2 dec. 2010

Acum, impreuna si altfel. Un apel liberal catre romanii de pretutindeni

Am sarbatorit ieri Ziua Romaniei, impreuna cu liberali de pe la toate filialele Bucurestiului, cu simpatizanti liberali si bloggeri, la PNL sector 3, pe bulevardul "1 Decembrie 1918"

Invitat a fost Varujan Vosganian, iar din discursul acestuia am selectat cateva fragmente care se refera la romanii din afara tarii, si la faptul ca acestia trebuie cumva recuperati, apropiati, o misiune pe care PNL, ca partid istoric, trebuie in mod obligatoriu sa si-o asume. Senatorul i-a impartit pe romanii de departe in cateva categorii, pentru a-i cunoaste mai bine :

1. Romanii "de diaspora": cei care au plecat indeosebi din Ardeal, in perioada de la sfarsitul sec XIX si pana la inceputul primului razboi mondial, sau chiar mai tarziu. De obicei evrei nascuti in Romania. Unii sunt deja la a patra generatie in diaspora. Putini mai vorbesc limba romana. "Daca nu facem o actiune urgenta de recuperare, vor deveni o amintire", a spus senatorul liberal.

2. Romanii "din exil": cei care au plecat dupa al doilea razboi mondial, in cea mai mare parte izgoniti. Printre ei sunt figuri dintre cele mai importante ale culturii romane. Elitele acelor vremi. Despre ei Varujan Vosganian a spus: "Trebuie sa ne impacam cu romanii din exil. Multi inca mai privesc Romania asa cum o priveau atunci cand au plecat. (...) Noi, cei care locuim in Romania, nu avem voie sa ne suparam pe ei. (...)Trebuie sa fim primitori si intotdeauna sa taiem vitelul cel gras atunci cand un roman se intoarce acasa".

3. Romanii "imigranti": cei plecati din tara pentru a munci. Cei 2,7 milioane, conform ultimelor statistici, constituie o grea lovitura pentru Romania. "Trebuie sa-i ajutam sa-si pastreze puntile cu Romania. (...) In ultimii ani am pierdut aproape o Basarabie"

4. Romanii "din vecinatate": din Basarabia, Bucovina, Gyula, Valea Timocului... etc. "In legatura cu ei trebuie sa functioneze continuu idealul unitatii spirituale. Ei trebuie sa ramana parte a spiritualitatii romanesti."

Video aici si aici.

Discursul lui Vosganian a fost mai lung, si a cuprins mai multe teme romanesti despre care poate voi mai scrie, insa ma bucur ca a deschis acest subiect la care m-am gandit de multe ori de cand am acest blog. Ma uit si vad uneori cum, un sfert pana la o treime din cei care citesc aici intra din afara tarii. Corespondez cu cititori din afara si chiar m-am intalnit cu unii dintre voi cand ati revenit in tara. Interesul comun: PNL, liberalii, liberalismul, dreapta, valorile democratiei...

(Ca fapt divers: conform alexa.com, si asta indiferent de locul geografic in care traiti, trebuie sa mai stiti ca aveti intre 25 si 44 de ani, in special intre 35 si 44 de ani, ca aveti studii superioare, ca sunteti in general barbati, ca majoritatea aveti copii si ca accesati internetul de acasa.)

Ca iubiti sau detestati PNL-ul, e clar ca va intereseaza acest partid daca ati ajuns aici. Pentru ca si pe mine ma intereseaza ce se intampla cu el. Pentru ca e singurul care ma reprezinta. Fiecare blog/site liberal e, de altfel, o cafenea politica virtuala, in care sunteti invitati sa intrati daca simtiti liberal si daca vreti sa va spuneti opiniile.

Internetul e singura cale de a fi impreuna, noi, romanii de aici, si voi, cei de afara. Si singurul spatiu unde ne putem pune mintile si sufletele laolalta spre a gasi solutii mai bune pentru tara. Modele, repere... Singurul mijloc prin care putem ajuta PNL-ul si pe noi. IMPREUNA. Ca din ideile tuturor, si prin politicile si oamenii sai, PNL sa poata remodela acea Romanie mare si prospera pe care inaintasii liberali au visat-o, candva au faurit-o, dar la care, din pacate, mai tarziu, arareori am fost indreptatiti sa mai speram.

ACUM, IMPREUNA si ALTFEL e mesajul PNL pentru romanii de pretutindeni. Cel putin asa l-am inteles eu. Si cred ca l-am inteles bine. Nu vreau sa fiu patetica, pentru ca urasc asta. Nu sunt patrioata de ziua a saptea, doar pentru ca ieri a fost Ziua Romaniei. S-a intamplat sa ascult un discurs frumos si sa scriu asta, gandindu-ma ca toti putem avea un rol si putem ajuta cu ceva. Prin comunicare. Chiar avem o sansa mare acum, cand tara e mai distrusa ca niciodata. Va imaginati ce ar insemna ca, din haul in care suntem, Romania sa se ridice DIN NOU pe umerii PNL? E posibil!

P.S. - Pentru visatori: nu exista Alba ca Zapada... E povestea de adormit copiii a partidelor care nu stiu sa faca istorie, si-si cauta cate un colac de salvare.

34 de comentarii:

Florin Matei spunea...

Lilick,

Am citit cu atenţie aserţiunea ta şi, în bună parte, sunt de acord cu tine. Eu sunt liberal din convingere, nu dintr-un moft. Sunt înscris în PNL din 1990, cred că şi acest aspect contează pe undeva. De-a lungul anilor, PNL a pierdut îndeosebi pentru că s-a vrut un partid de elitişti. Din păcate, nu şi de elite. Pentru că a închis uşa în nas celor din plebe, pe considerentul - cretin! - că sunt proletari, ţărani, fără carte prea multă sau prea puţin sofisticaţi, prea puţin snobi, prea puţin parveniţi, PNL a stagnat cu obstinaţie, fiind mereu privit cu reticenţă. Cunosc destui liberali ,,cu studii superioare'', cum zici tu - studiile fiind făcute pe la facultăţi cel puţin incerte - care n-au discurs, n-au substanţă în mesaj, n-au coerenţă şi, ca atare, nu conving. Ba, mai mult, sunt şi agramaţi, opaci şi plini de prejudecăţi. Michael Faraday n-a avut studii superioare, a provenit dintr-o familie modestă de fierari, dar asta nu l-a împiedicat să revoluţioneze lumea, prin descoperirile şi invenţiile sale. Ştii de ce? Pentru că a fost un autodidact. În România asta atât de superficială, trebuie căutaţi oameni cu capacităţi mentale deosebite, nu cu diplome de studii mincinoase, oameni cu ego pronunţat, capabili să mişte masele prin umanul pe care-l propagă, nu dintre aceia care se cred mai cu moţ doar pentru că norocul le-a hărăzit un culoar mai favorabil în viaţă. Ar fi multe de spus pe tema liberalismului, un curent care vizează individul, în complexitatea lui, nu elitele, în exigenţele lor. Dacă e nevoie, mai discutăm subiectul ăsta, sunt dispus, pentru că - zic eu - liberalismul în sine chiar merită pus în dezbatere. Prea am stat noi, liberalii, pe coadă, neacceptând să dialogăm cu oamenii simpli, fie dintr-o comoditate idioată, fie dintr-un snobism frivol, de tip dâmboviţean.
O zi faină îţi doresc, dintr-o zonă în care, din nefericire, PNL abia mai pâlpâie...

Hendrix spunea...

@Florin Matei Cred ca gresesti atunci cand spui ca ,,PNL a pierdut îndeosebi pentru că s-a vrut un partid de elitişti. Din păcate, nu şi de elite.'' De unde ai scos asta? In cei 20 de ani scursi de la lovilutie liberalii, alaturi de taranisti, s-au batut pentru democratie si economie de piata, pentru libertatile omului, pentru o presa libera, pentru societate civila, intelegi? Asta inseamna viziunea ta ,,elitism"???
Matalutza faci o mare confuzie: confunzi liberalismul cu elitismul! Este foarte adevarat ca alaturi de PNL si PNTCD s-au alaturat doar cei interesati de o Romanie democratica. Restul s-au indreptat catre fesenisti, din convingere sau din interes.
De ce trebuie sa-i jignesti pe liberali atunci cand spui ca ar fi elitisti dar nu si elite?!?!?! Dupa matalutza incotro s-ar indrepta elitele? Ce intelegi mata prin elite?
Mai ai in final o fraza absolut rauvoitoare, plina de venin:,,Prea am stat noi, liberalii, pe coadă, neacceptând să dialogăm cu oamenii simpli, fie dintr-o comoditate idioată, fie dintr-un snobism frivol, de tip dâmboviţean.'' Ti-as spune un singur lucru: habar n-ai ce vorbesti! Sau poate ca ai lipsit din tara ultimii 20 de ani...

