Foarte scurt: ce imi place si ce nu imi place pe lista lui Crin

Exista pe lista oameni care imi plac foarte mult. Cum exista si dintre cei pe care nu prea ii simpatizez. Insa nu vreau sa nominalizez pe nimeni acum. M-a bucurat enorm faptul ca O TREIME din cei care formeaza ECHIPA sunt din zona Ardeal - Banat. Insa nu prea imi place ca exista doar trei personalitati cu profesii liberale (un actor, un filozof, un scriitor). Sa ne aducem aminte ce spunea Crin: "Un partid liberal nu este doar al sefilor si baronilor, fiindca altfel nu suntem cu nimic diferiti de modelul Vanghelie sau modelul Berceanu. Un partid liberal trebuie sa fie si al intelectualilor, al artistilor, al tinerilor cu educatie deosebita, al oamenilor de cultura, al tuturor oamenilor liberi. Si vreau sa facem un prim pas, prin promovarea unor astfel de oameni, in mod proactiv."

Si a fost Gala "Blog de Blog"...

Vedete incontestabile: Lucia si Oana! :) Alaturi de o multime de scriitori, jurnalisti, politicieni si bloggeri...

De la Vointa Poporului la... cheremul conducatorului

Pe langa Preda sau scremutul Voinescu (cu ale lui agiornari, basescianisme si gioanisme de tot rasul), Lazaroiu chiar face ce zice si zice (scurt) ce face. Sau, si mai mult: cand spune un lucru e aproape facut. Si culmea e ca el e cel mai putin vizibil. Nu iese in fata, nu se bate cu presa, nici cu pumnul in piept, nu polemizeaza pe bloguri, nu e europarlamentar, nu mananca... cu polonicul in public ca Patapievici, nu sare in apararea stapanului. Nimic-nimic. Sta la cutiuta. Si din cutiuta iese din cand in cand si musca.

Tipul e foarte periculos... Nu-mi dau seama exact daca el gandeste si Basescu aplica, sau Basescu gandeste si el mai scapa in presa... Oricum, cei doi sunt de acord cu totul, iar actiunile nu tradeaza nicio neintelegere. Prietenia merge, asadar, unsa... Strategia de a racola/canibaliza PSD-ul si PNL-ul ne-a fost anuntata inca din vara trecuta, sau chiar mai demult, in interviuri pe care presa nu le-a luat in seama la timpul potrivit, asa cum ar fi trebuit.

Astazi insa, acea strategie e o evidenta. Democratia e modificata! Parlamentul nu mai reprezinta Vointa Poporului. Nu mai reflecta votul nostru. E victima unui abuz. Suntem martorii unei pervertiri a votului. Puterea portocalie a ajuns sa fie reprezentata in Parlament de ca si cum ar fi castigat zdrobitor alegerile. Si, desi portocaliii au majoritatea in ambele camere, continua sa preseze rana, fortand-o sa sangereze pana la ultima picatura. Ce se vrea? Unanimitate?

Opriti-va! Nimeni nu are pretentia ca democratia sa se manifeste pe toate palierele si in toate aspectele reprezentative ale statului (asa cum de altfel ar fi normal). Avem insa un singur loc unde ea nu trebuie sa fie stalcita: in Parlament, ultima reduta a democratiei!

Luciei, cu drag...

M-am gandit putin ce ar fi potrivit sa ii dedic Luciei, scriitor, muzician si blogger deopotriva, de ziua ei. Si "Masina de scris", bijuteria muzicala a lui Leroy Anderson, mi-a parut cea mai buna si amuzanta alegere. :)



La multi aaaaani, Lucia!!! :)

Tactica sacrificiului

Urmaream recent un documentar pe National Geographic despre batalia de la El Alamein. Strategia lui Montgomery a fost urmatoarea (aici harta bataliei): a deschis lupta printr-un atac de diversiune in Sud, iar in timp ce atragea acolo atentia si resursele nemtilor, a declansat atacul devastator in Nord. De fapt, asa se desfasoara razboaiele... Orice fel de razboaie, pe orice fel de fronturi. De la Alexandru Macedon si Napoleon Bonaparte la Al Doilea Razboi Mondial.

