7 dec. 2009

Tariceanu

"Călin Popescu Tăriceanu consideră că ar fi nejustificată graba din partea liderilor liberali privind luarea deciziilor în acest moment, menţionând necesitatea unei soluţii politice care să nu se bazeze exclusiv pe "ura împotriva lui Băsescu", dar şi că PNL nu trebuie să fie "căţeluş al PSD". Întrebat dacă această soluţie poate fi inclusiv o alianţă sau o guvernare cu PDL, Tăriceanu spus că această soluţie politică trebuie discutată de liderii partidului. "Această soluţie politică trebuie discutată în cadrul partidului şi trebuie făcută o analiză politică serioasă a situaţiei şi în cunoştinţă de cauză la nivelul structurilor de conducere, al forurilor statutare trebuie luată o decizie. Cred că PNL trebuie să fie parte din toate aceste încercări politice care trebuie făcute pentru scoaterea României din criză", a declarat Tăriceanu.Declaratia lui Tariceanu stupefiat majoritatea sustinatorilor PNL."

Declaratia lui Tariceanu a luat prin surprindere si a stupefiat. Am primit aproape instantaneu mesaje si pe e-mail, pe messenger, pe telefon, pe Facebook, dar si pe postarea anterioara, pe blog. Tariceanu e totusi printre cele mai importante personaje din PNL, iar sustinatorii liberali au pentru el o apreciere aparte. Poate si pentru ca, atunci cand a fost prim-ministru, multi l-am aparat in scris mai mult decat pe oricare alt politician vreodata.

Poate e o declaratie care tine de o strategie politica. Poate Tariceanu a trimis o sageata spre Crin, cel care ieri l-a atacat si el, ieri, la Realitatea TV, total inexplicabil. Sau poate voia sa i-o intoarca lui Crin pentru declaratii mai vechi. Nu stiu. Dar e total nepotrivit sa arunci public astfel de vorbe, atat de repede, cand ai un electorat inca demoralizat. Un electorat care, sa nu uitam, nu a mers de dragul lui Geoana la vot, ci exclusiv pentru liberali, acordand un vot ferm anti-Basescu.

Am primit de la un sustinator liberal un mesaj care suna asa:

"Tu stii ceva despre asta? Vor unii liberali la guvernare sub Base? WOW! Nici nu s-a oficializat rezultatul alegerilor... Nici nu au apucat pesedistii sa-si depuna contestatia. Nu vad cu ochii buni viitorul PNL-ului. Toti oamenii normali inteleg ce e aia pragmatism si flexibilitate, dar nici pana la a se invarti un partid ca o girueta. Imi pare nespus de rau. Daca asta fac, de acum incolo nu voi mai merge la vot decat pentru a da un vot alb. Sa ingropi chiar asa tot capitalul de simpatie adunat de Crin? Pai, in cazul asta, pentru a supravietui, PNL-ul nu ar avea alta solutie decat sa se lase inghitit cu totul de PDL."

Poate s-a dorit o declaratie care sa faca desprinderea de PSD? Posibil. Sau se asteapta doar reactii din teritoriu? OK. Dar atata timp cat nu stim exact ce e, asta da fiori. Si poate ar fi bine sa se faca urgent niste precizari clare. Asteptam dupa sedinta.

Update: Tariceanu a facut mai devreme decat credeam precizarile. A spus ca e onorabil pentru PNL sa ramana si in opozitie, dar trebuie ca deciziile sa fie luate, nu ca la PD-L, ci cu responsabilitate. Si dupa ce e consultat tot partidul. Foarte corect spus! 

57 de comentarii:

valmon spunea...

Din ce imi amintesc domnul respectiv a mai avut o iesire de genul acesta si acum 2 saptamani....din ce imi dau eu seama isi cam doreste la guvernare :)

Petrişor spunea...

Lilick, dacă PNL-ul va intra la guvernare ( ceea ce se va şi întîmpla) va pune capac şi mai mult faţă de rezultatul alegerilor. Sper c-am fost coerent :))

Lilick Auftakt spunea...