Lilick spunea...

@Florin, sigur ca e nevoie ca liberalismul sa fie pus in dezbatere, mai ales acum cand ne dorim toti ca partidul sa creasca si trebuie deschis. Sa stii ca atitudinea asta de care spui, cu inchiderea usii in nas, vine si dintr-o justificata frica. Nu e doar snobism. Si o inteleg. Apoi vine si din auto-suficienta. De genul "Avem deja. N-avem nevoie..." Dar acum trebuie curaj si o alta mentalitate. Sau macar sa incepem sa ne obisnuim cu ideea. :) O zi buna si tie! :)

radu spunea...

PNL nu e, spre deosebire de PSD si PD, mostenitor al structurilor de partid-stat, in teritoriu. A avut el structuri tari inainte de venirea comunistilor la putere, dar asta a fost demult.
Sunt de acord cu Florin Matei. PNL trebuie sa construiasca, asa cum a inceput s-o faca prin acel shadow cabinet. Trebuie sa functioneze cu proiecte clare si pentru elite, si pentru mase. Internetul e bun, dar consumatorii de net sunt prea putini.
Avem nevoie de o identitate liberala fara compromisuri la baza cu PD-ul. PNL a inceput sa piarda in sondaje in fatza PSD pentru ca e perceput ca un partid care sovaie, in loc sa capteze nemultumirea populara. In loc sa ne batem pentru oranjgutanii anticomunismului de cazarma, am face mai bine sa construim o cultura a nonconformismului si a revoltei destupate la minte impotriva basismului bocciu. Initiativa, creativitate, reactie rapida si eficienta, asta trebuie sa ne defineasca.

Lilick spunea...

@Hendrix, incearca un ton mai calm, te rog. Ceea ce a scris Florin Matei eu aud foarte des la intalnirile liberale. Deci nu e doar parerea lui. Hai sa ne mai gandim. Poate a fost asa, dar poate ca a fost bine ca a fost asa. Dar mai bine ne gandim si discutam despre viitor.

Lilick spunea...

@Radu, pai numai pe internet putem comunica deocamdata cu cei din afara. Apoi, cum propunea o doamna din America care a participat ieri la dezbatere, sa mai faca liberalii si vizite prin diaspora. Si mai sunt si alte propuneri...

In ceea ce priveste temele: sper ca nu vrei ca toti liberalii sa vorbeasca pe aceeasi voce. Fiecare cu domeniul lui, cu temele lui.

" Initiativa, creativitate, reactie rapida si eficienta, asta trebuie sa ne defineasca." - Da, e frumos spus. :)

Hendrix spunea...

@Lilick Imi pare foarte rau ca auzi in intalniri liberale opinii in genul celei exprimate de @Florin Matei. Eu nu cred ca liberalismul romanesc a fost din 90 incoace ,,un partid de elitişti''. In 90 cand demonstram in Piata Universitatii eram ,,elitisti''? NU! Liberalii au fost din 90 promotorii democratiei, si asta nu doar in vorbe. Guvernarile Ciorbea si Tariceanu au facut enorm pentru Romania, atat din punct de vedere politic cat si economic.
Eu nu pot sa inteleg cum iei apararea unuia care ii vede asa pe liberali! Te-ai gandit un pic ca exact asa incearca fesenistii sa-i vopseasca pe liberali??? Adica niste ,,elitisti'', care se autoproclama elite, care nu discuta cu masele din ,,snobism frivol''. Unde mai pui ca acelasi @Florin Matei ii vede pe liberalii cu studii superioare ca fiind absolventi ai unor facultati ,,cel puţin incerte''...N-ai impresia ca atacurile lui sunt cam cu iz fesenist?

Lilick spunea...

@Hendrix, da. I-am auzit pe multi in ultima vreme. Sa-ti zic ceva. Nu stiu daca PNL e elitist sau nu. Poate ca e, dupa unii, poate ca nu, dupa altii. Chestia e ca eu ma simt bine ca liberal si probabil si tu te simti. Daca altii se simt prost in PNL insa, sau alaturi de el, ca simpatizanti, poate e bine sa vedem de ce. Daca tu ii scoti ochii unui om, altii se vor simti inhibati sa zica ce nu le convine, ce ar vrea sa se schimbe. Si tocmai vorbisem de deschidere... Fii si tu mai deschis, mai intelegator. Daca partidul o sa fie din ce in ce mai mare o sa vezi ca o sa fie oameni care vin catre PNL din ce in ce mai diferiti. Ce te faci? :)

Hendrix spunea...