Ma uit insa la Antena 3 si la Realitatea si vad ca nimeni nu sesizeaza aceasta strategie de lupta, acum, la Basescu. Incepe sa sacrifice doi-trei dintre ai lui, dintre pioni, intr-o parte. Nimic important. Nu-si sacrifica Regina (pe Udrea), nu Turnurile (pe Blaga si Videanu), nu Nebunul (pe Berceanu), ci niste bieti pioni, aparent importanti, din teritoriu. Niste primari. Cel de la Rm. Valcea si Solomon de la Craiova.

In fapt indivizii sunt niste pioni din oastea de stransura. Daca Basescu n-ar fi fost presedinte, ambii erau azi primari PSD. Merge sa fie sacrificati. Paradoxal, dar PD-L nu va fi atins deloc de asemenea arestari, caci se va spune ca isi respecta programul. Iar despre Basescu se va zice, cum si spunea primarul de Rm. Valcea, ca presedintele n-ar interveni nici pentru fratele sau.

Mergand pe strategia de sacrificare a doi-trei pioni, el personal castiga enorm. Aceasta maimutareala de la Craiova ii serveste pentru a-si proteja piesele importante. In acelasi timp, da sah opozitiei, declansand atacul la functia (nu la persoana) sefului Senatului. Si observati cum tot PD-L-ul actioneaza la comanda, ca o adevarata armata. Urmariti toate declaratiile lor. Bun sahist Basescu. Sacrifica cei cativa pioni pentru o Regina (repet, nu va ganditi la omul Geoana, ci la scaunul lui).

Problema e ca televiziunile trateaza egal ambele subiecte, ca si cand ar avea aceeasi importanta, si nu realizeaza ca ceea ce se intampla la Craiova si ceea ce se intampla la Senat e din acelasi film, batalia importanta fiind pe Presedintia Senatului. Ce sa zic? O tactica de sah impecabila: sacrificiul pionilor si garda la regina. M-as mira sa nu-i reuseasca cu asa adversari slabi...

Bănescu si premierul pitic au cules ropote de aplauze pe scena Nationalului clujean

Un deputat, Bănescu, pus pe capatuiala alaturi de amicii sai politici, un profesor ajuns valetul acestuia, si un premier pitic... Toti acestia sunt personaje in piesa "Carre de asi... cu valet" a dramaturgului Ion Valjan (1881 - 1960), activ mai ales in perioada interbelica, piesa pusa in scena de regizorul Harry Eliad la Teatrul Evreiesc de Stat. O dovada ca imaginatia anticipeaza aproape in detaliu realitatea sau o certitudine ca personajele din politica romaneasca au un caracter imuabil si transcedental?

"Prim-ministrul a fost persiflat într-o comedie pusă în scenă de Teatrul Evreiesc, pe scena Naţionalului clujean, fiind întruchipat de un pitic.(...)Cele câteva sute de spectatori aflaţi în sala Teatrului au izbucnit în hohote când, spre finalul spectacolului, în scenă a intrat personajul “prim-ministrul” jucat de un actor pitic, cu părul scurt şi cu ochelari. Pentru majoritatea publicului clujean, aluzia a fost evidentă, iar şocul a supralicitat scena.(...)După ce a fost salutat de ceilalţi protagonişti, “deputaţi” şi de soţiile de “deputaţi”, “premierul” a valsat cu una dintre actriţe. Piesa s-a încheiat apoi în aplauzele generale ale publicului. Din spectacol nu lipsesc nici aluziile la preşedintele Traian Băsescu, atunci când unele dintre personaje îl numesc astfel pe colegul lor deputat, al cărui nume în dramatizare este, de fapt, “Bănescu”." - Ziua de Cluj

Familia Einaudi – eleganta, stil, liberalism…

Ludovico Einaudi (1955) – pianist si compozitor italian, considerat a fi un reprezentant al stilului minimalist.
Tatal: Giulio Einaudi (1912 – 1999) – editor, fondator al editurii care ii poarta numele, militant anti-fascist, arestat politic in 1935.
Bunicul: Luigi Einaudi ( 1847 – 1961) – jurnalist, economist, politician liberal italian, semnatar al Manifestului intelectualilor anti-fascisti italieni, Vice Presedinte al Consiliului de Ministri, Ministru de Finante, Guvernator al Bancii Italiei apoi Presedinte al Republicii dupa 1948 (considerat unul din parintii republicii italiene).

