15 oct. 2010

UNDE SUNT BANII???


Am tot neglijat sa scriu pe o tema foarte importanta, abordata acum cateva saptamani de Varujan Vosganian. Tema se invarte in jurul unei intrebari la care portocaliii nu pot raspunde. Stim ce au facut liberalii cu banii atunci cand au fost la guvernare. Daca ne obosim putin gasim in presa, sau in diverse rapoarte, ba chiar si in discursurile portocaliilor, justificari pana la centima. Am trait toti mai bine, lucru confirmat si de Traian Basescu in campania electorala.

Pe partea cealalta, portocaliii aflati acum la putere nu pot justifica nimic. Si asta la aproape doi ani de la intrarea la guvernare! Unde sunt banii, domnilor? Aceasta intrebare n-ar trebui sa lipseasca nici de la protestele din tara. Atata timp cat traim pe niste imprumuturi pe care suntem datori sa le si returnam, avem toti dreptul sa stim ce se face cu banii. Dar iata ce scria Varujan Vosganian:

"Suntem in fata unei situatii stranii. Veniturile bugetului consolidat pe primele sapte luni ale anului 2010 au fost aproximativ egale cu cele din 2008. In fapt diferenta este de cca 700 milioane de euro, adica vreo 0,5% din PIB, in favoarea anului 2008. Atunci, cu 96,2 miliarde de lei venituri, salariile cresteau, pensile cresteau, cheltuielile de capital erau de 12 miliarde de lei iar deficitul bugetar era de 0,6% din PIB.

In anul 2010, cu 93,3 miliarde de lei venituri, salariile ajung cu 30% mai mici pe nominal si se zvoneste ca se va taia si dreptul celui de-al treisprezecelea salariu, taxa pe valoarea adaugata creste la 24%, se discuta despre impozitarea pensiilor, cheltuielile de capital sunt de numai 7,9 miliarde de lei iar deficitul bugetar a ajuns la 4% din PIB.

Cheltielile anului 2010, pe bugetul consolidat, sunt de 113 miliarde de lei, fata de 99 miliarde de lei in 2008. Asadar, cheltuielile sunt cu 14 miliarde de lei mai mari, dar Guvernul n-are bani sa plateasca salariile la nivelul anului 2008?!? Guvernul nu e in stare sa cheltuie pentru investitii de capital decat 60% fata de 2008! UNDE SUNT BANII?!?"


Foto: Gandul

12 comentarii:

Gogu spunea...

E o tema foarte buna si prea putin atacata de presa.

Anonim spunea...

S-ar putea sa nu existe acesti bani pentru ca pur si simplu puterea Pacalici a masluit cifrele la fel cum a incercat sa faca si in primavara fata de FMI dar a fost prins la copiat.
Sa nu uitam ca la ei 80 este egal cu 160!!!

Lilick Auftakt spunea...

@Gogu, sigur!

@Chrystyan, daca a masluit, cu atat mai mult trebuie sa aflam. Cu intrebarea asta ar trebui sa ii tocam non-stop.

sandman spunea...

Sint mai multe intrebari: unde sint banii din taxa de drum, din accizele la tigari, banii de pensii. Si ar mai fi...
(Sper ca asta primeste aprobarea. :P)

Deceneu spunea...

Conform statisticilor Eurostat pe 2009, ponderea Cheltuieli sociale + salarii bugetare in total Cheltuieli bugetare este de 64%, care ne plaseaza pe penultimul lor in UE. Doar Regatul Unit al MB se situeaza dupa Romania, dar acolo nu au nevoie de asistenta sociala masiva, iar informatizarea suplineste munca manuala a functionarilor.
Ponderea achizitilor publice in total cheltuieli este de 16% situindu-ne pe locul trei in UE.
Problema e ca si investitile de la buget se fac in obiective fara eficienta, in sali de sport, biserici, terenuri de sport sau fantani arteziene, borduri si asfaltari de proasta calitate care rezista 3-6 luni.
Acolo sunt banii nostii. A
devarul e ca se intinde coarda intentionat.
Pe trimp de criza ei arunca banii aiurea sfidand populatia.
Din cauza asta ii suspectez ca o fac intentionat sa provoace haos si opozitia ii menajeaza pentru ca sunt in cardasie cu ei.

Lilick Auftakt spunea...

@Sandman, daca ai mai trimis ceva si nu a primit aprobarea, spune-mi sa caut. Unele comentarii se duc in locuri de unde le scot mai greu, pe unele pur si simplu nu le mai gasesc, ceea ce ma enerveaza la culme. Pe ce postare ai pus?

Deceneu spunea...

Probabil ca A Merkel a venit si a facut decalaratile despre necesitatea stabilitatii, ingrijorata de intentile puterii de la Bucuresti.
Problema e ca la politicieni prea putin le pasa de UE. Prefera sa ne scoata din Uniune decat sa cedeze puterea.

Lilick Auftakt spunea...

Deceneu, liberalii cu siguranta nu sunt in cardasie din moment ce chiar un liberal intreaba.
In rest ai dreptate.

vali plesca spunea...

raspunsul e simplu: cea mai mare parte e directionata spre clientela pedele. in acelasi timp, varujan compara doua lucruri care sunt diferite: bugetul primelor 7 luni din 2008 NU era afectat de cresterile cheltuielilir bugetare (la pensii si salarii ma gandesc), bugetul primelor 7 luni din 2010 purta povara tuturor cresterilor salariale. comparatia va fi interesanta intre ultimele luni ale celor doi ani. cifrele de referinta ale anului 2008 se schimba radical...

Deceneu spunea...

Exista liberali si liberali!
Unii-s ipocriti, altii naivi altii bine intentionati.
Din ce se vede de pe margine, nu ataca frontal problemele esentiale de sistem, se concentreaza pe persoane.

sandman spunea...

@lilick
"Angela Merkel: E nevoie de o crestere economica sustenabila, nu una care se bazeaza pe datorii" Aici am avut un coment legat de faptul ca Germania ne datoreaza vreo 18 miliarde de euro la valoarea actuala dinainte de razboi, din 1939 si ca ai nostri ca brazii n-au avut tupeul sa aduca asta in discutie.

Shadow spunea...

@vali

Poti sa-mi spui cum nu au avut impact cresterile de pensii in 2008 daca ele au intrat in vigoare la 1 ianuarie 2008?