24 oct. 2010

Avem nevoie de o lege impotriva tiraniei dupa modelul Greciei Antice?

Decret-lege, Eucrates, Atena, 337/6, B.D:
„Fie prielnică soarta poporului atenian; nomotetii să găsească cu cale ca, dacă
cineva se revoltă împotriva poporului pentru (a instaura)
tirania, dacă e părtaş (la instaurarea) tiraniei, dacă dizolvă
adunarea poporului ateniană sau democratia de
la Atena, cel care-l va ucide pe acela care va actiona astfel
nu va fi impur; pe de altă parte, să nu fie permis nici
unuia dintre membrii consiliului Areopagului, în cazul în
care demos-ul atenian sau democratia la Atena ar fi
dizolvate, să urce pe Areopag, să participe la întrunirea
consiliului sau să delibereze, fie şi numai asupra unei
singure chestiuni; dacă vreunul dintre membrii Areopagului,
după dizolvarea demos-ului atenian sau a democratiei
la Atena, urcă pe Areopag sau participă la întrunirea
acestui consiliu sau deliberează asupra oricărei
chestiuni, să fie lovit de atimie, el şi urmaşii săi,
averea sa va fi confiscată iar a zecea parte (va apartine) zeitei...“


(pag. 282, "Cetatea Greaca, Intre real si imaginar"Zoe Petre © Editura Nemira, 2000)

Rezistenta la opresiune este la fel de veche precum tirania. Pe 7 octombrie, la dezbaterea organizata de Fundatia Horia Rusu "Pentru o noua Constitutie", Dinu Zamfirescu spunea: "De ce nu am include in Constitutie dreptul de rezistenta al omului la represiune?". Cred ca o astfel de lege, impotriva tiraniei, ar fi extrem de necesara. Dar cum ar trebui sa arate ea, adaptata timpurilor moderne? Simplul gest de a condamna comunismul si regimurile totalitare se pare ca nu e de ajuns. Ba, mai mult, e folosit in chip propagandist, populist, de personaje cu inclinatii autoritare, pentru a masca (sau chiar a justifica) excesele politienesti.

Foto: Stela din marmura, inscriptionata cu legea impotriva tiraniei - Muzeul Agora - Atena.

15 comentarii:

Lucia Verona spunea...

Nu, noi vrem "o tiranie ca-n Rusia" :))

Lulutza spunea...

O precizare: Atimia nu este privita aici in sensul medical dat de dictionarele romanesti, ci reprezinta echivalentul degradarii civice pentru cetateanul grec. A fi lovit de atimie semnifica pierderea drepturilor politice si excluderea din treburile cetatii, dar pastrarea altor drepturi cetatenesti.

Un fel de lustrare, quoi, avant la lettre! :D Ceea ce mi se pare, totusi, prea putin pentru cei care incalca drepturile fundamentale ale omului... Democratia a evoluat de pe vremea grecilor si nu-i iarta pe cei care o "simplifica". Pai, cum naiba?! Democratie pentru toNti?!

Lilick Auftakt spunea...

@Lucia, dada. Asa se pare ca vrea boborul portocaliu. :)) Eu am auzit chiar intelectuali care spuneau ca avem nevoie de o dictatura, ca "asa nu se mai poate". Asa ca...

@Lulutza

Multumim pentru traducerea exacta. :)

Lilick Auftakt spunea...

Sa dau si o traducere la tiran, ca cine stie...

TIRÁN, -Ă, tirani, -e, subst., adj. 1. S.m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s.m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran.
Sursa: DEX '98

transildania spunea...

Atenienii mai aveau si o alta lege anti-tiranie, inca in secolul 5 (i.e.n): ostracismul.
Atunci odata pe an cetatenii hotarau daca trebuie trimis la plimbare vre-un fundas al cetatii. Daca da atunci votau scrijelind numele celui care devenea periculos peun ciob de oala. Cine avea cele mai multe voturi trebuia sa paraseasca Atena pentru 10 ani, avearea nu-i era atinsa.

