Nu ne-am pierdut speranţa: încă mai putem reveni la monarhie"
De la o zi la alta, în „partea" de miting din faţa Teatrului Naţional creşte numărul purtătorilor de portrete cu MS Regele Mihai I sau cu afişe pe care scrie „Monarhia salvează România". Şi aceştia sunt „de toate vârstele", atenţie însă, numărul monarhiştilor cu vârste între 25 - 45 de ani este cel predominant. Susţinătorii soluţiei monarhice nu fac însă corp separat faţă de ceilalţi manifestanţi. Demisia lui Traian Băsescu, a guvernului, organizarea de anticipate sunt şi priorităţile monarhiştilor. „Ştim că este dificil ca Romania să redevină Monarhie. Ştim că sunt necesare două modificări succesive a Constituţiei şi, evident, două referendumuri pentru aprobarea modificărilor. Nu ne-am pierdut speranţa. Încă mai putem reveni la Monarhie, chiar dacă nu mâine", ne-a spus unul dintre manifestanţi. „Românii trebuie să ştie că în Marea Britanie, Olanda, Suedia, Belgia, democraţia este la ea acasă şi că aceste state sunt monarhii constituţionale", ne spune un alt purtător al portretului regelui.
La „Arhitectură", galeriile şi-au făcut numărul
În faţa „Arhitecturii", numarul participanţilor a fost ceva mai redus decât cel de vizavi. Există şi o explicaţie. Aici, un grup de până în 100 de ultraşi (sâmbătă au venit însă „rezervele" titularilor din ultimele zile), câţiva anarhişti şi stângiştii au acoperit sonor pe ceilalţi 2-300 de manifestanţi tradiţionali. Evident, şi „agenda" a fost relativ diferită faţă de cea a protestului din faţa Teatrului Naţional. Scandările antiprezidenţiale nu au lipsit, dar au fost într-o notă vulgară, iar „srigările" gen peluză „Cine nu sare, cine nu sare, ori e gabor, ori e prost de moare!" sau „cine nu sare, nu vrea schimbare!" au abundat. Protestatarii tradiţionali nu au rezonat la aceste scandări şi nici la repetatele atacuri (acestea s-au înmulţit în ultimele două zile) la adresa presei – „presa română, e numai mjinciună!". Nici sloganurile despre „mizeria" şi „hoţia" celor din Opoziţie nu au găsit aliaţi în rândurile manifestanţilor obişnuiţi. Singurii aliaţi ai ultraşilor şi anarhiştilor (aceştia din urmă au venit cu clasicile pancarde „nu vrem capital!", „fără guverne!", „fără parlamente!") au fost puţinii reprezentanţi ai ONG-urilor anticoorporatiste. Din nou, din repertoriul grupului care a acaparat sonor zona, a lipsit cu desăvârşire protestul împotriva comasării alegerilor, iar „anticipate, anticipate!" ultraşii au strigat doar când iniţiativa a aparţinut celorlalţi manifestanţi"
Potensi Energi Terbarukan Yang Ada di Indonesia
-
*Potensi Energi Terbarukan Yang Ada di Indonesia* – Energi terbarukan di
Indonesia akan meningkat jika negara terus memanfaatkan energi panas bumi.
Indon...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu