13 aug. 2010

Ati dat peste plan, domnule Lazaroiu!


Sebastian Lazaroiu declara astazi pentru ziare.com:

"PD-L a avut 35% si cand a inceput sa ia masurile impopulare a ajuns la 13-15%. Acum PSD e la 40%, iar PNL are 27% in sondaje, de ce ar intra la guvernare, avand experienta PD-L care si-a injumatatit scorul?"

"Partidul Poporului are şanse să intre în Parlament! E mai degrabă un simptom la care politicienii ar trebui să fie atenţi. În ultimul sondaj pe care l-am văzut, Partidul Poporului avea 13% ceea ce e enorm pentru un partid abia înfiinţat."

Inainte de '89, cand ministrii veneau cu raportarile pe judete la Ceausescu, pentru grau, pentru porumb si alte alea, i se spunea intai media la hectar pe tara, apoi i se raporta ca 13 judete au peste media pe tara. Si Ceausescu zicea: "Bine tovarasi. La anul sa fie 20 de judete cu productii peste media pe tara! Peste doi ani 25 de judete! In asa fel incat, pana la finele cincinalului, toate judetele sa aiba productii peste media pe tara!" Intamplarea a fost povestita, dupa Revolutie, de unul din apropiatii sai, si are un aer de autenticitate, avand in vedere subiectul povestirii. Incult cum era, Ceausescu nu intelegea ca, daca toate judetele au mai mult decat media pe tara, atunci si ea, media, se schimba.

Mi-am amintit de istorioara asta atunci cand m-am pomenit adunand procentele domnului Lazaroiu. Daca pui cap la cap doar cifrele din citatele de mai sus, deja ai 95%. Doamne, ce de procente! Si unde mai punem UDMR-ul? Si unde sunt simpatizantii peremisti? Dar uneperistii independenti? Dar ecologistii?

Domnule Lazaroiu, in ritmul asta, deja aveti raportari peste plan! Ceea ce inseamna ca sunteti un sociolog care lucreaza deja cu niste procente care, daca sunt insumate, dau peste 100%! Ceausescu incerca sa invinga o medie matematica. Dumneavoastra deja reusiti sa biruiti o totalitate absoluta! E un progres, nu?

13 comentarii:

eliad spunea...

Haha, e ca in bancul ala cu Lazaroiu, care vine la Basescu cu o veste buna si una proasta. "Zi-o intai pe aia proasta", spune Basescu. "Pai 65% din votanti ar vota acum pentru suspendarea dumneavoastra", spune consilierul. "Si aia buna?", intreaba Basescu. "Aia buna e ca 75% ar vota impotriva suspendarii", raspunde Lazaroiu.

Haha, se cam potriveste... Eu credeam ca e banc istorioara de mai sus, dar se pare ca nu e... Fac astia ce fac si aduna atatea procente pana le iese ce trebuie!

Lilick spunea...

La cat au furat astia, matematica nu mai are nicio valoare.

Hendrix spunea...

Singura mare MINCIUNA a trompetei prezidentiale lazacoiu este in ceea ce priveste procentele lui Senzationescu. El zice ca ,,in ultimul sondaj pe care l-am văzut, Partidul Poporului avea 13%'', dar uita sa spuna cine l-a facut! Ce stim sigur este ca un astfel de publicat nu exista. Sa fi fost unul secret? Exclus. Sa fi lucrat SCURS-ul lui gratis la sondaj? Ma indoiesc.
Este clar ca minciuna lui lazacoiu are o singua tinta, aceea de a creste artificial procentele lui Senzationescu in speranta ca astfel multi manelisti nemultumiti de ba-secu vor migra catre Senzationescu. Securistii portocalii care se ocupa cu astfel de manipulari jalnice au memoria cam scurta. Cu unpr-ul n-au incercat aceeasi stratagema? Si ce-a iesit? Manevra cu Senzationescu este sortita esecului, este un avorton politic nascut mort.

Lucia Verona spunea...

Cred că a făcut insolaţie şi nu mai ştie aritmetică. Pe modelul Pristanda: două la prefectură, două la primărie, patru la şcoli, total 44. :D
(scuze, nu e citatul exact)

Shadow spunea...

Era si chestia cu "peste medie" a tuturor dar mai erau si raportarile de la "telejurnal" cu in judetul Ialomita de exemplu productia de cartofi a crescut de 50 de ori din 48 incoace. In 48 era 0.
Ura si la gara cu "matematicienii" si statisticienii epocii de aur. lazariche si-a ratat "epoca" doar.

Basarica spunea...

