25 mai 2015

De Ziua PNL

Am participat ieri la evenimentele din centrul capitalei ce au marcat 140 de ani de la infiintarea Partidului National Liberal. Am fost mai intai la placa memoriala de pe cladirea Universitatii de Arhitectura, ce marcheaza locul de nastere al PNL in casele lui Mazar Pasa, unde lideri ai filialei bucurestene a partidului au rostit scurte discursuri si au depus aranjamente florale. A fost prezentat si un mesaj al actualului presedinte, Klaus Iohannis. Mi-am adus aminte, nu aveam cum sa nu-mi aduc, de 24 mai 2011, cand am participat la inaugurarea placii memoriale si cand, desi se anuntase participarea lui Crin Antonescu, acesta a lipsit, spre stupefactia tuturor.

Dupa momentele de rememorare a istoriei de la Arhitectura a urmat, in sala Rapsodia a Hotelului Intercontinental, Sesiunea Stiintifica "24 mai 1875. Infiintarea Partidului National Liberal" si lansarea studiului cu acelasi nume al istoricului Lucretiu Tudoroiu, directorul Anticariatului Bratianu si al Institutului pentru Memorie Vizuala. Prezent la lansare, primarul Andrei Chiliman a vorbit despre trecutul partidului, dar si despre prezent si viitor, insistand pe rolul pro-occidental pe care l-a jucat in trecut si trebuie sa il joace pe mai departe Partidul National Liberal. Si pentru ca devierile anti-occidentale din trecutul foarte recent sa nu se mai repete. Seniorul Dinu Zamfirescu a citit mai apoi testamentul lui Dinu Bratianu, ultimul presedinte al PNL istoric. A fost prezent si vice-primarul Capitalei, care i-a felicitat pe liberali de ziua partidului. Sesiunea Stiintifica s-a incheiat cu discursurile istoricilor prezenti la eveniment.

Ca o concluzie a manifestarilor ce au avut loc pe parcursul intregii saptamani as vrea sa lamuresc un subiect. S-a tot spus ca fostii pedelisti s-ar impauna acum cu trecutul partidului, cu Bratienii. Nu. La nicio manifestare la care am participat nu s-a intamplat asta. Au preferat de cele mai multe ori, cand se vorbea despre istorie, sa nu ia cuvantul, doar sa asculte. Si chiar sa specifice lucrul acesta, asa cum s-a intamplat de exemplu la evenimentul organizat in deschiderea "Saptamanii Liberale" de Comisia de Educatie a PNL, cand Andreea Paul a refuzat sa ia cuvantul spunandu-le vechilor liberali: "Imi doresc sa va ascult doar pe voi". Pentru asta au cate o bila alba.


8 comentarii:

ADRIAN spunea...

Nu mai esti "sectarista" :) ?

Lilick Auftakt spunea...

Adrian, ba da, dar nu mai suntem considerati asa. :P

ADRIAN spunea...

Eu unul, atunci cand sunt jignit si atrag atentia asupra chestiei asteia iar cel caruia ii spun ca ma jigneste imi raspunde ca i se rupe, incerc sa evit alte discutii ulterioare pentru ca la un moment dat as putea sa nu mai fiu nici eu amabil, la randul meu. Si de aceea evit caci as vrea sa fiu amabil pe cat posibil in orice moment. Bine, situatia se poate schimba numai in cazul unor scuze. Ai primit scuze pentru lucrurile conexe aprecierii de "sectarista"?

Shadow spunea...

I-ai spalat pe pd-listi acum?
andreea paul si pdl-istii bile albe. Sincer ma asteptam la altceva.

Lilick Auftakt spunea...

Adrian, stii cum e in politica: roata se intoarce. In momentul asta ma amuz cum unii dintre cei care ne acuzau sunt marginalizati si reclama ca nu li se respecta libertatea de expresie in partid. Culmea, dintre cei care incercau cu toate fortele sa ne bage pumnul in gura. Gen Radu Zlati. Iti dai seama ca de la genul asta de oameni nu ai ce scuze sa astepti...

Lilick Auftakt spunea...

Shadow, nu ii spal. Chiar spun ce am vazut. Stiu ca e greu de acceptat...

Shadow spunea...

@Lilick

De acceptat este chiar foarte usor. Nu stati voi in "acceptul meu" :-). Dar daca nu puteti astepta scuze de la oameni precum Radu Zlati pana la a accepta "adevaruri" de la vas zic eu ca este o cale "tare" lunga :-).

Lilick Auftakt spunea...

Pai problema e ca nu am de la cine sa astept scuze... Adevaruri? Hm. Asta ai inteles? :)