20 dec. 2010

Fundația Horia Rusu a primit o medalie de merit pentru proiectul său, "Comisia pentru o nouă Constituție"


Distincția a fost decernată de Uniunea Națională a Juriștilor din România si recompensează sprijinul acordat reformei sistemului judiciar.

Astăzi, în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor sale anuale, ajunsă la ce-a doua douăzecea ediție, Uniunea Națională a Juriștilor din România a conferit Fundației Horia Rusu medalia de merit.

"Suntem onorati să primim această distinctie, pentru un proiect benefic întregii societăti românesti. În cadrul proiectului nostru, Comisia pentru o nouă Constitutie, ne-am dorit ca puterea judecătorească să reprezinte o temă de dezbatere, pentru că nicio revizuire a Constitutiei nu poate ignora dispozitiile referitoare la ea si la raporturile sale cu celelalte puteri ale statului. Până acum, puterea judecătorească a fost privită ca un copil vitreg, iar acest lucru trebuie să se schimbe", a declarat Dinu Zamfirescu, vicepreședintele Fundației Horia Rusu la festivitatea de decernare a premiilor.

Proiectul Comisia pentru o nouă Constituție a fost lansat în primăvara acestui an și a pornit de la premisa că adoptarea unei noi Constituţii, adecvată realităţilor şi tradiţiilor noastre, nu trebuie să devină o sursă de şantaj politic şi mediatic. Ea trebuie să aibă loc cu participarea tuturor structurilor reprezentative ale societăţii: partide politice, specialişti în drept şi ştiinţe politice, reprezentanţi ai societăţii civile.

Membrii Comisiei - prof. dr. Daniel Barbu, prof. dr. Gheorghe Piperea, prof. dr. Corneliu Liviu Popescu, prof. dr. Simina Tănăsescu, prof. dr. Manuel Guțan, prof. dr. Valentin Constantin – consideră că noua Constituţie trebuie să transforme România într-un stat ale cărui instituţii sunt organizate în jurul misiunii fundamentale de a garanta drepturile şi libertăţile individului.

Alături de Fundația Horia Rusu, pentru contribuția țării sale la reforma sistemului judiciar din România, a primit o medalie de merit și ambasadorul Germaniei la București, Andreas von Mettenheim.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Pai daca e sa ma iau dupa traditii ar trebui sa votam un presedinte pana il impuscam. Sau am inteles eu gresit?:))

Lilick Auftakt spunea...

Ar fi o varianta. Dar esti rautacios. :)) Totusi, din 4, doi au renuntat de bunavoie la putere.

Teo Negura spunea...

Offtopic, Lilick: sarbatori frumoase, nu stiu daca mai ajung pe-aici pana de Craciun! De politica nu prea am chef momentan, te-ai prins tu, oricum ii vom gasi tot acolo :D
Sa ne recitim cu bine!

Lilick Auftakt spunea...

Multumesc mult, Teo! :) Sarbatori fericite! :)