@Florin Matei Si inca ceva. Spui matalutza asa:,,Cunosc destui liberali ,,cu studii superioare'', cum zici tu - studiile fiind făcute pe la facultăţi cel puţin incerte - care n-au discurs, n-au substanţă în mesaj, n-au coerenţă şi, ca atare, nu conving. Ba, mai mult, sunt şi agramaţi, opaci şi plini de prejudecăţi.'' Intrebare pentru tine: cati dintre liberalii aia multi sunt in conducerea PNL? Vino si cu niste exemple, OK?
Cred ca n-ar fi lipsit de sens sa ne spui si noua ce fel de studii ai matalutza, ce ai absolvit si in ce an. Ai curaj?

radu spunea...

Lilick, cum sa sustin vorbitul pe o singura voce cand eu insumi vorbesc pe mai multe? :) :)
Imi pare rau ca Opozitia a reactionat anemic la fuga din tzara a lui basecu, neinsotita de vreun mesaj adresat "romanilor". Chelul si-a bagat un autogol de toata frumusetea de ziua nationala si merita forfecat mult mai rau pt. asta. Pana si ai lui au marait.
Punctul doi: Basoiul si latraii de serviciu au inceput sa bata tot mai mult toba cu Basarabia. Normal, vin "rusii" lui Iliescu si se apropie 22 decembrie. Pe de alta parte, noua liberalilor ne e teama sa nu fim confundati cu PRM-ul si tacem malc in fatza declaratiilor sovine ale lui Tokes. Eu stiu ca PNL e si "national", nu doar "liberal". De-asta apreciez initiativa cu romanii de pretutindeni si cred ca trebuie sustinuta. Liberali romani din toate tzarile, uniti-va!

Hendrix spunea...

@Lilick Sunt foarte mandru ca sunt liberal, poti sa fii sigura de asta. Sunt mandru de liberalii care s-au batut pentru democratie impotriva lui ilici in 90, sunt mandru de liberalii care au pus tara pe picioare in timpul guvernarii Ciorbea, sunt mandru de liberalii care s-au luptat cu despoticul guvern al lui nastase, sunt mandru de liberalii lui Tariceanu care au aratat cum trebuie condusa tara, sunt mandru de liberalii lui Crin care se lupta cu cu nemernic precum ba-secu si pedeleprele sale.
In 90 eram intr-o minoritate de 5%, dupa alegerile din Duminica Orbului. Acum liberalii sunt in sondaje la peste 25%! Calea pe care au mers liberalii a fost cea corecta din 90 incoace. Adversarii liberalilor au fost intotdeauna FESENISTII, adica urmasii fostului partid comunist, care a insfacat tara dupa mascarada din Decembrie 89. Asta uita sa spuna @Florin Matei! Daca ar fi liberal din 90, dupa cum zice el, n-ar trebui sa uite asta, intelegi?

Lilick spunea...

@Radu, bun. Pai asta era alt subiect romanesc atacat ieri: nationalismul de care ne e frica. Dar sigur, e vorba de nationalismul ala bashist-vadimist, care pute urat... Poate o sa discutam mai pe larg si despre asta.

Cu autogolul lui Basescu... Hai, mai, Radu. :)) Pai ce mai era de zis? L-a vazut toata tara ca dormea. Stii ca vorbea lumea si pe strada? "L-ati vazut cat e de nesimtit?". Deci faza a fost muuult prea de porc ca sa stam sa o mai si analizam si condamnam acum. Au ras de el si copiii. Scuze, dar ti-e si jena sa mai scrii de asa ceva... Stii ce zicea ieri cineva in oras? Se intreba daca nu a sforait cumva sau daca nu a tras vanturi in somn langa Medvedev. Deci la ce nivel, Dumnezeule, sa mai coboare si opozitia asta ca reactie la ce face dobitocul? Sa il condamne ca a tras la aghioase ca un porc betiv in gara, cazut in propria-i voma? e prea penibil. :D

A zis Crin, legat de desemnarea piticului atomic: ‎"Basescu putea sa il puna si pe fratele sau sa primeasca onorurile. Nu sunt de acord cu aceasta logica. Este vorba despre niste nesimtiti si niste neamuri proaste. De asta nu o sa ma aliez niciodata cu PD-L, cat o sa fiu eu in politica, presedinte de partid sau orice altceva"

E de ajuns...

Lilick spunea...

Poftiti comentariu pe un blog:

"Într-o zi de 1 Decembrie absolut obişnuită, în care coincidenţa face că Traian Băsescu s-a nimerit într-una din rarele lui vizite peste hotare şi – spre deosebire de antrenorii de fotbal ai echipelor aflate în avantaj spre sfârşitul unui meci important, care îşi scot vedetele din teren pentru a le oferi şansa de a fi aplaudate la scenă deschisă – şi-a trimis căcăreaza (că nici muţunache nu mai merită să-i spun) de premier ca să fie, dimpotrivă, huiduită cu frenezie, după ce în prealabil s-a erijat în cel mai ridicol personaj din istorie căruia i s-a dat onorul, uzurpând, desigur, locul eternului păţit Mircea Geoană şi pişându-se o dată în plus, dimpreună cu şeful său, care la ora aceea tocmai trăgea un pui de somn în plină reuniune internaţională, pe legile şi Constituţia ţării, aşa cum, în replică, se pişă, măcar de la o vreme, şi poporul pe ei, eu am stat liniştit în casă."


:))))))))))))))))))))))

Adica aici: http://e-xtrema.blogspot.com/2010/12/credibil-dar-adevarat-1-decembrie-ca-pe.html

Lilick spunea...

@Hendrix, tu nu ai niciun motiv sa ii critici pe liberali? Sunt si motive de criticat, te asigur. Spre binele lor.

Hendrix spunea...

@Lilick Nu, n-am niciun motiv sa-i critic pe liberali! Si cand spun asta ma refer la lucrurile esentiale si nu la amanunte...

radu spunea...

Lilick, de acord.
O singura obiectie mica-mica de tot am la ce spui:
Faza cu basecu nu e "de porc", ci "de bok", vezi dictionarul turc-roman. :)
In ce ma priveste, am multe motive sa critic PNL-ul, dar nici un motiv sa ma dezic de el, cata vreme nu bate palma cu PD.
Crin ar trebui sa fie foarte atent: in 2012 basecu va face tot posibilul sa rupa din nou PNL, in functie de cei care vor sa intre la guvernare cu PSD sau cu PD.

Lilick spunea...

@Radu

Foarte posibil. Deja vrea sa rupa si UDMR-ul.

Shadow spunea...

In sfarsit e spusa. A trebuit mult timp ca membrii PNL sa inteleaga importanta diasporei romanesti. Nu spun asta pt ca fac parte din aceasta diaspora dar la alegeri si inainte de alegeri PNL nu a acordat deloc atentie subiectului.

Ma bucur ca dl Vosganian s-a referit la toata aceasta dispora bine impartita pe "caprarii". Sper ca la viitoarele alegeri totusi PNL-ul sa nu mai "trimeata afara" pe unii de talia lui Roman.

Lilick spunea...

@Shadow, da. Tema asta e (si) pentru tine. :) Si chiar te rog sa te uiti la filmulete, pt ca eu am selectat aici foarte putin. Sunt patru clipuri pe you tube, care in total au 33 minute.

Tema e asteptata, si ma bucur ca s-a gandit cineva la ea in PNL. Un inceput. :)

Florin Matei spunea...

