30 iun. 2009

PD-L incearca din rasputeri sa o disocieze pe Elena Basescu de scandalul Ridzi


"Ca să o protejeze pe fiica preşedintelui, parlamentarii PDL au fost instruiţi să recite: „Elena este fan Voltaj. Mai mult, nu a urcat pe scenă”.
Marea preocupare internă a PDL după izbucnirea scandalului Monica Iacob Ridzi nu a fost atât imaginea ministrului acuzat că a risipit banii publici, cât cea a Elenei Băsescu, indicată în presă drept beneficiarul electoral al cheltuielilor de la Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS). Liderii şi parlamentarii PDL au fost instruiţi, prin mesaje interne transmise prin e-mail începând cu 20 iunie, să facă tot posibilul pentru a o scoate pe EBA din scandal. Strategia de comunicare dictată direct de Monica Iacob Ridzi, prin „curierul” Ada Meseşan - oficial, consilier de imagine al PDL - in cludea, printre altele, demonstraţia că „EBA este nevinovată”."
EVZ

Scriam saptamana trecuta despre tehnica disocierii. Si iata, gasesc chiar azi un exemplu din care am citat mai sus: PD-L e mai putin interesat de imaginea Monicai Ridzi decat de cea a Elenei Basescu, si implicit a presedintelui Basescu. Intregul partid se afla intr-o intensa campanie de disociere.

Cristoiu se pregateste sa-si ia zborul.


Ce se intampla cu Ion Cristoiu? Se intreaba multi… E de bine, va spun eu. Cristoiu a schimbat directia, cu aproximativ 6 luni inainte, de fiecare data cand urnele au decis schimbarea presedintelui in functie. Asa ca e de bun augur. Aproape o prevestire pentru toamna. A avut de fiecare data alte motive, e adevarat. Nu stau sa le mai dezgrop. Stiu ca acum a inceput sa scrie mizerii si lumea se intreaba de ce.

- Un motiv ar fi, spun gurile rele, faptul ca ar vrea sa ajunga Presedintele Televiziunii Nationale. Si trebuie sa “dea bine” pe langa mai marii zilei, adica pe langa Basescu si acolitii.
- Un alt motiv ar fi, spun gurile si mai rele, ca e posibil ca in curand Elena Basescu sa o angajeaze consilier pe Ioana, fiica lui care traieste la Bruxelles si se ocupa de avocatura cosmica si turism spatial. Va rog sa nu radeti (prea tare), e cat se poate de adevarat… Nu stiu daca Ioana Cristoiu a avut pana acum vreun client, dar… Eba sigur are nevoie de ajutor in PE, pentru vreun proiect spatial care sa ne lase cu gura cascata.

Ca o fi primul motiv, ca o fi al doilea, ca sunt amandoua... nu se stie sigur. Insa Cristoiu pare ca se pregateste sa isi ia zborul de la Antene. In ciuda aparitiilor aproape zilnice la emisiunea Gabrielei Firea. In ce directie, ne vom lamuri in curand. :)


ELO-Ticket to the moon
Asculta mai multe audio Muzica

28 iun. 2009

Datornicul


In ultimii ani Basescu s-a indatorat peste masura celor din PD-L. De la Videanu-Berceanu, cei care controleaza finantele partidului la nivel inalt, pana la ultimul membru, obligat sa aduca votanti EBa la ultimele alegeri, tuturor le este dator Traian Basescu pana peste cap. Si nu-i mai poate rasplati pe toti dupa pretentii.

Ma gandeam zilele trecute ca va sosi si momentul cand vor incepe sa maraie portocaliii. De jos, din filiale. Si uite ca n-a trecut mult timp si unul dintre ei a glasuit pe tema banilor. Multi, multi bani. Cititi aici.
Astazi insa aud ca William Branza a declarat la Antena 3 ca
« PD-L nu si-a desemnat candidatul la prezidentiale... Poate fi Emil Boc, poate fi Elena Udrea ».

Cum comentati? Strategie electorala? Presiune si santaj asupra lui Traian Basescu din partea unui sponsor important?
Cu siguranta un motiv in plus in toamna sa scapam de un om, care, pentru o a doua alegere in functia de presedinte, se va indatora si mai tare, si care, timp de 5 ani, nu va face decat sa-si plateasca datoriile.

25 iun. 2009

Tehnica disocierii si paratrasnetul Ridzi


Am citit zilele trecute editorialul lui Tapalaga, in care ataca dur noua generatie de politicieni de tip Ridzi, o generatie mai rapace chiar decat cea de la care a preluat o parte din putere odata cu ultimele alegeri. Articolul e foarte bun, insa autorul omite cu buna stiinta sa-l pomeneasca ca tartor principal pe Traian Basescu, ba chiar incearca sa ne induca ideea unei disocieri.

« Ridzi a dus-o pe EBA la Parlamentul European, tot ea a ajutat-o sa ajunga sefa la tineret in PDL, i-a daruit 8 procente din partea casei la europarlamentare, pe scurt, l-a indatorat pe cel mai puterinc om din Romania. A patruns adanc in intimitatea familiei sale, cunoscandu-i bine toate slabiciunile. Face bine la cariera.
Tot Traian Basescu va trebui sa decida acum daca Monica Iacob Ridzi mai poate fi ministru. Va avea puterea sa-i ordone lui Emil Boc s-o schimbe? »


Asta imi aduce aminte ca, inainte de 1989, securitatea se folosea in diverse situatii de aceasta tehnica a disocierii, pentru a canaliza ura poporului spre alte tinte, astfel incat Ceausescu, tartorul principal, sa fie mai usor de disculpat. Auzeam cu totii uneori expresia : « Eheee, daca Ceausescu ar sti ce se intampla... » Si, cu asta, o mare parte din vina pe care o avea pentru dezastrul in care traiam, se dispersa spre “n” tinte, cu rol de paratrasnete. El, "saracul", nu era vinovat. Altii.

Asa se intampla si azi. Tapalaga nu e singurul care se foloseste in mod constient de tehnica disocierii. El stie ca presedintele nu numai ca e extrem de informat, dar e cel fara de care politicieni de tip Udrea, Ridzi, Eba nu ar fi existat, si nici n-ar fi ajuns atat de sus. Iar Tapalaga nu e singurul jurnalist sau intelectual care incearca sa manipuleze, prin incercarea de a-l delimita pe Basescu de acolitii sai corupti.

Nu poti sa o "rupi" pe Ridzi de Basescu oricat ti-ai contorsiona mintea si talentul jurnalistic. Orice incercare sfideaza logica si bunul simt. Monica Ridzi nu s-a infiltrat cu forta pe langa Traian Basescu, asa cum incearca Tapalaga sa sugereze in articol, de dragul presedintelui.

Ridzi ii e datoare lui Traian Basescu pentru postul pe care il detine, in aceeasi masura in care, si el, ii e dator acesteia, pentru efortul pe care l-a facut pentru fiica lui in campanie, punand in pericol pana si imaginea partidului. Chiar sacrificand victoria acestuia in alegeri de dragul Elenei Basescu. Si aici un cerc perfect se inchide. Iar Basescu nu e in niciun caz o victima, din contra.

Nimic nu s-a facut fara acceptul presedintelui. Traian Basescu a participat alaturi de fiica lui la multe dintre actiunile organizate de cele doua ministere extrem de cheltuitoare : cel al Tineretului si Sportului si cel al Turismului. A girat actiunile prin prezenta lui.

E adevarat, ar putea sa se declare din nou dezamagit de el insusi, asa cum a mai facut-o. Tupeul acestui individ intrece demult orice imaginatie. Insa imaginile din seara alegerilor, cu el, imbratisandu-si si felicitandu-si fericit fiica in sediul de campanie al Elenei Udrea, sediu platit din banii nostri, exista.

Prin urmare, ce asteapta Dan Tapalaga de la Traian Basescu? Un alt exercitiu de ipocrizie? O alta revarsare de tupeu? O disociere de Ridzi, pe care jurnalistul incearca acum disperat sa o forteze din condei, in stilul securistilor de-odinioara? Cu ce l-ar incalzi pe "onestul" Tapalaga daca Basescu s-ar spala acum pe maini si si-ar turna cenusa in cap, DUPA ce, prin Udrea&Ridzi, scopul si l-a atins?

23 iun. 2009

22 iun. 2009

Aproape un balast. Opriti-l!


Citisem in saptamana care tocmai s-a incheiat un interviu dat de Ionescu Quintus, pentru Evenimentul Zilei, in care povestea bucuros ca a facut tot ce s-a putut ca Tariceanu si Antonescu sa se inteleaga dupa Congresul din martie, pentru ca ii simpatizeaza pe amandoi.

In afara de cateva mici intepaturi, mai mult sau mai putin indirecte, am observat ca cei doi,Tariceanu si Antonescu, au incercat sa puna partidul mai presus de orgoliile personale. Drept dovada, presa a trecut cu vederea peste cateva gafe, fara sa le transforme in scandaluri care sa fi afectat imaginea partidului.

