7 oct. 2011

Daniel Barbu, total impotriva votului uninominal.

M-a uns pe suflet ieri, la Cafeneaua Liberala, prof. Daniel Barbu. Mai ales pe subiectul legat de sistemele de vot. A fost extrem de ferm si de transant, sustinand renuntarea imediata la votul uninominal, la reprezentarea neproportionala, aceasta aberatie total nedemocratica.

A criticat si PNL-ul, sustinand ca a dat dovada de cecitate atunci cand, urmand propaganda facuta de PDL si de Basescu pe aceasta tema, sustinuta si de televiziuni, dar respinsa de electorat care invalidase in 2007 referendumul, a introdus votul uninominal. Adevarul e ca e greu de inteles de ce si acum, cand UDMR ar primi cu bratele deschise o revenire la sistemul de vot de dinaintea lui 2008, USL inca nu vrea sa initieze o astfel de lege.

Daca vreti sa aflati ce intrebari am mai pus, si sa vedeti si alte raspunsuri ale invitatului, intrati aici sau aici.

Ce sa va mai spun? Nu auzise de Noua Republica. Semn ca "miscarea" chiar prinde radacini, intr-un colt intunecat al internetului. :)) Ne-a vorbit despre "scara de incendiu" pe care au prins-o cativa intelectuali, pretext sa se descotoroseasca de Basescu, o data cu declaratiile impotriva Regelui. Nu a rostit nume, dar in sala s-a auzit din mai multe parti unul, suierat: Iliesiu, Iliesiu... Cate ceva au scris si Tudor Mihaiescu sau Marius Ghilezan si sigur vor mai scrie si alti colegi. Avem mare nevoie de spiritul critic si echidistant al unor astfel de intelectuali precum Daniel Barbu!





Intalnirea s-a terminat cam asa... :)

9 comentarii:

Mihai spunea...

OK. Dar, gibonul zice: "Lasa frate, Basescu e tare, e de-al nostru!" Australopitecul intelege altfel votul: "Nu votez cu nimeni. Toti sunt la fel." Unicum ii zice?

ADRIAN spunea...

imi pare rau ca n-am putut ajunge

berenger spunea...

http://lacoltulstrazii.wordpress.com/2011/10/05/se-prefigureaza-un-nou-sistem-de-vot/

Lilick Auftakt spunea...

Si mie imi pare rau, Adrian. Ti-ar fi placut si tie mult. :)

@berenger, pe acel blog scrie: "presiunea publicului pentru vot uninominal" - Cand citesti o asemenea minciuna, aberatie, mai are rost sa citesti articolul? Cand a fost presiunea asta? Cand cetatenii au respins votul uninominal, la referendumul care a picat? Mai sunt si alte inexactitati in articol...

Lilick Auftakt spunea...

Si finalul e aiurea. Pai cum USL nu face nimic cand PSD are un proiect de lege pe tema asta? A, ca proiectul e o imbecilitate care ii serveste lui Basescu, e altceva...

danilea spunea...

multumesc,daca nu am venit am privilegiul sa il ascult

Lilick Auftakt spunea...

Cu placere. O sa il mai chemam, oricum. :)

berenger spunea...

nu e altceva, lilick, e acelasi lucru, promovat de imbele sexe... aa, partide. daca voi nu v-ati dat seama de asta, ca interesele legate de modelul electoral ale peneleului sunt diferite de cele ale pedeleului si pesedeului, ie grav

Lilick Auftakt spunea...

Cum adica noi nu ne-am dat seama? Degeaba zic de atatia ani?