Uneori si noi, ca votanti PNL, dar si partidul, ar trebui sa ne uitam in spate, in trecutul recent, si sa analizam felul in care ne-am pozitionat politic in diverse momente, in special cele electorale. Ne reprosam in ultima vreme, mai mult ca niciodata, ca l-am votat pe Traian Basescu in 2004. Desi, daca ne-am intoarce in acel an, nu stiu daca partidul ar fi putut sa se se alieze cu altcineva decat cu PD, avand in vedere apucaturile de partid-stat ale PSD-ului si de gesturile autoritare ale lui Adrian Nastase.
Ni se reproseaza adeseori ca ne-am schimbat atitudinea si ne-am repozitionat fata de PD si PSD in acesti ani. Dar asta nu trebuie sa ne provoace in niciun fel jena. Gesturile autoritare ale lui Traian Basescu din ultimii sase ani le-au intrecut pe cele din 2004 ale lui Adrian Nastase, si amenintarea a aparut asadar din alta parte. Nu PSD si Adrian Nastase sunt la putere acum, ci Traian Basescu, si reactia oricarui liberal adevarat e sa previna si sa atentioneze asupra pericolelor care ameninta democratia, in orice moment istoric, de la orice partid ar aparea acestea.
Iar « basescianismul », astfel botezat de Sever Voinescu, sau « dictatura luminata », dupa spusele Elenei Udrea, sunt o amenintare pentru orice om nascut, educat si construit mental sa se opuna, democratic, tendintelor totalitare.
E esential sa intelegem ca Traian Basescu NU a vrut in 2004 sa schimbe sistemul. Traian Basescu a vrut un singur lucru: sa fie EL in fruntea acestui sistem, si sa-i ia locul lui Adrian Nastase. Cu tot ce inseamna asta, inclusiv prietenii Popoviciu, Bittner, Oprea si toti cei pe care atunci chipurile ii detesta. Ii detesta ca nu erau oamenii lui. Acum sunt.
In 2004 nu ne-a interesat prea mult daca PD era un partid din Internationala Socialista, atunci cand era in opozitie si lupta, aparent, alaturi de noi, pentru democratie. 2010, si o eventuala alianta cu social-democratii, ar trebui insa sa ne aduca un plus de precautie, chiar daca la nivelul declaratiilor, acum, PSD lupta tot pentru inlaturarea de la putere a unui partid devenit in timp, gratie unui conducator autoritar, noul partid-stat.
Precautie dar nu respingere. Uitandu-ne la prezent, PNL nu are procentual puterea sa schimbe de unul singur regimul. Declaratiile liderului PNL sunt insa ferme din acest punct de vedere si pozitia PNL-ului e clara. Ar mai trebui insa ca si altii sa reactioneze la fel de ferm si clar: ”O societate care nu-şi întrezăreşte viitorul devine o societate în derivă, condamnată la o perpetuă criză, nu economică, nu financiară, ci interioară, de mentalitate şi atitudine. O societate demoralizată şi resemnată, pentru că nu mai vede nicio ieşire din fundătura în care a ajuns, pentru că nu mai are nicio speranţă şi nicio urmă de încredere. De aceea, România are nevoie de o alternativă acum. Nu peste un an, nu când vin alegerile, nu când calculele politice par favorabile unuia sau altuia. Acum.”
Potensi Energi Terbarukan Yang Ada di Indonesia
-
*Potensi Energi Terbarukan Yang Ada di Indonesia* – Energi terbarukan di
Indonesia akan meningkat jika negara terus memanfaatkan energi panas bumi.
Indon...
25 de comentarii:
Da, Lilick, asa e: Romania are nevoie de schimbare URGENT. IMEDIAT. ACUM!
