"Cronica de Cotroceni" dupa o discutie cu autoarea

Marti, pe 02 iunie, a avut loc la AromAromA Royal Games Pub o intalnire cu Adriana Saftoiu, organizata de Grupul de Initiativa AIDeea. In doua ore, fosta consiliera de la Cotroceni a incercat sa raspunda la absolut toate intrebarile formulate de cei prezenti, atat pe marginea cartii "Cronica de Cotroceni", dar si in afara ei. In ceea ce ma priveste, mi-am conturat urmatoarele idei despre "Cronica de Cotroceni". Le-am notat si vreau sa vi le impartasesc: 

- In carte gasim o abordare indreptata mai mult catre esenta decat catre concret. Contrar zvonurilor care au inundat spatiul public dupa lansare, Adriana Saftoiu nu pare interesata atat de mult de personaje, cat de fenomenele care produc raporturile de putere si mecanismele acesteia. 

- Pe de alta parte este de inteles de ce anumite fapte sunt evocate en passant sau cu foarte multa precautie. Detaliate, accentuate, poate ar conduce spre DNA, iar Adriana Saftoiu se fereste sa se transforme intr-un denuntator. Tine sa ramana doar un observator.

- Totusi, cum spunea zilele trecute un ziarist, Liviu Iolu, in Adevarul, cartea trebuie citita in intregime. Analizata, nu rasfoita. Jurnalistul scrie: "Dacă adversarii lui Traian Băsescu ar fi vrut sa găsească muniţie adevărată în această carte ar fi găsit uşor fapte verificabile şi nu s-ar fi oprit la descrieri ale intrărilor şi ieşirilor discrete ale Elenei Udrea din ”biroul oval” românesc. Marfă era, ochi care să o citească n-au prea fost."

- Pana la urma nici nu avea sens poate ca autoarea sa justifice toate detaliile din viata de culise de la Cotroceni. Unele pot cadea sub incidenta legii sigurantei nationale, altele pot fi mici bombe de presa, care oricum nu vor rezista timpului. 

- Cartea este despre slabiciunile unui sistem bolnav, corupt, pe care slabiciunile unui personaj politic, Traian Basescu,  s-au mulat perfect. Despre un om care se trezeste la butoanele puterii si se joaca incantat cu ele; asa cum se joaca un adolescent cu controller-ul unui Playstation.

- Genul acesta de carti trebuie scrise. Avem nevoie de cat mai multe astfel de carti... Sunt necesare si cartile de politologie, care trateaza strict teoretic aceste fenomene, dar pentru a putea judeca cu obiectivitate scena politica si clasa noastra politica, avem nevoie mai mult decat oricand de astfel de carti de marturii. 

- Nu in ultimul rand, cartea este un medicament. Descrie o boala, un sistem, cu slabiciunile sale, si contribuie in acest fel si la o necesara vindecare. O vindecare prin informare! Citind astfel de carti nu vom mai judeca politicul punand pe primul plan sentimentele, nu ne vom mai indragosti atat de usor de un personaj politic sau altul. Si, in felul acesta, vom fi mai putin vulnerabili la manipulare. Daca am avea cate o astfel de carte pentru fiecare guvernare de dupa '89, pentru fiecare presedinte care a ocupat fotoliul de la Cotroceni, am fi mai puternici. Ne-am dezvraji mai usor.