Si in alte polis-uri grecesti existau masuri asemenatoare, de ex in Siracusa se scria numele respectivului pe o frunza de maslin, de acolo si numele petalism (nu ostracism).

transildania spunea...

Mai multe detalii aici:
http://en.wikipedia.org/wiki/Ostracism

Ela Roseni spunea...

Am tot auzit despre "limitarea drepturilor cetatenesti", despre dreptul la vot...Ar trebui sa inversam problema: de ce sunt vinovati cei care voteaza prost si de ce sa li se retraga dreptul la vot (vot pentru care a curs mult sange) si nu exista o culpa in lipsa de atitudine a celor care sunt mai bine pregatiti? E mai usor sa restrangem drepturi, coborandu-ne la nivelul la care altii au inceput sa lupte pentru a fi castigate drepturi pentru cetateni, decat sa depunem eforturi de a "lumina" pe cei mai putin pregatiti. Aici e ..."de munca".

Lilick Auftakt spunea...

Multumesc, Transildania. Un fel de lustratie.

@Ela, mai mult s-a scris despre votul obligatoriu. Cine a zis de restrangerea dreptului la vot?

Deceneu spunea...

Si eu am sustinut ca avem nevoie de o lege care sa impuna democratizare fortata a partidelor politice.

Lilick Auftakt spunea...

@Deceneu, lege nu cred ca se poate. E vorba de libertatea partidelor. Insa pot fi presate sa adopte ele insele, in interiorul lor, regulamente mai dure.

Ela Roseni spunea...

Într-o vreme, când nu mă dezlipeam de unele emisiuni, i-am auzit pe o seamă de jurnalişti, politicieni şi profesori spunând că "cei care sunt "nepregătiţi" în înţelegerea politicii şi responsabilităţii cetăţeneşti n-ar trebui să voteze pentru că, iată, suferim cu toţii pentru că unii nu "ştiu" să aleagă.

Şi acum să-mi exprim opinia şi în ceea ce priveşte necesitatea unei legi împotriva tiraniei: credeţi că cineva ar iniţia aşa ceva? Sau dacă s-ar ajunge la promulgarea unei legi de acest fel, s-ar respecta? S-a demonstrat că în România legea este respectată? Sunt multe semne de întrebare. Eu nu cred că e nevoie de o lege împotriva tiraniei. Cred că este necesară trezirea "poporenilor" noştri. Iar această trezire ar trebui să fie preocuparea intelectualilor, a pedagogilor...Ştiu, ştiu...vine problema "salarizării"... Dar oare nu e vina noastră a tuturor pentru că am ajuns unde am ajuns? Nici acum nu ne dăm seama...

Lilick Auftakt spunea...

Ca voteaza prost e una. Dar nu poti sa interzici acest drept.

Ela Roseni spunea...

Sunt întru totul de acord!

trandsildania spunea...

@Lilick
chiar daca e putin inalta directie ce zice, eu sunt de acord cu @Deceneu.

Se poate impune prin lege democratizarea partidelor si trebuie schimbata legea partidelor.

Actuala lege a partidelor este un extrem de porasta, si partidele si calitatea actului politic este pe masura.
De exemplu actuala lege are niste prevederiin ce priveste organizarea partidelor, sau finantarea lor, dar nu prevede nici un fel de sanctiuni.
Legea spune ca fiecare partid trebuie sa-si tina un congres cel putin odata la 4 ani.
PD-ul nu si-a tinut de 5 ani si nu exista nicio sanctiune.

Se poate legifera, si nu e greu, anume cu sanctiuni, cine nu respecta nu se mai poate prezenta la alegeri.

Lilick Auftakt spunea...

@Transildania, da, asa e cu PD. Sunt in ilegalitate si nimeni nu zice nimic.