2 mar. 2010

Copilul sfasiat


Gandindu-ma la demiterea lui Marius Oprea mi-am amintit de-o poveste biblica. Intr-o zi, doua femei s-au dus la Regele Solomon sa-si caute dreptatea. Ambele sustineau ca sunt mama unui copil si se certau pentru tutela pruncului. Sigur, una dintre ele mintea. Si isi gasise in felul acesta necinstit un mod de a-si procura un fiu. Nimeni nu stia cui apartine, de fapt, copilul. Dupa indelungi dezbateri, ascultand ambele parti, Solomon a spus: “N-am incotro. Trebuie sa taiem copilul in doua si sa va dau fiecareia jumatate. Nu stiu cine e adevarata mama, si nu vreau sa nedreptatesc pe cineva”. La auzul acestei ciudate decizii una din femei a tacut. A doua, insa, a reactionat imediat: “Nu-l mai vreau. Sa-l tina ea, sa-l creasca si sa-l faca fericit. Nu-i sunt eu mama.”, si s-a intors sa plece, cu capul plecat. Regele insa a luat copilul in brate, si a spus fericit, mergand catre ea: “Acum stiu sigur cine e adevarata mama. Ia-ti copilul si du-te’n pace”. Cu ochii in lacrimi, femeia si-a strans la piept puiul si s-a facut nevazuta in multime.

Morala e simpla: un parinte adevarat nu si-ar lasa copilul sfasiat vreodata. La el sau in alta parte, ramane oricum copilul sau.

Dupa mai bine de cinci ani in care ocupa functia suprema in stat, Traian Basescu nu se poate lauda decat cu o singura realizare: condamnarea comunismului. Acesta e unicul sau “copil” de cand se afla la Cotroceni, desi, pana la urma, nu el este tatal natural al acestui prunc. Basescu se bate pentru copilul sau adoptiv nu pentru ca l-ar indragi, ci pentru ca acesta i-a adus, in definitiv, realegerea. Caci sa nu uitam, Basescu a pierdut alegerile in Romania, dar le-a castigat cu ajutorul romanilor din diaspora, speriati de… intoarcerea comunismului.

Numai ca, la fel ca in povestea de mai sus, din dorinta de-a fi in postura de unic parinte-autor, Basescu a rupt pana la urma copilul in doua. Nu e dispus sa imparta singura lui realizare cu nimeni. Nici cu fostii disidenti, cu cei care s-au ridicat impotriva sistemului cu mult curaj, si nici chiar cu fostii detinuti politici. Asa se faca ca Doina Cornea, Dinu Zamfirescu, Petre Mihai Bacanu, Dorin Tudoran, Radu Filipescu, Radu Portocala si atatia altii – oameni cu merite reale – nu pot participa la acest proces. Meritul este numai al sau, ca si gloria care incumba de aici, iar el trebuie sa coordoneze personal acest fenomen.

Ma gandesc ca astazi, daca ar mai trai, nici Constantin Ticu Dumitrescu n-ar mai avea ce cauta in toata povestea asta. Fireste, fostii detinuti politici au facut inchisoare, au suferit torturi cumplite, multi si-au dat sufletul in inchisorile comuniste. Insa astazi, daca ar mai trai, ei n-ar avea ce sa caute in acest proces. Si, cum aveam o condamnare a comunismului fara sa avem condamnati, probabil ca este normal sa n-avem nici victime…

In acasta logica se inscrie si demiterea lui Marius Oprea si a lui Dinu Zamfirescu, niste oameni care au avut curajul sa lupte, atunci cand toata lumea traia cu frica cumplita a Securitatii. Parintii naturali ai acestui “copil” trebuie sa plece cu capul plecat, ca femeia din poveste, in vreme ce parintele vitreg, Traian Basescu, precum si vasalul sau, fostul profesor de socialism stiintific Vladimir Tismaneanu, sunt cei mai indrituiti sa mearga mai departe. La noi, in ziua de azi, femeia stearpa nu numai ca primeste custodia copilului, dar o pofteste sa iasa afara pe mama cea adevarata.

