Am stat in ultimele doua zile si am citit mai mult pe subiectul "scut anti-racheta". Fara sa dau acum prea mult detalii, pentru ca ar trebui sa fac un lung remember istoric, am ajuns la concluzia ca decizia de a accepta acest scut e una cat se poate de corecta, si ca liderii politici care se vor pronunta in sprijinul deciziei CSAT vor avea numai de castigat. Au facut-o pana acum Adrian Nastase si Theodor Melescanu.
"Eu consider că este un lucru util şi un lucru bun. Acum, dacă Iranul sau nu-ştiu-cine vor hotărî să atace, nu ştiu. Fiind ţară NATO suntem probabil o ţintă. Dar la lucrul acesta trebuia să ne gândim atunci când am intrat în NATO, acceptăm anumite obligaţii pentru că în schimbul acestei umbrele de securitate avem nişte avantaje", a declarat fostul premier Adrian Nastase.
Astept si de la Crin Antonescu o pozitie in acest sens. Pana atunci, il mai citez pe Robert Gibss, purtatorul de cuvant al lui Barack Obama: "Suntem incantati ca Romania a fost de acord sa participe la acest scut antiracheta care, repet, va furniza mai multa securitate pentru aceia care ar putea fi amenintati aici sau acolo"
As recomanda insa guvernului sa se abtina de la declaratiile populiste, iar televiziunilor sa faca o informare corecta.
Potensi Energi Terbarukan Yang Ada di Indonesia
-
*Potensi Energi Terbarukan Yang Ada di Indonesia* – Energi terbarukan di
Indonesia akan meningkat jika negara terus memanfaatkan energi panas bumi.
Indon...
31 de comentarii:
Da, e corect. Aş fi vrut însă ca decizia CSAT să fi fost precedată de o dezbatere publică.
@Lucia
Exact! De asta ma gandeam ca macar televiziunile sa incerce sa faca o expunere corecta. Basescu nu e cel mai potrivit individ care sa fie deschis la dezbateri.
Problema e - si-mi cer scuze ca nu izbutesc sa fiu nici optimist, nici entuziast - ca acest scut, pe care americanii il pritocesc din anii 80, va crea sigur frictiuni cu Rusia (care ne va pedepsi economic), dar nu ne va asigura neaparat o protectie pentru ca, din punct de vedere tehnic, el este mai mult decit imperfect. Testele au aratat clar ca el are o slaba capacitate de interceptare. In plus, Rusia a anuntat anul trecut ca a pus la punct rachete care nu pot fi nici detectate, nici oprite de acest sistem. Si putem fi siguri ca, la o adica, Moscova nu se va priva de placerea de a le vinde Iranului sau altora.
Si mai e ceva. Americanii au inventat (de bine de rau...) acest dispozitiv pornind de la conceptia lor militara: razboiul de departe. Dar contra unei invazii de trupe terestre, mult mai pe gustul eventualilor nostri dusmani, americanii n-au nici o solutie. Super-tehnica lor n-a dat nici un rezultat notabil in Golf (1991) sau in Irak.
In plus, cred ca ne bucuram si comentam degeaba, fiindca Statele Unite, in situatia economica in care se afla, au probabil alte prioritati decit apararea Romaniei.
Parerea mea este ca poprul roman ar trebui consultat atunci cand se iau decizii importante pentru tara.
Daca pana ieri ma simteam amenintata doar de criza economica, de somaj si de scumpri prin amabilitatea presedintelui Romaniei, Basescu Traian, am descoperit cu surprindere ca alta era marea amenintare care plutea deasupra capului meu si anume „amenintarea persana”
Cand si cum ne-a amenintat Iranul pe noi?
De ce nu facem o politica mai inteligenta?
Daca scutul asta era amplasat in Turcia unde sunt si radarele eram si aprati si fara griji.
Trupele noastre din Afganistan sunt amplasate in cele mai periculoase zone. De ce?
http://theodora0303.wordpress.com/2010/02/05/referendum-national-pentru-scutul-antiracheta/
Din depozitele noastre de armament se fura lazi cu arme, care sunt gasite intamplator, dupa 1 an de zile, in timp ce se cautau droguri.
In unitatile de pompieri se intampla crime, furturi de arme si sinucideri.
Cine apara scutul antiracheta?
Cine imi garanteaza mie ca nici un angajat roman nu o ia razna si fuge cu o parte din scutul antiracheta dupa ce omoara paznicii?