@Valmon, @Petrisor

Stati sa asteptam dupa sedinta. Nu e mult. Daca s-a dorit doar un feed-back, e bine sa-l dam.

Anca spunea...

Pe mine de fapt nu ma sperie atat declaratia lui Tariceanu si a lui Fenechiu, cat linistea dinspre PNL.
TOTI liberalii sunt ascunsi prin colturi! Deja imi vine ficatul in gat.

Marius Mina spunea...

Acum sper ca ma intelegi de ce l-am sustinut din prima lcipa pe Antonescu , atata la congres cat si dupa.
Tariceanu si Relu au liber sa faca cce vor , in afara PNL.

Marius Mina spunea...

Daca intra la guvernare PNL va avea soarta PNTCD.Rezistati acum si va va fi bine la anul...daca va duce ..daca nu, cautati-va alta ocupatie.

Lilick Auftakt spunea...

@Anca

E mult mai greu acum sa iei decizii. Trebuie sa aiba confirmari din toata tara pentru o decizie. PNL nu e PD-L unde se aude o singura voce.

Lilick Auftakt spunea...

@Marius

Trebuie luat pulsul intregului partid.

Anca spunea...

...dar in acelasi timp ar fi un gest de respect fatza de Crin sa-i dea prioritate in decizii. In fond, pe voturile lui joaca, sa fim seriosi.

KingSnake spunea...

Sper sa iasa in seara asta si sa declare ca vor sta in opozitie in urmatorii ani. Sa-i lase pe PSD-isti cu contestarea, daca vor asta si pe PD-L-isti cu guvernarea. Nu-i nici o bucurie sa guvernezi in anul ce urmeaza si Basescu trebuie sa-si ia in brate puterea si raspunderea cu totul, nu sa aiba pe cine sa dea vina. Altfel PNL va disparea precum PNTCD sau se va duce la 5-6%.
Sper din tot sufletul sa nu mai am inca o dezamagire zilele astea.

Bogdan spunea...

E posibil sa fi fost o declaratie strategica pentru a'i aglutina pe cei care sunt atrasi de Basel(un fel de damage control). Chiar si asa, Tariceanu e dezamagitor, rezultatul votului e contestat, ar fi trebuit sa se concentreze pe directia asta. La cate metode de furt s'au folosit, o renumarare a voturilor mi se pare pasul urmator.

Pesedistii imi par mult mai hotarati sa mearga pana la capat.

Lilick Auftakt spunea...

@Anca

Cred ca e importanta si vocea lui Crin, sigur, dar sunt prea democrati ca sa accepte ca doar vocea lui conteaza. Mie mi se pare sanatos. Inainte de decizia cu sprijinirea lui Geoana a fost la fel. Si a fost totusi, un vot unanim pentru decizie. Deci de ce sa ne agitam? Se va lua decizia cu care e de acord si Crin, dar, cel mai important, cum isi doreste tot partidul.

Vorbeste acum Orban.

Lilick Auftakt spunea...

Observati declaratia de acum a lui Tariceanu. E asa cum mi-am dorit-o de dimineata. Spune de Opozitie. :)

Anca spunea...

spune VAG de opozitie!

Draghi spunea...

Tu chiar crezi ca Tariceanu l-a iertat pe Crin pentru ca i-a luat caimacul? Crin e intr-adevar un om deosebit, un altfel de politician, benefic pentru Romania. Il judec strict dupa rezultate, dupa cum a reusit sa inspire, sa uneasca, nasca sperantza. Daca inainte de alegeri il consideram raul cel mai mic, si il suspectam de o oarecare neseriozitate, acum cred ca el reprezinta pur si simplu binele din politica romaneasca. Alaturi de inca cativa, putini politicieni, si de la alte partide.