Cel mai sanatos presedinte din cati s-au vazut vreodata a taiat copilul in doua si pentru alt motiv. Simplu: nefiind el parintele, nu este interesat cu adevarat de soarta urmasului. Tema anti-comunismului, monopolizata astfel in totalitate de un parinte adoptiv, ramane totusi copilul natural al celor pe care istoria ii recunoaste drept parinti. Oricat ar vrea Vladimir Tismaneanu si ai sai sa schimbe cursul firesc al istoriei, anti-comunismul nu are ce cauta in bratele lui Stanomir! Sau in bratele altora, putini, care ii tin acum partea.

Nici “copilul” nu-i recunoaste pe acesti oameni. Nu le seamana. Si plange sfasiat. Toate aceste zbateri, scrisori, petitii, apeluri iscate in jurul lui Marius Oprea sunt scancetele lui. Nu, nu e vorba de politica aici. E vorba de o confiscare murdara, in cel mai pur stil stalinist.

In locul lui Traian Basescu as fi facut totul sa-l tin aproape pe unul ca Marius Oprea, cu tot caracterul lui rebel. Cu injuraturile lui. Cu revoltele lui... Dar si cu puterea lui de munca, cu spiritul sau de justitie si, mai ales, cu anti-comunismul sau autentic.

Astazi, multe voci din corul puterii motiveaza ca Institutul, pe care pana mai ieri l-a condus Marius Oprea, trebuie sa o ia pe alta cale. Sa se renunte la ceea ce ei numesc “spiritul revansard” dar, simultan, si ca o consecinta fireasca, sa se renunte si la cautarea vinovatilor. Sa se caute o cale septica, strict educativa pe care, spun ei, doar Tismaneanu ar putea sa o construiasca. Nici nu putea sfarsi altfel aceasta chestiune, din moment ce are un asa parinte vitreg.

Uneori, ca sa beneficiezi cu adevarat de ceva, trebuie sa stii sa imparti. Sa nu usuci totul in jurul tau, sa permiti o respiratie mai ampla, sa fii gata sa cedezi un lucru daca iti pasa cu adevarat de acel lucru. Si, cum la Traian Basescu nici nu poate fi vorba de asa ceva, probabil ca, dupa ce a fost sfasiat, copilul va sfarsi prin a fi imbalsamat, pus intr-o racla, si aratat ca Sfintele moaste, la ocazii si sarbatori.
.............................
"Judecata lui Solomon" - Rafael, Vatican 1, Vatican 2.

30 de comentarii:

Anonim spunea...

Nu-i legenda evreiasca. E povestea lui Solomon in Vechiul Testament.
Discutam imediat de implicatii.

Anonim spunea...

1 Împăraţi (1Împ 3.15)
Solomon s-a deşteptat. Acesta a fost visul. Solomon s-a întors la Ierusalim şi s-a înfăţişat înaintea chivotului legământului Domnului. A adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire şi a dat un ospăţ tuturor slujitorilor lui.
16 Atunci au venit două femei curve la împărat şi s-au înfăţişat înaintea lui.
17 Una din femei a zis: „Rogu-mă, domnul meu, eu şi femeia aceasta locuiam în aceeaşi casă, şi am născut lângă ea în casă.
18 După trei zile, femeia aceasta a născut şi ea. Locuiam împreună, niciun străin nu era cu noi în casă. Nu eram decât noi amândouă.
19 Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentru că se culcase peste el.
20 Ea s-a sculat pe la mijlocul nopţii, a luat pe fiul meu de lângă mine, pe când dormea roaba ta, şi l-a culcat la sânul ei: iar pe fiul ei, care murise, l-a culcat la sânul meu.
21 Dimineaţa, m-am sculat să dau ţâţă copilului; şi iată că era mort. M-am uitat cu luare aminte la el dimineaţa; şi iată că nu era fiul meu, pe care-l născusem.”
22 Cealaltă femeie a zis: „Ba nu; fiul meu este cel viu, iar fiul tău cel mort.” Dar cea dintâi a răspuns: „Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.” Aşa au vorbit ele înaintea împăratului.
23 Împăratul a zis: „Una zice: „Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort.” Şi cealaltă zice: „Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.”
24 Apoi a adăugat: „Aduceţi-mi o sabie.” Au adus o sabie înaintea împăratului.
25 Şi împăratul a zis: „Tăiaţi în două copilul cel viu şi daţi o jumătate uneia şi o jumătate celeilalte.”
26 Atunci femeia al cărei copil era viu a simţit că i se rupe inima pentru copil şi a zis împăratului: „Ah! domnul meu, dă-i mai bine ei copilul cel viu şi nu-l omorî!” Dar cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu, nici al tău; tăiaţi-l!”
27 Şi împăratul, luând cuvântul, a zis: „Daţi celei dintâi copilul cel viu şi nu-l omorâţi. Ea este mama lui.”
28 Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care o rostise împăratul. Şi s-au temut de împărat, căci au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, povăţuindu-l în judecăţile lui.

