Dupa ce senatorul Cornel Popa a vorbit saptamana trecuta despre posibilitatea demisiei din Parlament a opozitiei, "Spune si tu" pune aceasta tema in dezbatere: "Ar trebui opoziţia să demisioneze în bloc din Parlament?"
Reamintesc ca, acum un an, tot in luna octombrie, presedintele PNL Crin Antonescu declara ca una dintre optiunile pe care Opozitia le-ar avea pentru rasturnarea actualei Puteri ar fi sa se declanseze greva generala, iar reprezentantii Opozitiei sa-si dea demisia din Parlament si sa nu trimita oameni la alegerile anticipate. Mai spunea, de asemenea, ca pentru acest demers radical e nevoie si de sprijinul societatii civile.
Personal sustin aceasta idee, insa ar fi fost mai utila si mai credibila daca opozitia s-ar fi comportat ca o veritabila opozitie si nu ar fi preluat temele populiste de campanie ale lui Traian Basescu, precum votul uninominal majoritar si 300 de parlamentari, devenind astfel purtator de cuvant al presedintelui. De asemenea, daca opozitia USL introducea contestatia in termen pe dosarul 59194/3/2011, privitor la legalitatea PDL.
Potensi Energi Terbarukan Yang Ada di Indonesia
-
*Potensi Energi Terbarukan Yang Ada di Indonesia* – Energi terbarukan di
Indonesia akan meningkat jika negara terus memanfaatkan energi panas bumi.
Indon...
17 comentarii:
De acord cu tot ce spui, Lilick (inclusiv obiectiile) :)
E nevoie de actiuni radicale.
@radu, sigur, radicale.
Opozitia sa faca o politica pentru oameni inteligenti daca vrea sa fie puternic sustinuta. Ca la malai nu mai castiga. Nu au banii si masinaria electorala a PDL-ului. Daca il injura pe Basescu si pe de alta parte ii sustin toate ineptiile, lumea va sta dezgustata acasa.
Korekt!:)
"La malai" pierde sigur, ca malaiul il au cei care cumpara bizoni cu trei paini.
Parerea mea e ca Opozitia trebuie sa demisioneze din Parlament daca UDMR accepta propunerea de "reorganizare" a PD. Slava Domnului, udemeristii au declarat ca nu voteaza SUTA LA SUTA votul prin corespondenta.
Se opun si la votul prin corespondenta si la votul neproportional, adica exact acolo unde e pua in joc democratia si unde USL trebuia sa spumege de furie. Nu se poate sa ne punem speranta doar in UDMR ca va negocia bine, pentru ca ei cer ceva si ofera poate la fel de mult pe alta parte. Si in niciun caz in favoarea opozitiei.
As sustine ideea unei solutii radicale precum demisia din parlament cu conditia ca ea sa fie parte a unui joc inteligent si plin de fantezie, care sa aduca beneficii opozitiei si sa puna puterea in dificultate cu adevarat. Din pacate, dupa cum stau lucrurile si cunoscand metehnele opozitiei, ma tem ca poate fi (inca) un prilej ratat, cu un recul potential mai nociv decat lipsa de actiune.
Ma tem ca astfel de gest ar fi un pic tardiv. Au fost momente mai grave in care trebuia sa se fi produs o astfel de demisie.
@Micawber, eh, fantezie... Ce bine ar fi. :)
@Adrian, asa inclina sa zica mai multi. De fapt, mai mult ne temem de o astfel de actiune, asa cum spune si Micawber, pentru ca stim bine de ce (nu) e in stare opozitia. Dar sa dea Dumnezeu sa vedem ceva radical, plin de fantezie. Pun pariu ca atunci societatea civila se va alatura.
@lilick
esti sigura ca daca opozitia isi da demisia in bloc pdl-istii nu vor rasufla usurati si vor "demonstra" ce "bine" se conduce cu "jumatate" din efectiv la parlament. Cu astia de la pdl NEDEMOCRATI din nastere nu poti sa te risti sa le lasi "accesul" total. Asta e opinia mea. Nu cred ca nici in conditia asta ca pdl va face alegeri anticipate.
Pana nu scapam de "imbecilul" de la 3 coceni si de "plozii lui de suflet" nu merita riscul.
Tocmai aflu ca UDMR nu va sustine nici regionalizarea... Daca se confirma, atunci chiar ca USL va trebui sa guvereze alaturi de UDMR, dupa 2012.
@Shadow, a nu ma indoiesc de nemernicia PDL. Insa stiu si ca argumentele tale, expuse de parlamentarii de opozitie ca pretext sa ramana in Parlament (si nu de tine, sa nu se inteleaga gresit, tu ai voie sa te temi) ascund altceva. Nu o plecare pur si simplu, Shadow, ci o reactie radicala, facuta cu imaginatie si care sa creeze revolta societatii civile. Altfel nu.
@radu, poate ca UDMR a ramas singura opozitie reala. Sa nu uitam ca, in afara de faptul ca USL nu vrea desfiintarea judetelor, modelul lor de regionalizare e aproape la fel de nemultumitor ca cel al PDL. Reactia oamenilor s-a vazut. Majoritatea vor pe regiuni istorice, o regionalizare naturala, nu in interesul unor centre de putere ale PDL sau USL.
Surpriza va fi atunci cand PD va propune UDMR o impartire dupa regiuni istorice. Problema nu e regionalizarea, ci de ce, cum, cand si in beneficiul politic al cui va fi facuta.
Normal. Daca PD propune asta, ne-am dus.
Punctualitatea e esentiala atunci cand mergi sa te intalnesti cu istoria. Daca opozitia ar fi facut asta pe la incepututl lui 20101, era o sfaraiala. Acum, nu ... Si nici nu cred ca se va intampla.
Inceputul lui 2010 zici... Poate. Insa trebuia o perioada in care opozitia sa faca o opozitie si in Parlament. Iar la inceputul lui 2010 PSD era aproape de-abia iesit de la putere.
@lilick
eu am o "impresie" poate datorita scepticismului meu fata de "fatalitatea romaneasca". "Societatea civila" sau in civil(cea organizata) nu va ridica "masele" decat daca "secu" vrea sa fie "ridicate masele".
In afara "societatii in civil" organizate nu mai exista alta societate civila in afara de blogheri si comentatori. Comoditatea insa in cazul lor este "proverbiala". Iar masa lor nu e suficienta pt a misca "muntii".
Poate sunt eu prea sceptic.
Pana una-alta poate il suspenda pe Basescu, si terminam cu toata nebunia asta...
http://luptadeclasa.wordpress.com/2011/10/03/idiotul/
Trimiteți un comentariu