Nu au ei prea multa treaba cu constitutia. Crezi ca se impiedica in matematica ? Matematica se face in scoala, iar scoala se stie ca scoate doar tampiti. Asa ca au incercat sa se protejeze si nu au trecut pe acolo.

In plus, procentele care trec de 100% nu sunt o aparitie recenta.

In turul II Blaga i-a spus lui basescu: am doua vesti, una buna si una rea.
basescu a intrebat care este cea rea : Geoana are 60%.
Au... si care este cea buna ? Tu ai 80%.
Asa ca nimic nou pe frontul de vest

Marius Ola spunea...

Hihihi! Chestia asta îmi aminteşte de o întâmplare similară, la alegerile locale, la Braşov, cu un sociolog cu ştate enorme de plată de la partid şi instituţii ovaţiona atât de mult procentele formaţiunii, încât dacă le adunai pe toate din acelaşi sondaj rezultatul era de vreo 120%. DEci, se poartă:))

Lilick spunea...

@Hendrix

Sigur, asa e cu partidul lui Senzationescu. Dar si scorul PDL mi se pare enorm si avea interesul sa il umfle. In legatura cu PSD si mai ales PNL nu avea chiar niciun motiv.

Si a propos de partidul lui Senzationescu: ieri, in Romana, doi boschetari incercau sa faca rost de semnaturi. Nu semna NIMENI!

@Lucia, "caldura mare, mon cher!" :))

@Shadow, dar taticul lui nu a fost statistician in epoca de aur? De la el trebuie sa fi invatat. :))

@Basarica probabil a si avut dreptate Blaga. Ce, mortii nu se numara si ei cumva? :))

@Marius, a siigur, nu-mi imaginam ca domnul e original. :))

Shadow spunea...

@Lilick

te rog eu macar "cu mine" nu face referire la parinti cand judeci un om :-). Nu mai suntem in zodia obarsiei sanatoase. Merci.

Lilick spunea...

@Shadow, mi-ai mai zis, ok, am uitat. Dar eu nu inteleg ce ai tu cu capitolul referitor la educatia primita de la parinti. Ti-am spus ca exista, ca nu poate fi negata, neanalizata. Uite, poate nu stiai, dar in scoli copiii au fise personale (fise tip) care au si capitolul "parinti". Cu tot felul de date referitoare la ce le ofera acestia copiilor din toate punctele de vedere: pregatire, situatie materiala, probleme de familie... etc. O parte din ce esti ca matur, o parte importanta, se datoreaza familiei in care ai crescut si educatiei din cadrul ei.

Shadow spunea...

@Lilick

Da in scoala si pt uzul numai al profesorilor si al educatorilor sau la spital e normal sa fie astfel de fise. Normal ca o mare parte a educatiei personale este definita de familie deci direct de parinti si uneori de bunici dar nu poate fi un "argument" pt judecarea unui om. Iti spun sincer ca am trait personal ani de zile de copilarie "presiunea" obarsiei sanatoase. Am gustat din plin ceva ce nimeni nu ar fi trebuit sa guste. Si e normal sa nu accept nici fata de "opozanti" ai mei sau al ideilor mele sa fie tratati asa. Considera ca sunt eu mai "bizar" sau poate chiar mai "nebun" din fire.

Lilick spunea...

@Shadow, eu nu l-am judecat pe Lazaroiu. Se vede mai sus ca am glumit, ca am pus semnele de rigoare. Dar dupa chiar am vb serios. Ai tu o slabiciune aparte pe subiectul asta. Nu am prins perioada in care "obarsia sanatoasa" conta. Nu am aflat de subiectul asta decat dupa ;89. Pe vremea cand am intrat eu la scoala altceva conta: situatia materiala a parintilor. Examenul meu de intrare la lic. de muzica, in clasa I a, in afara de probele de aptitudini, a inclus si intrebari legate de veniturile parintilor, puse direct lor, desigur, de profesori din comisie. Si nici astazi nu poti intra la orice scoala, de stat, fara sa treci proba asta. Si daca destinul unui copil tine atat de mult de parinti, nu pot sa ma fac mai tarziu ca nu cunosc acest lucru. Nu e un argument, e pur si simplu o parte din realitate.

Marieta spunea...

Sebastian Lăzăroiu este un personaj extrem de alunecos, cu o prestaţie ciudată. Nu suport oamenii care privesc pieziş, niciodată direct atunci când îţi vorbesc. Este "unul" din motivele pentru care nu-l agreez pe Adrian Năstase. Tipul acesta de comportament spune ceva despre caracterul omului. Cât despre însumarea procentelor, asta-i aritmetica sondajelor, atâta le aranjezi până-ţi dă.