A trage insa concluzia ca peste noapte tot PNL-ul s-a transformat dupa chipul si asemanarea lui Crin, mi se pare insa cam hazardat. Ma tem ca va veni acum si randul sustinatorilor PNL, la un moment al adevarului. Cand vor intelege ca niste initiale sau etichete "liberale" nu sunt acelasi lucru cu LIBERALISMUL AUTENTIC, a carui cel mai de seama reprezentant e Crin. Cand vor pricepe ca baronismul nu e un feomen strict PSD-ist, ca intre Oprisan si Fenechiu practic nu prea exista diferentze. Oricum, candva trebuia facuta si purificarea asta, a dreptei. Mai bine acum decat mai tarziu. Sa se clarifice acum cine are coloana vertebrala si cine nu, ca sa stim care sunt tintele legitime.

Lilick Auftakt spunea...

Of, chiar nu se intelege ca PNL e un partid prea democrat ca sa nu consulte inainte sa ia vreo decizie partidul?

Nu, eu nu il cred pe Tariceanu in stare de razbunari. Am pus sus toate posibilitatile, pentru ca s-au facut toate aceste speculatii. Dar nu cred ca s-ar razbuna.

Anca spunea...

Atunci ce-a fost aia cu "am vazut ieri un PNL ca un catelus la remorca PSD-ului"? Cand toata presa l-a declarat pe Crin omul anului..., punandu-l pe Geoana de fapt in postura de erou secundar. E PUR INVIDIE PERSONALA.

Anonim spunea...

Ba sa-l crezi capabil de razbunare..
CRIN este 2 capete peste el...
Tara asta o are si el pe constiinta.. Daca in decembrie 2008 se alia repede cu PSD , nu aveam NEBUNIA ASTA ACUM.
PSD + PNL erau o forta si nu facea Asimetricul ce vrooia cu noi..
Dar Tariceanu uita ca PDS l-a tinut 2 ani in parlament/??
El vrea sluga lui BASESCU.. asa se simte el bine.
Nu-l face ala prim ministru nici daca cade cerul pe pamint.
Nu are simt politic.
PNL il mananca Marinarul ca pa PNT.
Singura sana este CRIn ..Dar ce sa-i ceri lui Tariceanu...??

Nicole spunea...

Tariceanu n-a fost in stare sa-l infrunte pe Basescu, l-a scos in fata pe Crin care a facut mai mult decat se astepta PNL-ul, iar acum ar vrea din nou un pic de sado-maso cu Basescu, ba chiar mai mult, ar vrea sa revina la sefia PNL.

Lilick Auftakt spunea...

@Anca

Declaratie de desprindere de PSD. Cel putin ca imagine. PNL nu e un partid remorca a nimanui. E scrisesm dimneata: "Singura solutie rationala pentru PNL e acum e OPOZITIA. Singuri, daca e nevoie. Nu poti sa stai alaturi de un loser, pentru ca politica e politica si asta te costa. Nu ne-am vandut pe veci pesedistilor"

Tariceanu a fost mai plastic. :P

cineva spunea...

Am spus si aici pe blog si, mai concret, dupa declaratiile lui tariceanu, pe blog la Roxana Iordache. Tariceanu nu are decat un scop, de fapt doua: sa i-o traga lu' Crin si sa se vada din nou prim-ministru. Om trai si om vedea daca am dreptate.

Lilick Auftakt spunea...

Scuze de greseli...

Anca spunea...

Te asigur ca in maxim o luna de zile ai sa-mi dai dreptate: Tariceanu NU a depasit momentul martie 2009.

Lilick Auftakt spunea...

@All

Eu stiu cu totul altceva despre Tariceanu. Credeti-ma ca are un caracter cu care ii da clasa lui Crin. Nu confundati niste declaratii politice cu ceea ce fac alti politicieni. Tariceanu chiar e altfel. Daca intra Roxana Iordache pe aici cred ca v-ar confirma.

Anca spunea...

...cu amendamentul ca despre caracterul Roxanei Iordache iar putem negocia. =))

(Acuma... chiar despre dat clasa lui Crin pe tema caracterului.... nu cred ca putem vorbi.:) )

tony spunea...