Cine imi garanteaza mie ca nu se vor gasi cativa „intreprinzatori” minoritari care sa fure o parte din scutul antiracheta ca sa il vanda la fier vechi?
In Romania totul este posibil.
http://theodora0303.wordpress.com/2010/02/05/cine-apara-scutul-antiracheta/
O zi buna!
@Radu Portocala
Da, sigur, am citit despre tot ceea ce spuneti, dar cred ca in primul rand trebuie sa fim in consens cu istoria noastra, cu politica noastra pro-americana si sa intelegem ca nu avem foarte mult de ales. Sigur, trebuie sa ne punem si sa punem multe intrebari.
Intamplator vad ca pe Antena 3, chiar acum, a inceput o dezbatere, si sunt invitate cateva persoane care pot face o informare corecta. E nevoie de asta.
@Theodora
Guvernul a luat decizia si a aprobat scutul inca din octombrie 2009 dupa vizita lui Biden. Au aparut stiri in presa, insa foarte putine. Ar trebui sa tragem de urechi si presa si partidele si Parlamentul. Pe toata lumea. Nu trebuie sa ne uitam doar la Rusia sau Iran, ci si la o alta posibila amenintare cu multa mai mare in viitor, China.
Eu i-am votat, bineinteles, pe liberali. Liberalii il au pe Theodor Melescanu Presedinte al Comisiei de Aparare din Senat. Consider ca prezenta lui acolo e o garantie ca deciziile care se vor lua vor fi in acord cu interesele Romaniei. Il ascult acum la Antena 3 si explica bine necesitatea scutului, nu numai din punct de vedere tehnic sau istoric, ci si din punctul de vedere al investitiilor pe care americanii le fac si le vor mai face in tara noastra.
Sunt doua aspecte:
- modul cum s-a adoptat decizia
- oportunitatea scutului.
O asemenea decizie nu trebuia sa o ia un individ sau un organism subordonat lui, tocmai pentru ca e o decizie de mare importanta si cu multiple implicatii.
Ea trebuia luata de conducerile principalelor partide politice dupa o dezbatere cu specialistii in strategii politice si militare.
Acum solutia este discutata doar de militari sau fosti ministrii ai apararii, care o analizeaza sub aspectul securitatii, dar masura trebuia privita si sub aspect diplomatic, al relatilor pe termen lung cu tarile arabe si cu Rusia.
Parlamentul a fost pus in fata faptului implinit de catre CSAT, un institutie cu atributii in aparare, care a adoptat o decizie fara sa o analizeze, la cateva ore dupa solicitare. E clar ca au dat avizul "ca primarii".
Masura e discutabila. Pericolul din est este de alta natura. El vine sub forma santajului energetic, printr-o eventuala invazie terestra, sau sub forma de atentate la care scutul e inutil.
- Depinde si cine finanteaza scutul si despre asta nu se discuta.
- Pe de alta parte oferta americanilor de a amplasa scutul ar fi putut fi utilizata pentru negocierea de retragerea trupelor rusesti din Transnistria.
Basescu a accepat cu prea mare usurinta si fara conditii amplasrea scutului. Polonezii au adoptat o alta pozitie.
Decizia nu cred ca trebuia adoptata printr-un referendum, pentru ca romanii nu au inca exercitiul adoptarii responsabile a unei decizii importante.
S-au pronuntat cu privire la parlamentarismul unicameral.
Masura putea si era bine daca era discutata public inainte de adoptare.
@Deceneu
Repet, decizia a fost luata inca din octombrie si urma sa o aprobe si Parlamentul. De altfel Mircea Geoana s-a pronuntat inca de atunci, din 22 octombrie, intr-un articol in New York Times, in favoarea scutului.
http://www.nytimes.com/2009/10/23/opinion/23iht-edgeoana.html?_r=2&scp=1&sq=Mircea%20Geoana&st=cse
"Decizia nu cred ca trebuia adoptata printr-un referendum, pentru ca romanii nu au inca exercitiul adoptarii responsabile a unei decizii importante."
Foarte corect!
Daca s-ar fi negociat cu Rusii retregerea din Transnistria la schimb cu neacceptarea scutului, Moldova avea sanse de integrare in UE si de unire cu Romania.
Rusii au solicitat de mult timp o zona de neutralitate la granitele lor, o cerere care acum nu mai este posibila.