Lilick Auftakt spunea...

Da, stiu... am completat si cu picturi de Rafael.

Lilick Auftakt spunea...

@Toni, merci mult, dar nu voiam sa copiez asa... mot-a-mot. Ca pe wikipedia e simplu sa gasesti. :) Dar e bine pentru informare.

Anonim spunea...

Cine-i Solomon? Cine-i mama? Si, interesant, cine copilul?

neinfectat de ipocrizie spunea...

Problema la noi e ca nu exista nici un rege Solomon. E chiar mai grav, pseudo-mama, cea mincinoasa, e chiar aceasi persoana cu regele, regina in acest caz. Copiii sunt morti, unul era mort in fasa, si celalalt dupa ce a ajuns din lipsa unui Solomon in tutela falsei mame, cea care l-a ucis si pe primul.

Hendrix spunea...

Cred ca gresesti atunci cand ii conferi lui ba-secu vreun merit in ,,condamnarea comunismului''. Trebuia sa spui in mod clar urmatorul adevar: el este un IMPOSTOR!!! El nu a avut niciodata vreo legatura reala cu lupta impotriva comunismului, niciodata! Acordandu-i un merit pentru prestatia demagogica din ziua de 18 decembrie 2006 automat ii acorzi un merit. Il acuzi doar pentru faptul ca nu ,,imparte'' meritul cu adevaratii anticomunisti. Pacat!
In decembrie 2005 Tariceanu a infiintat IICCR, sub conducerea lui Oprea, un recunoscut istoric care a cercetat istoria comunismului si a scris carti despre securistii vechi si noi. IN REPLICA, securistul de la Anvers, un monstruos oportunist, infiinteaza in aprilie 2006 vestita Comisie, incredintata lui Ismeneanu. El cerea ,,dovezi'', tii minte? IMPOSTURA lui atunci a luat nastere. Propaganda portocalie, lozincile strigate de activistii sai au facut din el un ,,anticomunist'' de mucava.
Acesta este ADEVARUL si nu altul. El trebuie prezentat ca un IMPOSTOR, el nu are niciun merit. Este ca si cand i-ai conferi lui ilici titlul de revolutionar in decembrie 89, cand stim foarte bine ca el a organizat acea lovitura de stat. Astfel, daca ilici este un revolutionar, atunci si ba-secu are vreun ,,merit'' in lupta impotriva comunismului. Concluzie: ba-secu a CONFISCAT tema anticomunismului, este un IMPOSTOR, nu are niciun merit!

Simion Cristian spunea...

Sper ca povestea ta s-o citeasca cine trebuie!

Anonim spunea...