Observ insa ca Ludovic Orban, pe care eu il consider vinovatul principal pentru scorul PNL din recentele alegeri, continua sa faca declaratii care sa incite spritele in PNL.
«Prim-vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminica, in judetul Valcea, ca nu crede ca, daca ar deveni presedinte al tarii, Crin Antonescu l-ar numi premier pe Calin Popescu Tariceanu, afirmand ca in PNL sunt "multi doritori care pot face fata foarte bine functiei de prim-ministru", informeaza NewsIn.»

Chiar nu inteleg cum foloseste partidului aceasta declaratie. Ludovic Orban crede cumva ca daca se delimiteaza de Tariceanu vor veni turme de votanti in toamna sa puna stampila pe Crin? Inca nu a inteles ca cei 15% care le-au dat liberalilor votul luna aceasta s-au uitat oarecum chioras la lista candidatilor, mai putin atragatoare decat cea din 2007, si au semnat poate un cec in alb influentati de performantele guvernului Tariceanu ?

1. Chiar sunt multi doritori in PNL care pot face fata functiei de prim ministru, asa cum spune dl. Orban? Eventual el insusi, nu-i asa?
2. Daca te delimitezi de Tariceanu si de performantele guvernarii sale n-ai decat de pierdut, asta s-a vazut!
3. Cat despre contributia politica a lui Orban s-ar putea spune ca e nula. Public, Orban nu-l ajuta cu nimic pe Crin. Din contra. Are interventii rare, nu vine la dublaj niciodata, e ebsent. In plus, atunci cand mai scoate ceva pe gura ii iese o prostie, cum e cea pe care am semnalat-o acum.

In concluzie, Ludovic Orban a ajuns sa reprezinte mai degraba un balast decat un sprijin. Nu stiu, parca joaca intr-alta echipa, nu?

21 iun. 2009

Dimineata

















CAT STEVENS Morning Has Broken
Asculta mai multe audio Muzica

20 iun. 2009

Love :)

Via Cancan

19 iun. 2009

Am plecat...

...in concediu. :) Pana ma intorc sper ca Ridzi sa fie zburata de pe craca guvernului. Tolontan organizeaza un "miting" pe net. AICI. Sper sa aiba efect!
Sa nu fie doar...


Pe curand! :)

Dati-o afara pe "Cotofana hoata" pe muzica lui Rossini






















Via Lucia Verona

Campanie initiata de sutu.ro

PNL cere demisia Monicai Ridzi si sesizeaza Parchetul

18 iun. 2009

Note in graba despre emisiunea cu Gabriel Liiceanu


Scriu pe scurt, sub impresia emisiunii de la Realitatea TV ce l-a avut drept invitat de marca pe domnul Gabriel Liiceanu (GL), alaturi de Adrian Ursu (moderator) si Emil Hurezeanu (invitat)

- GL vorbeste frumos, insa eludeaza temele fundamentale despre presedintele Basescu.
- Eluziv, GL pare a fi oarecum in defensiva. Alunecos si insidios, aceasta ipostaza nu-l prea prinde. Face un balet intelectual, din pacate nu este un balet gratuit, asa cum te-ai astepta de la GL.
- Nu pare sa accepte ca nu conteaza numai ideea, ci si cel care o reprezinta.
- Am aflat de la GL ca presedintele este prea mult bagat in sema si tocat “de duminica pana joi”. Ca, de fapt, el a vorbit liber, si ca nu e cazul ca presa sa-l toace atat. Totusi Liiceanu nu spune si faptul ca, atunci cand s-a exprimat liber, Basescu era in sedinta de Guvern, deci nu vorbea chiar la liber.
- Ramane cum am stabilit anterior pe acest blog: nu conteaza pentru GL decat Condamnarea Comunismului! Senzatia data de afirmatiile sale este ca pentru asa ceva, el, Liiceanu, e in stare sa treaca peste orice! Imi lasa impresia ca pare dispus sa treaca peste multe, de la numirea fiicei presedintelui in Parlamentul European, pana la etichetarea lui de catre Basescu drept intelectual = filosof = tampit.
- Orbirea mimata de GL e si o justificare. El nu admite ca aceste lucruri sunt adevarate, dar pare sa constientizeze ca sunt, pare sa constientizeze foarte bine situatia reala, cu atat mai mult cu cat e evident ca discutia se invarte, orice ar face, tot in jurul lui Basescu.
- Desi e clar ca nu sunt de acord cu GL, Ursu si Hurezeanu i-au acordat acestuia mult credit si au fost mai mult decat amabili.
- Ideea lui GL, conform careia intelectualii se sacrifica pentru o functie, nu sta in picioare. A neglija complet aspectul avantajelor materiale, asa cum GL o face, este un aspect neproductiv. Da, si-au meritat functiile, cum Hurezeanu si recunostea, dar nu asta li se reproseaza. Societatea civila si presa le reproseaza acestor intelectuali ca si-au tocit simtul critic si ca vad cu un singur ochi!
- Lui GL pare sa-i ajunga o declaratie de condamnare a comunismului, iar de efectele sale nu se mai preocupa.
- Fiica pesedintelui e “o lume in care nu doreste sa intre” Da, nu-i place. Nu-i place intrarea EBei in politica. Uf, macar atata recunoaste!
- Adrian Ursu ii de peste nas lui GL prin Eba; prin filmuletul cu Eba. Liiceanu spune ca e o suita de confuzii enorme. GL gliseaza lateral pe subiect. Spune ca un intelectual care tine la statutul lui nu poate sa faca politica angajata. “Nu merge!” – afirma GL. El sugereaza ca a ales sa nu faca politica pentru a ramane un om liber. Nu explica de ce a ales, totusi, sa taca, el care dadea ora exacta in aproape orice domeniu. “Nu cred ca are (Eba – n.n.) experienta necesara pentru a reprezenta Romania” – GL dixit.
- GL afirma ca actul de condamnare a comunismului e un pas simbolic, primul pas care s-a facut. Al doilea pas e raportul care s-a pus in miscare acum. Al treilea pas Basescu inca nu l-a facut, afirma GL.
- GL vorbeste despre dactilografa sa, santajata de securitate, apoi trece la Nikolski si Plesita. Da, are dreptate in ceea ce-i priveste pe cei doi tortionari. Dar nu pare sa inteleaga cu nu poti sa-i condamni pe cei doi cu si prin intermediul lui Traian Basescu.
- Interesul public e impins catre barfa, spune GL. As adauga ca acesta e un bun argument spre a-l scuza pe Basescu si gafele sale!
- Toader Paleologu: "O ţară mare poate să-şi permită şi un bou drept preşedinte, una mică are nevoie de un intelectual. Noi suntem la mijloc" – citatul din Paleologu (pus de Realitatea TV pe ecran) e demn de a fi citat intr-o antologie a umorului negru, spune GL.
- Hurezeanu spune ca nu l-a amagit pe presedinte asa ca nu are de ce sa-l dezamageasca. (Spre deosebire de Liiceanu) Hurezeanu spune ca isi rezerva libertatea de a critica. GL intrerupe urzicat “... aveti inpresia ca eu nu am libertatea ...” Cred ca in acest moment GL, precum chelul, si-a cam pus mana-n cap!
- Pe parcursul intregii emisiuni Hurezeanu e politicos dar intepator, iar GL pricepe unde vrea sa bata, desi se face ca ignora orice aluzie.
- Emisiunea se incheie cu un pat (nu mat), cu inmanarea unor volume etc.
- Concluzie: GL nu pare sa constientizeze ca Basescu e trecator. Si nici ca a inmanat o tema grava, Dosarul Comunismului, unui impostor!

P.S. - Sunt note facute in graba, scuze pentru citatele aproximative, pentru prescurtari si elementele ignorate

P.P.S. - Nu inteleg de ce in timpul emisiunii a fost difuzata o reclama la editura Humanitas, ca si cum filosoful si-ar fi cumparat intrarea pe post cu o reclama platita, in genul practicat de OTV
Cei care nu au vazut emisiunea au ocazia sa vada inregistrarea ei postata pe site-ul RTV: AICI

Vocea filosofului nu se mai aude de ragetul magarului



Acum doi ani spuneam cuiva ca frica mea cea mare este ca Basescu va compromite pana si ceea ce am numit “dosarul anticomunist”, si ca acesta, datorita lui, va fi bagatelizat si trecut in derizoriu. Lasand orice alte considerente la o parte, eu vad altfel ceea ce s-a intamplat ieri la Bookfest.

Cativa oameni au muncit enorm, s-au documentat, au pus lucrurile cap la cap, si au reusit sa scoata o carte. Munca lor nu este, probabil, decat un episod din ciclul de carti ce urmeaza. Odata finalizat, volumul a fost lansat in prezenta lui Gabriel Liiceanu, iar seful statului a fost si el invitat. Ei bine, tocmai invitatul de onoare a deturnat sensul manifestarii si a compromis intreaga actiune.