PNL-ul trebuie acum sa dea un mesaj de unitate.La momentul potrivit,cineva trebuie da dea socoteala pentru dezastrul de la aceste alegeri.

Shadow spunea...

@Lilick

daca pnl-ul intra la guvernare cu pdl-ul au pierdut votul meu.
ce a facut tariceanu este azi impardonabil din punctul meu de vedere. Trimite partidul la "gunoi".

Lilick Auftakt spunea...

@Anca

E multa lume care nu a votat cu Crin asa, doar fermecata de el. Votantii tradionali PNL votau cu acelasi entuziasm pe oricine. Si eu la fel. Crin a facut si greseli in campania asta, pe care, normal, nu le-am semnalat. Si sunt destui care au stiut sa taca cand a fost cazul. Probabil a fost alegerea potrivita a PNL pentru aceste alegeri. Si merita sa intre in turul doi si sa castige. Dar inca mai are ca sa capete prestanta lui Tariceanu.

Lilick Auftakt spunea...

@Tony

Sigur ca o sa se dea mesajul de unitate. Dupa consultarea partidului.

@Shadow

Nu-l arunca nicaieri. Stai linistit. E vorba de politica, de strategie, de feed-back... :)

Anca spunea...

Sincer: crezi ca Tariceanu scotea 20%, cu toata frauda si cu o fractiune de partid inactiva? Si crezi ca recupera electoratul urban? In special studentii. Eu nu, sorry.
I-am recunoscut lui Tariceanu bunele, i-am criticat si lui Crin gafele. Dar pentru o candidatura care se refera foarte mult la persoana in sine, Tariceanu chiar nu este un aducator de voturi. Poate fi un bun aducator de voturi prin coordonarea partidului in campanii -- lucru pe care putea sa-l demonstreze acum si n-a facut-o..., tot din orgoliu. Mi l-as fi dorit activ TOCMAI pentru ca-i recunosc prestanta. Si era si un personaj foarte credibil in pozitionarea anti-Basescu (acum nu mai e, din cat a lansat optiunea guvernarii cu PDL sub Basescu...).

As fi preferat sa nu fie vorba despre mazilirea reciproca a taberelor pro-Crin/pro-Tariceanu, dar vad ca nu merge in PNL. :)

Om vedea ce-o fi. Sa tina zeii cu noi. :)

nicole spunea...

Daca liberalii il indeparteaza pe Crin nu vreau sa mai aud de PNL!
Inteleg ca exista si invidie in lume. Dar nu trebuie sa tradeze si sa se alieze cu pedeleprele. Astept decizia lor. Sper ca nu vor gira un furt electoral gigantic.

Anonim spunea...

wiliam:
EVRIKA!
am gasit o solutie crunta (daca se aplica acum)! de rezolvare a paradigmei...ar trebui insa o mare fermitate (ceea ce nu a demonstrat tariceanu azi):

Varianta A(hard):
1.sa-l tranteasca pe negoita in parlament
2 basescu dizolva parlamentul (ca si-asa asta e visul sau umed)
3 la alegerile anticipate psd cu pnl pe liste comune (terrible, I Know!)trebuie sa ia 50% +1 din voturi si basescu va trebui sa desemneze premierul din partea majoritatii

Dezavantaj: instabilitate intr-o perioada critica

Varianta B(soft):
(de preferat, cred eu) - il trec pe negoita acum (oricum nu poate fi mai prost decat boc:)), si i se da un moratoriu de cca 6 luni pt a rezolva si problema cu transele FMI apoi motiune de cenzura urmata de punctele 1 2 3

Dezavantaj - TRADAREA E DULCE PENTRU UNII...nu se stie cati mai raman in pnl si psd in tot acest timp ...

Claudia Muresan spunea...

Daca PNL nu face tot posibilul sa sustina PSD in demersul de contestare, intra la guvernare cu PDL acum si se intoarce sa pupe papucul, eu de acum incolo o sa votez PSD.

dramoleta spunea...