Copilul sfasiat

Gandindu-ma la demiterea lui Marius Oprea mi-am amintit de-o poveste biblica. Intr-o zi, doua femei s-au dus la Regele Solomon sa-si caute dreptatea. Ambele sustineau ca sunt mama unui copil si se certau pentru tutela pruncului. Sigur, una dintre ele mintea. Si isi gasise in felul acesta necinstit un mod de a-si procura un fiu. Nimeni nu stia cui apartine, de fapt, copilul. Dupa indelungi dezbateri, ascultand ambele parti, Solomon a spus: “N-am incotro. Trebuie sa taiem copilul in doua si sa va dau fiecareia jumatate. Nu stiu cine e adevarata mama, si nu vreau sa nedreptatesc pe cineva”. La auzul acestei ciudate decizii una din femei a tacut. A doua, insa, a reactionat imediat: “Nu-l mai vreau. Sa-l tina ea, sa-l creasca si sa-l faca fericit. Nu-i sunt eu mama.”, si s-a intors sa plece, cu capul plecat. Regele insa a luat copilul in brate, si a spus fericit, mergand catre ea: “Acum stiu sigur cine e adevarata mama. Ia-ti copilul si du-te’n pace”. Cu ochii in lacrimi, femeia si-a strans la piept puiul si s-a facut nevazuta in multime.

Morala e simpla: un parinte adevarat nu si-ar lasa copilul sfasiat vreodata. La el sau in alta parte, ramane oricum copilul sau.

Dupa mai bine de cinci ani in care ocupa functia suprema in stat, Traian Basescu nu se poate lauda decat cu o singura realizare: condamnarea comunismului. Acesta e unicul sau “copil” de cand se afla la Cotroceni, desi, pana la urma, nu el este tatal natural al acestui prunc. Basescu se bate pentru copilul sau adoptiv nu pentru ca l-ar indragi, ci pentru ca acesta i-a adus, in definitiv, realegerea. Caci sa nu uitam, Basescu a pierdut alegerile in Romania, dar le-a castigat cu ajutorul romanilor din diaspora, speriati de… intoarcerea comunismului.

Numai ca, la fel ca in povestea de mai sus, din dorinta de-a fi in postura de unic parinte-autor, Basescu a rupt pana la urma copilul in doua. Nu e dispus sa imparta singura lui realizare cu nimeni. Nici cu fostii disidenti, cu cei care s-au ridicat impotriva sistemului cu mult curaj, si nici chiar cu fostii detinuti politici. Asa se faca ca Doina Cornea, Dinu Zamfirescu, Petre Mihai Bacanu, Dorin Tudoran, Radu Filipescu, Radu Portocala si atatia altii – oameni cu merite reale – nu pot participa la acest proces. Meritul este numai al sau, ca si gloria care incumba de aici, iar el trebuie sa coordoneze personal acest fenomen.

Ma gandesc ca astazi, daca ar mai trai, nici Constantin Ticu Dumitrescu n-ar mai avea ce cauta in toata povestea asta. Fireste, fostii detinuti politici au facut inchisoare, au suferit torturi cumplite, multi si-au dat sufletul in inchisorile comuniste. Insa astazi, daca ar mai trai, ei n-ar avea ce sa caute in acest proces. Si, cum aveam o condamnare a comunismului fara sa avem condamnati, probabil ca este normal sa n-avem nici victime…

In acasta logica se inscrie si demiterea lui Marius Oprea si a lui Dinu Zamfirescu, niste oameni care au avut curajul sa lupte, atunci cand toata lumea traia cu frica cumplita a Securitatii. Parintii naturali ai acestui “copil” trebuie sa plece cu capul plecat, ca femeia din poveste, in vreme ce parintele vitreg, Traian Basescu, precum si vasalul sau, fostul profesor de socialism stiintific Vladimir Tismaneanu, sunt cei mai indrituiti sa mearga mai departe. La noi, in ziua de azi, femeia stearpa nu numai ca primeste custodia copilului, dar o pofteste sa iasa afara pe mama cea adevarata.