E limpede pentru oricine, asta nu se poate face fara o actiune CONCERTATA a PSD si PNL (alaturi de care ar trebui sa vina si alte forte sanatoase ale tarii). Cum realizam insa aceasta unitate de actiune? Daca vom face (iarasi!) apeluri la unitate de genul "hai sa actionam uniti, feciori de catea!" sau "Ponta, lasa distractia cu lopatica in nisip si joaca de-a Che Guevara si vino sa te unesti cu noi", singurul care va hahai din nou, frecindu-si miinile fericit, va fi tot cine stim noi! Vom sti sa evitam asta?
(Evident, nu noi doi sau cei ca noi, care, culmea, sint sigur ca ne-am descurca absolut excelent)
revin aici pe blog cu placere (si nu cu tupeu) si fac o constatare nevinovata...
o fi vrand PNLul si Crin schimbare, dar de unde pana unde mai sper ei la Guvernare?
1. daca tzara o sa ajunga in saracie, cum proorocesc ei fals, clar PSD intra la guvernare in 2012, deci unde e PNL?
2. daca votantii de dreapta raman constanti in 2012, inseamna ca patura mijlocie are aceleasi venituri sau chiar mai bune, deci PDLului ii vor reusi reformele si in 2012 tot ei vor fi la guvernare. Deci unde e PNLul in variantele acestea?
@Augustin, din pacate eu sunt foarte sceptica atunci cand ma gandesc la Ponta personal. Nu che-guevarismul lui ma sperie, ci altceva: amintirile. Mi-e greu sa-mi scot din cap o imagine foarte veche cu Ponta, Gusa si Udrea in Herastrau. Cum mi-e greu sa-mi scot din cap imagini ceva mai noi, cu Ponta si socrul in negocieri cu Basescu. De prin 2007... Anumite gesturi ale lui Ponta din Parlament, de acum, imi par de asemenea dubioase. Daca o sa-l vad pe Ponta la fel de ferm si croit pe schimbare ca si Crin... poate o sa-mi schimb parerea, dar tare mi-e teama ca traim iar intr-o piesa de teatru proasta, si cele doua partide din fostul FSN isi dau mana peste tara, ca Soarele si Pionerii odinioara. Sa vedem...
@PDL-Senat
1. Tara ESTE in saracie. La voi poate nu se vede, e adevarat. Voi nu sunteti. PNL e acolo unde trebuie sa fie: in slujba democratiei.
2. Cand aud discutiile astea superficiale despre dreapta si stanga mi se face rau. Ce venituri si ce clasa de mijloc aveam in '96 cand s-a votat dreapta? Uneori mi se pare ca scrie un copil cu nick-ul asta @PSD-Senat. PNL va fi tot unde ti-am zis, indiferent de putere sau opozitie: in slujba democratiei. Clar? :D
@ PDL-Senat
Incearca sa nu te superi ca-ti spun: corect este "ei spera", nu "ei sper".
Rationamentul tau e foarte subred, si iata de ce: o parte din votantii de dreapta, si anume cei care au votat PDL, vor migra catre alte partide; gratie "succesurilor" obtinute, daca intelegi ce vreau sa zic, PDL va scadea sub 10% (eu as prefera sub 5%)si va fi iar ce-a fost si mai putin decit atit.
Si nu va mai amagiti ca PDL ar fi un partid de dreapta, ca nu e.
Apropo, ai putea sa raspunzi sincer la o intrebare: daca miine Traian Basescu ar hotari ca PDL redevine un partid de (centru)stinga, voi ati zice altceva decit "da, sefu'"?
@ Lilick, intimplator sau nu,si parerea mea despre Ponta este proasta, si am spus-o de mult timp, public, cu subiect si predicat. Pe de alta parte, constat ca ai evitat raspunsul concret la ce-am spus eu
In legatura cu unitatea de actiune? Nu stiu sa raspund...:(
Anul acesta este foarte important. Acum se pot produce schimbările de care avem nevoie pentru a mai salva ceva din dezastrul provocat de incompetența lui Băsescu și servilismul pedeliștilor. Ca să nu mai spun de „pesedismul administrativ” de care dau dovadă băsescienii, „pesedism” care poate fi tradus prin lăcomia față de banul public în detrimentul cetățenilor. Azi, la fel ca pe timpul guvernării PSD din vremea Năstase, cetățenii au fost privați de drepturi. Atunci le erau suspendate prin legi succesive iar azi le sunt amputate. Între PD-L și PSD nu sunt diferențe majore de conduită ci de metode.
