Poate nu ati stiut ca in “The Billboard. Book of number 1 Hits” se afla si povestea unei piese scrise de un roman. Un tigan roman, mai exact. Hitul implineste anul acesta 70 de ani de la lansarea internationala, si se numeste “My Prayer”, iar autorul lui este Gheorghe Pantazi – celebru lautar din Tulcea, mult mai cunoscut sub pseudonimul Georges Boulanger, cel care la inceputul secolului trecut a pus bazele muzicii café-concert in toata Europa. Povestea hitului e interesanta. Boulanger a scris initial, in 1926, o piesa de salon - denumita "Avant de Mourir" – descrisa ca una din cele mai triste piese scrise vreodata, foarte cunoscuta mai ales la Paris. In 1939, Jerry Kennedy descopera cantecul, ii adauga versuri si il inregistreaza cu trupa “The Ink Spot”, iar in 1956, tot el, ii descopera pe “The Platters” carora le incredinteaza piesa ce avea sa fie mai apoi inregistrata si difuzata.
De la primele difuzari, piesa a intrat in toate topurile, iar in luna august a stationat pe locul intai, detronandu-l pe Elvis Presley, obisnuitul primei pozitii in topuri la vremea aceea. Insa succesul ei nu s-a incheiat aici. In 1958 stationeaza 21 de saptamani pe locul 1. Beneficiaza de o multime de reinregistrari in interpretari diverse, cum ar fi: Ambrose, Chet Atkins, Pat Boone, P.J. Proby (1964), Glen Campbell, Vikki Carr, Frank Chacksfield, Harry Connick Jr. (2004), Ray Conniff, Johnny Desmond, Jimmy Dorsey, Ella Fitzgerald, Roy Hamilton, Lionel Hampton, Chick Henderson, Engelbert Humperdinck, Leslie (Hutch) Hutchinson, Jack Hylton, The Ink Spots (1939), Jay and the Americans (1969), Tom Jones (1967), Bert Kaempfert, Gene Krupa, Brenda Lee, Joe Longthorne, Joe Loss, Vera Lynn, Johnny Maestro and The Brooklyn Bridge, Mantovani (1971), Dean Martin, Glenn Miller (1939), Gerry Monroe, Wayne Newton, Roy Orbison, Patti Page, Gene Pitney, The Platters (1956), The Righteous Brothers, Edna Savage (1956), Bobby Vee.
In 1992 piesa apare in filmul “Malcolm X”, iar anul trecut "The Curious Case of Benjamin Button" o are de asemenea inclusa pe coloana sonora.
Mai jos o puteti asculta in interpretarea lui Tom Jones, inclusa pe albumul “When I Fall in Love” (20 All Time Classics)
br />
Postări
4 comentarii:
Da,si eu am vazut postarea de la Sutu referitoare la concertul Aurei Urziceanu si trebuie sa-ti spun ca m-am simtit mandru intrun fel.Deci a scris Times-ul si de altceva, nu doar de emigrantii romani sau cersetorii tigani. PS.Ce minte de elefant a trebuit sa ai, ca sa-i enumeri pe toti cei din articol.Lilick,esti normala?
Lilick,
In ce fel de tara traim daca pana si motivele – rare! - de mandrie nationala ne sunt umbrite de politicile noastre culturale imbecile? Chiar si “The Times”, care lauda calitatile vocale exceptionale ale Aurei, deplange indiferenta cu care este tratata cantareata acasa.
Decidentii nostri culturali persevereaza in promovarea nulitatilor. De pilda, putinii bani de la buget acordati cinematografiei se pierd, via CNC, in productiile submediocre ale lui Sergiu Nicolaescu, in timp ce regizorii tineri, cu un limbaj cinematografic si teme apreciate la marile concursuri internationale se zbat ca pestii pe uscat.
Anca Parghel, alta cantareata si profesoara de exceptie a fost promovata la noi doar cand viata ei a luat turnura fatala, generatoare de rating tv.
Povestea e veche: Festivalul Enescu a fost pus pe picioare numai dupa ce muzicianul s-a autoexilat la Paris, cand statul comunist care voise sa-i ia totul ii oferise, in schimb, un scaun de... senator.
La fel a fost cu Brancusi. Coloana infinitului, socotita prea liberala, a scapat ca prin minune de la topire si transformarea in pluguri pentru agricultura “populara”. Sculptura “Sarutul” a fost recuperita din butoiul cu varza al unui tovaras. (Stiu, si un tablou de Van Gogh a fost folosit drept perete de carton la o cotineata de pasari, dar ce diferenta a urmat…) Lui Brancusi in schimb statul roman, prin tot ce avea el mai de soi in cultura anilor ‘50, academicienii George Calinescu si Mihail Sadoveanu, i-a refuzat donatia constand in atelierul de la Paris, cu tot inventarul lui de sculpturi. I s-au reprosat “decadenta” si faptul ca “nu se exprima artistic prin mijloace esentiale”!
Mai nou, in anul centenarului Eugen Ionescu, propus ca atare de Nicolae Manolescu, (ambasadorul Romaniei la UNESCO), ne-am trezit cu refuzul ferm al fiicei scriitorului ca tatal ei sa fie recuperat ca scriitor roman. Ce fel de relatii au cultivat autoritatile romane cu d-na Marie-France Ionesco dupa 1989?
Exemple de aceeasi factura ar mai fi cu nemiluita, si de dinainte si de dupa ’89. Majoritatea covarsitoare a cazurilor nici nu e cunoscuta. De aceea, Lilick, salut articolul tau despre Georges Boulanger (de care nu avusesm habar pana astazi).
In fine, in tot marasmul asta din care cultura romana iese cu greu (oare chiar iese?), o stire buna, venita - believe it or not - de la hulitul ICR. Printre listele de autori tradusi si publicati afara de Institut l-am gasit si pe unicul si surprinzatorul Max Blecher. Bine ar fi sa-l reediteze si Humanitas-ul! Nimeni mai mult decat Blecher, ignorat atatea decenii si cvasinecunoscut chiar si si astazi, nu ar merita o "reparatie istorica" mai mare.
@Mihai4
Iti imaginezi ca pe aia i-am luat de pe wikipedia. Cum era sa tin minte atat??? Haha!
@Pro Doc
Iti multumesc mult. Ca de obicei excelenta contributia ta, si ajutorul pe care mi-l dai. Ce pot sa mai spun?
Uneori am fost acuzata. Inclusiv ca folosesc termenul tigan. Desi eu nu cunosc niciun tigan de calitate (de genul celor pe care i-am numit) care sa-si spuna altfel.
Dar avem si romani cu care ar trebui sa ne mandrim, si iata, chiar si tigani cu care ne putem mandri. Insa e mult mai usor sa faci stiri in care sa arati partile urate ale lor. Prin urmare n-o sa vezi astfel de stiri in presa.
Ma bucur si pentru vestea pe care mi-o dai legata de Max Blecher.
Trimiteți un comentariu