Cel mai sanatos presedinte din cati s-au vazut vreodata a taiat copilul in doua si pentru alt motiv. Simplu: nefiind el parintele, nu este interesat cu adevarat de soarta urmasului. Tema anti-comunismului, monopolizata astfel in totalitate de un parinte adoptiv, ramane totusi copilul natural al celor pe care istoria ii recunoaste drept parinti. Oricat ar vrea Vladimir Tismaneanu si ai sai sa schimbe cursul firesc al istoriei, anti-comunismul nu are ce cauta in bratele lui Stanomir! Sau in bratele altora, putini, care ii tin acum partea.

Nici “copilul” nu-i recunoaste pe acesti oameni. Nu le seamana. Si plange sfasiat. Toate aceste zbateri, scrisori, petitii, apeluri iscate in jurul lui Marius Oprea sunt scancetele lui. Nu, nu e vorba de politica aici. E vorba de o confiscare murdara, in cel mai pur stil stalinist.

In locul lui Traian Basescu as fi facut totul sa-l tin aproape pe unul ca Marius Oprea, cu tot caracterul lui rebel. Cu injuraturile lui. Cu revoltele lui... Dar si cu puterea lui de munca, cu spiritul sau de justitie si, mai ales, cu anti-comunismul sau autentic.

Astazi, multe voci din corul puterii motiveaza ca Institutul, pe care pana mai ieri l-a condus Marius Oprea, trebuie sa o ia pe alta cale. Sa se renunte la ceea ce ei numesc “spiritul revansard” dar, simultan, si ca o consecinta fireasca, sa se renunte si la cautarea vinovatilor. Sa se caute o cale septica, strict educativa pe care, spun ei, doar Tismaneanu ar putea sa o construiasca. Nici nu putea sfarsi altfel aceasta chestiune, din moment ce are un asa parinte vitreg.

Uneori, ca sa beneficiezi cu adevarat de ceva, trebuie sa stii sa imparti. Sa nu usuci totul in jurul tau, sa permiti o respiratie mai ampla, sa fii gata sa cedezi un lucru daca iti pasa cu adevarat de acel lucru. Si, cum la Traian Basescu nici nu poate fi vorba de asa ceva, probabil ca, dupa ce a fost sfasiat, copilul va sfarsi prin a fi imbalsamat, pus intr-o racla, si aratat ca Sfintele moaste, la ocazii si sarbatori.
.............................
"Judecata lui Solomon" - Rafael, Vatican 1, Vatican 2.

Basescu, bolnav de hybris. In antichitate se trata prin taierea capului.

Acum doua luni am scris cate ceva despre cartea Lordului Owen, "Bolnavi la putere", prefatata de doamna Zoe Petre. In prezentarea ei aparea si notiunea de sindrom hybris (sau hubris), si cateva informatii despre formele extrem de periculoase ale acestui sindrom, atunci cand un lider politic le dezvolta.

Astazi as vrea ca, impreuna cu voi, sa aprofundam subiectul. Prin urmare, preiau de pe Jurnalul National un articol al lui Tudor Octavian, in care acesta culege citate dintr-un articol scris de catre Prof. dr Carol Stanciu, din Iasi, si publicat în Viata Medicala:

