Inima-Rea

Toti cei care au de-a face cu Cotidianul ca angajati sau simpli cititori il stiu pe Inima-Rea. I-au citit zeci, poate sute de postari. Oricine stie ca e cel mai talentat, si ca prin tot ce scrie eclipseaza orice alt text, de la editorialist si pana la cel mai modest comentator. Pe Inima-Rea il citesti si daca nu-ti place ce scrie. Pentru ca iti place CUM scrie. Il cauti prin paginile Cotidianului. Multi citesc editia online pentru el. Uneori te enerveaza. Alteori ii sorbi cuvintele si le recitesti. Uneori te umple de invidie. Alteori iti doresti sa revina cu texte noi mai des si mai des... Cert e ca Inima-Rea nu a lasat niciodata pe nimeni indiferent. Ori ca razi din toti rarunchii, ori ca zambesti amar, omul asta scrie cu substanta, cu lipici, si pune mult suflet chiar si atunci cand da impresia ca scrie scarpinandu-se dupa ureche a lene...Nu stiu prea multe despre el. Doar ce a lasat el sa se inteleaga. Il cheama Tudor, e sau a fost profesor de romana, e de fel din Turnu Severin dar a locuit si in Bucuresti... Momentan s-a mutat undeva in Moldova. Multi, foarte multi ii cer sa-si faca blog. Pentru ca omul nu are blog. Nu are un loc al lui unde sa fie gasit. Un loc unde sa stim sa mergem la fix sa-l citim si sa comunicam cu el. Si nu inteleg de ce se eschiveaza.
As fi putut sa caut un text anume al lui Inima-Rea ca sa exemplific cum scrie, pentru ca are multe texte de referinta. Dar nu ma complic, si-i postez mai jos chiar ultimul text de pe blogul lui Razvan Vintilescu:

Inima-Rea:

2 Iulie 2008 (09:17)
Dacă nici măcar RMV nu crede, cu-atît mai puţin ar crede Crin Antonescu în valabilitatea ideii că Antonescu - PNL este, deja, veteran al politicii; nu este suspectat de idioţenie, cum de nimic - cu mirare văz. Aşa că ştie că numirea pm nu se face automat, că e nevoie de o majoritate constituită pentru a se da drumul procedurii.
Domnu’ RMV, am impresia că eşti suprasolicitat. Aş îndrăzni a spune că eşti exploatat în mod neraţional, căci flecuşteţe d’astea - X s-a întîlnit cu Z - sînt pentru altă categorie ziaristică.
Poate că ai timp să-ţi arunci ochii pe asta: Dacă ai auzit de Noua revoluţie în agricultură, poate că-nţelegi că era o revoluţie fără agricultură. Aşa funcţiona mintea activistului, la el şi o revoluţie în sexualitate ar fi însemnat una fără sex, unde “obiectul” putea fi cîntat, “ridicat pe cele mai înalte culmi” dar inexistent în altă variantă decît natalitatea sporită la hectar.
Ajunseserăm să facem agricultură toţi, ne pricepeam ori nu, aveam ori nu drag de munca cîmpului. Altă specialitate a activistului - “campania”: cînd se declanşa ea, campania, nimic altceva nu mai conta.
Ei, şi mă trezesc eu, într-o dimineaţă de Brumărel, că - în loc să-mi văd de treburile mele editoriale (altminteri, de naţională importanţă) - trebuie să ajung pe un cîmp cu sfeclă furajeră, să scot sfecla aia de acolo, că nu mai avea cine, ăi de-o puseseră “erau mobilizaţi” în altă parte ori dracu’ ştie ce idioţenie le mai trecuse activiştilor prin scăfîrliile alea pustii. Era frig, îmi îngheţau mîinile fără mînuşi, dar aveam o pereche de mănuşi de piele fină, de care eram tare mulţumit, avusesem norocul să le descopăr la MU Victoria. Între pielea aia fină a mînuşilor şi pielea mea gingaşă de biet citadin ‘telectual, am ales să umblu la sfecla aia cu mănuşi, ştiind că atît îi fusese eleganţei mele anacronice.
Mă vede un activist şi mă ia la mişto, că - uite, domn’e, ce chestie! - acu’, ne-am dat dracu’, recoltăm sfecla furajeră cu mănuşi de piele de 300 perechea, cînd o zi muncă la CAP se plăteşte cu treij’ e lei.
Şefu’, zic, mai încet, domn’e, că ne-aude dracu’ vreun ţăran, ş’atunci să vezi revoluţie în agricultură!
- Adică, ce vrei să insinuezi, tovule?
- C’or să ceară toţi mănuşi de piele fină, necăptuşite, ca să adune cartofii, sfecla, rădăcinoase care se-ncăpăţinează să rămîna în pămînt, în loc sa sară-n traista truditului ţăran. Şi c-or să ceară şi salariu de redactor-şef ca să iasă la cîmp, altminteri - stau pe vatră şi-l citesc pe Villon.
-Care Vion?
- Ăla cu zăpezile de altădată, că erau nişte zăpezi pe vremea lui, de se topeau to’ la treij’ de zile-muncă, şi ieşea sfecla singură din pămînt, şi lua poziţia regulamentară, raportînd: M-am prezentat la ordinul dv.!
Cînd m-au pus în discuţia organizaţiei de bază, “pentru atitudine nepartinică şi persiflare a documentelor de partid şi de stat”, eu mi-am făcut atuocritica şi m-am cerut în agricultură, unde avea ţara nevoie de mine.
După cum vezi, am supravieţuit. Acum, cît de periculos poate fi să refuzi să participi la “campanii”?

Eu zic sa-i facem un blog numai al lui. E pacat sa se piarda risipite pe alte bloguri zeci, sute de astfel de texte. Nu ar trebui sa dea decat un semn ca totusi isi doreste asta. Ce ziceti?