Referitor la Ponta și PSD cred că ar trebui să fim foarte reținuți când discutăm despre o posibilă alianță. Se pare că cei care o susțin azi nu sunt atenți la unele declarații ale liderilor PSD. Ponta și ai lui susțin măsurile băsesciene însă doresc luarea și a altor măsuri. PSD și PD-L fac parte, ca partide, din aceeași cloacă comunistoidă care desconsideră ființa umană și care pun statul, ca organizație, mai presus de cetățean. O alianță a PNL cu PSD pentru a guverna după înlăturarea PD-L ar avea ca variantă o alianță a PNL cu PD-L pentru a împiedica PSD să ajungă la guvernare. Tot un drac. În ambele alianțe, PNL ar da de înțeles că este de acord cu modul în care cele două partide surori gândesc guvernarea țării. Ar fi mult prea trist pentru mine.
PNL trebuie să continue să transmită electoratului care poate înțelege mesajele sale ideea de schimbare. Dar nu o schimbare a unui drac cu altul. O schimbare a modului în care se gândește politica, a modului în care se realizează actul de guvernare, a modului în care se comportă politicianul care ajunge la demnitatea publică. Cei din PD-L au comportamentul celor din PSD de pe timpul Guvernului Năstase. Nu aveau cum să fie altfel. Sunt făcuți din același aluat.
Ar fi bine ca schimbarea să aducă la Guvernare PNL fără contribuția PSD. Pare imposibil însă și escaladarea Everestului a fost imposibilă la un moment dat.
Da, @Florin, normal. Si eu vreau. Insa pentru asta ar trebui asteptate alegerile.
da, am auzit ca crin s-a intors din concediu. bravo lui. ce nu inteleg din apelul lui e chestia aia cu program anticriza dezideologizat. fix de inca o strutocamila fara cap si fara coada mai aveam nevoie, de parca nu e suficienta asta a boilor de la actuala guvernare.
nene, daca esti sef de partid liberal, promoveaza masuri liberale, daca nu, du-te inapoi in concediu!
Cred că alegerile pot veni mai repede decât ne așteptăm. PNL să fie pregătit, asta este important. Și, mai ales, trebuie să fie PSD pregătit pentru ele. După câte văd eu ... nu prea sunt sau așa dau să se înțeleagă.
De acord, dar alternativa asta nu o vad. Adica cum il poti da jos pe basescu nu pricep. Si daca basescu ramane orice schimbare este inutila intr-o proportie mai mare ori mai mica.
Daca cineva crede ca in cazul unei suspendari (pe care nu o vad posibila) basescu nu va castiga iar eu cred ca se inseala.
Am si o sugestie.
Nu stiu daca un blog este neaparat o platforma de discutii. Dar chiar daca e asa nu vad de ce ar trebui sa discutam cu basistii care azi spun una maine alta si tot asa. Adica nu ii consider parteneri de discutie.
Dar daca nu iti surade idee de a nu-i mai publica nu ma deranjeaza nici daca ii lasi... mai avem si noi de ce sa radem.
http://www.realitatea.net/ipp--antonescu-are-cea-mai-redusa-prezenta-la-vot-in-parlament--in-sesiunea-trecuta_722419.html
La linkul de mai sus am si dovada, de la IPP, ca marele Crin Antonescu, Ghise, impreuna cu magnificul Dan Voiculescu sunt cei mai chiulangii din Parlament. Gura mare, treaba pentru popor - ioc!
@Florin
Exact! Nu sunt!