Nu ştiam că e şi în Wikipedia, eu am Biblia în PC. Dacă nu s-ar fi blocat transmisia, aş fi continuat cu ideea că Biblia nu spune poveşti, ci adevăruri absolute.
Uneori întâlnim parabole, dar numai pentru a face mai bine înţeles Adevărul.
Şi eu cred că niciodată nu e prea mult să ne raportăm la Cuvânt. Aşa cu ne-a fost El lăsat. Şi păstrat. Şi transmis.
Altfel, nu are rost să te imaginezi în locul satrapului, e non-sens. N-ai cum. Din fericire pentru tine, tu eşti normală!
Eu nu cred că mult trâmbiţata
"condamnare a comunismului" e o realizare. În orice caz, nu una pozitivă. E o diversiune ordinară, din Star Treck, o manta de fum care l-a făcut invizibil pe nemernic, vreau să spun că l-a camuflat atât de bine că nici acum nu este perceput drept ceea ce este cu adevărat.
De fapt, el nici nu a încercat să mintă. A declarat din start, cu conosmul care-l caracterizează, că este doar o simplă declaraţie politică, adică scutită de consecinţe pentru autori, fără nici o urmare în plan juridic sau social.
Asta pentru că, normal, orice condamnare trebuie urmată de pedepse. Cum ar fi aplicarea punctului 8 de la Timişoara, corectarea anumitor pensii şi averi accumulate prin jaf şi crimă, eventual condamnări penale, totul dovedit în justiţie, cu probe şi martori.
Adică un real proces al comunismului, pe care nimeni în Europa nu l-a iniţiat încă.
Nu e de mirare că, văzând cum încep să se adune probele şi să fie consemnate mărturiile victimelor, jigodia, de fapt toţi criminalii, să intre în panică şi să acţioneze cu brutalitea care-i caracterizează.
După metodele verificate şi aprobate de Partid şi de Securitate. Sau invers. Mă rog, de ei.
Diversiune, muşamalizare,
calomnie, you name it.
Ce "fins coronat opis" mai elocvent ar fi putut găsi decât numirea acestui veritabil Richard Sorge român, un securist infiltrat în inima taberei inamice, SUA, la a doua generaţie de aparatnici, cu antecedente destoinice în familie, verificat şi super motivat să îngroape toată mizeria care începuse să pută rău de tot?! Şi să provoace valuri. Ce valuri, un adevărat tzunami!
Tot ce pot spera este ca Marius să fi documentat video toată munca de până acum şi să scoată un film comparabil cu "The Soviet Story" al letonului Edvins Snore.
Eu aşa aş face. Mă rog, deformaţie profesională...
Pe pariu că primul demascat de Volodea o să fie Iliescu?
Că aşa vor acţiona, pe persoane indezirabile.
Adică persoane care le ameninţă monopolul asupra puterii.
Adică aflate în cealaltă tabără. Sau haită.
Adică duşmanii de clasă. Mă rog, de famiglie.
Şi nu prin condamnări, ci prin fabricare de dosare şi prin şantaj. Că alte metode nu ştiu.
Pentru ei, importantă nu e pedepsirea adversarului, ci supunerea lui. Nu anihilarea fizică, ci spirituală.
După cum s-a văzut, singurul care ar fi putut încerca să facă această imensă reparaţie morală pentru români, Emil Constantinescu, nu a reuşit.
A dezertat, probabil ca să evite pluton(i)ul! De care Livicenko n-a
scăpat.
Cu ăştia avem de-a face. Nişte criminali cu înaltă calificare în instituţiile de stat, o castă închisă, mai sinistră decât orice mafie siciliană, un prototip de samurai "à l'envers" al cărui cod Bushido cuprinde doar o regulă, mare şi lată: "Minte, ucide şi ia! Forţa e cu tine. Statul suntem noi! Fuck the people!"
So...
Ia zi, cum îţi sună acum "De-aş fi Harap ALb?!" Pardon: "De-aş fi în locul lui... nomine odiosa"?!
Crezi c-ai putea?! Vreodată?!
A propos de nomine odiosa, Hitler hăhăind a fost pe post de mărţişor, dacă nu consideri că desacralizez simbolul speranţei renăscute în pragul primăverii...
Să fie primăvară!
Primăvara renaşterii noastre!
Că de iarna vrajbei ne-am cam săturat...

Adrian Stoica spunea...