Lilick,

Pulsul partidului conteaza prea putin acum.
Electoratul merita cel putin un comunicat de presa, daca Antonescu nu a avut taria sa dea o declaratie.

Daca nu ramane in opozitie , PNL va avea soarta PNTCD.

Lilick Auftakt spunea...

@Anca

Am spus mai sus ca virgula Crin a fost alegerea potrivita. :)

Liviu spunea...

Mesajul transmis de dl. Tariceanu electoratului PNL are un efect dezastrous.

Eu inteleg ca multora nu le-au placut tandreturile cu PSD-ul, dar le-au inghitit in ideea ca ele reprezinta o concesie facuta pentru un scop mai inalt.

Dar sa sari in bratele lui Basescu a doua zi dupa ce te pupai cu Geoana, iata o situatie pe care cred ca marea majoritate a electoratului liberal nu o va inghiti si care va pulveriza si partidul.

Lilick Auftakt spunea...

Eu sunt sigura ca vor face asa cum ne dorim noi. :) Nu va faceti griji. Iar Tariceanu isi doreste poate mai mult decat noi sa nu se alieze cu portocaliii.

@William

Asa o sa faca. Sper sa poata.

Lilick Auftakt spunea...

Diseara se pare ca vom avea un apel la unitate. :)

Shadow spunea...

@Lilick

Abea acuma nu mai este vorba de "strategie" de "feed-back" si alte alea. Este vorba doar de prostitutie.
Pura si neta care anuleaza tot ce au facut de atunci pana acum. Ca sa le dau un sfat o sa-l parafrazez pe basecu :-p. "Nu la putere ci in opozitie cresti".

KingSnake spunea...

L-am ascultat pe Antonescu. Prea pe ocolite. Prea "sinergia faptelor". Dar eu inteleg ce vreau si ce sper.

Vania spunea...

Mi-am propus să recuperez circa 90 de ore de somn, apoi mă voi pune la curent cu ce s-a mai petrecut...

Bogdan spunea...

Da, acum e cam clar, Tariceanu spera la un post de prim-ministru.

In orice caz, ce face Tariceanu e de toata jena: negociere cu PDL. Ce sa negociezi cu pedeleprele lui Basea? Nici macar nu s'au elucidat contestatiile.

Daca'si imagineaza Tariceanu ca astfel isi va mentine electoratul inseamna ca e tampit. Nu'l cred insa chiar atat de tampit astfel incat mi se pare doar in gat dupa ciolan. (cica l'a sunat Basescu pentru o colaborare PDL-PNL)

Acum aveau nevoie de unitate in jurul lui Antonescu.

KingSnake spunea...

Bun asa, m-am lamurit. Crin incearca sa tina partidul unit. Tariceanu e fascinat de postul de prim-ministru oferit de Basescu, la fel cum vor fi probabil si unii din filiale. Orban si Norica sunt consecventi si contra aliantei cu Basescu. Vom vedea luni daca PNL are mai multi politicieni sau mai multi oportunisti.

atreides spunea...

Dezgustator. Poate iti amintesti, Lilick, la congres am fost de partea lui Tariceanu. Cred ca am fost un dobitoc. Tariceanu a facut o declaratie de genul asta si a doua zi dupa primul tur, si exact ca si acum a trebuit apoi sa o dea la-ntors, chestia cu ''partidele democratice'', poate va amintiti.
As vrea sa aduc in discutie inca o chestie, pe care nu prea a discutat-o nimeni, desi poate ati aflat-o si voi: Dan Radu Rusanu a povestit in urma cu cateva saptamani ca la negocierile de anul trecut de dupa alegerile parlamentare, practic PNL ajunsese sa accepte alianta cu PDL chiar renuntand la conditia sa aiba primul ministru, dar lucrul nu s-a mai realizat pentru ca PDL batuse deja palma cu PSD. Cam asta a fost deci pozitia lui Tariceanu anul trecut, eu unul m-am cutremurat cand am citit povestea asta a lui Rusanu.

Lulutza spunea...

