In numele Poporului Suveran

“Poporul a decis”. “Poporul a vorbit”. Auzim din ce in ce mai des in ultimii ani aceste expresii, mergand pana la una extrema: "Poporul are intotdeauna dreptate". Totul in numele democratiei, unde, nu-i asa, poporul e suveran.

L-am vazut mai nou pe Traian Basescu guvernand, in direct, la OTV, alaturi de popor, cu poporul, langa popor. De altfel OTV e supranumita "Televiziunea poporului". Era firesc ca aici sa se lipeasca Alesul Poporului. L-am vazut concediind profesori (pensionari si suplinitori), condamnand sindicatele, vorbind despre numiri de ministri, despre legi, despre scumpiri.

Ba i s-a cerut chiar si o gratiere in direct. A generalului Stanculescu. Singurul motiv pentru care Alesul nu a facut acea gratiere fiind faptul ca, cel in numele caruia se cerea clementa, daduse ordin de deschidere a focului tocmai impotriva… poporului. Altfel vedeam si o gratiere in direct.

Da, stiam ca Traian Basescu guverneaza. Dar ca o face in direct, la tv, e o noutate. Nici macar Ceausescu nu guverna in direct, de fata cu poporul. Ci prin celebrele tele-conferinte cu prim-secretarii de partid, care se faceau, totusi, in spatele unor usi inchise. Acum poporul e martor, pentru ca trebuie sa aiba senzatia ca participa activ la tot ce se intampla, la toate deciziile care se iau. Poporul e SUVERANUL.

Pe vremea "Absolutismului" Regele intruchipa suveranitatea. Pe care nu o impartea cu nimeni. Limite ii erau doar Dumnezeu si natura. Intre aceste doua extreme avea o libertate absoluta de a decide. "Statul sunt eu" e expresia care evoca cel mai bine ceea ce au reprezentat Monarhiile absolute in istorie.

Azi tindem spre extrema cealalta. Spre un soi de democratie "absoluta", unde poporul, in fapt o masa fara personalitate, in numele democratiei, dicteaza. Iar el, Alesul, se supune doar Vointei Poporului. Vrea Poporul mai putini parlamentari? Se face. Vrea o alta Constitutie? Vrea "reforma "? Tot ce doreste poporul se indeplineste. "Poporul nostru, Stapanul nostru", pare a zice Alesul. Astazi, prin referendum la urne. Maine, prin vot electronic, cu un simplu click. Alesul pare a-si scoate palaria si a-si pleca pana la pamant capul in fata poporului, cum plebea facea odinioara in fata monarhului, atunci cand acesta isi exprima o dorinta.

Bineinteles ca orice om inteligent intelege ca poporul nu poate avea acest gen de putere. Ca totul e fals. Ca suntem in fata unui pericol imens. Ca masele, cu cat sunt mai largi, cu atat sunt mai usor de manipulat. Si, pentru a intelege mai exact, o sa il citez pe Lucian Boia din "Mitul democratiei", o carte extraordinara, pe care v-o recomand. Iata cum explica cunoscutul istoric ce este de fapt aceasta "suveranitate" a poporului:

"Suveranitatea poporului e un principiu abstract, ceva ce nu există în sine. Poate fi invocată în toate sensurile, în bine sau în rău. Dacă interesul suprem al naţiunii o cere, nu există sacrificiu prea mare. Teroarea bolşevică s-a exercitat în numele poporului. Fascismul şi nazismul au invocat la rîndul lor poporul. Iar războaiele „democratice", care timp de două secole au însîngerat lumea (incomparabil mai ucigaşe decît războaiele „aristocratice" de altădată), şi-au aflat justificarea în acelaşi principiu înalt, deşi ne-am putea îndoi că popoarele, sau măcar o majoritate de bărbaţi şi femei, ar fi dorit vreodată asemenea masacre."

Si o sa inchei tot cu un citat din cartea lui Boia, referitor la referendum. Cu promisiunea ca in 2010 o sa incerc sa abordez mai des astfel de teme:

« ( ...)democraţia nu înseamnă exclusiv „vot" ci şi, şi chiar mai ales, dezbatere. Marea problemă este de a apropia punctele de vedere şi nu de a le bloca definitiv la polii opuşi ai lui „da" şi „nu". Politica e mai presus de orice arta negocierii şi a compromisului. De altfel, filozofia referendumului dispreţuieşte minoritatea. Cu 51 procente din voturi se poate cîstiga totul; şi se pierde totul cu 49 procente! Este în joc şi problema competenţei. Uşor de zis că fiecare decizie trebuie să aparţină poporului, întrebarea e dacă poporul are suficientă competenţă pentru a se pronunţa asupra celui mai mic detaliu? De fapt însă, discutăm de dragul discuţiei. Dintotdeauna guvernanţii au guvernat şi nu poporul. »