@Hendrix,
Mă intrigă tonul tău drastic, mă deprimă intransigenţa ta vis-a-vis de părerile care nu coincid cu ale tale şi mă întristează radicalismul pe care îl propui. Mi-ar plăcea să cred că nu m-ai înţeles pe deplin, nu că nu accepţi şi alte puncte de vedere. În primul rând, eu nu mă dezic de PNL (cum bine spunea şi Radu), ci încerc să promovez ideea că liberalismul nu e doar privilegiul unora, ci că e accesibil tuturor păturilor sociale. Lupta cu feseniştii şi cu urmaşii lor nu este apanajul strict al unora, nu cred c-ai dus-o doar tu. Câte o Piaţă a Universităţii a existat în mai toate municipiile reşedinţă de judeţ, fie şi la modul mai puţin vizibil, fie şi doar simbolic. Sigur, poţi opina că habar n-am ce vorbesc, în fond te priveşte ce crezi, dar nu-mi poţi interzice să analizez nişte aspecte mai puţin plăcute şi să avansez nişze soluţii de corijare a lor. Poate n-am dreptate, dar tu, ca bun liberal, ar trebui să lupţi pentru libertatea mea de exprimare, nu să mă anulezi dintr-un condei. Aşa ar fi normal, asta e, de-altfel, una dintre esenţele liberalismului. Că ai chef de polemică, mi-e destul de clar. Ce nu pricep e de ce mă jigneşti? Pentru că mă îndoiesc că termenul ,,mătăluţă'' e unul măgulitor şi nu unul de superioritate (fondată sau nu, nu mai importă). Mai departe... Vorbeşti de curaj, de parcă - vezi-Doamne, eu iau partea neşcoliţilor pentru că aş fi, la rându-mi, un ignorant care atacă la adăpostul anonimatului. Numele meu real este, însă, chiar Florin Matei. Mă semnez cu el, mă afişez cu el. E faptul că-mi declin identitatea o formă de curaj? Nu ştiu, înclin să cred că nu. O formă de curaj e, însă, aceea de a-ţi spune părerea, indiferent dacă ea place sau nu. De a promova libertăţile cetăţeneşti, drepturile individului, civismul, spiritul urban, toleranţa şi buna-înţelegere. Cum nu sunt un polemist prin excelenţă, dialogul meu cu tine pe tema asta se va opri aici. Nu-ţi port ranchiună, îţi respect punctele de vedere, dar îmi arog, în acelaşi timp, dreptul de a nu fi de acord (chiar) cu toate. Sănătate!

ADRIAN spunea...

@lilick: ar fi trebuit sa-mi fac si eu vant sa ajung acolo. Daca citesti la Varujan Vosganian pe blog si daca mai intri si din cand in cand la mine ai inteles de ce n-am ajuns.
Altfel ma incadrez 100% in statistica de care vorbeai :)

Hendrix spunea...

@Florin Matei Sa stii ca am citit atent primul tau comentariu si te-am inteles pe deplin. Total gresita afirmatia ta ca n-as accepta si alte puncte de vedere! Atacul tau este neintemeiat, neargumentat. De unde ai tras concluzia asta? Cam ieftina manipularea ta...
Eu ti-am pus niste intrebari extrem de clare la care n-ai raspuns. Nicio problema, doar si tacerea este un raspuns! Poti sa-mi raspunzi si mai tarziu, ideea este sa raspunzi. Din moment ce esti in stare sa faci afirmatii grave despre liberali ar trebui sa si argumentezi, nu crezi? Eu inca astept raspuns.
1. Vrei sa promovezi ideea ca liberalismul este accesibil tuturor paturilor sociale? Ma faci sa rad! Esti prea indoctrinat de materialism dialectic si socialism stiintific, nu crezi? Mai pune mana pe carte ca sa intelegi matalutza ce target au liberalii!
2.Esti ,,simpatic'' atunci cand afirmi ca in fiecare municipiu resedinta de judet exista o Piata a Universitatii. Vorbesti serios? Asemenea bazaconie din gura unui liberal suna abracadabrant!
3.Faci o mare confuzie cand te referi la lupta pentru libertatea de opinie. Este apanajul DEMOCRATIEI, mey tovarase, nu al liberalismului!
4.Tu spui ca ai curaj atunci cand iti spui numele. Poti tu dovedi ca esti Florin Matei? NU! Poti spune ca esti oricine, asta n-are nicio relevanta. In lumea virtuala stam de vorba, asa cum bine spunea Lilick, ca intr-o cafenea. Conteaza doar ideile ce se emit si nu persoana, ai inteles?
5.Ma bucur ca nu-mi porti ranchiuna si te asigur ca nici eu, din moment ce nu te cunosc. Daca esti liberal astept raspuns la intrebarile puse dimineata. Esti?

Deceneu spunea...