De ce va ofuscati asa? Tariceanu este atit de "domn", incit nu-i exclus sa-l molipeasca de "boierie" pe insusi mitocanul suprem! Fara vaselina! Si s-ar putea chiar sa-i placa martafoiului! :)

Anca spunea...

Of of, cat m-am saturat sa am dreptate. Cat am zis? Maxim o luna? Oh well, the waiting was short. :))

Bine, Crin, in schimb. :)

Lilick Auftakt spunea...

@Anca

Vorbim peste cateva zile.:) Nu ai. :)

Anca spunea...

Intre timp tocmai ne-a lamurit Orban. DA, in PNL exista o problema. Si da, a fost simplu de conchis ca liderul problemei este Tariceanu. Adevarul e ca eu vreau o ruptura in PNL. Acum e momentul, sa aiba timp sa se regenereze. Vreau sa se faca odata curat.

Crăciun Florin spunea...

Of. Am alta parere. Poate sunt eu mai ... carcotas.

Discursul lui Tariceanu este corect din punct de vedere politic. In invalmaseala asta de idei si sentimente, in neclaritatile in care ne balacim, Tariceanu are o abordare politica riguroasa. Ceva in genul UDMR.

Nu reiese din text dorinta personala a lui Tariceanu de a guverna ! Reiese doar o bariera pentru celelalte doua forte politice mai mari: PD-L si PSD. Tariceanu le anunta ca PNL este un partid foarte important care are de luat niste decizii si ca acestea se iau de organele de conducere. Mai arata ca PNL are ca destin guvernarea, pentru ca puterea este scopul oricarui partid. PNL nu este pension, casa de copii sau ONG care apara drepturile tantarului anofel !

Referirea la PSD si "remorca PNL" este, dupa parerea mea, o atentionare catre PSD. Ieri seara, Victor Ponta nu a fost de acord cu enuntul lui Crin Antonescu ca in urma acordului PNL-PSD ministerele se vor distribui la paritate. Ponta a sarit in sus sustinad ca practica impune ca ministerele sa fie distribuite dupa procentele din Parlament. Reiesea ca in formula de guvernare PNL-PSD-UDMR majoritatea ar fi avut-o PSD care, astfel, puteau impune, in sedintele de Guvern, politicile PSD chiar in dauna PNL sau UDMR ! Cred ca aceasta idee a lui Ponta a fost tinta lui Tariceanu. A fost si o atentionare pentru PD-L, in caz ca partidul ar hotara sa participe la o guvernare cu ei.

Cred ca si unii din PNL s-au grabit stramband din nas la declaratia lui Tariceanu.

Asa cred eu.

atreides spunea...

Ati aflat de de ce a venit tariceanu cu declaratiile astea, da? Ca l-a sunat basescu. Tariceanu si-a pierdut orice urma de demnitate. Absolut penibil, nu m-as fi asteptat la asa ceva.

atreides spunea...

Ia uitati o chestie de pe Inpolitics, va vine sa credeti?
''Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu este atît de încrezător în renașterea alianței DA încît a trecut peste toate resentimentele și a purces la negocieri de taină cu nimeni altul decît soțul Elenei Udrea, ca reprezentant al lui Zeus-Băsescu.
Surse din PNL ne-au dezvăluit în această seară că azi, la orele prînzului, Tăriceanu, însoțit de un grup de liberali fideli, s-a întîlnit la restaurantul ”Aquarium” cu Dorin Cocoș, pentru a pune țara la cale, sau, mai precis, renașterea alianței DA, cu el premier. Tăriceanu a fost însoțit de Sebastian Vlădescu, Relu Fenechiu și Marian Petrache. Ulterior, în ședința Biroului Permanent de astăzi, Tăriceanu a descins, plin de entuziasm, și a decretat că PNL trebuie să intre la guvernare cu PDL, pentru că liberalii nu sunt ”cățelușul” PSD, el recunoscînd că Băsescu l-a sunat duminică seara și i-a oferit postul de premier într-un guvern DA. Poziția sa a fost susținută, în ședință, mai mult sau mai puțin fățiș de către Dan Radu Rușanu, care țintește portofoliul Economiei, Marian Petrache, Victor Dobre și Teodor Meleșcanu.''