Lilick, cine a trimis oamenii la canal, cine i-a aruncat in puscarii, le-a confiscat averile etc.? Comunismul? Nu, nici vorba de asa ceva. Aceste lucruri au fost facute de oameni care se revendicau ideologic de la comunism, dar asta-i cu totul alta poveste. Prin urmare, condamnarea comunismului e o prostie, e un fel de "sa-i prostim pe prosti", cum ar zice Mircea Badea. Bunicul meu a fost chiabur si a fost trimis la canal. Cu ce l-ar "incalzi", astazi, condamnarea comunismului? Cu nimic. Bunicul meu s-ar putea considera "razbunat" sau "reabilitat" in momentul in care oamenii care au facut acest lucru ar fi fost pedepsiti, bunurile confiscate i-ar fi fost restituite, la o valoare actualizata etc. Dar, lucrul acesta nu s-a intamplat si nu se va intampla niciodata.
Nu stiu daca m-am facut inteles. A condamna comunismul e ca si cand ai condamna "crima". Nu crima trebuie condamnata, ci criminalul, altfel e praf in ochi. Dar, asta nu s-a facut.
Comunismul si fascismul au fost condamnate, in esenta, pentru ca sunt ideologii antidemocratice, pentru ca implica dictatura si teroarea. Si? Ce facem noi acum? Spunem ca nu e bun comunismul, fiindca inseamna dictatura. Si ce punem in loc? Basescianismul, nu? Si asta ce mama dracului mai este? Democratie? Haida-de, sa fim seriosi. Si atunci?
Basescu e o curva care a criticat o anumita forma de dictatura pentru a-si putea instaura mai usor propria dictatura. Aceeasi Marie cu alta palarie.

Lilick Auftakt spunea...

Scuze... am scos cateva comentarii scarboase de la moderare ca sa vedeti si voi ce primim. Cel care scrie e un portocaliu gretos.

Alin spunea...

Lilick, v-am scris un mail.

sorin andreica spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=Vka0goMWnd4&feature=related
multa fericire si noroc
cu respect

Lilick Auftakt spunea...

@Alin, am raspuns. Nu stiam de la cine e.

Lilick Auftakt spunea...

@Sorin Andreica

Multumesc mult. :)

Lilick Auftakt spunea...

@Hendrix

Doar nu crezi ca vreau sa ma contrazic cu tine. Stii parerea mea. :)

Lilick Auftakt spunea...

@Simion Cristian

A citit-o. Dar nu va raspunde.

@Toni

Bineinteles ca e aceasta condamnare e pura demagogie.

@Adrian Stoica

Ai scris si pe blog lucrurile astea?

George Serban (sa nu fie vreo confuzie) spunea...

Scuze! Imi este dificil sa contrazic o prietena, o doamna. Ai enuntat un mesaj usor confuz. Singurul "copil" al mandatutlui lui Basescu nu a fost "condamnarea comunismului". Acesta era un copil orfan pe care el a simulat ca il adopta, pentru a-l perverti si a-i da chipul lui Tismaneanu. Adevaratul "copil de suflet" al intregului mandat al lui Basescu, mandat care, prin fals si impostura, continua si astazi, a fost "sfidarea Justitiei si fuga de raspundere penala". Acest "copil de suflet" va fi abandonat, in curand, pentru ca infractiunile lui se vor prescrie dupa modelul Sorin Ovidiu Vantu. Asta este tot ceea ce istoria va lega de numele lui Basescu.

Lilick Auftakt spunea...

@George

Da, e de suflet, dar nu-l vrea. Nu-l recunoaste. :)

Hendrix spunea...

@De ce sa nu te contrazici cu mine? Consideri ca nu merita?
Repet intrebarea mea, la care inca n-ai raspuns: de ce consideri ca ba-secu are un ,,merit'' la respectiva condamnare a comunismului? Iti raman indatorat daca-mi vei raspunde.

Lilick Auftakt spunea...

@Hendrix,

Nu ma contrazic cu tine ca nu am pe ce. Nu te pot contrazice. dar tu stii asta.

Anonim spunea...

Anonimul care huiduie e cumva scapat de la zoo sau de la Sapoca? Oricum, e un portret perfect al regimului Basescu-PDL.

Hendrix spunea...

@Lilick Am o rugaminte la tine: opreste spectacolul asta penibil generat de sceleratii portocalii care se ascund cu mult curaj in spetele unor anonimi. Cel mai ,,nostim'' este un anonim care cica il ia la refec pe alt ,,anonim''. Stii ce va urma? Primul anonim il va injura pe cel care a ,,indraznit'' sa-l atace si tot asa...gata balciul!
Vrei sa ne arati adevarata fatza a postacilor portocalii? Eu unul o cunosc prea bine, dupa cum stii. Sincer, cui foloseste asta? Trage oblonul peste haznaua portocalie si hai sa ne vedem de ale noastre, ce zici?