In situatia actuala, rusii isi vor mentine trupele in Transnistria, si o integrare a Moldovei in UE, cu trupe rusesti pe teritoriul ei este de neconceput pentru UE.
Sansele integrari Moldovei se indeparteaza.
Ai vazut ca intai se extinde NATO si abia apoi UE.
Ar fi bine daca NATO ar face presiuni sa-si asigure securitatea in zona si sa impinga trupele rusesti spre est.
Rusia nu a retras trupele din Transnistria pentru ca are intentia sa aduca Ucraina sub influenta ei si probabil Moldova sa o utilizeze ca zona tampon.
@Deceneu
Tocmai de aia trebuie sa fim in continuare de partea care incearca sa lase Rusiei cat mai putine motive de santaj. Caci la urma urmelor de asta trebuie sa ne aparam, de santajul lor. Ca vor fi si pierderi, e foarte posibil. Chiar de natura celor care le indici tu. Dar trebuie sa punem in balanta cu beneficiile.
Scrii: "Ai vazut ca intai se extinde NATO si abia apoi UE." Exact! Poate asta ar trebui sa inteleaga si moldovenii care isi doresc sa intre in UE dar resping in proportie de 70% NATO.
Citeste si la Roxana. Abordeaza subiectul din punct de vedere emotional-istoric, dar mi se pare foarte corect. Si e foarte bine ca arata ca Tariceanu a cerut extinderea scutului antiracheta pe teritoriul tarii noastre la Summitul NATO, sau ca Emil Constantinescu a semnat acea scrisoare alaturi de alti fosti sefi de stat si de guvern adresata lui Barack Obama.
E corect ce spune Roxana despre intentile expansioniste ale rusilor.
Cu ei nu poti fi sigur nici cand ai semnat acorduri bilaterale.
Eu sustineam ca sunt doua modalitati de a rezolva problemele, una diplomatica si a doua prin forta.
Se putea discuta cu Americanii pentru a se coordona politicile.
Scutul se putea instala si in Bulgaria si s-ar fi putut castiga Moldova, daca Romania ar fi convenit ca rusii in decurs de trei luni, sa-si retrag trupele si sprijinul puterii de la Tiraspol si sa accepte unirea Moldovei cu Romania, ca o concesie pentru a nu accepta scutul pe teritoriul Romaniei. Ar fi avut de castigat si NATO si Romania.
Daca nu se accepta propunerea ramanea solutia actuala.
@Deceneu
Dar cine sa discute? Basescu? Cand o sa avem un Presedinte care sa fie om de stat, capabil sa negocieze politic si diplomatic la un nivel care sa nu tradeze doar atitudinea de subordonare la licurici, ci de egal intr-un parteneriat, atunci poate vom avea si mai mult de castigat. Acum... atat e tot ce putem.
Stii ce am vazut de multe ori sub forma de intrebare si cam pe nicaieri sub forma de raspuns?
Partea de costuri...
Se pare ca exista si niste costuri. Nu doar sub forma de $$$
Unele sunt la capitolul relatii cu estul. Altele la relatii cu vestul. S.a.m.d.
Stie cineva sa spuna cat-de-cat concis cam despre ce e vorba?
Eu rareori NU sunt de acord cu ce spune Nastase. In acesta privintza nu sunt de acord. Nu mai suntem doar un "legitimate target" pentru o putere nucleara care poate distruge intreaga lume de cateva ori, ci am si urcat al naibii de sus pe lista tintelor prioritare.
Subscriu si la ce spune Lucia cu dezbaterea publica, ba chiar as merge mai departe in a afirma ca asta e unul dintre cazurile in care ar fi nevoie de un referendum. Nu imi fac iluzii ca poporul nostru s-ar desptepta peste noapte si ar vota impotriva, dar macar daca e sa devenim un desert radioactiv cand o sa inceapa luptele pentru ultimii stropi de petrol, macar sa fie o decizie asumata de majoritatea romanilor.
Cum spune si Radu, treba cu "scutul" suna bine, dar in realitate e un bullshit. Un pic de common-sense tehnic si un pic istorie a SDI-ului lui Reagan respectiv a fentelor facute pentru a-i pacali pe rusi despre eficientza unui astfel de scut nu ar strica pentru a face un reality check (de ex. rachete "inamice" cu emitzator pentru a ghida rachetele de interceptare).
Dar daca am gandi asa, nu am fi romani si nu l-am avea pe Basescu presedinte. Remember, si el a fost ales ca sa se scape de un rau (imaginat) mai mare. Asa ca mai bine sa ne pregatim sufleteste.
Sorry if I made it... ugly.
@Atitudini
Nu am descoperit inca decat diverse speculatii pe subiect. Astept si eu explicatii mai exacte, date de specialisti, atat in legatura cu pierderile cat si cu beneficiile. Emisiunea de azi, de la Antena 3, a fost doar un inceput. SPER! Si au fost explicate mai mult beneficiile. Momentan sunt asteptati la Parlament ministrul apararii si cel de externe. Dar doar ca sa dea informatii si detalii tehnice.
@Draghi
Eu nu sunt de acord deloc cu referendumul. Iti imaginezi, pe o astfel de tema, chiar dupa o informare(?) sustinuta, de cateva luni bune, cat de neinformati ar fi oamenii? Nici nu vreau sa-mi imaginez ce grad de populism ar imbraca o astfel de informare daca ar pica pe mana portocaliilor (caci cine altcineva ar face asta?) Nu ne putem baza decat pe cei pe care i-am votat. De asta as vrea o implicare mai mare a liberalilor. De frica sa nu cada acest subiect doar in bratele populistilor.
Nu stiu cum as putea sa definesc acest "scut". Cred ca este doar o cale de a arata ca apartinem organizatiei pentru ca Romania, in trecut a avut si poate inca are relatii bune cu lumea araba, de unde se spune ca ar porni amenintarile. Problema se pune sa dovedim Federatiei Ruse ca acest scut nu este indreptat impotriva lor dar asta va fi greu deoarece nici pentru rusi nici pentru americani, Razboiul rece nu s-a terminat iar NATO este o organizatie construita initial impotriva Rusiei. Vom trai si vom vedea ce patim. Tot ce este important este sa fi pariat pe calul castigator pentru ca noi suntem prea neinsemnati pentru a conta in fata uneia sau alteia dintre tabere.
@Iceman
Cred ca problema se poate pune doar asa cum o pune Deceneu: daca suntem in stare (sau nu) sa avem mai multe beneficii, din punct de vedere politic si diplomatic, din toata treaba asta. De ce parte suntem, asta trebuie sa fie clar pt toata lumea. Nu e vorba doar de calul castigator, ci de mult mai mult decat atat, de o garantie ca ramanem alaturi de partea civilizata a lumii. Nu trebuie sa demonstram Rusiei prostia pe care a spus-o Basescu, ca nu e ceva indreptat impotriva lor, fiindca o arma defensiva nu poate fi indreptata impotriva cuiva. E ca si cum ne-am justifica hotilor de ce am pus usa la casa.
pai boc e acum foarte interesat de "plantele etnobotanice" care "face rau la tineri"! :)) hahaha
@Paratraznetul Fanica
Hahaha! Boc nu exista. El e... bocul. Vorba lui Paler, unitatea de masura a slugarniciei si stupiditatii. Un POLOBOC mi se pare mai important decat el. :)))
da, sa interzicem etnopremierii, etnopresedintii si etnoministrii! Ce frumos ar suna o asemenea lege, nu-i asa? :)))
Etnobocul! :)))
Mă rog, opinii şi opinii...
Interesanta este frustrarea rusilor, frustrare ce strabate si din aceasta stire:
http://www.ziare.com/actual/international/02-06-2010/noua-doctrina-militara-rusa-vede-scutul-antiracheta-ca-o-amenintare-directa-993287
Va rog sa lecturati mai intai stirea si apoi sa cititi mai departe.
Ce inseamna lovitura nucleara preventiva (nuclear preemtive strike)? Inseamna ca Rusia "isi rezerva" dreptul de a lansa lovituri nucleara preventive, NEPROVOCATE, impotriva a ceea ce considera ea a fi o amenintare.
Pai, oricum, URSS si mostenitoarea acEsteia, Rusia de astazi, isi rezervase acest drept de prin 1949, de cand rusii pusesera mana pe arma nucleara. Daca tot aveau acest drept gata rezervat se pune intrebarea simpla: de ce nu l-au folosit? Simplu! Pentru ca nu au putut!
Si, daca n-au putut s-o faca in timpul Razboiului Rece, este evident ca nu pot s-o faca nici acum.
