12 iul. 2011

Dezbaterea pe marginea proiectului de lege care priveste Casa Regala de Romania

Dezbaterea de astazi, cu Daniel Constantin, a tinut aproape trei ore. Insa discursul de mai jos sintetizeaza cel mai bine pozitia noastra, a celor participanti la discutii, Clubul Bloggerilor Liberali si Asociatia «Regele este Patria ». Stefan Szobotka recomanda ca proiectul de lege initiat de PC, care vizeaza un parteneriat solid si permanent al Statului roman cu Casa Regala a Romaniei, sa fie gandit si redactat cu grija, astfel incat sa nu stanjeneasca deloc o eventuala maturizare a societatii romanesti, care sa conduca spre posibilitatea readucerii Monarhiei la locul care i se cuvine si la reluarea cursului firesc al istoriei Romaniei. S-a propus, de asemenea, intocmirea unui calendar al dezbaterilor publice, care sa cuprinda intalniri cu reprezentanti ai ambasadelor din Romania ale statelor care sunt monarhii, incepand cu Suedia, Marea Britanie, Danemarca sau Spania, in vederea schimburilor culturale si economice care pot fi astfel incurajate. S-a mai propus initierea unui proiect de lege, prin care data de 10 Mai sa devina sarbatoare legala.
La dezbatere a participat si Filip-Lucian Iorga, istoric, initiator al "Protestului tradatorilor"



8 comentarii:

Augustin Radescu spunea...

Cine e acest Stefan Szobotka, care ma considera pe mine imatur? Totusi, cam mult tupeu, nu crezi?

Lilick Auftakt spunea...

Stefan Szobotka e un liberal autentic, un monarhist, cu o solida pregatire umanista.

Augustin Radescu spunea...

Un om care ii considera pe cei care nu sint de aceeasi parere cu ei "imaturi" este, el insusi, imatur. Ca sa nu spun mai mult.

Lilick Auftakt spunea...

Se refera la maturizarea societatii romanesti. Nu vad ce e deplasat aici. Suntem cumva o societate ajunsa la maturitate?

Lilick Auftakt spunea...

@Augustin, nu inteleg. TU esti societatea? Societatea suntem noi toti. Nu a vorbit despre grupuri sau indivizi anume... Iar societatea chiar nu e maturizata. Nu vezi ce alegeri se fac, nu vezi cum arata totul in jur?

Augustin Radescu spunea...

Lilick, nu cred ca o sa ne certam din atita lucru. Insa din text rezulta clar parerea lui Szobotka: cei care nu considera ca monarhia e solutia ideala pentru Romania sint imaturi. Ori, o asemenea abordare e cel putin inadecvata. Cit despre solida lui pregatire umanista, acelasi lucru se poate spune si despre "intelectualii lui Basescu", fara ca asta sa ne inmoaie genunchii

Lilick Auftakt spunea...

@Augustin, Stefan a vorbit despre normalitate, firesc. Noi, liberalii, si nu numai, credem ca in 1947 cursul firesc al istoriei a fost intrerupt brusc, abuziv. Ca am fi avut o civilizatie prospera daca ne-am fi continuat evolutia democratica atunci, in 1947. Sigur, altii, de obicei adversarii liberalilor, cred altfel. Noi avem si niste argumente cand ne referim la acest moment ca la unul de cotitura, nefast democratiei. Nu am gasit inca, in ultimii 21 de ani, argumente care sa le poata combate pe ale noastre. Referirea la actul de la 30 decembrie poate sa scindeze doar o societate, asa cum zice Stefan, imatura, care nu a inteles inca cat rau ne-au facut cei care acum 64 de ani au abuzat-o.

Ștefan-Sebastian Szobotka spunea...

Stimate domnule Rădulescu, sunt convins că dacă vă veți acorda timp să mai ascultați o dată cele de mine afirmate în luarea de poziție despre monarhie, veți constata că n-am avut intenția să jignesc pe nimeni. Știu să respect opiniile politice ale celor care nu le împărtășesc pe ale mele, iar, ca să mă refer la speță, sunt anumite republici care îmi apar expresii politice la fel de respectabile precum sunt unele dintre monarhii. Deși nu împărtășesc crezul republican, îl înțeleg și îl respect acolo unde el a fost instituit legitim și democratic. În ce privește România, convingerile mele pro-monarhice sunt rezultatul îmbinării unor argumente raționale și real-politice cu unele afective bazate pe tradiție și afinități.
Atunci când m-am referit la maturizarea societății românești, m-am referit la un anumit tip de atitudine ce precede judecata, atitudine mai curând rațională, decât pasională. Sau, dacă doriți, la ceea ce Lilick numea normalitate, bun simț, etc.
Da, reafirm că societatea noastră nu e matură. Aici nu mă refer printr-o sinecdocă (toto pro parte) la dumneavoastră ca persoană, sau la oricare alt cetățean, ci la prejudecățile, "adevărurile" și mecanismele pe care societatea noastră ca ansamblu le practică și/sau consideră legitime. În fine, pentru că tot am avut șansa să dau aceste explicații, eu cred că opțiunea pentru republică sau monarhie trebuie să fie luată de cetățeni prin vot, însă după o amplă și profundă dezbatere publică, în care noi, regaliștii, va trebui să aducem multe alte argumente în afara reluării unei tradiții întrerupte în mod violent și abuziv, iar republicanii, la rândul lor, vor trebui să își curețe discursul de aversiunea egalitaristă sublimată din ideologiile anilor 50. Am convingerea că o dezbatere civilizată, fără argumente ad hominem, ne-ar îmbogăți pe toți ca cetățeni. Rezultatul cel mai important ar fi că, după ce una dintre opinii va fi fost preferată de cei mai mulți, vom trăi într-o țară pe care o vom percepe mai clar ca a noastră, față de a cărei soartă ne vom simți mai responsabili.
Sper că am reușit să vă fac să înțelegeți mai bine cine sunt și ce vreau. Cu bine, "acest" Szobotka ;)