A vorbit cineva in mass-media despre ceea ce contine cu adevarat volumul? Cati stiu ca acesta trateaza tocmai perioada cea mai neagra a comunismului romanesc, adica perioada ’45 - ’65? Adica tocmai perioada in care zeci de mii de oameni au fost aruncati in puscarii, torturati si asasinati, iar tara transformata intr-o Gubernie sovietica.

Datorita lui Basescu, in loc sa se vorbeasca despre toate astea s-a vorbit de ospatari si tinichigii. S-a pus semnul egalitatii intre filosofi si tampiti. Scoala romaneasca a fost desfiintata. Si totul a sfarsit inecat in hahaieli si explicatii hilare. E de vina mass-media pentru toate astea? Sunt de vina oamenii care au muncit la acest volum? E de vina festivalul de carte? Casta ospatarilor?

Ieri, domnul Liiceanu, a avut proba evidenta a greselii pe care a facut-o incredintand dosarul anticomunist acestui personaj atat de controversat. Zumzetul media creat in jurul declaratiilor inepte ale lui Basescu a acoperit complet orice semnificatie a evenimentului.

Nici macar vocea lui Gabriel Liiceanu nu s-a mai auzit. Sugera, in cuvinte putine, ca atata vreme cat Basescu nu se abate de la linia anticomunista, el il va sprijini, aceasta fiind modalitatea lui de a-i multumi presedintelui. Adica a nu-l critica niciodata, a ramane prizonierul tacerii, la orice gafa a acestuia. Cititi declaratia lui Liiceanu la Andrei Badin.

Ati mai vazut pe undeva declaratia facuta de Gabriel Liiceanu? A mai fost reprodusa de vreun post de televiziune? Ce s-a intamplat ieri demonstreaza ca vocea filosofului nu se aude atunci cand acesta sta langa un magar care rage din rasputeri.

P.S. – Ce ar putea spune “cei ce nu mai sunt”, cei care au murit in puscariile comuniste, daca ar putea sa vada manifestarea de ieri. Probabil ca s-ar rasuci in morminte sau in gropile comune…

17 iun. 2009

Filozoful? Un tampit

1. Filozofii? Niste Tampiti - Am aflat zilele trecute ca scoala romaneasca scoate prea multi filozofi. Deci prea multi tampiti, asa cum a tinut sa precizeze azi, presedintele, in fata lui Liiceanu. Indoit de spate, ca un ospatar, Liiceanu a tinut sa aprobe. Nu l-as critica de data asta pe Basescu. Atitudinea lui Liiceanu m-a convins ca are dreptate. Avem prea multi filozofi tampiti.

2. Talpes i-a facut dosarul lui Patriciu - ”Este una din marile mele decepţii (nota: Sorin Rosca Stanescu), până la episodul cu Patriciu, pentru că atunci i-a intrat lui în cap o prostie, că i-am făcut eu dosarul lui Patriciu. Il făcuse Talpeş, dar când mi-a cerut să intervin în dosarul lui Patriciu...” – a declarat Traian Basescu in emisiunea Nasul.
Basescu confirma ca Talpes i-a facut dosarul lui Patriciu, asa cum omul de afaceri acuza asta din 2004! Nu a fost mereu clar ca Talpes e aliatul presedintelui? Nu la Basescu s-a dus Talpes in 2005, imediat ce noul presedinte s-a instalat in functie, cu o geanta de documente? Nu lui Talpes i-a multimit presedintele dupa referendumul cu demiterea? Cand o parte a presei scria asta, idiotii negau. Iata ca Basescu confirma chiar el acum acest lucru.

3. Basescu si serviciile - Tot in emisiunea Nasul, Basescu a declarat ca SOV a primit 60 milioane euro din rambursari ilegale de TVA. OK. Dar de unde stie asta? Si, mai mult, a mai declarat ca fix pe acesti bani au fost plimbati ziaristi in Cipru, iar o parte au fost reinvestiti. De unde stie ca fix pe acesti bani? Nu miroase a servicii secrete? Securistul tot securist...



Plesu imprastie zvonuri despre Corneliu Coposu


Toti sunt o apa si un pamant. Se cearta in public dar au interese comune. In Parlament sunt adversari ireconciliabili dar se impaca la un pahar de spritz. Vadim era prieten cu taranistii care-l apelau cu “Nea Cornele”, iar la receptii toti se pupau si se tutuiau.

Cine scrie asta? Mircea Badea? Ntzz! Andrei Plesu! Cititi aici editorialul sau din Adevarul.

Daca in general nu poti sa nu fii de acord cu cele scrise de Plesu (asa cum nu poti sa nu fii, in principiu, de acord cu ce zice Badea) aveam poate, de la domnia sa, pretentia la unele nuante. Avem de a face, in schimb, cu un melanj absolut, in care toti sunt bagati in aceeasi oala, de-a valma, de la Corneliu Coposu la Vadim si Gigi Becali.

Toate bune si frumoase, dar in melanj se amesteca, alaturi de fapte binecunoscute, si unele zvonuri calomnioase, care circulau la inceputul anilor ’90. A dorit Corneliu Coposu sa incredinteze conducerea ziarului Dreptatea lui Corneliu Vadim Tudor? Ma indoiesc profund.

Informatia se afla insa in editorialul lui Plesu si e prezentata ca si cum ar fi adevarata. “Capacitatea de a distinge între bine şi rău, între viciu şi virtute, dreptate şi nedreptate pare a fi la îndemâna tuturor”, scria Plesu in Minima Moralia. Ei, uite ca la indemana sa nu prea este!

Daca pe securistii anilor ‘90 ii inteleg de ce lansau asemenea zvonuri, pe Andrei Plesu e greu sa-l intelegi acum, dupa aproape 15 ani de la moartea lui Corneliu Coposu.

Securisti, comunisti, filosofi si ziaristi, la ora 18:00, mari anticomunisti.

Daca o sa observati ca anumiti jurnalisti portocalii s-au indragostit brusc de Pacepa, n-o luati in serios. Pur si simplu adora fundul lui Basescu si, prin urmare, ii pupa Humanitasul Liicean, care zilele astea lanseaza o carte cu si despre Pacepa. Fiindca daca ar fi sa il cunoasca cu-adevarat pe general, ar trebui sa stie si ca e cel care a confirmat ca Basescu, la Anvers, lucra pentru servicii. Lucru despre care un jurnalist portocaliu nu ar sufla o vorbulita, nu-i asa?

Fragment de interviu:
"Este posibil sa fi fost sef al Agentiei Navrom din Anvers si sa nu fi colaborat cu Securitatea?
Pacepa: Agentiile NAVROM erau repartizate intre DIE si DIA (Directia de Informatii a Armatei), si sefii acestora cooperau cu institutia care tutela agentia respectiva. (...) Ei erau utilizati cu prioritate pentru a sprijini operatii de spionaj industrial si tehnico-militar organizate de aceste doua servicii."

Ups, dar ce mi-e dat sa vad? Securistul cuvanteaza azi la Bookfest, la lansarea cartii "Istoria Comunismului din Romania", alaturi de (de-acum) fostul consilier UASCR-ist si "adevarat liberal" Preda. Impreuna cu ei se afla si cel caruia Ceausescu i-a permis sa-si dea Doctoratul in Filozofie in 1976, multumit probabil de ospatarii de la acea vreme. :)
Ehee, ce vremuri. La ele probabil se tot gandeste si presedintele nostru. Dar despre asta vom afla prin august, citindu-i biografia scrisa de Marius Oprea. Acolo sa vedeti pagini din adevarata Istorie a Comunismului din Romania. :)












Update: Se trezesc si clujenii. Cititi, va rog, ACEST ARTICOL.

16 iun. 2009

Niels Schnecker

Iata-i CV-ul. Si site-ul.

15 iun. 2009

Cartel Alfa, directia Cotroceni!


"Intre 1 si 10 iulie va fi organizat in Capitala un miting de protest fata de situatia financiara a bugetarilor, la care vor participa 20.000 de persoane, a declarat luni vicepresedintele Confederatiei Cartel Alfa, Romulus Nita."

Inca nu se stie care va fi traseul pe care vor marsalui manifestantii. Avand insa in vedere ca Traian Basescu se substituie din ce in ce mai des primului ministru, ca da indicatii pretioase guvernului, si ca nimeni nu misca in front in fata lui, ar trebui ca traseul sa aiba ca punct final poarta Cotroceni din Piata Leu. Cum putem sugera asta manifestantilor? Cred ca Iliescu, Nastase si alti lideri vocali din PSD, decat sa se planga ca niste babe pe la televizor ca au fost umiliti, ar fi bine sa sugereze asta sindicalistilor: directia Cotroceni!

"Asumati-va esecul moral si lepadati-va de Basescu!"


Cititi in Gandul. A postat si Roxana Iordache. Acest "Apel catre intelectuali" al lui Emil Constantinescu trebuie cunoscut de cat mai multi:

"Dacă mai există o responsabilitate intelectuală şi morală ar trebui, ca ieşire de urgenţă, să nu ne mai concentrăm pe răul cel mic, ci pe eliminarea răului. Răul absolut, pe care, în acest moment, îl reprezintă Traian Băsescu."



Basescu, lasa-ne!

14 iun. 2009

“My Prayer”: Povestea unui hit compus de un tigan roman. 70 de ani de la lansarea internationala.


Poate nu ati stiut ca in “The Billboard. Book of number 1 Hits” se afla si povestea unei piese scrise de un roman. Un tigan roman, mai exact. Hitul implineste anul acesta 70 de ani de la lansarea internationala, si se numeste “My Prayer”, iar autorul lui este Gheorghe Pantazi – celebru lautar din Tulcea, mult mai cunoscut sub pseudonimul Georges Boulanger, cel care la inceputul secolului trecut a pus bazele muzicii café-concert in toata Europa. Povestea hitului e interesanta. Boulanger a scris initial, in 1926, o piesa de salon - denumita "Avant de Mourir" – descrisa ca una din cele mai triste piese scrise vreodata, foarte cunoscuta mai ales la Paris. In 1939, Jerry Kennedy descopera cantecul, ii adauga versuri si il inregistreaza cu trupa “The Ink Spot”, iar in 1956, tot el, ii descopera pe “The Platters” carora le incredinteaza piesa ce avea sa fie mai apoi inregistrata si difuzata.

De la primele difuzari, piesa a intrat in toate topurile, iar in luna august a stationat pe locul intai, detronandu-l pe Elvis Presley, obisnuitul primei pozitii in topuri la vremea aceea. Insa succesul ei nu s-a incheiat aici. In 1958 stationeaza 21 de saptamani pe locul 1. Beneficiaza de o multime de reinregistrari in interpretari diverse, cum ar fi: Ambrose, Chet Atkins, Pat Boone, P.J. Proby (1964), Glen Campbell, Vikki Carr, Frank Chacksfield, Harry Connick Jr. (2004), Ray Conniff, Johnny Desmond, Jimmy Dorsey, Ella Fitzgerald, Roy Hamilton, Lionel Hampton, Chick Henderson, Engelbert Humperdinck, Leslie (Hutch) Hutchinson, Jack Hylton, The Ink Spots (1939), Jay and the Americans (1969), Tom Jones (1967), Bert Kaempfert, Gene Krupa, Brenda Lee, Joe Longthorne, Joe Loss, Vera Lynn, Johnny Maestro and The Brooklyn Bridge, Mantovani (1971), Dean Martin, Glenn Miller (1939), Gerry Monroe, Wayne Newton, Roy Orbison, Patti Page, Gene Pitney, The Platters (1956), The Righteous Brothers, Edna Savage (1956), Bobby Vee.

In 1992 piesa apare in filmul “Malcolm X”, iar anul trecut "The Curious Case of Benjamin Button" o are de asemenea inclusa pe coloana sonora.
Mai jos o puteti asculta in interpretarea lui Tom Jones, inclusa pe albumul “When I Fall in Love” (20 All Time Classics)


br />


13 iun. 2009

Clopotarul

E criza. Presedintele a achizitionat la Palatul Cotroceni un clopot de 200.000 lei (!!!). Clopot pe care si l-ar dori probabil orice preot din lume. Sau orice clopotar. :)Clopotul prezidential este controlat prin satelit, si conectat la ceasul atomic de la Frankfurt. La realizarea lui s-a folosit cea mai complexa tehnologie care exista la ora actuala in lume. Datorita accesului prin satelit, sistemul poate fi comandat de pe telefonul mobil, prin simpla introducere a unui cod, de oriunde din lume. Da, chiar si din Irak de exemplu. Traian Basescu are insa si o telecomanda cu care il poate controla atunci cand se afla in apropierea lui. Cantareste 1.030 de kilograme si este acordat în nota Sol.
Nu stiu de ce, dar stirea asta m-a dus cu gandul la Quasimodo, clopotarul cocosat, intr-o varianta moderna. :)

Basescu: proiecte pe termen lung si foarte lung.


"Va somez sa acceptati vointa partidului, sa puneti capat imposturii, sa incetati sa uzurpati calitatea de presedinte, sa predati arhiva(...)"

Nu. Nu e o scrisoare scrisa de catre un membru PD-L, in numele partidului, lui Traian Basescu. Radu Sarbu il someaza pe Marian Milut sa plece din partid. Candva insa ne vom gandi ce bine ar fi fost ca o scrisoare de genul asta sa fi fost scrisa de cineva din PD-L. Postata pe site-ul partidului. Mi-e teama insa ca e deja prea tarziu pentru ei, pentru portocalii. Ii sunt total subordonati presedintelui.

Poate va mai aduceti aminte ca, acum cativa ani, Sorin Rosca Stanescu a povestit despre o discutie pe care a avut-o cu un consul, in care acesta ii povestise despre niste carti politice pe care Basescu le comandase din America pentru... o femeie pe care o pregateste sa-i ia candva locul. Pe vremea aia toata lumea s-a dus imediat cu gandul la Elena Udrea. Si daca totusi nu era vorba de Udrea? Daca era cea careia astazi i se zice Eba? Pe vremea cand se vehiculau zvonurile legate de pregatirea politica a "unei femei", nici nu banuiam ca fata mica si muta a presedintelui va fi azi europarlamentar, nu? Daca v-as fi scris ca asa ceva e posibil, ati fi spus ca aberez.

Dar sa ne intoarcem si mai in trecut. O noapte de duminica, in anul 2000. Tocmai se incheiasera alegerile locale si Basescu devenea primar, conform exit-poll-urilor. Interviuri, flash-uri, felicitari! Tarziu in noapte. Basescu petrecuse ca de obicei, iesea din restaurant, si de la o televiziune care azi nici nu mai exista, Tele7ABC, cineva ii pune o intrebare pe care nu o mai retin. Retin insa foarte bine raspunsul lui Basescu: "Ehee... 8 ani la primarie si-apoi la presedintie!" (Nu a fost nevoie chiar de 8 ani) Multa lume poate nu a dat importanta, atunci, proiectului pe termen lung al lui Basescu.

Pentru ca omul avea clar un proiect, despre care se "scapase" dupa o seara efervescenta. Basescu a avut intotdeauna proiecte pe termen foarte lung. Ca si Ceausescu! Insa am adus aminte momentul si pentru a face paralela cu ceea ce a zis Eba zilele trecute la emisiunea Nasul: "Indiferent dacă va mai candida sau nu va mai candida (despre Traian Băsescu era vorba), eu voi rămâne în politică. Am de dus un mandat la capăt. Cei care până acum îşi puneau mintea cu un Băsescu, acum trebuie să şi-o pună cu doi. Şi unul cu mintea mai odihnită puţin.." Sau, si mai important, la emisiunea Zig-Zag: "Ion Cristoiu: Ce o să faceţi când nu o să mai fie tatăl dumneavoastră? Elena Băsescu: O să continui eu..." Suna aproape ca o amenintare, nu?

Si aceste declaratii ale Elenei, ca si cea a tatalui ei, din 2000, trebuie privite in acelasi context al proiectelor pe termen lung. Elena Basescu a spus ca dupa incheierea mandatului la Bruxelles va candida pentru Parlamentul Romaniei. Va imaginati ca va si castiga. S-a dovedit ca nu e o problema. Problema e ca alegerile din 2014, pentru Cotroceni, o vor prinde pe Elena Basescu, deja cu un CV mult mai bogat (plin de proiecte facute de altii prin PE), pe un scaun in Parlamentul Romaniei (mi-e si frica sa ma gandesc ce scaun, cand stiu ca o Roberta Anastase e sefa Camerei Deputatilor) si, poate, cu o invitatie a pedelistilor sa candideze la Presedintie.

Daca aveti intentia sa-mi spuneti ca aberez, mai cititi va rog o data textul. Analizati tot ce s-a intamplat anul asta cu PD-L si Eba. Credeti ca partidul ii poate refuza ceva familiei prezidentiale? Credeti ca partidul poate zice nu oricarei ambitii a acestei familii?

Ca toate lucrurile astea sa nu se intample, ar trebui ca scrisoarea din care am citat, la inceput, sa fi fost scrisa deja de un membru al PD-L. Imposibilitatea ca acest lucru sa se intample, face tot ce am scris in continuare, legat de Elena Basescu, posibil.

Vechi zvonuri pe jumatate confirmate...


Joi seara, la Sinteza Zilei, au fost difuzate niste clipuri. Filmulete facute cu camera ascunsa cu diferiti politicieni. Nu stiu daca le-ati vazut, dar voiam sa va povestesc despre cel in care protagonist era Traian Basescu, pe vremea cand era primar. O "tanara ziarista" ar fi trebuit sa-l vrajeasca cu neindemanarea si emotiile ei... In fine, n-a reusit. Dar nu asta e important. Important e ca la un moment dat, Basescu, care mirosise ca e ceva necurat la mijloc, o intreaba pe tanara: "Domnisoara, te-a trimis cumva Gusa?" Apoi pomeneste ceva si de Negoita. :)
Va mai aduceti aminte de subiectul asta? Va mai aduceti aminte cand Cozmin Gusa le plasa baietilor din PD, inclusiv lui Basescu... diverse dudui? Mai tineti minte episodul Negoita-Andresanca? Se spune ca si Elena Udrea i-a fost "plasata" lui Basescu asa, tot de Gusa, dupa ce ii fusese acestuia din urma consiliera. Ma rog, lumea barfeste. Dar e pentru prima data cand am auzit din gura lui Basescu confirmarea ca lucrurile astea se intamplau. :)

PS - Imaginea nu e decupata. Am gasit-o postata exact asa, anul trecut, pe pagina Hi5 a Elenei Udrea, astazi desfiintata.

12 iun. 2009

PNL si pretentiile electoratului din urban.



“A da vina pe alţii este obiceiul perdanţilor, şi cum noi nu suntem perdanţi nu ne vom angaja într-un asemenea joc. Trebuie, totuşi, să ne punem întrebarea: este destinul PNL-ului să rămână pe vecie al treilea partid în ţară? Putem să avem 8% ori 20%: aceasta contează mai puţin câtă vreme ne măsurăm performanţa în maniera aceasta, care nu ne permite să ne ridicăm mai sus de locul al treilea. “ – Crin Antonescu

PNL nu a reusit sa convinga. Si, cu ocazia asta, liberalii au aflat ca nu au 20% garantat. Cea mai mare parte a votantilor din urban, educati, pe care mizau, au stat acasa. In primul rand trebuie stiut ca votantii educati sunt cei mai sensibili, pretentiosi si orgoliosi. Si, prin urmare, cei mai volatili. Dar de ce nu au reusit liberalii sa atraga acesti votanti?
Simplu: Lista.
Exista doua tipuri de “listaci”:
1. Cei “de vitrina”: pentru care partidul ar trebui sa plateasca ca sa ii aiba, pentru ca doar numele lor aduce voturi. De tipul Weber, de exemplu. Sau Daianu. Macovei (in cazul PD-L)
2. Activistii: care de obicei intra pe liste fie pentru ca dau ei bani, sponsorizeaza partidul, fie ca au avut o activitate intensa in partid de-a lungul anilor. Unii dintre ei, e adevarat, au confirmat. E vorba de exemplu de Adina Valean, cu o activitate performanta in PE.

Liberalii au mizat de data asta pe tipul nr. 2 de “listaci”. Au gresit. “Lista Basescu” – atentie, nu lista PD-L, care pornea de la locul 5 in jos - a fost mai atractiva pentru electoratul din urban. Plasarea numelui Weber pe locul doi, si disparitia lui Daianu, sau a lui Cioroianu, a fost o tactica gresita. Probabil ca daca nu era Weber pe lista, PNL obtinea chiar mai putine voturi. Il auzeam pe Ludovic Orban spunand ieri, la Antena 3, ca in alegerile din toamna nu va mai fi asa, pentru ca multi, in aceasta campanie, i-au spus ca vor vota cu Crin. Poate vor vota. Nu stiu. Dar daca Crin Antonescu nu se va afisa cu personaje din tipul nr 1 de potentiali “listaci”, nume care aduc voturi, nu are cum sa intre in turul 2, oricat s-ar agita. Inca o data: atentie la sensibilitatea, pretentiile si orgoliile celor din urban.

Armata nu mai e cu noi! E cu EI!















Tati nu a plans degeaba in Irak! Si nici fata nu a imbracat degeaba uniforma militara! PD-L 19%. Eba aproape 30%. Cititi la Cristi Sutu.

11 iun. 2009

Din nou despre filozoful in sandale.



Doar simpla alaturare a doua nume ma face sa mor de ras: Catalin Avramescu si Mihnea Georgescu. Pentru ca ma gandesc la personajele care stau in spatele lor. Ambele, extrem de pitoresti in blogosfera. Primul, filozoful in sandale, canibalul de la Cancelaria Presedintelui, are un soi de “blog mut”, in care nu permite comentarii. Prin urmare, el se intreaba, el isi raspunde. Cum ar veni: el centreaza, el da cu capul. Candid. Al doilea, si-a asumat rolul de “lingau al lui Adrian Nastase”, cu zambetul pe buze, cinic, deosebit de plastic. O face cu talent. Orice om cu scaun la cap stie insa ca elogierea exagerata pe care o face Georgescu e doar un exercitiu de stil. I se mai spune si “comunistul de dreapta”, deoarece se lauda a fi latifundiar si mare investitor... In fine, are umor.

Ei bine, astazi, ajungand “via-via-via” pe blogul canibalului, peste ce dau? Peste o postare a lui Mihnea Georgescu, in care elogia, in stilu-i deja arhicunoscut, urmele lasate in spatiul mioritic de pasii fostului ministru, prim-ministru, azi blogger. Canibalul era oripilat! Cum se poate, domnule, atata slugarnicie la PSD??? De fapt PS-D. Adica minus democrat, asa cum ii place filozofului sa numeasca partidul social-democratilor. Nici macar nu il numea pe autorul textului, nu dadea nicio trimitere... Pur si simplu atasase cu... penseta... o poza cu postarea respectiva. Greata desavarsita!

Oameni buni, cum sa nu-ti dai seama ca aia e o parodie? Ca omul isi face trafic tocmai pentru ca a adoptat stilul asta. In subsolul textului elogios la culme, Roxana Iordache, ironica, emoticon-zambitoare, sugera chiar si postarea unui bax cu batistute de hartie. Pentru eventualii cititori inecati in lacrimi, din mila pentru Adrian Nastase. “Marele Absent”, cum cu mult patetism jucat l-a numit Georgescu. Dar, va rog, cititi textul. Textele.
Sunt delicoase. :))

Viclenia taraneasca a "crocodilului" politic


Incep prin a-l cita pe Andrei Manolescu, din textul pe care va rugasem sa-l cititi la postarea precedenta:

“O vreme, Traian Băsescu s-a dovedit mai abil în a-şi conserva sprijinul din partea intelectualilor. Fără a emite el însuşi pretenţii de mare învăţat, a părut a lăsa în jurul lui destul loc liber în care să se desfăşoare orgoliile intelectualilor recunoscuţi.”

Si acum as vrea sa va propun sa facem o paralela intre intelectualii care l-au sprijinit pe Traian Basescu, incepand de la Alina Mungiu Pippidi care a regizat in 2004 sceneta “Draga Stolo”, si Ion Gheorghe Maurer, cel care l-a sprijinit si impus pe Ceausescu in 1965, contra lui Gheorghe Apostol.

Ion Gheorghe Maurer, printre putinii intelectuali autentici ai PCR dupa ce Patrascanu a fost omorat, a cazut in aceeasi capcana in care au cazut si “neptunistii” de azi. Si-a imaginat ca il poate manipula pe Ceausescu. Si-a imaginat ca manipuland va putea sa conduca din umbra. Asta pana in 1974 cand a fost el insusi marginalizat, se spune ca pensionat. In orice caz, manipularea nu a functionat.

Ceea ce nu a inteles Maurer, decat foarte tarziu, si ceea ce nu inteleg, se pare, astazi, nici intelectualii din spatele lui Basescu, e faptul ca personaje de tipul Ceausescu sau Basescu au un soi de viclenie taraneasca pe care ei nu o pot intelege si controla. Prin acest tip de viclenie, personaje ca Ceausescu sau Basescu castiga usor adepti, si pot pune la cale proiecte personale – de clan- pe termen lung si foarte lung, fiind in stare sa calce pe cadavre, indiferent daca sunt ale celor care odinioara i-au sprijinit. Iar exemplul Alina Mungiu Pippidi e unul indiscutabil.

Nu inteleg cum un intelectual ca Tismaneanu, care mananca istoria partidului comunist pe paine, nu ar fi inteles si prevazut lucrurile astea. Cum nu a prevazut ca Traian Basescu, la fel ca si Nicolae Ceausescu, isi va pregati si impune progeniturile pentru a ne conduce.

Nu am decat o explicatie. Ca sa ii scuz, cumva... Acum, in ultima instanta, daca si-au dat seama, daca au realizat aceste lucruri mai mult decat evidente, aleg sa ramana ca negociatorul langa crocodilul politic pe care l-au creat, sperand, in ultima instanta, ca vor fi ultimii haliti.

Are nevoie PNL de intelectuali de elita?


Cata nevoie are PNL de intelectuali de elita si cum si-i apropie? Sunt intrebari pe care mi le pun de ceva vreme, dar profit de ocazie sa le exprim acum, dupa ce am citit, oarecum mirata dar nu foarte, acest text al lui Radu Portocala.
Inainte sa incercam (tot noi) sa raspundem, va semnalez, pe aceeasi tema, si articolul lui Andrei Manolescu, din Dilema Veche, cu care sunt de acord intr-o masura destul de mare.

10 iun. 2009

Sorin Oprescu se pregateste serios pentru Cotroceni!



"Sorin Oprescu a inceput, in ultima perioada, sa isi pregateasca, discret, candidatura pentru Cotroceni, care nu va fi anuntata, insa, mai devreme de luna septembrie, din motive strategice. Surse din PSD afirma ca in partid se discuta tot mai des pe acest subiect, iar, pe la colturi, opiniile sunt impartite: unii lideri din preajma lui Geoana sunt negri de suparare, altii jubileaza, la gandul ca aceasta manevra l-ar lasa pe candidatul PSD fara voturile necesare intrarii macar in turul doi. Se stie ca acest lucru s-a petrecut deja, la alegerile de anul trecut pentru primarie, cand candidatul PSD, Cristian Diaconescu, a fost umilit din cauza intrarii in cursa a lui Oprescu, obtinand doar 12% dintre voturile bucurestenilor. Scenariul s-ar putea repeta in toamna (...)" - scrie Impolitics. Si stie ce scrie. E fooarte, fooarte posibil sa se intample asa.

Amanta Presedintelui candideaza la presedintie!

Nu la noi… Nu inca! Dar ma gandeam ca poate vreti sa emigrati in Costa Rica… Glumesc. Sa ne mai relaxam.
Laura Chinchilla Miranda are 50 de ani si e cunoscuta in toata Costa Rica drept amanta actualului presedinte, Dr. Óscar Arias Sánchez. Un fel de Elena Udrea, ceva mai trecuta, dar care se tine inca bine, bruneta, si, din cate vad in CV, cu cateva clase peste Duduia noastra. A fost Ministrul Justitiei si Prim Vice-Presedinte. La sfarsitul anului 2008 a demisionat si a anuntat presa ca s-a hotarat sa candideze. Presedintele Sánchez a declarat public ca ii sustine candidatura, ceea ce i-a atras si o sanctiune din partea Tribunalului Suprem. La ei legea electorala e ceva mai severa. Ei, ce ziceti, suntem pregatiti si noi pentru asa ceva? O femeie presedinte? O amanta celebra presedinte? :)

9 iun. 2009

Cum a fost posibila ascensiunea lui Ceausescu. Traim in reluare...


Traim, in reluare, ascensiunea lui Ceausescu. Multi nu intelegeam cum a fost posibila, dar ultimele luni ne sunt o lectie pe viu. Ceausescu nu s-a impus cu forta. Ci prin suportul tacit al unor intelectuali, ca si azi. Si sub privirile indulgente ale unei natiuni care prefera sa stea acasa, sa nu ia nicio atitudine. Ne miram privind poza de la BBC cu tiganca care voteaza? Doua treimi dintre votanti au fost din mediul rural. Doua treimi dintre cei care au votat, printre care se afla si acea femeie al carei chip a facut inconjurul lumii, sunt reprezentantii la urne ai celor multi care nu au votat. Femeia aia batrana, si tiganca, ii (si ne) reprezinta. Si atunci de ce ne mai miram? Ei ne impun clasa politica.

I-am tot ironizat pe intelectualii care nu au o atitudine critica fata de tot ceea ce se intampla cu clanul Basescu astazi. Unii dintre ei au si tupeul sa isi puna etichete pe care scrie “adevarat liberal”. Vezi cazul Cristian Preda. “Adevaratul liberal” facea parte duminica seara din gasca prezidentiala EBA, Elena Udrea, Monica Iacob-Ridzi, Vasile Blaga, Cristian Boureanu, Traian Ungureanu, Emil Boc. “Adevaratul liberal” punea umarul, ca si odinioara, la ascensiunea unei dinastii a tupeului, a minciunii, a imposturii. Probabil a si felicitat-o pe EBa pentru “succesurile electorale”. Probabil a fost si la restaurantul “Pescarus”….(?). (Pe Traian Ungureanu sigur l-am vazut la masa). Marile victorii ale Comandantului si ale familiei lui trebuie udate, nu?

Totusi, exista si exceptii. Atunci cand gasim intelectuali cu astfel de reactii, ca cea a lui Dan Tapalaga, trebuie sa ii felicitam. Cititi articolul “Nicusoara”. Cand orice intelectual se va simti OBLIGAT sa scrie astfel de articole, sa aiba astfel de reactii, BBC-ul va prezenta poate alt chip reprezentand Romania. Pana atunci... traim in reluare.

P.S. – Astept si reactia Alinei Mungiu Pippidi.

Update: Cititi, va rog, si la Anca Bundaru. Din poza publicata de Reuters, care se afla la ea pe blog, se intelege ca la noi voteaza si copiii tiganilor. Incredibil!

Lingaii fetei Imparatului



Cine sunt lingaii fetei Imparatului se vede din procentaje. Sa fie oare o coincidenta faptul ca in municipiul Suceava, adica in fieful electoral al lui Gheorghe Flutur, cel care scria cu oi pe dealuri, EBa a avut peste 11%? Sa fie o coincidenta ca in Petrosani, unde primar este sotul ministresei Ridzi, EBa are un scor mare, chiar daca acest lucru este in detrimentul PD-L?

Nu ma mir atunci ca Flutur aduna aritmetic procentajele PD-L cu cele ale EBei. Omul stie ce vorbeste, stie ce-a facut, si aduna procentajele pe buna dreptate…

Slugarnicia afisata duminica seara in Aleea Modrogan e de-a dreptul rusinoasa. Ministri, parlamentari, oameni de la 40 de ani in sus, in frunte cu Primul Ministru, o asteapta pe fata Imparatului pe scari, ca sa-i dea inapoi carnetul de partid. A mai avut oare un politician, plecat de buna voie dintr-un partid, o astfel de intoarcere triumfal-slugarnica?

Interesanta este si replica Imparatului din noaptea alegerilor. Aflat la sediul EBei (atentie, nu s-a dus la sediul PD-L!) el a spus ca-i pare rau ca n-a putut sa-si ajute fiica cu nimic: "Am regretat că nu am putut să o ajut. Am încurajat-o tot timpul, pregătind-o mai ales pentru eşec. Sunt mândru că a avut curajul să-şi asume o candidatură singură, în condiţiile în care avea imaginea pe care o avea", a spus Basescu.

Ce independent a avut bani de videoclipuri? Cati si-au permis sa tipareasca atatea afise? Cine le-a lipit? Nu exista nicaieri sprijinul patern? Mai interesant se dovedeste ceea ce zice EBa cu gurita ei: “Fara sprijinul familiei nu m-as fi putut inhama la această cursa” - Elena Băsescu, declaratie duminică seara.
“Ele (Ridzi si Anastase – n.n.) au fost si ajutate, pentru ca altfel nu ai cum, este o realitate: in politică te ajuta cineva. Ori esti fata cuiva, ori te place cineva, ori cineva are incredere foarte mare in tine. Singur nu ai cum sa ajungi", - Elena Basescu, stire Mediafax de vineri.

Nu e prima oara cand fata isi contrazice, fara sa vrea, tatal. La Cristoiu in emisiune a declarat ca tatal sau isi face foarte des timp sa vorbeasca cu ea, pe cata vreme Imparatul spusese, cu ocazia lansarii candidaturii, ca n-a mai vorbit cu “femeia asta” de 3 luni…

Ce spun intelectualii de aceasta situatie? Nu-i ingretoseaza aceasta adoratie? Proiectul EBa a reusit sa "invinga" nu doar bunul simt ci si opiniile catorva intelectuali. Alina Mungiu Pippidi e acum umilita. Mircea Cartarescu mai are un motiv in plus spre a se distanta de situatie. Pana si Dan Tapalaga, cel care s-a pronuntat foarte vehement impotriva candidaturii fetei Imparatului, trebuie astazi sa taca.

Faptul ca EBa a fost imediat ingurgitata de PD-L e un semnal ca partidul nu are nevoie de opiniile intelectualilor, ba inca le mai da si peste nas. Afirmatia: "Elena a fost MEREU in PD-L", facuta de Boc imediat dupa incheierea scrutinului, i-a lovit si pe intelectualii care i-au contestat candidatura. Acestia trebuie sa se alature acum lingailor fetei Imparatului sau trebuie sa-si inghita limba. Daca nu pot face asta, trebuie sa dispara!

Basescu in Iran?



Presedintele Romaniei, Traian Basescu, este asteptat intr-o vizita oficiala in Iran, de catre omologul sau Mahmud Ahmadinejad. Oferta a fost facuta de curand, in timpul ultimei intalniri dintre presedintele Basescu si ambasadorul Iranului la Bucuresti, Hamid Reza Arshadi. Cititi va rog in ZIUA. Cum comentati?

8 iun. 2009

Nicio resemnare!


1.Dictatura nesimtirii:
Flavius Obeada, analizand scrutinul electoral care tocmai s-a incheiat, aseaza totul sub semnul nesimtirii. Se intreaba, pe buna dreptate, cine sunt nesimtitii, si incearca sa ii repereze in toate straturile societatii, atat printre politicieni, cat si printre absentii de la vot. Parerea mea e ca avem de-a face cu o adevarata dictatura a nesimtirii, iar eu nu-i vad pe politicieni mai vinovati decat pe cei din marea turma a celor care nu voteaza. Ca sunt neinformati, ca sunt dezamagitii de serviciu (fecioare seduse si abandonate vesnic de politicieni), ori viteji care isi imagineaza ca astfel, cu zambetul pe buze, sanctioneaza clasa politica (desi clasa politica nu poate decat sa invinga in jocul asta pervers), absentii de la vot se inscriu intr-o turma, care, cu cat este mai mare, cu atat reuseste sa puna in pericol mai mult valorile democratiei.

2.Masuri pentru obstructionarea fraudelor electorale:
In "Decantarea ideilor" am gasit cateva idei foarte bune pentru a misca putin lucrurile spre un rezultat cat mai corect al alegerilor. Toti se vaita de fraude electorale, dar nimeni nu face nimic pentru a le stopa. Citez:
“pentru obstrunctionarea fraudelor se pot lua urmatoarele masuri
• - afisarea listelor cu cei care au votat, sa permita celor care nu au votat sa se convinga ca nu s-a votat in numele lor
• - publicarea in presa locala sau pe site, a situatiei din procesle verbale ale sectilor de vot, pentru a se putea verifica corecta preluare a datelor la circumscriptie si corecta centralizare si repartizare a mandatelor.
• - publicarea in presa centrala si/sau pe sit-ul BCE, a situatiei pe judete
• - urmarirea prezentei la vot, prin informatizare procesului electoral pentru a elimina votul multiplu
• - inserierea buletinelor cu coduri de bare si verificarea unicitatii serilor dupa vot tot prin informatizare
• - La fotografierea cu “telefonul mobil”, sau la metoda “suveica”, cetatenii ar trebui sa fie indemnati, ca dupa fotografierea votului, sau pe buletinul primit gata stampilat, sa mai puna o stampila si astfel sa-l anuleze. Ei isi iau banii, dar cei care-i platesc nu beneficiaza de voturi si astfel ar descuraja cumpararea voturilor.”

In final ni se spune:
“Cu lamentari nu se rezolva nimic.
E nevoie sa facem ceva concret, radical si rapid.
Nu exista nici un motiv obiectiv ca autoritatile sa nu elimine suspiciunile si sa nu accepte sa ofere garantii.”


3.Analiza la PNL:
Mihai Voicu incearca sa gaseasca cateva cauze ce au dus la rezultatul dezamagitor obtinut de PNL. Scrie in final ca analiza trebuie facuta in interior, cu responsabilitate si realism.
Va propun sa analizam si noi prestatia PNL, nu numai din timpul campaniei electorale, ci pentru toata perioada care a trecut de la alegerile parlamentare. Pe scurt: ce v-a nemultumit cel mai mult in politica PNL in ultimele sase luni?
Vor urma luni grele in politica anul asta, iar dezamagirilor trebuie sa le ia locul urgent solutiile. Prin urmare... nicio resemnare!

7 iun. 2009

Rezultate finale: Romania trimite cateva maimute in PE, toate in PPE!

EXIT POLL CCSB PENTRU ANTENA 3, 21.00, via Andrei Badin . Pe acelasi blog gasiti si rezultatele Insomar.

PSD+PC 30.7
PD-L 30.4
PNL 15.4
UDMR 10.4
PRM 6.8
Elena Basescu 3.6
PNT-CD 1.8
Pavel Abraham 0.5
Forta Civica 0.6

MANDATE DE EUROPARLAMENTAR
PSD+PC 10
PD-L 10
PNL 5
UDMR 4
PRM 2
Elena Basescu 1

In PPE au fost trimise urmatoarele maimute. Cine or fi fost cretinii care au votat asa ceva?


"Romanii supt... Traian Basescu"

Ati fost la vot? Cum a fost? Eu nu am fost inca, dar o sa plec in curand. Intre timp va las sa vizionati serialul "Romanii supt... Traian Basescu" :D







Multumiri lui Grig1967.

6 iun. 2009

Pe cine NU votam! (Update)

Sau mai exact... cateva lucruri pentru care PD-L trebuie sanctionat maine la vot:

1. Promisiunile neonorate din campania trecuta.
2. Campania desantata facuta “independentei” EBa. Slugarnicia fata de presedintele Traian Basescu. Felicitari HotNews pentru faptul ca a reusit sa demonstreze ca filialele PD-L au primit indicatii de la centru sa adune voturi pentru candidata “independenta”. PD-L incalca astfel chiar libertatea dreptului la vot.
Toata campania PD-L a fost una care a favorizat-o pe fata presedintelui, si asta chiar si in competitia cu cei aflati pe lista partidului. Nu trebuia decat sa ne uitam la afisajul stradal pentru a constata asta. PD-L a alaturat in mod intentionat afisele portocalii, pe care nu exista poza niciunui candidat, cu cele ale EBei, din care fata presedintelui ne zambea gales. Astfel, daca aruncai o privire grabita, ramaneai cu urmatorul slogan: "La bine si la greu. EBa"










3. Mita electorala. Tombolele electorale despre care am scris in timpul campaniei.











4. Incalcarea Constitutiei si a Legii Electorale. Presedintele Traian Basescu a aparut pe afise electorale in cateva orase de provincie. Detalii AICI.
















5. Lista cu cei mai multi “fosti”. Persoane care, in anii comunismului, au beneficiat de privilegii, avand in vedere pozitia si activitatea lor politica.
Mai aveti si alte argumente? Stiu, stiu, ar mai fi destule, dar cele de mai sus iti sar imediat in ochi.

Update: am primit si poza de mai jos pe mail. Se pare ca langa multe sectii de votare se afla masini, in parbrizul carora sunt astfel de fluturasi:

Incredibil! Nici Nastase nu a indraznit sa faca asta!


"O sedinta cu mare tam-tam s-a desfasurat ieri seara in Consiliul de Administratie al Radiodifuziunii, in urma propunerii avansate de presedintele institutiei privind infiintarea unui departament care sa gestioneze secrete de stat, sub coordonarea directa a SRI. Propunerea a fost respinsa, in bloc, de membrii CA, cu exceptia Mariei Toghina, dar se estimeaza ca va declansa un mare scandal in perioada urmatoare, din moment ce Radioul public nu detine nici macar o singura informatie clasificata ce ar putea justifica o asemenea masura.

Decizie secreta a CSAT in 12 martie
Membrii conducerii Radioului au fost pusi ieri in fata deciziei de infiintare a unui compartiment special pentru evidenta, prelucrarea, procesarea, pastrarea, manipularea si multiplicarea documentelor clasificate, in conditii de siguranta. Coordonarea generala a activitatii si controlul masurilor privitoare la protectia informatiilor secrete de stat ar urma sa fie realizat de catre unitatea specializata din cadrul Serviciului Roman de Informatii. Decizia infiintarii unor asemenea structuri in Radio si TVR apartine CSAT si a fost luata in sedinta din 12 martie a.c., dar nu a fost publicata din motive de confidentialitate. Termenul limita pana la care trebuie infiintat departamentul este 15 iunie, conform aceleiasi decizii a CSAT. In sprijinul acestei hotarari este invocata legea Legea 182/2002 privind informatiile clasificate şi normele de aplicare a acesteia publicate prin HG 585/2002, HG 781/2002 privind protectia informatiilor clasificate şi HG 1349/2002 referitoare la transportul documentelor clasificate, dar nu e clar pentru nimeni de ce a fost nevoie de 7 ani de la adoptarea legii respective pentru a se infiinta aceste structuri in Radio si TVR.

Membrii conducerii Radioului s-au opus categoric
Tocmai aceste nedumeriri, si altele, au fost motivul pentru care membrii CA al Radio au refuzat ieri seara sa avizeze propunerea, singura care a sustinut-o aprig fiind Maria Toghina, presedintele institutiei. In egala masura, insa, la solicitarea membrilor CA, ea nu a putut oferi niciun exemplu de document secret care ar putea face obiectul unui asemenea departament in Radio si ar justifica infiintarea si functionarea acestuia. Finalmente, s-a supus la vot respingerea propunerii si solicitarea unui punct de vedere oficial asupra acestui aspect comisiilor de Cultura, Juridice si de control al SRI ale Parlamentului. Membrii CA au votat unanim respingerea, in tmp ce Toghina a recurs la un gest complet neuzual, refuzand sa voteze in vreun fel. La scurta vreme dupa incheierea sedintei, Toghina a fost contactata telefonic de catre consilierul prezidential Valeriu Turcan, care a fost informat despre esecul actiunii. Marea intrebare, in aceste conditii: are legatura propunerea cu alegerile prezidentiale din toamna?

