Nu stiu daca v-am spus aici, pe blog, poate ca da, dar printre proiectele noastre la Clubul Bloggerilor Liberali avem si unul numit "Viata unui erou - Alexandru Galaftion", care speram sa se finalizeze cu publicarea unei carti. Am anuntat aici. Proiectul are si o pagina de facebook.
Va recomand acum sa cititi pe Observatorul Cultural "Camasa lui Alexandru", un articol superb, pe acest subiect, scris de Marius Oprea. Textul incepe astfel:
"Nu am putea crede, citind numai cîteva scrisori, că există curajul de a iubi pînă la capăt, de departe şi chiar în faţa morţii. Că sentimentele nu sînt doar simple convenţii epistolare. Întîmplarea a făcut să-mi dau seama că lucrurile nu stau tocmai aşa şi că o carte poştală poate fi mai puternică decît o frumoasă poezie de dragoste, că o scrisoare poate condensa în cîteva fraze o adevărată cronică de familie, cu bucurie, durere, fericire sau tragism. Mai jos aflaţi o poveste adevărată – pentru că de n-ar fi, nici nu v-aş povesti. Am avut şansa să primesc de la Ruxandra Corduneanu, căreia îi port recunoştinţă, o valiză cu vechi jurnale şi teancuri de scrisori, cu o mulţime de acte şi fotografii. Ea este nepoata unui om săvîrşit din viaţă acum două decenii. Aşa am aflat mai întîi istoria unui tînăr, pe numele său Alexandru, care în 1939 termina liceul militar. Se întîmpla chiar în pragul războiului. El este eroul acestei poveşti, care acum şi aici îşi află doar începutul; şi sper să nu fie uitată. Istoria ne vorbeşte despre lume şi lumea e orînduită într-un sens în care, de la naştere la moarte, speranţa, suferinţa, ruga, idealul curg în aceeaşi undă de rîu; aşa am învăţat din întîmplările vieţii lui Alexandru."
--------------------
Mai jos, bucati din "Camasa lui Alexandru" la expozitia IICCMER din decembrie, de la ROMEXPO, si povestea camasii scrisa chiar de Alexandru Galaftion:
“Uitându-mă în jurul meu şi văzându-mi camarazii de baracă, m-am gândit: ce ar fi să fac o glumă? Să le spun că plec acasă. Doar toţi ştiau că sunt expirat de mult şi aşteptam eliberarea.Primul pe care l-am văzut a fost inginerul Caraman Ioan din Constanţa. M-am adresat lui, spunându-i:‘Ioane, ştii că plec acasă?’
La cele spuse de mine a sărit în sus, a venit la mine, m-a luat în braţe bucuros şi mi-a spus:‘Ce fericit sunt, dragă Sandule! Bine că a dat bunul Dumnezeu şi s-a spart gheaţa. Bine că pleci. Dacă tu pleci, vom pleca şi noi.’
Era atât de voios de vestea ce i-am dat, de parcă el ar fi plecat şi nu eu. Până la baracă am mai minţit vreo 12 inşi, toţi arătându-mi aceeaşi bucurie că plec. Dar m-am oprit puţin în drum şi am meditat: de ce am făcut această glumă proastă? Ce mi-a venit mie să-mi mint camarazii de suferinţă? Ei au luat de bună minciuna mea. Ce vor spune când vor afla că i-am minţit? […] Am început să regret, dar era prea târziu. […]
Când am intrat în dormitor, mi-am auzit numele strigat:
‘Alecule, vezi că te-a căutat brigadierul!’
[...]Am pornit spre camera lui, care era imediat la stânga cum ieşeam din baracă. Am bătut la uşă discret, dar n-am fost auzit. Atunci am întredeschis uşa şi mi-am băgat capul, ca să fiu văzut. Imediat ce m-a observat, a venit afară pe coridor şi mi-a spus, mai mult în şoaptă, următoarele: ‘Domnule Galaftion, în mod discret vă spun, sunteţi pus pe lista celor care pleacă acasă.’La cele spuse de brigadier am rămas mut şi înmărmurit. Îmi auzeam vocea în gâtlej. Era glasul mut, glasul speranţei şi nu puteam articula un cuvânt. Îl priveam cu ochii mei stinşi de suferinţă şi căutam să fiu tare, să nu mă arăt emoţionat, doar ochii mei plângeau de emoţie. […]
Uitându-mă la ei, mă apucase o tristeţe amară. Îmi era milă de ei, de toţi cei care rămâneau după mine şi mă simţeam parcă sugrumat, înăbuşit, în mijlocul lor. Cum i-aş fi luat cu mine pe toţi, să fi putut! Dar cum puteam eu să ţin minte atâtea nume şi adrese, câţi au venit cu rugămintea la mine să le scriu familiilor? Era greu… Atunci mi-a venit o idee, de altfel riscantă, dar am aplicat-o sperând să nu mă prindă pentru ca solidaritatea era considerată o crimă oribilă.
Am făcut rost de un vârf de creion chimic. Mi-am dezbrăcat cămaşa, am întors-o pe dos, am udat-o şi cu acel creion le-am scris adresele şi numele tuturor. Am pus apoi cămaşa la soare, la uscat, astfel ca să nu se observe scrisul iar după ce s-a uscat, am îmbrăcat-o. Nimeni n-a ştiut ce am făcut, doar eu şi bunul Dumnezeu. Acum fie ce-o fi, mi-am zis. Dacă scap de control, Dumnezeu ţine cu mine.“
Potensi Energi Terbarukan Yang Ada di Indonesia
-
*Potensi Energi Terbarukan Yang Ada di Indonesia* – Energi terbarukan di
Indonesia akan meningkat jika negara terus memanfaatkan energi panas bumi.
Indon...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu