1 dec. 2009

Ion Diaconescu si Rodica Coposu despre Declaratia de la Timisoara (Update: Doina Cornea)

Cele mai autorizate voci sa se pronute pro sau impotriva Acordului si Declaratiei de la Timisoara o fac astazi. Un pumn in gura "anticomunistilor" basescieni de ocazie:

„În principiu, am fost de acord, am discutat înainte, acum o săptămână-două, când m-am întâlnit cu domnul Radu Sârbu. Am discutat problema şi sunt de acord. În general, doctrina noastră, a PNŢCD, merge cu împăcare generală între toate formaţiunile, politica să nu însemne o luptă permanentă, ci o colaborare permanentă, dacă e posibil. Şi sigur că, dacă social democraţii o înţeleg ca spiritul creştin, pe noi nu ne deranjează cu nimic, chiar ne încântă. Aşa şi trebuie să fie!“ - Ion Diaconescu

"Textul acestei declaraţii poate să fie de bun augur. Faptul că îşi recunosc greşelile este un mare merit. Dacă ei ar putea să facă ceva în momentul în care vor ajunge la putere, dacă vor ajunge, ar fi benefic pentru naţiune, dar eu, deocamdată, sunt destul de sceptică în ce priveşte posibilitatea de a se ajunge fără o aducere, într-adevăr, la lumină a întregului adevăr din perioada comunistă şi din perioada anilor ’90.“ - Rodica Coposu

Sursa

Update - Doina Cornea despre Declaratia de la Timisoara: "Este un gest util. Nu sunt chiar foarte fericita, dar am mare incredere in viitorul premier, domnul Klaus Johannis. Tocmai din ceea ce am vazut ca se intampla afara, in piata, imi spune ca e vorba de un gest disperat al presedintelui, care simte ca a pierdut terenul. Pentru un om politic e foarte important sa stie sa piarda. Il am ca model pe domnul fost premier Tariceanu. A pierdut cu atata eleganta si generozitate, fara sa deranjeze deloc partidul. Si merge mai departe."
Despre manifestarile din Piata Operei: "E o ruşine că sunt oameni care se pretează la aşa ceva. (...) Eu sunt aproape sigură, sau ceea ce am văzut la televizor mi-aduce aminte de mineriade. Am fost adesea la Bucureşti atunci şi am văzut cum era manipulată populaţia Bucureştiului"

14 comentarii:

Pro DOC spunea...

Repet ce am spus in postarea de la articolul precedent: prin sloganuri, discursuri si tactici de lupta electorala, Basescu si PDL-ul ne-au intors in vremea FSN-ului originar, din 1990.

Iata arsenalul cu care lupta "anticomunistul" ex-nomenclaturist Traian Basescu: contramanifestatii, mobilizarea haitelor portocalii, incalcarea legii manifestarilor publice plus un partidulet paralel "taranesc, crestin si democrat", al lui Milut, un fel de sef de PDAR de tip nou. Din pacate, FSN-ul nu a murit, ci a supravietuit pana astazi ca PDL-FSN (ex- PD-FSN!)

Bogdan spunea...

Lilick, memorabila declaratia D-nei Cornea si TACEREA lui tapalaga si a marelui "dreptaci" (din punct de vedere doctrinal desigur, in ziua in care pdl organizeaza miscari in strada) stoica valeriu....

Lilick Auftakt spunea...

@Pro Doc

Desigur. Iar Doina Cornea a spus chiar mai mult. A asemanat chemarile PD-L-ului cu chemarea minerilor.


@Bogdan

Tacerea celor doi a fost mormantala. Sa vezi ce o injura acum "anticomunistii" pe Doina Cornea.

tony spunea...

Excelente declaratii!Poate intelege si papagalul de Cristian Preda care este diferenta dintre C.Coposu si Doina Cornea pe de o parte ,si Basescu si M.Macovei,de cealalta parte.

Lilick Auftakt spunea...

@Tony

Daca indrazneste sa scrie ceva, imediat ii bag declaratiile astea. :)

Bogdan spunea...

Lilick, Stoica nu va mai merge la nici o emisiune... A inghitit atatea incat nu cred ca mai are puterea pentru inca o emisiune, noroc cu lingaul de tapalaga...

Lilick Auftakt spunea...

@Bogdan

Tapalaba era la un moment dat rosu. Cred ca nu de rusine, ci de furie.

Lulutza spunea...

Am gasit pe un forum un comentariu pus de Nellu (parca) si il copiez aici, ca mi s-a parut bun, desi unii nervosi ii sarisera la beregata:


Sunt fericit ca si saptamana asta pot fi mandru ca sunt roman. De ziua nationala, va felicit pe toti cei care nu aveti altceva mai bun de facut si bantuiti pe forumuri cu ocazia noului nostru succes european. Suntem prima tara europeana (in sens UE) in care presedintele in functie si partidul de guvernamant fac revolutii !!! Si lumea pune botul, pentru ca, nu-i asa, miorita nu ne reprezinta. Asa ca pentru bravii revolutionari PDL, eu zic sa nu va opriti aici. Grupati-va rapid in gari, convergeti spre bucuresti, ocupati piata victoriei si obligati odiosii dictatori sa zboare cu elicopterul. Nu va grabiti insa pentru ca daca va miscati prea repede riscati sa va prindeti sefii acolo si astia s-ar putea formaliza.
Notiunea de alegeri democratice inseamna in orice tara UE, din Bulgaria si Ungaria pana in Irlanda, ca sunt niste candidati, niste programe, o dezbatere, niste alegeri, niste rezultate anuntate si gata. La noi e mai complicat. La noi alegeri democratice inseamna ca daca Doamne fereste Traian Basescu risca sa piarda puterea, orice se poate folosi pentru ca, nu-i asa, fara el noi n-am putea trai. Prima zi in care Traian Basescu nu ar mai fi presedinte, soarele nu ar mai rasari, vacile nu ar mai da lapte si in general o gramada de PDL-isti s-ar urca in jeep-urile lor noi cu inima indoita. Decat asa ceva, evident o revolutie, 2 mineriade si chiar iesirea din UE sunt un pret prea mic.

Bogdan spunea...

Anticipez cum adevaratii dizidenti anticomunisti, victimile comunismului si'ale mineriadelor vor fi tinta fliturilor manelistilor basescieni. Este evident ca acestia nu au nici o masura. Citeam comentariul unui fanatic(nicole cred) pe blogul lui Badin in care pupina spunea ca mai bine un bataus de copii si violator decat sa'l voteze pe cel in spatele caruia "sta" Iliescu. Dementa a atins cote maximale.

Insa sa'i lasam pe cei cateva sute de fanatici sa faca "revolutie". Majoritatea sunt tineri platiti sau spalati pe creier care au ratat(datorita varstei si IQului redus ulterior dovedit) momentul 90-92. Si'au gasit un simbol anticomunist in securistul nomenclaturist de la Anvers, o moralitate si'un caracter de bisnita de blugi. Vor saracii si ei o revolutie. Ghinion, n'au prins'o pe aia adevarata. Serios, ii inteleg.

Pedeleprele fanatice sau ultrasii pupinbasesti cum cu blandete obisnuiam sa'i alint, traiesc cu certitudinea ca boboru' e cu ei. Sa'i lasam sa vada ce sustinere au in deliru' basescian. Autorizatie/fara autorizatie sa'i lasam sa'si proclame delirul.

Dupa ce se va afisa rezultatul alegerilor probabil ipochimenii se vor dili definitiv.

Va fi spre gloria lui!

Bogdan spunea...

Tapalaba, in ciuda delirului pupinbasesc are totusi circumstante atenuante(a anchetat "nicusoara"), a recunoscut ca fiind complet gresita/idioata declaratia lui Basel cu privire la ce si'a dorit sufletel(Saftoiu).

Pupinul Tapalaba ar putea avea sanse de salvare.

Bogdan spunea...

Parerea mea: castiga Geoana undeva intre 55-60%.

TRU/Preda/T34/Macovei si restul fanaticilor sunt istorie. De gunoi.

Impreuna cu idolul lor, Sarlatanul National.

Lulutza spunea...

Am trait s-o vad si p-asta: Tiran Boxescu la ZeroTV, la o sueta electorala cu un prieten drag si cu poporul insomniac, balacarindu-l pe Mircea Dinescu si... mai multi decat atat, dar nu am avut rabdare sa ascult prea mult hahaitul ala vulgar si dogit care m-a urmarit in ultimii 5 ani.

Pe ecran titlul "OTV - Europa Libera a anului 2009"!!! Unde sunteti voi: Eugene Ionesco, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, sa vedeti cum a scos democratia din noi ce aveam mai rau si mai hidos?!

Claudia Muresan spunea...

Pe Doina Cornea am pierdut, in general, toate ocaziile de a o urma, din '89 incoace. Din partea acestui popor n-a avut decit urmariri securiste, injurii, indiferenta, din '90 pina azi, de cite ori a vorbit, impotriva lui Iliescu sau a lui Basescu. Pina si Antonescu a uitat de ea in campanie (vezi Chirila, modelul moral absolut), pina sa-i vina comod acum, cu Timisoara. Eu simt ca-i suntem toti foarte datori, fie si pentru ca n-am luat in seama vorbele ei, uneori doar pentru ca veneau pe un fir de voce firav, dintr-un trupsor de doamna in virsta.

Lilick Auftakt spunea...

Doina Cornea spune ce spune desi se stie ca nu are o relatie prea buna nici cu Radu Sarbu, iar pe Crin il place, dar nu in masura in care il apreciaza pe Tariceanu. :)