Lilick Auftakt spunea...

@Hendrix

Gata! Acum le sterg! :)

lucian burjuiul spunea...

Lilick
De cateva zile sunt lipsit de cuvinte... citesc si ... amutesc

Observ cu tristete ce se intampla si cum rand pe rand, oameni de calitate, la a caror parere tin, devin mai frustrati de evolutia "democratiei" in Romania. Ma bucur ca exista oameni care nu tac, care dezgroapa morti... care deranjeaza.


Probabil ca in textul de lege privind noul IICCR ar trebui stabilite si limitele in care se poate face cercetarea. Eventual mentionata si concluzia care trebuie sa reiasa in final pentru a facilita astfel o analiza obiectiva.

Eu propun si infierarea lui Lenin, Stalin, Hrusciov ca principali vinovati. Si condamnarea lor cu aceasta ocazie - pe minim 3 pagini. Cred ca nu gresesc daca vor fi condamnati la inchisoare pe viata sau chiar executarea lor publica! Sa fie asta un exemplu pentru toti comunistii! Ce daca au murit, poate unii dintre noi n-au aflat inca... Si apoi premiati cu inalte onoruri cei care au realizat cercetarea!

Anonim spunea...

Nu e numai demagogie. A devenit o armă în mâna puterii, ca mai toate... fără "mai", ca TOATE instituţiile statului, prin care li se bagă sula-n coaste, eufemistic spus, celor cu gura mare, adversarilor reali şi potenţiali, pentru a-i reduce la tăcere şi a-i supune.
În fiecare zi vedem un nou trofeu în panolia Cotrocenilor, un nou decapitat, emasculat şi eviscerat se târeşte pe treptele palatului, cerşind iertare!
Şi congresul ăsta, nu se mai isprăveşte. Să numărăm morţii şi răniţii şi să ridicăm flamura peste oştire!
In hoc signo vincis!

Lilick Auftakt spunea...

@Lucian

Mda. Ce ironie.. :)

@Toni

Asta ai citit?

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Deputatul PDL Sever Voinescu a declarat, marţi, la RFI România, că el este fascinat de modelul democratic american, precizând că îşi doreşte un Parlament foarte puternic ales direct şi un şef al Executivului ales direct.
"Eu sunt fascinat de modelul de guvernare şi de modelul democratic american. Opinia mea este aceea că sistemul american, din foarte multe puncte de vedere, este cel mai bun şi s-ar potrivi foarte bine României. Cu alte cuvinte, eu doresc un Parlament foarte puternic ales direct, un şef al Executivului ales direct şi, sigur, o putere judecătorească numită în combinaţie de celelalte două puteri, fiecare dintre aceste puteri având capacitatea de a se controla reciproc",
declară Sever Voinescu.

Jpost.ID spunea...

Afirmatia ca Basescu a fost adus la putere de catre românii din diaspora mi se pare absurda, de doua ori absurda. Mai întîi, perceptia potrivit careia doar voturile sosite la final au decis presedintele e o iluzie. Apoi românii din diaspora nu au votat cu Basescu. Doar voturile sosite din diaspora au fost în favoarea lui. Nu mai intru în detalii.

Dinpotriva, diaspora a fost prima care a realizat si atras atentia asupra diferentei dintre vorba si fapta, începînd cu TrU si terminînd cu ultimul propagandist pedelist, înca la putin timp dupa alegerea lui Basescu în primul mandat.

Nu sunt la subiect, dar consider ca nu e un bun moment sa cadem în plasa celor pe care-i acuzam de practica a politicii dezbinarii.

Lilick Auftakt spunea...

Jpost.ID

E clar ca in Italia, Spania sau Moldova de peste Prut s-a votat totusi cu Basescu.

Anonim spunea...

Cotoi crede că miorlăie pe acoperişurile Kremlinului.
Manevra "Putin" nu poate fi aplicată într-o ţară integrată în UE şi NATO.
Până şi serviciile ştiu asta!
Ar trebui să-i spună şi lui cineva...
Sau nu. Ce contează.
Un cotoi în călduri. Îi trece, tot la fel de repede cum l-a apucat!