"Cunoscut din antichitate, comportamentul de tip Hubris era socotit o crimă contra societăţii şi pedepsit ca atare. Se trata prin tăierea capului. În descrierea sindromului Hubris, domnul profesor află toate manifestările paranoice ale omului politic. Iată, într-un singur portret-robot al politicianului ajuns în vârf, cele 14 trăsături definitorii hubris:
1. Narcisism. Lumea e o scenă, iar hubrismanul joacă rolul principal;
2. Tot ce face şi tot ce spune e prin referinţă la el. De altfel, deşi în limba română pronumele personal e redundant, hubrismanul spune mereu Eu, Eu, Eu…
3. Preocuparea obsesivă pentru imagine. Face orice ca să apară la televizor, nu contează în care emisiuni, numai să fie văzut;
4. Comportament mesianic. Are soluţii pentru salvarea patriei, a omenirii;
5. Se identifică în absolut cu instituţia. Nu e ministrul cutare, e chiar Ministerul. Nu e şeful partidului, e însuşi partidul.
6. Foloseşte pluralul în loc de singular: aranjăm noi, facem noi curăţenie, noi suntem cei mai buni;
7. Are numai convingeri, deşi se ştie că deştepţii au şi îndoieli, pe când tâmpiţii doar convingeri;
8. Nu e la judecata oamenilor, ci numai la a lui Dumnezeu. E tot timpul cu numele lui Dumnezeu în gură, ca şi cum ar avea o relaţie privilegiată cu divinitatea. E scârbos de evlavios, până în punctul în care jigneşte credinţa celorlalţi;
9. Poate totul, ştie tot, rezolvă tot, numai să fie lăsat să ajungă preşedintele ţării;
10. E nerăbdător, impulsiv, exagerat, mârlan, tot timpul peste interlocutori, are ultimul cuvânt;
11. Ignora realitatea, evidenţele, ce nu vede şi nu ştie el înseamnă că nu există;
12. Refuză orice corecţie la viziunile şi delirurile sale politice. Democraţia e mijlocul prin care el ajunge la putere şi atât;
13. Din toate aceste pricini enumerate până aici, incompetenţa sa devine un pericol public. E sigur că lumea începe şi se termină cu el. De aceea, când e dat jos, vrea să distrugă totul în jur, ca să-i pedepsească astfel pe ingraţii care nu-i recunosc superioritatea;
14. E cameleonic. Odată ajuns jos, glumeşte pe seama exceselor pe care le-a săvârşit, e linguşitor cu cei pe care i-a chinuit, primeşte cu zâmbetul pe buze picioare în fund şi adună, adună, adună în subconştient motive de răzbunare pentru ziua în care va fi iarăşi sus.

Sindromului Hubris i se mai spune şi boala puterii. Nu-i atinge pe toţi. Dar pe cine-l infectează, îl face arogant, scâr­bavnic cu femeile, grăbit în replică, precipitat în decizii, cinic, infect cu subordonaţii, nechibzuit cu banul public, megaloman în tot ce-i priveşte casa, masa şi funcţia. Minte de stinge cu surâsul pe buze, convins că are şi acest drept, de a-şi bate joc de toată lumea, convins că nu are nimeni ce să-i facă."

Ei, bine! Il recunoasteti pe Traian Basescu? Eu nu cred ca ne trebuie un buletin medical ca sa putem sustine ferm: Da, e grav bolnav. Bolnav de putere!

Pentru fundul lui Tismaneanu un buget cu 40% mai mare

Iar nu ma pot ocupa de martisoare in liniste… Si e ziua «Martisorului Violet». Dar cum as putea sa o fac cand, intrand pe blogul Transildania, ma lovesc de asa o stire : «Fundul lui Tismaneanu va primi un buget cu 40 % mai mare» (in traducere libera – titlul original fiind altul).

Pai nu era vorba ca ne-a pus FMI-ul sa facem economie? Nu pentru asta au fost contopite cele doua institute si le-a fost schimbata conducerea? Nu pentru asta nu mai cautam prin «cripte» si ne ocupam de scripte? Stiu, fundurile fine cu cheltuiala se tin. Vezi Duduia cu cele 4 miliarde de euro pe mana, vezi marirea bugetului ICR pentru Patapievici (printre altele «sponsorul» oficial al lui Tismaneanu intre 2007 si 2009)... Foarte interesant e insa cum Guvernul a premeditat totul. Incredibil cum i-a pregatit Boc culcus cald lui Tismaneanu din timp! Stati sa vedeti ce justificari mai gasesc si acum. O sa radem in hohote.











Nu e cazul sa afle toata Europa aceste mizerii marca Tismaneanu/Basescu/Boc? Un prim semnal ca suntem totusi auziti si sutinuti de cine trebuie, pe Observatorul Cultural.