1. Am primit de la Dan (Transildania), caruia ii multumesc din suflet, un cadou extraordinar. Cartea "Vanatorul de securisti" (cu dvd), pe care am vazut si cateva cuvinte frumoase scrise de Marius Oprea pentru mine: "cu prietenie si recunostinta pentru sprijin (...)". Va imaginati cat m-am bucurat!
2. Am aflat cine e "eroul" si cine e "nebunul". Am scris despre asta cateva randuri pe facebook. Vi le redau si aici:
"Presa austriaca avertizase ca vor fi extrem de multe accidente pe partii. Astazi anunta ca spitalele sunt pline de accidentati (zeci de mii!), ca nu mai au locuri sa-i primeasca, iar unele spitale au interzis angajatilor sa-si ia concediu. Unul dintre cele mai importante motive ale acestor accidentari este faptul ca nu a nins, ca a fost pusa zapada artificiala, ca pe marginea partiilor nu e zapada, si ca daca cineva depaseste involuntar marginea partiei e expus unui accident aproape sigur. Cu toate aceste avertizari, unii merg inca, pe riscul lor, sa schieze in Austria. Acest risc si l-a asumat si Huidu atunci cand a schiat. Nu l-a facut nimeni nebun, insa cateva nuante de eroism s-au aplicat gestului sau: omul a salvat viata unor copii, aruncandu-se aproape in afara partiei, dorind sa-i ocoleasca. OK! E aproape erou. Doar Adrian Sobaru s-a aruncat de la balconul Parlamentului din nebunie, strigand Libertate. Dupa cateva zile, presa romaneasca, cu ajutorul Puterii, a reusit sa ne convinga cine e eroul si cine e nebunul."
3. Am o rugaminte: Traian Basescu se va afla de Revelion ori la Predeal (unde este acum), ori la Brasov, cel mai sigur, pentru ca acolo a anuntat ca se va afla la trecerea dintre ani Elena Cocos. Dragi brasoveni, daca aveti ocazia sa-l intalniti, sa-i oferiti si din partea mea toate cele bune: oua, rosii, multa carne, ce credeti voi ca se potriveste mai bine. Va multumesc! :)
La multi ani tuturor prietenilor din blogosfera si de pe facebook! Sanatate, bani multi, iubire, impliniri! Si sa ne vedem si mai des in anul care vine, cu si mai multe proiecte privind cauza noastra!
Un dublu la multi ani pentru Alex si Sibilla, cu ocazia zilei de nastere! Le doresc sa ramana la fel de luptatori mereu!
Potensi Energi Terbarukan Yang Ada di Indonesia
-
*Potensi Energi Terbarukan Yang Ada di Indonesia* – Energi terbarukan di
Indonesia akan meningkat jika negara terus memanfaatkan energi panas bumi.
Indon...
37 de comentarii:
muuuuultuuuumesc ! un an nou minunat tuturor :D
@Alex, noi vom avea sigur un an frumos, asa cum ni-l vom face! Promit! :)
La mulţi ani, sănătate şi fericirea cea mare pe care o aşteptăm cu toţii ! :)
Prima întîlnire, nu numai cu bloggeri, se pare că va fi în Piaţa Revoluţiei : cu steaguri, lozinci şi... demisii !
Atunci ne vedem (si) acolo, Matilda! :)) Sa sarbatorim! La multi ani!!!
Si noi restul tarii ii oferim...
buie
masescu ! :)
O merita din plin pentru tot ceea ce (n-) a facut pentru noi
LAMULTI ANI 2011, Lilick !
La muulti ani!!! :)
1). Se pare ca sclavii basisti au o apetenta pentru accidente imbecile?! Si jegu' ala calcat pe mufa de camion, de care radea Mircea Badea, s-a facut praf intr-o rapa de handicapat mintal ce este - ai dracu' bugetari, s-au grabit ei sa-l scoata si sa-l lipeasca la loc! Probabil ca numai un imbecil ar putea fi sclav basist.
2). La multi ani, sanatate si prosperitate!
3). Cat mai curand sa-i vedem la inchisoare pe Base si haita lui! Maxima securitate, minim confort, eliberare - niciodata :D !
La multi si multe impliniri sufletesti. Si sa speram ca vim avea mai mult succes anul viitor in lupta noastra!
Dacă nu e asta cea mai tare postare pe care am citit-o în 2010, atunci e cea mai plină de tâlc!
La mulţi ani şi să trecem cu bine toate testele de anduranţă care vor veni!
Culmea e ca si ei isi doresc sa fie paziti. Deci, daca le doresti maxima securitate e ok. Cu "minim de confort" cred insa ca nu sunt de acord, ca s-au obisnuit sa traiasca bine. :))
La multi ani! :)
Un An Nou fericit tuturor! Jos basescu!!!
@Pro Atitudine, sa fie tot ce ne dorim noi. La multi ani! :)
@Renata, le trecem, le trecem, ca stim la ce sa ne asteptam sau la ce sa nu ne asteptam. Felicitari pentru ceea ce ai facut si ce faci pt. "Zana". Si nu numai. :) Am citit tot!
La multi ani!
@Atreides
La multi ani! :)) "Jos Basescu!" ar trebui sa devina o formula de salut in 2011.
Lilick, felicitari pentru superbele cadouri pe care le-ai primit!
Si eu am primit un cadou minunat, prin faptul ca nu aflasem de CICCR.
Vreau sa ma implic si eu in proiectele lor.
Daca imi spui si mie cand e nevoie de ceva ti-as ramane recunoscator.
Foarte buna analiza despre Huidu si Sobaru.
Multa carne lui Basescu si din partea mea.
La oo nu ma bag, ca e domeniul lui Nastase :).
Multumim pentru videoclip!
La Multi Ani tie, celor dragi si tuturor prietenilor acestui blog!
La Multi Ani !
Jos Basescu !
Buna idee Lilick
Ce mai faceti ? Am plecat
Jos Basescu ! :)
@Gicacontra, siiigur ca iti spun. :) Marius Oprea trebuie sprijinit. Sper sa il avem si invitat, anul care vine, la Club. :)
La multi ani si numai bucurii! :)
La multi ani, Starea Natiunii! :)
LA MULTI ANI LILICK!
@basescul
Da, da, asaa. :)) Josbasescu la toata lumea. Un josbasescu fericit va doresc! :))
La multi ani, Theo! Si muulta sanatate, iubire si bani! :)
La mulţi ani, Lilick, alături de cei dragi! Aşa cum în 2010 m-am hrănit, de multe ori, cu gândurile tale scrise, aşa nădăjduiesc că voi traversa şi următorul an: cu credinţa că există mereu un ,,mâine'' la care să lucrăm cât mai mulţi pentru a-l face mai bun...
Frumos cadoul oferit de @transildania! Marius Oprea arata ca este singurul care face ceva concret impotriva regimului comunist, spre deosebire de ismeneanu si ceilalti saltimbanci care doar vorbesc pe langa subiect. Sper ca Oprea sa se tina de cuvant si sa publice cartea referitoare la istoria securistului de la Anvers. Daca ar fi aparut in 2008 poate ca cum nu mai era presedinte...
Ma lasa rece cancanurile despre ,,accidentul'' lui huidu din Austria. Mult zgomot pentru nimic! Subiectul Sobaru nu este acum de actualitate, dar va fi dupa Sarbatori, atunci cand cosmarul portocaliu isi va arata coltii peste o Romanie saracita, inghetata, lipsita de orice speranta!
N-are nicio importanta unde se va afla ba-secu in noaptea asta. Mai mult ca sigur ca va fi injurat, huiduit si i se va ura ,,multa carne''! O merita pe deplin, fiind SINGURUL responsabil de dezastrul actual.
Spre deosebire de @atreides eu mi-as dori un alt GUVERN! Mandatul lui ba-secu mai dureaza 4 ani, dar fara marioneta basesciana din Victoriei se va ajunge la razboiul surd din 2007-2008. Nu-mi doresc decat ca ungurii sa iasa din alianta cu pedeleprele si sa se refaca Alianta care a maturat guvernul boc pe 13 octombrie 2009!
Tuturor celor apropiati de acest blog le urez un mai bun decat cel care se termina, multa bucurie si sanatate! La multi ani tuturor!
@Florin, suntem din ce in ce mai multi si, ceea ce e cel mai important, comunicam bine si suntem uniti. Lucru din cauza caruia TURBEAZA pedeleii. La multi ani iti doresc si sa ne citim cu bine in 2011. Tot ce iti doresti, alaturi de cei dragi!
@Hendrix,
Da, si eu imi doresc acest lucru, iar Noua Alianta sa il dea jos si pe securist!
Un an bun sa ai, cu tot ce iti doresti. Tie nu pot sa iti urez ca altora... "In 2011 sa fim mai rai"... pentru ca esti de ajuns de "rau" cu portocaliii. Gata! Anul asta simt ca scapam de ciuma! Sa fim fericiti, toti!
La multi si fericiti ani!
PS. Cine crezi ca-si strica noaptea de revelion ca sa-l intalneasca pe Basescu,chiar si ca sa-l intampine cu oua sau cu rosii? Eu zic ca merita ignorat.
Ii acordati prea multa importanta individului si prea putina importanta masurilor prin care puterea lor sa fie limitata.
Spre ca la anul sa se schimbe ceva in mentalitatea politica a cetatenilor si a politicenilor.
Am auzit ca nu apare, se ascunde cu Boc si Leana Cocos intr-un birt. A dat deja un mesaj de doi lei. Pai cum? Nici in ziua asta sa nu putem sa ne batem joc de el? Nu ii dam atentie, ci oua si carne. :))
La multi ani, Deceneu. Serios vorbind, fie asa cum zici! :)
Iti doresc din tot sufletul impliniri pe toate planurile, mai putin cele in kg., multa sanatate si un sincer
"La multi ani !"
Cu stima,
Multumesc, Radu! La fel iti doresc! Ne "vedem" in ... 2011. :)
Acum schiez in Austria.
Nu am vazut prosti care sa nu nimereasca partia...
zapada artificiala nu inseamna ca e o simulare pe computer :))
@Rasputin, vad ca scrii pe blog. Uita-te pe unde schiezi :) Vezi ca sunt prosti destui, tot anunta la radio.
La multi ani! Plus http://augustinradescu.blogspot.com/2010/12/urari-da-mai-cu-masura.html
La mulți ani ! Ție și tuturor celor care te vizitează pe blog. Pot fi și portocalezi.
Îmi place ideea cu „josbăsescu fericit la toată lumea”. Chiar să ne facem din ea, așa cum se propune pe aici, formula de salut.
La multi ani, @Augustin!
@Florin, La multi ani. Ce generos esti azi, chiar si cu portocalezii! :)
Cu mare placere Lilick. Cred ca nu mai e nimeni in blogosfera sau in online care l-a sprijinit mai mult si mai des decat tine pe Marius Oprea.
Iti doresc tie si cititorilor, comentatorilor si prietenilor tai La Multi Ani!
@Transildania
Marius Oprea trebuie sprijinit. Da. Daca as fi fost in locul lui, mi-ar fi placut sa fiu exact ca el, sa fac ce face el. Iti multumesc mult! La multi ani!
Trimiteți un comentariu