Lulutza spunea...

Parerea mea este ca liberalii trebuie sa fie generosi si vizionari, chiar si cu Basescu. Asa ca, Dinu Patriciu - primministru! Singurul pe care l-ar merita Basescu, daca vrea sa devina vreodata un adevarat om de stat! :)

Bogdan spunea...

OK, am zis ce cred despre Tariceanu.


Insa chestia asta cu Tariceanu primind oferta de prim-ministru de la Basea ar trebui sa fie o lovitura mare pentru pupari. Petroliberalul Tradiceanu, nenorocitu care n'a facut alegeri anticipate, cel care a guvernat cu sustinerea PSD, mincinosul, cel cu traficul de influenta(biletel Patriciu) si restul propagandei pupinbasiste nu mai face nici o ceapa degerata acum. Acum e numai bun de prim ministru lui Basel.

Basea il oferteaza pe Tariceanu cu portul de prim ministru. Orice pupar ar trebui in mod normal sa fie socat si extrem de dezamagit.

Vezi vreunu'?

Din acest motiv presimt ca daca lucrurile avanseaza in acelasi sens, tucalarii de teapa lui Patapievici, Coiu, Cartarescu, Mihaies isi vor indulci tonul la adresa lui Tariceanu apreciindu'i meritele economice cu care dealtfel s'a laudat Basea in campanie.

Pupinii ii vor urma fidel.

La basea nu exista feed-back ci dar ecoul lui.

Bogdan spunea...

@Cepeca,

Te'am citit mult timp pe Cotidianul (scriam si eu cu Bogdan69 si Scrie opinia ta). Si nu numai ca eram de acord cu tine insa ma regaseam aproape perfect in toate cele ce le scriai.

Te'am citit si adineaori. Sa'ti mai spun dezamagirea care mi'a lasat'o textul tau?

Stim cu totii ca Basea nu poate fi crezut nici 5 minute(Tariceanu dixit). Stim ca pedeleprele sunt o adunatura de mafioti ce'si urmaresc scopul de grup repetand cu obstinatie tot ce debiteaza Basel. Pedeleprele nu formeaza un partid, n'au doctrina, n'au onoare, n'au nimic afara de disciplina in fata lui Zeus si un tupeu pe masura lui.

Faptul ca Basea i'a oferit lui Tariceanu pozitia de prim-ministru ar trebui sa fie o palma enorma pe obrazul naivilor care repetau mecanic Petroliberali, Tradiceanu.

N'am observat vreo jena la tucalari. Ei exalta la orice face Basel, fie alianta cu Sistemul RTicalosit, fie cu petroliberalii lui Tradiceanu.

Nu'mi imaginam insa ca voi ajunge a observa ceva similar din partea unor liberali. Destul de trist. Poate chiar mai trist decat pierderea alegerilor.

Credeam ca pentru sustinatorii liberali, PNL nu reprezinta alfa si omega ci doar un grup de oameni in care se regasesc si care'i pot reprezenta. Asta pana la proba contrarie. Pana la urma asta era diferenta fata de pedelepre si partidul prezidential.

De ce ar trebui sa devenim ca ei?

Bogdan spunea...

Ma uitam la Badin pe blog.

Lucrurile acestea si inca multe altele s'au spus de zeci de ori. Pentru cine a avut urechi sa auda. Insa nu era cazul. Pupinii, tucalarii precum si naivii pupinbasesti n'au avut reactie contrara la alianta pedeleprelor cu Sistemul Ticalosit, n'au cracnit la EBA, nu au obiectii nici acum cand petroliberalul Tradiceanu(dupa ei) este ofertat de Basea cu postul de prim ministru. Asa incat trebuie finalmente sa recunoastem ca acesti oameni, fie simbriasi tucalari, fie pupini activisti sau naivi se ghideaza in viata dupa un cu totul alt sistem de referinta si alte valori decat noi. Este o realitate cruda prin numarul mare al pupinilor, insa o realitate pe care trebuie s'o acceptam. Asta e Romania de astazi. Indiferent daca vorbim de romanii din tara sau cei din diaspora. Valorile sunt complet inversate. Problema nu este dosarul de securitate a lui Basel, nici tupeul pedeleprelor, ori restul exemplelor deja expuse. Problema societatii romanesti este lipsa valorilor morale, responsabilitatii si a principiilor. In esenta bunul simt. Lipseste.