Echilibrul in Razboiul Rece s-a bazat pe asa numita doctrina a Distrugerii Mutulale Garantate. Doctina mai era supranumita si "Echilibrul terorii", si se exprima simplu prin aceea ca un razboi nuclear nu putea fi castigat de nici una din parti, ambele supraputeri fiind sortite pieirii intr-un schimb de ICBM (rachete balistice intercontinentale). Si, daca tot vei pierde un razboi nuclear, ce rost mai are sa-l incepi?
Ei bine, s-a aschimbat ceva? Ar indrazni Rusia sa loveasca preventiv Romania, spre exemlu? Ar indrazni sa lanseze prima un atac nuclear limitat asupra oricarui stat NATO stiind bine ca va fi rasa de pe fata pamantului? De ce n-a atacat atunci in timpul Crizei Rachetelor din 1962, din Cuba, sau la inceputul anilor 80, cand presedintele Reagan a desfasurat in Europa rachetele nucleare MX, cu raza medie de actiune?
Clauza specifica de securitate din Articolul 5 al NATO spune ca un atac asupra oricaruia dintre aliati va fi interpretat ca un atac asupra tuturor aliatilor, si va fi tratat ca atare. Aceasta prevedere a tinut la respect lagarul socialist si a permis dezvoltarea libera a Europei Occidentale vreme de cinci decenii.
S-a schimbat ceva? N-a aflat Rusia ca Romania, Cehia sau Polonia sunt acum membrii NATO? Si atunci?
Asa ca retorica Rusiei o sa ramana, pana la urma, o vorba goala. A vorbit si Ivan, ca e si el om. Si trebuia sa zica ceva, nu? Caci de facut, Ivan n-are ce face...
E adevarat ca amenintarea cu loviturile nucleare preventive suna foarte belicos, fiind de natura sa sperie pe cei mai slabi de inger. In definitiv, exact asta si urmareste Rusia.
Poate ca opinia publica din Polonia, din Cehia sau Romania se va speria si rusii isi vor atinge, in acest fel, scopul.
Un lucru e clar, noul scut american antiracheta sporeste si nu diminueaza securitatea acestor tari, iar primii care au inteles foarte bine acest lucru sunt chiar rusii...
sunt de acord cu Lilick intr-o problema. problema asta ca si altele cateva nu au ce cauta sa fie subiectul unui referendum. pe de alta parte nu pot fi de acord cu isterizariile de tip "Invazie!!!" pe care le vad din anumite comentarii. hai sa fim seriosi. beneficii, parerea mea e ca vom avea mai multe urmari negative decat beneficii. s-a mai vazut in ultimii ani cate "beneficii" am avut la niste decizii trambitate cu mari avantaje pentru noi. Ne-am ales cu cateva zeci de sicrie cu fratii nostri in ele iar beneficii praful de pe tolba. sa mai amintesc si contractele paguboase pentru statul roman? cred ca le stim in mare cu totii.de acord, orientare proeuropeana, nici nu avem alta optiune pentru ca suntem europeni, dar nu cu capul inainte orbeste.
@Cody, nici eu nu sunt de acord cu asta. Intamplator, @Gugu a raspuns la aceasta problema inainte ca tu sa o pui. Asa ca... nu-mi mai ramane decat sa iti recomand comentariul lui. :)
A, @Cody, si e vorba de orientare pro-americana.
@Deceneu
"Daca s-ar fi negociat cu Rusii retregerea din Transnistria la schimb cu neacceptarea scutului, Moldova avea sanse de integrare in UE si de unire cu Romania."
Ce fac rusii acuma se numeste in negocieri "bogey": adica se prefac ca le pasa foarte tare de acest scut si il folosesc ca pretext pentru a-si justifica diverse alte politici pe care oricum vroiau sa le puna in practica. Daca rachetele erau in Polonia, atunci era altceva, fiindca putea intercepta ICBM-urile rusesti pe deasupra Oceanului Arctic cu destinatia New York si Washington. Dar astea din Romania sunt prea departe. Deci in nici un caz nu ar fi retras trupele din Transnistria la schimb cu neacceptarea scutului.
... scutul este foarte bun !
cam rapanos, cam mic, poate scump - dar bun !
Ar fi excelent daca ar veni insotit si de vize pen' romani !
Poate unii ar prefera originalul !
:)
Lilick nu intamplator am scris proeuropeana. pentru ca noi am mai facut nefacute in ani din urma. politica noastra trebuie sa fie in consens cu cea europeana, si daca restul membrilor hotarasc sa facem ceva anume nu mergem noi sa dam cu bata in balta ca asa vrem noi.
Trimiteți un comentariu