@Shadow "PNL-ul sa nu mai "trimeata afara" pe unii de talia lui Roman"
Pe cine ai prefera?
Pe Norica sau pe Melescanu? :)

@Hendrix - Florin Matei vorbeste de elitism pentru ca, Crin si cei din staf nu considera necesar sa discute o propunere inainte de a o face publica. In PNL nu sunt dezbateri si nici proiecte.
Decizile luate fara dezbateri sunt decizi ale unor persoane care se considera superioare, adica "elitsti".
Pana si inalnirile cu simpatizantii, ale lui Varuja Vosganian sau cele ale fundatiei H Rusu sunt un fel de "tribuna" prin care cativa transmit catre cei de jos "minunatele lor idei".
Nu exista proiecte, sunt doar idei fara finalitate.

Astept argumente, nu doar afirmatia, ca nu-i asa.

Deceneu spunea...

Daca PNL-ul ar fi avut intitativa pe care a avut-o Prigoana, de a schimba denumirea de "rrom" in "tigan", recunostinta romanilor din diaspora ar fi fost fara limite.
Din pacate PNL-ul nu are curajul sa adopta masuri importante, de frica sa nu fie criticat, acuzat de rasism, sau din cauza ca nu-i receptiv la sugestii.

A punctat Prigoana, pentru PDL !!!

vali plesca spunea...

in sfarsit, dupa o lunga asteptare pe aici, sustinatori declarati ai aceluiasi partid discuta...

Lilick spunea...

@Adrian, poate ajungi saptamana care vine. O sa iti scriu ce facem. :)

Lilick spunea...

@Deceneu

Chiar crezi ca asta cu "rrom"-"tigan" este o tema pentru PNL?

Lilick spunea...

@Vali,

Da. Si? Din cand in cand mai discutam... :)

Deceneu spunea...

@Lilick "Chiar crezi ca asta cu "rrom"-"tigan" este o tema pentru PNL".

Este o tema pentru diaspora si una importanta.
Nu se plang romanii plecati in occident ca din cauza confuziei cu tiganii sunt evitati sau injurati?

Nu exista teme pentru PNL si teme pentru PSD sau PDL, sunt teme de interes pentru romani sau in interesul romanilor, chiar daca ultimele nu-i interezeaza, cum este tema democratiei.

Lilick spunea...

@Deceneu,

Hai sa nu mai vorbim asa, fara sa stim, sa facem doar teorie. Tu ai uitat cum a fost atacat Vosganian exact pe tema asta, de catre Basescu, atunci cand a fost trimis la Barosso? Hai, ca ma si enervez... Tu chiar nu realizezi cum ar fi atacati liberalii drept fascisti daca ar propune ceva pe tema asta? Sa faca ce vrea Prigoana, cel care pe de alta parte promoveaza manele. Aplauda-l tu!

Crăciun Florin spunea...

Îmi place. Subiectul. Nu am fost la întâlnire din cauză de ... vreme rea. Comentariile. Aprinse. Sunt de acord cu tizul meu. Florin Matei. @hendrix este, ca de obicei, ca „o flacără” hotărâtă să ardă totul, dar chiar totul.

Da, așa este, PNL a avut mult timp ușile „legate cu sârmă ghimpată”. Abia în acest an s-au deschis, însă nu de tot. Iar mesajele ... ei bine, au multe mesaje aiurea. Unii dintre ei. Alții în schimb, sunt în regulă. Eu am dedus că unii vorbeau doar să se afle în treabă. Nu dau nume. Dar sunt.

Vosganian pune bine problema. Acum să vedem cum se va acționa. Cine răspunde de problemă ? Cu cine colaborează ? Ce resurse alocă PNL pentru acțiune ?

Anonim spunea...

in calitate de "capsunar", am cateva lucruri care m-ar interesa din partea PNL (si nu numai).
* votul electronic
* LUSTRATIA interna (nu, nu aveti nevoie de lege ca sa ii dati afara din partid pe securisti si turnatori, in loc de a-i tine ca presedinti de onoare).
* renuntarea la Patriciu! dati-l afara din partid odata, pur si simplu. nu realizati cat de mult rau face imaginii PNL? si cat de nociv e faptul ca el numeste seful partidului?

Dracu

Lilick spunea...

Dracu,

Citeste putin aici in legatura cu votul electronic. E un proiect ceva mai nou: http://www.grspsociety.org/news/votul-electronic-mai-simplu-decat-s-ar-crede

Cred ca iti dai seama ca nu doar PNL il poate introduce.

Lilick spunea...

@Dracu, hai ca m-ai facut sa pun postare noua cu votul pentru diaspora. Am mai discutat despre asta, dar poate apar idei noi, si poate ii impulsionam pe politicieni sa atace subiectul.