Ce spune Crin este absolut corect. Este nevoie de o alternativa la fesenismul oranj de astazi. Sau la fesenismul rosu nastasian de pana in 2004 ori cel pontian de acum( sau pontos?). Nu cred insa ca actuala criza economica va genera in societate bazele unei alternative liberale. De ce? Nu cred intr-o schimbare majora a unui electorat care a votat masiv pentru ba-secu in decembrie 2009. Daca peste 5 milioane de manelisti, otevisti au votat voiosi cu securistul de la Anvers nu ne putem astepta la ceea ce viseaza ACUM Crin. Cred ca este un pic idealist!
Rartional vorbind, ne putem astepta la o migrare a votantilor basescieni spre partidele din opozitie, in special catre pesedisti. In 96, dupa 6 ani de crunta guvernare fesenista care a dus tara intr-o stare catastrofala, CDR n-a putut ajunge singura la guveranre. Va putea ajunge ACUM, dupa o si mai catastrofala guvernare a lui umil boc? Ma indoiesc!
Ar fi fost mult mai corect ca PNL sa nu faca alianta cu PD-ul in
2004.
PNL-ul ar fi putut avea propriul candidat la prezidentile, in persoana lui Stolojan. Altfel ar fi stat acum lucrurile! Nu sunt convinsa ca Basescu ar mai fi ajuns presedinte.
Sa nu uitam ca PNL avea, atunci, procente multe peste PD.
Alianta cu PD a adus numai necazuri liberalilor.
Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti.
Ponta habar nu are pe ce lume traieste. Se va trezi, poate, doar atunci cand va realiza ca nu el este cel care conduce PSD-ul.
PNL nu are procentual puterea sa schimbe de unul singur regimul, dar are puterea sa dea un Presedinte. Ma gandesc ca ungurii sunt singurii care ar putea decide, in acest moment, daca Basescu mai ramane sau nu la Cotroceni.
"Da, ..Si eu vreau. Insa pentru asta ar trebui asteptate alegerile."
Asteptarea nu aduce o mica parte din electoratul dezamagit.
Asteptarea trebuie sa fie activa, cu solutii care sa schimbe opiniea ca "toti politicienii sunt la fel", sau foarte putin diferiti.
Reforma inseamna schimbarea modului de guvernare.
Daca se schimba doar politicenii si metodele rama aceleasi atunci nu poate fi vorba de reforma si nici de speranta.
@Hendrix- "Nu cred intr-o schimbare majora a unui electorat care a votat masiv pentru ba-secu in decembrie 2009"
Ce era de ales in decembrie 2009? Intre un ticalos si un "prostanac" care venea cu rechinii din PSD, electoratul a oscilat.
Daca electoratul ar avea o varianta respectabila sunt convins ca ar sti ce sa aleaga.
Nu trebuie schimbat electoratul, trebuie promovata o varianta credibila la actualii politicieni.
De ce nu s-a ridicat Crin de la cei 20%-22%?
De ce nu creste PNL-ul la 40%-50% in conditile in care si PSD-ul si PDL-ul si-au aratat cinismul si avarismul, si au dovedit ca sunt "aripi" ale "sistemului ticalosit"?
Pentru ca nu are mesaj convingator, sa argumenteze cum vor sa schimbe viata politica, sa nu mai fie posibile hotiile de la centru si din teritoriu.
Puterea este discretionara, din acest motiv toti vor s-o conserve asa cum este si s-o exploateze in folos propriu.
Puterea trebuie democratizata, si asta nu se vrea de catre nici un partid politic.
Nici un partid nu a promovat solutii la coruptie, la abuzurile autoritatilor.
Nu exista proiecte legislative care sa sustina ca ar vrea sa schimbe ceva in functionarea justitiei sau a servicilor secrete.
Fara dovezi concretizate in proiecte de legi, cu afirmatii demagogice, nu poti convinge electoratul.
@Dramo, Stolojan presedinte (nu ajungea, dar sa zicem asa) insemna oricum Basescu prim ministru (pe alianta post electorala) ca ei erau intelesi. Dar pt ca nu ajungea, si de asta s-a facut rocada, am fi avut de fapt castigul PSD/ Nastase. Adio guvernare liberala, plus ca se facea fuziunea intre PNL si PD si PNL disparea.