Crăciun Florin spunea...

@Bogdan,

Nu sunt un sustinator al unei guvernari PNL+PD-L. Din contra. Dar nu cred ca o ruptura in PNL ar fi benefica.

Faptul ca Basescu l-a ofertat pe Tariceanu inseamna ca licheaua de la Cotroceni vrea sa bage zazanie in PNL atacand in zona in care are informatii ca ar exista o opozitie la Crin Antonescu.

Eu vreau sa cred ca dupa discutii deschise in cadrul PNL se va ajunge la o solutie matura, pragmatica, in favoarea normalitatii. Mai cred ca Tariceanu reprezinta o forta in PNL si ca are, ca orice forta, puncte slabe ce trebuie protejate. O campanie impotriva lui Tariceanu, Fenechiu, Rusanu si ceilalti nu face bine PNL. Sper ca liberalii sa discute sincer, deschis si sa isi respecte angajamentele anterioare, fara a neglija obiectivele politice.

O ramanere in alianta politica cu PSD presupune gasirea unui alt candidat independent pentru postul de premier si obtinerea paritatii pentru posturile de ministri. Vezi tu, PSD nu ar prea fi de acord cu paritatea !

Trebuie sa intelegem si faptul ca in teritoriu sunt multi liberali care au angajamente de indeplinit in functiile publice iar un PNL la guvernare ii ajuta. Oamenii aia din tara cer PNL sa faca ce trebuie pentru ca ei sa isi poata indeplini programele locale.

Sunt multe de spus, viata este atat de complexa. Daca judecam lucrurile emotional vom fi dezamagiti de deciziile ce vor fi luate la nivelul PNL si, cine stie, unii dintre noi pot chiar parasi "baricadele". Aici trebuie sa fim mult mai deschisi la variabilele politice decat am fost pana acum.

Eu sunt pentru eliminarea oricarei aliante cu PD-L. Sa fie clar. Nu doar Basescu este in cauza, mai sunt si ceilalti cu care nu vad cum ar lucra politic liberalii: Boc, Videanu, Udrea, Berceanu, Pogea etc.

Nu vreau sa fiu inteles gresit. Vreau doar ca in PNL, cel putin in media, sa nu existe dicordie. Nu sustin campania declansata, ca la un semnal (!), de culpabilizare a unei parti a PNL in fata altei parti a PNL, si ambele in fata alegatorilor PNL ! Prea mult basescianism in aceasta actiune. Daunatoare noua.

Camelian Propinaţiu spunea...

Viata cartilor nu e bine sa fie atinsa de jegul mizeriei politice. Nu e bine a se implica in aceasta campanie nume precum Patapievici, Cartarescu sau Ana Birchall.
Ca prim si deocamdata unic cartarescolog, autor a peste 1500 de pagini inspirate de capodopera Orbitor, din care mega-exegeza n-am publicat pe propinatiu.ro decat primele 600, as paria pe chiar reportul de la 6 din 49 ca textul Futevânt, presedinte!? care a circulat pe net nu apartine candidatului nostru Nobel cel mai bine plasat, Mircea Cartarescu. Argumente necesare si suficiente se gasesc la inceputul textului intact din 29 noiembrie, autorul real declarandu-si copilaria in Bucovina (Cand mama nu ma trimitea cu treburi la câmpie, mergeam adesea pe plaiurile dragi ale Bucovinei...), nu in regiunea Bucuresti, si la sfarsit, semnatura fiind Arcasul lui Stefan.