31 dec. 2012

Victor Rebengiuc despre momentul revenirii la Monarhie

Victor Rebengiuc, "Vocile străzii", 30 decembrie 2012: "Sper! De când a abdicat Regele am sperat că noi vom reveni la Monarhie. Dar iată că nu s-a întâmplat lucrul asta până acum, și cei aproape 50 de ani de propagandă comunistă au izbutit să lase o părere nefavorabilă în ceea ce privește Monarhia. Au fost 50 de ani intenși, de propagandă intensă, și lucrul asta e mai greu de eradicat. Eu cred însă că acum e un moment foarte bun pentru problema asta: să ne gândim dacă nu ar fi mai bine să revenim la Monarhie. Pentru că, stau și mă gândesc, Traian Băsescu nu mai are mult, totuși, din mandatul lui, și mă gândesc cine ar putea să vină mai departe președinte. Nu e nimeni care ar putea să mă convingă că ar fi un bun președinte pentru România. Sigur că sunt unii care s-ar vedea ei în postura asta de președinte al României, dar nu mă impresionează niciunul. Și cred că ar fi momentul ca Monarhia să își reintre în rol."

Cu acest mesaj de speranta pentru 2013 inchei si eu anul bloggeristic, nu inainte de a va ura tuturor "La multi ani!"

24 dec. 2012

Sarbatoarea Nasterii Domnului sa va aduca liniste si lumina

Si un colind catalan:

21 dec. 2012

"Cartea despre demnitate"

Blogul "Despre demnitate" ne ofera tuturor un dar de Craciun. Blogul se transforma de azi in carte. O carte care, asa cum spune bloggerul autor, a fost scrisă în întregime în spațiul public.  "(...)cititorii au putut s-o comenteze, s-o amendeze, s-o influențeze chiar în timpul creației." 

Va invit sa intrati si sa urmati pasii pentru a o citi direct pe blog, in ordinea indicata prin link-uri, sau sa o descarcati in format pdf, mobi, epub. Prefata este scrisa de Marius Ghilezan




19 dec. 2012

Regrete tardive

O tema la care Traian Basescu si pedelistii se inchinau ca la o icoana: votul uninominal.  

«In sfarsit, un alt avantaj al sistemului pe care eu l-am propus romanilor este responsabilizarea parlamentarului. El nu va mai putea sa fie indiferent fata de circumscriptia electorala, sa isi aduca aminte de circumscriptie doar in preajma campaniei electorale. Imi este cunoscut sentimentul pe care l-am avut cand am fost prima data ales uninominal, in calitate de primar general al Capitalei. Orice politician in momentul in care dobandeste calitatea de ales se responsabilizeaza imediat in raport cu cei care l-au ales. Stie ca isi datoreaza functia si succesul in politica celor care l-au ales, stie ca daca vrea sa mai faca politica trebuie sa aiba cea mai mare parte a actiunilor lui in acord cu vointa celor care l-au ales.» Traian Basescu, noiembrie 2007, inaintea referendumului pentru votul uninominal. 

Si iata ce spune astazi, dupa cinci ani: 

"Ştiu, este un reproş pe care mi-l puteţi face, eu am venit cu soluţia votului nominal. După ce vezi ce s-a întâmplat, nu poţi să nu spui: «Dom’le, a fost o greşeală»" - Traian Basescu, decembrie 2012

16 dec. 2012

Ce va face Basescu luni. El impotriva clasei politice.

Pentru inceput, stim ca a chemat partidele la aceeasi ora la consultari. E pentru prima data cand se intampla asta. Unii s-au mirat dar, din cate observ, Constitutia nu interzice acest lucru. Potrivit Constitutiei, primul-ministru este desemnat de Presedintele Romaniei in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament. (art. 103.1)

Basescu probabil va respecta Constitutia la litera, asa cum a si promis. Dar asta nu inseamna ca e neaparat corect. Prin urmare, nu va lua in considerare faptul ca alianta USL, care are majoritatea in Parlament, e asimilata partidelor, asa cum ar trebui interpretata corect Constitutia, coroborata cu Legea Partidelor. 

Va spune ca niciun partid nu are majoritatea si va consulta... toate partidele. Cum nu scrie nicaieri ca acestea trebuie sa vina separat, le va consulta in bloc.  

De ce ar face Basescu asta? Pai in primul rand nu va exista o alta propunere de prim-ministru decat Ponta. Din declaratiile partidelor asa reiese, deci probabil vrea economie de timp. Apoi, ce e cel mai important, cu siguranta vrea din nou sa se delimiteze de toata clasa politica (iata, incapabila sa ofere altceva mai bun decat Ponta). 

Sunt aproape sigura ca asta va zice in discursul de la desemnare si va ridiculiza din nou Parlamentul, cum stim. Probabil il va asemana cu Marea Adunare Nationala. Poate va vorbi si despre blatul generalizat. Vezi Doamne, el singur impotriva "monstrului". 

