1.UDMR a semnat motiunea de cenzura alaturi de PNL. In ultimul moment. Excelent! Negocierile cu PD-L au esuat, dupa ce maghiarii cerusera trei ministere, dintre care unul era cel pentru Dezvoltare Regionala, si altul cel al Transporturilor. Portocaliii au refuzat pretentiile maghiarilor. O mica lupta anti-Basescu castigata de ai nostri. :)
2. Crin s-a intalnit la Sibiu cu Klaus Johannis. Poate vom afla mai multe detalii in curand.
3. Legat de punctul 1: Liberalii trebuie sa fie locomotiva opozitiei. Pesedistii sa treaca la remorca. Sa stea la coada. Initiativele anti-guvern trebuie sa apartina PNL-ului.
Update: au aparut si detaliile la care ma refeream mai sus: Klaus Johannis, propunerea PNL de premier tehnocrat. AICI.
Ascultati cu atentie la minutul 16:48. Boc spune exact asa: "Sunt direct interesat sa nu planeze nicio suspiciune de frauda la cel mai important scrutin care urmeaza in Romania pentru urmatorii sapte ani de zile." S-a incurcat Boc in socoteli sau i-a scapat ca Basescu vrea sa-si prelungeasca mandatul la sapte ani, eventual chiar in timpul exercitarii celui de-al doilea (eventual) mandat de cinci ani?
Fostul ministru de Finante al Japoniei, Shoichi Nakagawa, nevoit sa demisioneze dupa ce a aparut beat in public, a fost gasit mort in locuinta sa din Tokyo.
"Nakagawa a fost invins la alegerile legislative din 30 august in circumscripţia sa din Hokkaido, pe care a moştenit-o de la tatăl său in 1983. Aceste alegeri s-au soldat cu o infrangere de proporţii pentru formaţiunea sa, Partidul Liberal-Democrat" - Mai mult in Ziua.
Nu-mi trece prin cap ca Basescu, lovit brusc de onoare, ar putea sa se sinucida, dupa ce de multe ori a fost banuit de euforie bahica excesiva. Insa recunosc ca m-am gandit de multe ori la sanatatea lui psihica, si la combinatia mortala intre tiroida si alcool.
Depresia si gandurile de sinucidere fac parte adeseori din viata politicienilor. Ca si bautura in exces. De Sutter povesteste ca Mitterand, De Gaulle, Chirac, Churchill si multi altii au suferit de tot felul de despresii, si au cochetat de multe ori cu impulsul de a se sinucide. Multi au recunoscut, evident, mai tarziu, ca au fost la un pas de a-si lua viata. Forrestal si Beregovoy au mers chiar pana la capat.
Iata cum vorbea de exemplu De Gaulle despre sinucidere: "La Dakar, cand dupa esec am ramas singur pe vaporul meu, in umezeala, ei bine, si eu am fost ispitit de aceasta idee."
Depresiile si gandurile suicidale sunt cu atat mai puternice cu cat suisurile si coborasurile in politica sunt mai mari. Un esec major in cazul unui politician cu tendinte autoritare, aflat in varful structurilor politice, e cu mult mai dur decat al unuia care este la baza valului, in urcare.
Un politician de top care sufera o infrangere majora e privit mult timp de la esec ca un ciumat. Partidul care l-a propulsat tinde sa se descotoroseasca de el in modul cel mai urat cu putinta, ca de o boala in stare sa lase urme adanci.
Poate v-ati gandit cat risca Basescu in cazul in care v-a fi invins acum. Si cat de disperat e din cauza asta. Dupa infrangerea din 1996 Iliescu a ramas o vreme singur. Oprescu povestea intr-un interviu cum incerca sa ii fie alaturi, din teama normala a medicului pentru psihicul pacientului. "In '97, dupa ce se pierdusera alegerile, mi-aduc aminte ca stateam in anticamera lu' domnul Iliescu ca sa ii spuna cineva "Buna dimineata", cand se ducea sa faca pipi." Asta in conditiile in care majoritatea amicilor politici il parasisera.
Nu stiu daca suntem aproape sau nu de sinuciderea unui politician. Asta numai Dumnezeu stie. Despre Mitterand se spunea ca avea un "moral de otel"... Si totusi a fost de multe ori la un pas de retragere. Puternicul Churchill vorbea adeseori de "my black dogs", dupa cum povesteste De Sutter, referindu-se la momentele de cadere psihica. Insa e foarte posibil ca, in cazul in care Basescu pierde, si sansele sa piarda sunt mari, sa vedem o transformare fantastica a pedelistilor in incercarea de a se mentine sus, scuturandu-se de liderul invins. La urma urmei e normal sa scapi de "mort" din casa. Va fi interesant!
M-am uitat azi pe forumul SEI sa vad cum au primit profesorii ultimele declaratii ale lui Traian Basescu. Va invit sa vedeti cum :):
"Codul muncii: ART. 12 (1) Contractul individual de munca se încheie pe durata nedeterminata. (2) Prin exceptie, contractul individual de munca se poate încheia si pe durata determinata, în conditiile expres prevazute de lege. Cu alte cuvinte contractul pe durata fixa e doar o exceptie. De ce ar trebui sa devina regula pentru invatamant?? E absurd. Nu mai credeti toate prostiile lui Basescu. Individul habar n-are ce vorbeste. Merita ignorat." -------------------------------- "schimba codul muncii" -------------------------------- "Schimba codul muncii doar ptr invatamant?? Daca ar vrea sa schimbe durata contractelor si-ar pune absolut toti angajatii din tara asta in cap!Nu cred ca ar reusi. Incetati, ca deveniti absurd.Daca nu v-as cunoaste din interventiile de pe forum, as crede ca lucrati pentru Basescu, de gasiti atatea solutii in favoarea lui. Sa va mai spun ca, si de-ar schimba codul muncii, contractele incheiate deja inainte de schimbare nu pot fi afectate?? Datorita faptului ca ar presupune aplicarea noului cod retroactiv, lucru interzis de constitutie. Deci... schimba si Constitutia?? " -------------------------------- "Eeee, schimba pe d.r.a.c.u, acu e disperat si nici nu stie ce sa mai spuna, special pt a castiga voturi. De-ale profesorilor si-ale familiilor lor stie ca s-a lins pe bot de muuuulta vreme, si-acu joaca pe cartea celor ignoranti din tara asta, care au un dinte impotriva scolii si-a noastra, pt ca erau loaze!!!" -------------------------------- "Absolut corect! Normal ca nici un profesor nu-l mai voteaza pe basescu, si asta de mult. Si atunci de ce sa ne mai sustina, daca poate sa fie impotriva noastra si sa-si atraga voturi de la toti analfabetii si loazele ramase cu sechele deoarece ii stresam punandu-le note mici si lasandu-i corigenti?? Nu zicea chiar el ca lua numai 4 la scoala??" -------------------------------- "Nu va amintiti ca tocmai basescu a declarat ca promulgarea legii de marire a salariilor cadrelor didactice a fost o greseala, si a luat aceasta decizie ca sa nu compromita sansele PDL-ului la parlamentare in 2008, si sa loveasca in Tariceanu?? Oare chiar merita sa ne pierdem timpul ascultand un asemenea individ lipsit de caracter?? Dar cum in Romania sunt multi prosti, are toate sansele sa ne mai "conduca" inca 5 ani acest individ." ------------------------------- "Faza e ca mizand pe analfabetii si loazele tarii, in scopul de-a se alege, el si clica lui, ar trebui sa mute urnele de alegeri prin baruri si carciumioare, ca nu prea cred sa nimereasca domnii in cauza usa circumscriptiei de votare!!!" ------------------------------ "De unde calitate? Exista acest cuvant in vocabular pentru Marinarul Base?"
Si asa mai departe... Oare s-au lamurit profesorii? :)
Ah, bun! Si-a anuntat candidatura! Si? Nu stiam asta?
Or fi fost surprinsi cei din PD-L? Or fi fost! Eu cred de multa vreme ca cei mai torturati de catre Traian Basescu nu sunt adversarii sai, ci cei care-l sustin. De multa vreme am observat ca cei mai chinuiti nu sunt aceia contra carora Basescu isi revarsa veninul, ci cei peste care presedintele isi revarsa dragostea.
Se tulbura apele in PSD pentru ca va candida Basescu? Se schimba strategia liberalilor? Cine a asteptat cu sufletul la gura, cu inima stransa, candidatura lui Basescu? Cine? Tocmai cei ce-l iubesc!
E gestul acesta spontan? Da si nu! Nu este pentru ca-l asteptam cu totii. Da, este, pentru ca, la cat de imprevizibil e presedintele, tocmai cei care depind de el au tremurat pana in ultimul moment.
Este acesta cel mai bun moment? Acum ar fi trebuit s-o faca? La doua zile dupa ce Boc se trezea cu Guvernul naruindu-se peste el, in timp ce presedintele dantzuia la Cluj? La o zi dupa ce se anunta pedelizarea totala a tarii, prin indepartarea tuturor secretarilor de stat si a tururor prefectilor de alta culoare politica? La o zi dupa demonstratia de forta a lui Mircea Geoana? In aceeasi zi cu anuntarea candidaturii lui George Becali?
Pentru asta a asteptat presedintele atat? Pentru asta si-a fiert sunstinatorii? S-a lansat acum, dupa ce a provocat cea mai mare criza politica a acestui deceniu. Este bine ales acest moment? A meritat atata asteptare? Zau, credeam ca poate mai mult! Ca vom avea parte de cine ce stie ce surpriza!
1. Mi-am adus aminte de ceva... Acum vreo doua luni, Mircea Dinescu era pe cale sa faca o dezvaluire in direct in emisiunea lui Stelian Tanase. Dar s-a oprit. Era vorba despre felul cum a obtinut Traian Basescu brevetul de navigator. A promis insa ca va continua dezvaluirile in campanie... Chiar sunt curioasa.
2. Tot din aduceri aminte... Am cautat o declaratie facuta de Traian Basescu la lansarea volumului de marturii despre perioada comunista scris de Ticu Dumitrescu. Ataca problema nepotismului, sau, mai exact, era deranjat de declaratiile publice ale odraslelor fostilor comunisti. Iata: „În momentul de faţă, mai vedem, poate e greşit spus reziduuri, îi vedem pe băiatul lui Mizil, pe nepotul nu ştiu cui, pe băiatul nu ştiu cui, pe toate televiziunile. Marea lor problemă este că nu au un sistem cu instituţii care să îi susţină. Marea putere e că pun articole...“. Sa tinem minte.
3. Si, sa nu uit... Cititi va rog interviul acordat de Emil Constantinescu Jurnalului National. Foarte interesante dezvaluirile despre "Dosarul Flota"
"PNL ne-a obligat să intrăm în coaliţie cu PSD. Dacă PNL se trezeşte, intrăm într-o coaliţie normală, de centru dreapta. Deocamdată, liberalii nu s-au trezit…" - Valeriu Stoica, interviu.
Eu nu stiu cine s-a trezit sau nu, din moment ce in acelasi interviu Valeriu Stoica mai afirma urmatoarele:
"Eu aş rămîne la cealaltă greşeală pe care şi-a reproşat-o (nota: Basescu), la faptul că a sperat în 2008 că e posibilă majorarea salariilor profesorilor. A fost o eroare a mai multora şi a partidului Democrat, şi a lui. Am greşit cu toţii. Culmea e că Tăriceanu a avut dreptate."
Din moment ce PSD si PD-L se tineau de manute inca din campania electorala, chiar si la capitolul asta, al promisiunilor fantasmagorice, de ce ar fi fost mai naturala o alianta PNL - PD-L? De ce PNL ar trebui sa se alieze cu un partid condus, la ora asta, absolut nedemocratic, de un populist sinistru? Eu cred ca cei care ar trebui sa se trezeasca sunt doar PD-L-istii.
"Pentru numirea titularului la Interne şi pentru funcţia de vicepremier, şeful statului va trebui să aibă aprobarea Parlamentului, conform articolului 85 din Constituţie, alineatele 2 şi 3."
"ARTICOLUL 85 (1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. (2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului. (3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru."
"Constituţional în acest moment, Vasile Blaga a făcut numiri ilegale la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Inclusiv schimbarea prefecţilior PSD este ilegală. Toate ordonanţele de urgenţă semnate de Vasile Blaga sunt nule de drepte, inclusiv contrasemnătura în calitate de ministru de interne pe ordonanţa privind organizarea referendumului din 22 noiembrie." - via Andrei Badin.
P.S. - Pe data de 14 iunie, anul curent, Traian Basescu a facut guvernului o serie de sugestii pentru combaterea votului multiplu. "Îngrijorarea lui Traian Băsescu privind „turismul electoral” a fost alimentată şi de cazurile semnalate la recentele alegeri pentru Parlamentul European. În şedinţa de ieri (nota: 14 iunie) a guvernului, preşedintele s-a adresat ministrului de interne, Dan Nica, spunând că procesul electoral s-a încadrat în „norme acceptabile” din punct de vedere al corectitudinii, dar că au existat „nereguli” şi un număr „cert” de probleme mediatizate de presă."EVZ
Lucia imi da o leapsa de Ziua Internationala a Muzicii (Update: Si George!). Ma conformez postand mai jos un clip cu o interpretare exceptionala. Pe scurt: Kissin - Karajan - Ceaicovski. Si leapsa merge mai departe la Cody si la Matilda.
Coalitia s-a spart. Ca o vaza cu patru trandafiri pe care o scapi pe jos, structura politica numita “Parteneriatul pentru Romania” a pleznit cu mare zgomot.
Ma gandesc la o vaza extem de kitsch, avand doi proprietari. Cei doi au tras de ea pana au scapat-o din maini, iar acum dau vina unul pe celalalt.
De azi inainte PD-L trebuie sa-si asume totul. Si criza economica, si miscarile sindicale, si dezastrul din sanatate, si criza din invatamant, si imaginea Romaniei, si cresterea somajului, si socurile sociale... tot. Daca asta si-au dorit, atunci asta vor avea.
Vina majora pentru spargerea vazei apartine, evident, presedintelui Basescu, dar nici PSD nu e chiar o victima nevinovata. Ipocrizia celor de la PDL este evident mai mare, dar nici oamenii lui Geoana nu vor scapa de cioburile care au sarit din vaza sparta.
Ma bucur ca PNL nu are nimic de-a face cu scandalul acesta. Acum nu trebuie dacat sa vina cu un proiect coerent si cu cateva masuri concrete de iesire din criza. Insist: Poate ca nici anuntarea unui guvern din umbra n-ar fi o idee rea.
P.S. In acest timp Basescu dantuieste in hora! N-are nicio problema. Televiziunile prezinta totul in paralel, si se vede clar cat ii pasa presedintelui... Nu cred ca realizeaza cum se vede gestul sau in aceasta zi, si cum vor ramane intiparite aceste imagini in mintea romanilor.
Lilick Auftakt - 5 octombrie 1970
Vicepresedinte al Clubului Bloggerilor Liberali - (asociatie non-guvernamentala)
Membru in Consiliul Director al Initiativei Romania Liberala - (asociatie non-guvernamentala);
Consultant politic;
Profesor vioara;
Liberal-conservator;
Monarhist;