3 oct. 2010

Atitudine

Preiau de pe facebook, via Dan Mircea Cipariu:

AgenţiadeCarte.ro publică în exclusivitate scrisoarea lui Şerban Foarţă în care marele scriitor anunţă că îşi încetează colaborarea la săptămânalul „Dilema veche” pentru că refuză vecinătatea de pagină cu Sever Voinescu, „un personaj nefrecventabil”. Şerban Foarţă e singurul intelectual care semnează în „Dilema veche” şi care sancţionează, astfel, fără echivoc, furtul de voturi şi ilegalităţile din Parlamentul României la Legea Pensiilor sub comanda preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Alma Anastase, şi a secretarului Camerei Deputaţilor, Sever Cotoi Voinescu. AgenţiadeCarte.ro susţine public gestul etic al poetului şi traducătorului Şerban Foarţă.


Către Mircea Vasilescu, redactor-şef al publicaţiei „Dilema veche”

Domnule Vasilescu, dragă Mircea,

întrucât dl Sever [Cotoi] Voinescu, deţinător, la „Dilema veche”, al unei rubrici permanente, anume Axa dus-întors, e, în opinia mea, un personaj nefrecventabil, mă văd constrâns a-mi înceta colaborarea, tot permanentă, la această foaie, – la care (ca şi la tine personal) mărturisesc că ţin nedezminţit…

În preajma, însă, a persoanei amintite, am dezagreabila senzaţie că, dintr-un simplu colaborator, devin, din şapte-n şapte zile, un, mai curând, colaboraţionist.

Cu amărăciune, Şerban Foarţă

Timişoara, 1 octombrie 2010

9 comentarii:

Micawber spunea...

Prezenta unor insi gen Voinescu e unul din motivele pentru care nu mai citesc de ceva vreme Dilema (veche sau cum s-o mai numi).
Nu de alta, dar nu cred ca poti sa compui cu jumatate de creier articole detasate de contingent, iar cu cealalta jumatate sa supervizezi furtul in Parlament.

Interesant de vazut daca vor exista ecouri ale atitudinii lui S. Foarta - desigur, in aceeasi directie, caci nu la 'infierari' ma refer.

As paria ca nu (prea).

Lilick Auftakt spunea...

@Micawber, sa vedem...

Eu ma bucur pentru orice atitudine ferma, fara echivoc. Stii cum e... Nu vor fi de la inceput multi. Dar azi unul, maine altul... Oricum, m-a incantat ca Dan Cipariu il sustine public si i-a publicat imediat scrisoarea.

Ai vazut si filmuletul pe care l-am pus in dreapta? O imagine face cat o mie de cuvinte. Auzi: Mister Sever curata Parlamentul. :))

renata spunea...

Ar trebui cumva promovat gestul lui Foarţă.
Nu degeaba îl iubeam eu! Acum îl iubesc şi mai mult.
Mama va fi dezamăgită: îşi începea "dilema" cu el.

Marius Filimon spunea...

Foarte corecta atitudinea lui Foarta chiar daca este o pierdere pentru Dilema si pentru cititori. M-am saturat de intelectualii prezidentiali fara principii.

Lilick Auftakt spunea...

@Renata, pai putem sa il promovam daca spunem ca nu mai cumparam si nu mai deschidem nici macar in online Dilema cu... Sever, care nu e deloc o dilema.

@Marius,

Da, e o pierdere...

Micawber spunea...

@ Lilick

Da, am vazut filmuletul (nu e nou). Pentru cine stie sa vada, el ar fi trebuit sa spuna foarte multe despre cele doua fete ale lui S. Voinescu (cea de 'intelectual' fin si cea de ins grobian care nu se da in laturi de la nimic) inca din 2008.

Anonim spunea...

E putin spus nefrecventabil!
Cotoi iti ia ciotoiul de la gura tocmai cand esti mai in nevoie- la varsta pensionarii.
E hot!

Rational Idealist spunea...

Gestul lui Foarta este exemplar:
http://rational-idealist.blogspot.com/2010/10/un-exemplu-ro.html

Shadow spunea...

Incepe. Incepe incet incet "lepadarea" de asa zisii "intelectuali prezidentiali". De cei care nu au "loc" (in realitate nu au har) pt a "deveni" nationali de tot felul de "scheleti" inventati.