Se reinfiinteaza birourile C.I. ante-decembriste?
Unul dintre membrii CA, Andrei Alexandru, a declarat pentru Inpolitics dupa sedinta ca "este foarte ciudata aceasta solicitare a CSAT, pentru ca in institutia noastra nu exista nici macar un singur document clasificat, cu exceptia a insasi acestui document al CSAT, care a fost trimis la Radio printr-un curier special, parafat, stampilat, sigiliat etc. Motivatia oficiala este aceea ca postura SRR de serviciu public national cu rol strategic implica participarea institutiei la circuitul documentelor care contin informatii clasificate. Dar, daca nu exista si nu au existat pana acum asemenea documente, de ce ar fi nevoie de inca o structura in institutie, pentru a carei infiintare ar fi nevoie chiar de modificarea actualei organigrame? Mie, personal, mi se pare ca acest departament aduce suspect de mult cu celebrul birou de contrainformatii care exista in toate institutiile de stat inainte de 1989, practica pe care o credeam abandonata. Cred ca ar putea fi interpretata ca o insinuare a serviciilor secrete in interiorul unei institutii care are cu totul alte obiective decat manipularea de secrete de stat. Deocamdata vom astepta pozitiile parlamentarilor din comisiile de Cultura, Juridice si SRI, abia apoi urmand sa reluam, eventual, discutia pe marginea acestei propuneri, dar, cel putin in sedinta din aceasta seara niciun membru al conducerii, incluzand reprezentantii sindicatelor si ai salariatilor, prezenti in sala, nu a fost convins de necesitatea unei asemenea structuri".
- Inpolitics - 6 iunie 2009

5 iun. 2009

Diamante pentru porci




Au pus cel mai pretios dosar al istoriei noastre contemporane in mainile unui hot. Oare nu aceasta e marea lor vina?

Pornesc de la finalul unui comentariu pe care cineva il facea pe acest blog la o postare anterioara. Poate ca in esenta are dreptate. Poate ca marea vina a intelectualilor romani care il sustin astazi pe Basescu este aceea ca au pus cel mai important subiect, adica dosarul anticomunist, in mainile unui sarlatan. Acesta s-a folosit de el, l-a preluat in scopuri pur electorale, apoi l-a abandonat si a facut pactul cu fostii comunisti din PSD.

S-a servit de ideile acestea cat i-a cazut bine, apoi le-a abandonat si a facut ceea ce era mai bine pentru el si ai sai. Sa-l condamni? Sau sa-i condamni pe cei care erau depozitarii acestor idei, pe cei care si-au asumat rolul demistificarii istoriei nationale si al vindecarii societatii romanesti?

Vladimir Tismaneanu este poate cel mai de seama istoric al perioadei comuniste, al comunismului romanesc in general. Alaturi de el se prefigureaza imaginea lui Gabriel Liiceanu. Mai in spate se ghicesc chipurile lui Mircea Cartarescu, Horia Roman Patapievici, Mircea Mihaies, Alina Mungiu Pippidi, precum si ziaristi, scriitori, istorici, s.a.m.d. Nu-i mai enumar pe toti.

Acesti oameni se aflau in posesia DOSARULUI. Ce au facut cu el? L-au pus in mainile primului venit! De ce? Pentru ca acesta ocupa vremelnic cea mai importanta pozitie in statul roman si, la un moment dat, s-a aratat dispus sa-l promoveze. In acel moment n-au mai stat sa judece! I l-au pus in brate si i-au oferit acelui personaj toata sustinerea. Unii regreta acum. De aceea atunci cand critica, o fac cu gingasie...

Situatia ma duce cu gandul la... o odisee a anilor ’60, adica la aselenizare. Numeroase documentare au rulat in ultima vreme pe reteaua de canale de tip Discovery. Am remarcat un lucru interesant. Totul este prezentat ca o mare aventura, in stil epopeeic si luminos. Exista o singura umbra: presedintele de atunci era Richard Nixon.

Odata aselenizat, echipajul lui Apollo 11 poarta prima convorbire telefonica intre doua puncte ce se aflau pe astre diferite. Cine ii suna? Presedintele Nixon, aflat in Biroul Oval de la Casa Alba. Documentarul prezinta convorbirea ca pe incercarea unui abil politician, care sesizeaza oportunitatea aparuta, de a-si mai face putina propaganda electorala. Astronautii revin pe pamant, alti oameni pleaca spre luna, si majoritatea sunt decorati de presedintele Nixon, inclusiv cei din ghinionista dar eroica misiune Apollo 13.

La vremea respectiva era o mare mandrie sa fii decorat de presedintele Statelor Unite. Era o recunoastere suprema a curajului si devotamentului de care ai dat dovada. Dupa ce Nixon a trecut prin scandalul Watergate, mentionarea acestui fapt a disparut ca prin farmec. Astronautii nu se mai mandresc cu decoratia primita, iar presa, inclusiv documentarele de care vorbeam, abia daca mai amintesc de acest lucru. Nu mai era o mandrie sa fii decorat de Nixon. Depinde mult si CINE confera respectiva decoratie. Asa ca documentarele trec in graba peste rolul jucat in epoca de presedintele Nixon, si evita sa il plaseze pe acesta alaturi de astronauti. Ar fi o rusine!

Si uite asa o fapta sau o idee generoasa ajunge sa fie umbrita de prezenta unui personaj care se afla in functie in perioada respectiva. Caci anumiti oameni au din structura lor interioara defectul de a macula si distruge orice: actiuni, idei, concepte. Oare nu asa se va intampla si cu dosarul anticomunist? Oare ideile continute in dosar nu vor fi maculate de prezenta unui presedinte extrem de controversat? Oare maine nu se va spune in batjocura: “Ce anticomunisti, ma? Aia ai lui Basescu?”

Este de vina numai el? Depozitarii ideilor n-au nici o vina? Sa-i scuzam pentru naivitate? Cine a aruncat diamantele in troaca porcilor?

4 iun. 2009

Daca maine ar fi alegerile, PNL ar castiga...













E adevarat, doar in online... Zilele trecute am intrat pe cateva site-uri si bloguri, la intamplare, si m-am uitat la sondaje. PNL are un scor deosebit de bun in online. Mie mi se pare normal. Dar ce face PNL cu acest capital, cum se va folosi de el ca sa-i influenteze si pe cei care nu sunt la curent cu subiectele politice, ramane de vazut. De scorul din alegerile de duminica, si de pasii pe care ii vor face liberalii alaturi de Crin Antonescu in lumea reala, in urmatoarele luni, depind toate schimbarile din toamna care se apropie. Pot sa spun ca au un sprijin foarte important pe internet. Dar asta, evident, nu ajunge.

"Bruma de credibilitate" a Alinei Mungiu Pippidi


Alina Mungiu Pippidi e plina de greata. Razboiul cu EBa continua. In fiecare articol se vede nevoita sa ii mai dea un ghiont eurocandidatei:
"Eu sunt convinsă că electoratul din Romania e inteligent și că nu o va vota pe dra Băsescu, pentru că prezența ei în Parlamentul European ar distruge și bruma de credibilitate pe care o mai are trupa PDL și Romania în general. Dar nu e sigur că partidul, temător de tată-sau, va fi la fel de deștept ca poporul și nu îi va concesiona câte zece voturi pe circumscripție, conform indicațiilor deja distribuite, autoadministrându-și lovitura finală", afirmă Mungiu intr-un articol din Romania Libera.

Elena Basescu se foloseste si ea de orice ocazie sa o mai loveasca putin pe AMP. Conform Inpolitics, intr-un interviu acordat presei iesene, EBa o acuza pe AMP de lipsa de eleganta. “Elegant ar fi fost să meargă și dânsa independentă. Să mergem amândouă independente.” (A propos de "eleganta". Va mai aduceti aminte? "Putea sa ma caute la telefon daca avea vreo problema. Chestiune de minima eleganta." - Traian Basescu). Lovind-o pe AMP, fiica presedintelui loveste insa in toata elita intelectuala din Romania. O buna parte dintre intelectuali merita aceste lovituri. Au tacut complice atunci cand era mai mult decat previzibila aceasta evolutie in familia prezidentiala.

Mai rau e ca in timp ce se lupta cu reprezentanta Bamboo, AMP inca gireaza PD-L atunci cand spune despre partidul prezidential ca mai are “o bruma de credibilitate”. Dar ce credibilitate mai are AMP cand spune asta? Acum cativa ani milita pentru o Romanie curata, pentru un Parlament curat. Astazi inchide ochii cand pe primele locuri in lista PD-L se afla, la rand, contabilul lui Ceausescu, o procuroare comunista, un campion al pupincurismului, scriitor de ode pe vremea Impuscatului, si un fost activist UASCR.