E singurul discurs pe care il mai poate avea Basescu si, cu siguranta, numai pe tema asta va marsa doi ani de-acum incolo. In rest, coabitare. O coabitare nu neaparat cu Ponta ci, asa cum probabil ne va lasa sa intelegem, una "neplacuta", cu toata clasa politica. Cine il mai crede? 

De la Romania puternica la Romania si mai puternica.

Acum, ca au trecut alegerile si asteptam cu totii desemnarea lui Ponta, formarea guvernului sprijinit de larga majoritate parlamentara, linistita coabitare cu Cotroceniul si cresterea economica importanta anuntata de Isarescu pentru 2013, poate e timpul sa ne mai si amuzam cu cate ceva. 

Stiti ca programul USL se numeste "Romania Puternica - Romania Social Liberala". Nu stiu sigur cine a avut ideea acestei denumiri si daca nu e cumva chiar un mic plagiat, dar ea a mai fost folosita intr-o forma extrem de asemanatoare in mai, 2001, de Traian Basescu. "Romania Puternica - Romania Social Democrata" s-a intitutlat motiunea prin care actualul presedinte a ajuns atunci la conducerea PD, in Conventia Nationala Extraordinara a partidului. 

Daca aveti curiozitatea sa cititi motiunea, sa va amuzati, sa o comentati, mai exista aici. Eu am citit-o si mi-a adus aminte de lozincile comunismului. :) 

7 dec. 2012

Din nou despre desemnarea premierului

Ma vad nevoita sa scriu si eu pe o tema pe care am scris de zeci de ori, legata de desemnarea premierului. Daca USL ia duminica peste 50 de procente, Basescu nu are de ales din punct de vedere constitutional in ceea ce priveste premierul pe care il desemneaza (el trebuie sa fie clar USL/PSD si - conform cutumei - presedintele partidului), ci are de ales doar intre coabitare si criza politica. 

Din punct de vedere al jocului politic, el poate sa declare acum ce vrea, inclusiv sa faca portretul robot al Albei ca Zapada ca model pentru viitorul premier, strict legal insa presedintele e incorsetat de Constitutie, de statul de drept si, de ceea ce numim expresia democratiei, adica votul popular. 

2 dec. 2012

Daniel Barbu si Toader Paleologu - si despre "inalbitorii" de partid

Aseara a avut loc, pe strada Lipscani nr. 19, o dezbatere electorala organizata de APCRC (Asociatia pentru Promovarea Culturii si Responsabilizare Civica) si de Institutul Verde, dezbatere la care au fost parteneri de discutie Daniel Barbu si Toader Paleologu. Am raspuns cu mare placere invitatiei organizatorilor de a lua parte, alaturi de cativa colegi din Clubul Bloggerilor Liberali. Tema dezbaterii: "Care mai e miza acestor alegeri?" 

Au fost doua ore in care s-a discutat putin spre deloc despre "Basescu versus Iliescu",  cei doi invitati raspunzand punctual intrebarilor puse de gazde si de participanti pe temele cele mai arzatoare si cu adevarat importante legate de actualitatea politica, sociala, economica. 

M-am bucurat sa pot participa la o dezbatere adevarata, un duel civilizat intre doi candidati din USL si ARD, probabil singurul de acest fel din aceasta campanie. M-a binedispus dialogul dintre cei doi, presarat din plin cu umor de calitate, in locul mitocaniilor, a subiectelor de barfa politica si a propagandei stridente pe care o auzim non-stop in ciondanelile de la posturile de stiri. Inregistrarea video a dezbaterii o puteti urmari aici.  

M-a amuzat ca Toader Paleologu nu a uitat ca l-am numit in campania din 2008 "inalbitorul PDL", solutia la "pete" din partid precum Talpes, Badalan, Dorel Onaca, raspunzandu-mi, dupa patru ani, cu aceeasi moneda, si sugerandu-mi ca la "pete" de culoare precum Becali, Daniel Barbu poate fi folosit, de asemenea, ca un eficient inalbitor. :) 

Foto: Epistole pentru Zeus





30 nov. 2012

La multi ani de Ziua Romaniei!


Viziunea lui Călin Popescu Tăriceanu asupra relansării economiei românești

“Planul de urgență pentru resuscitarea economiei românești” – viziunea lui Călin Popescu Tăriceanu asupra relansării economiei

Călin Popescu Tăriceanu a prezentat, joi, la o dezbatere pe tema ofertelor economice ale partidelor, propria viziune asupra relansării economiei româneşti – un plan in cinci puncte pentru stoparea declinului economic. Planul, care cuprinde măsuri economice aplicabile pe termen scurt (doi ani), este esenţial pentru a asigura ieşirea din criza economică si revenirea la creştere, pentru a asigura crearea de locuri de muncă şi pentru a genera bunăstare.

1.    Toleranţă zero faţă de evaziunea fiscală

Viitorul guvern va trebui să adopte o adevărată “declaraţie de război” impotriva corupţiei, evaziunii fiscale şi a proastei administraţii, concretizată in sancţiuni drastice impotriva celor care incearcă să păcălească statul. Pedeapsa minimă pentru evaziune fiscală ar trebui majorată la 5 ani, iar cea maximă la 20 de ani.