Da, asa e cu ungurii. Trebuie neaparat negociat cu ei.
Asa este, cu adevarat. Totuşi, cititi articolul Băsescu are dificultăţi cu guvernul Boc, nu cu Boc, pe http://taxapenonvaloareaadaugata.blogspot.com
Da, l-am auzit si eu spunand asta. :)
@Deceneu,
Multumesc, ati vorbit despre un lucru la care ma gandesc si eu de ceva timp:
"[PNL nu a crescut]Pentru ca nu are mesaj convingator, sa argumenteze cum vor sa schimbe viata politica, sa nu mai fie posibile hotiile de la centru si din teritoriu".
Nu spun ca, daca, prin absurd, ar deveni Crin prim-ministru maine, nu ar sti ce sa faca, dar are deocamdata o problema: nu reuseste sa-si descrie convingator (pentru electorat) planurile. Mi s-a spus ca a obosit lumea de cat a explicat Crin... O fi explicand el, dar nu e eficient, nu ajunge mesajul lui la electorat, nu e clar. O fi clar pentru dvs., pentru cativa, nu e clar pentru mase, pentru cei care voteaza. N-am nicio intentie sa supar pe nimeni sau sa lovesc in opozitie si sunt constienta de cat de odioasa e actuala conducere, dar PNL si Crin inca nu sunt suficient de credibili pentru electorat. Uitati-va pe blogul lui Crin. Acel "fapte, nu vorbe" din mesajele de acolo n-ar trebui ignorat, nu e scris de postaci PDL, e scris de simpatizanti reali, poate nepregatiti politic, dar de buna-credinta. Asta e impresia pe care o lasa, asta e imaginea pe care si-a facut-o in ultimele luni si nu e bine deloc, trebuie sa lupte sa o schimbe. Veti spune: "ce fapte, cand nu e la putere si PSD nu se aliaza cu el?" "Fapte" e un fel de a spune, "fapte" inseamna actiuni convingatoare care ajung la public (daca le face si nu stie nimeni de ele, nu sunt eficiente electoral, logic). "Fapte" mai inseamna si proiecte credibile, descrise in amanunt (da, ca pentru copii) si promovate serios, nu doar enuntare de principii calauzitoare si argumentarea necesitatii lor intr-un PDF postat pe blog sau pe site-ul PNL.
Eu imi exprim sincer speranta ca PNL si Crin se vor folosi de ocazia asta (programul alternativa anuntat) pentru a-si rezolva o parte din problemele de comunicare si de imagine.
Mihaela
Si daca vor schimbarea acum , de ce sunt asa de putin vizibili ? Sau asteapta IMACULATA SCHIMBARE in care ei sa ajunga sus prin gratia divina ? Sf Crin si Balaurul Basescu ? Doar ca Balaurul este real iar Sf. Crin este mai degraba SF (Science Fiction) Crin . Si iar vin alegerile si ne miram ca ajunge PDL sau PSD in varf...
@Anonim, exista strategii. Nu poti sa apari asa, una-doua. Toata lumea ar zice ca sta Crin numai la tv si nu face nimic. Asta una la mana. Nu sunt asa invizibili. Ai uitat ca au reclamat la CCR taierea pensiilor si au reusit, momentan, sa ... salveze pensionarii de reducerea pensiilor? Ai cumva alte idei, alte strategii pentru un partid de opozitie care are un numar redus de parlamentari? Astept idei.
@Lilik Si totusi, din punctul de vedere al unui simplu cetatean, PNL este destul de putin vizibil. Poate ca Antonescu se fereste de populism dar in Romania imaginea aduce voturi. Iar la nivel local organizatiile nu se simt. Chiar nu pot face nimic 4 ani si trebuie sa apara doar cu o luna - doua inainte de alegeri ? Nu stiu ce....orice manifestari care sa se asocieze nu numele PNL de la spectacole la culegere de PET-uri .
Trimiteți un comentariu