2.    0,15%  din PIB, pentru reindustrializarea României

Lecțiile crizei economice și financiare actuale susțin necesitatea schimbării modelului de creștere economică al României, iar industrializarea este o soluție pentru atingerea acestui obiectiv.
Intreg procesul trebuie să se desfășoare in acord cu tendințele de dezvoltare actuale care se manifestă in UE, adică să puna accent pe inovare și dezvoltare tehnologică (și ecologică), in linie cu obiectivele Strategiei Europa 2020.

Reindustrializarea trebuie realizată nu dintr-o perspectivă cantitativă. Ceea ce trebuie să urmărim este să avem industrie avansată, bazată pe inovație, cu valoare adăugată mare.
Incurajarea apariției unor poli industriali specializați (clustere) intr-un sector de producție este cea mai eficientă metodă de a imbunătăți calitatea producției industriale și de a incuraja inovația. 

Dezvoltarea acestor clustere/poli este bine să se facă și in strânsă legătură cu universitățile și institutele de cercetare, pentru că numai in acest fel industria are o șansă de a fi relevantă pe piața internațională in zone de inaltă competitivitate și cu valoare adaugată mare.


Iniţierea procesului de reindustrializare a României trebuie făcută, in principal, prin atragerea marilor investitori străini. Efecte - crearea de locuri de muncă bine plătite, prin care pregătirea profesională a românilor să poată fi pusă in valoare in România; creşterea constantă a exporturilor nete ale economiei româneşti. 

O atenţie aparte trebuie acordată, in termenii unei politici industriale viabile, susţinerii procesului de fluidizare a circuitului inovaţiei către valorificarea ei pe piaţă. In acest sens, se poate concluziona că eforturile mediului privat nu sunt valorificate eficient și este nevoie de o abordare diferită pentru a putea imbunătăți aceste performanțe. Un aspect cheie, in acest context, este importanța instituțiilor publice (universități, institute de cercetare), care au capitalul intelectual și experiența necesară pentru a valorifica mai bine resursele mediului privat. In acest context, trebuie creată o relație mai strânsă intre mediul privat și universități, iar acest lucru se poate realiza numai prin crearea unui cadru legal care să favorizeze cooperarea mai strânsă intre cercetarea teoretică efectuată in universități și mediul privat.

Pentru atingerea acestor obiective, propun iniţierea unui parteneriat intre Guvern şi autorităţile locale din judeţe pentru acordarea de facilităţi reale investitorilor. Parteneriatul va fi concretizat printr-un efort financiar partajat intre centru-teritoriu (85%-15%). Cea mai mare parte a efortului va reveni Guvernului, prin alocarea unui procent de 0,15% din Produsul Intern Brut dezvoltării infrastructurii cerute de construcţia marilor parcuri industriale, clustere, etc. Am in vedere o estimare a acestor sume pentru viitorii doi ani cuprinsă intre 200 și 300 de milioane de euro anual, in raport cu creşterea Produsului Inter Brut. 

3.    Disciplină fiscală – datorie publică limitată (prin Constituţie) la 40% din PIB 

A treia problemă se referă la introducerea unei discipline bugetare bazate pe regulile și obiectivele aplicabile țărilor din zona euro. Acest angajament ar trebui adoptat pentru a intări credibilitatea externă și pentru a crea o cultură a disciplinei cheltuielilor.

Legiuitorul trebuie să construiască și să aprobe bugetul de stat in așa fel incât datoria publică să nu depăşească 40% din Produsul Intern Brut (eventual printr-o normă constituțională).

4.    0% taxe pe profitul reinvestit

Este necesară reducerea taxelor şi impozitelor care au influenţă directă asupra consumului, a creării de locurilor de muncă şi a investiţiilor:
- Reducerea TVA la 19% şi a contribuţiilor sociale cu cinci puncte procentuale, de la 43% in prezent, la 38%. Ușurarea poverii la nivelul angajatorului va trebui să se reflecte in scăderea cu trei puncte procentuale, urmând ca la nivelul angajatului să se reflecte un punct procentual.
- Zero la sută impozit pe profitul reinvestit!

5.    Un nou contract social cu românii – 0% tăieri de pensii şi salarii.  Mai multe investiţii in educaţie, cercetare şi sănătate

Acest contract inseamnă un angajament ferm că viitoarea guvernare nu va mai opera reduceri de pensii şi de salarii in sectorul bugetar. 

Corecţiile de venituri plătite de la bugetele de stat vor fi operate numai in creştere, in raport cu inflaţia şi, atunci când va fi cazul, cu creşterea economică.

Investiţii in viitor: creşterea alocărilor bugetare către educaţie și sănătate cu minimum 1% in fiecare dintre următorii doi ani. Investițiile in cercetare din fonduri publice trebuie să atingă nivelul european de 1% din PIB.