25 sept. 2009

Machiavelli, pe scurt


Credinta lui Niccolo Machiavelli era aceea ca un sef de stat nu este constrans de normele etice tradiţionale. De unde si citatul celebru:”Scopul scuza mijloacele”.

In virtutea acestui citat au actionat si multi dintre intelectualii care il sprijina in continuare pe Traian Basescu. Dar la Machiavelli mai gasim un citat, foarte important, tot din faimoasa sa lucrare “Principele” : "Nu e putin lucru pentru un Print a sti sa-si aleaga bine ministrii, care sunt buni sau rai dupa intelepciunea Printului. Prima parere pe care ti-o faci despre un suveran si despre ce are in cap este cand ii vezi pe oamenii pe care si-i tine langa el".

Ei bine, citatul acesta nu e cunoscut de acesti intelectuali? Caci de vazut au vazut cu totii cu cine se insotea Basescu. Cu exceptia Alinei Mungiu Pippidi, care n-a putut suporta asa ceva (o fi citit de mai multe ori pasajul de mai sus), restul tac si se fac ca nu vad anturajul presedintelui.

“Se pune astfel problema dacă este mai bine să fii iubit decât temut, sau invers. Răspunsul este că ar trebui să fii şi una şi alta; dar întrucât este greu să împaci aceste două lucruri, spun că, atunci când unul din două trebuie să lipsească, este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit”, mai spune omul politic florentin.

Ma intreb daca acei intelectuali chiar il iubesc pe Traian Basescu, sau se tem astazi de el. In afara de Traian Radu Ungureanu, in al carui caz sunt sigura - il iubeste sincer! - in cazul celorlalti cred ca lucrurile sunt cam amestecate. Si cum s-ar mai putea dezice ei acum?

7 comentarii:

Claudia Muresan spunea...

Nu inteleg pentru cine citezi din Machiavelli aici, Lil. Machiavelli- un functionar integru si mistuit de pasiune pentru binele public, un om care a rezistat torturii pentru principiile sale, un indragostit de republica si libertate. Ce nu-si amintesc multi din Principele e ca el cu amaraciune spune ca cetatile obisnuite cu libertatea trebuie rase la pamint pentru ca nu se vor invata niciodata cu tirania (sfanta naivitate machiaveliana). Spuneti-mi voi care din intelectualii basei ar fi instare sa invete de la cineva ca el!

Lilick Auftakt spunea...

@Claudia Muresan

In "Despre minciuna" Liiceanu scria asa:

""Zodia Spanului" e zodia tiraniei incipiente care are la origine actul cathartic intrerupt al revolutiei din decembrie si un Arap Alb redus la tacere. E zodia in care l’uomo virtuoso machiavelic stie, dar nu poate face nimic intr-un context preponderent de orbire. insa potrivit scenariului lui Machiavelli, vine momentul cand coruptia devine extrema, cand ea sare in ochii tututror, cand toata lumea afla ca Spanul e Spanul si nu Harap Alb. In momentul acela, un popor trebuie sa aiba o sansa nemaipomenita pentru a gasi un Harap Alb in viata, "un cetatean virtuoso" care sa intrupeze scenariul machivelic al binelui ce compune cu raul fara sa se lase corupt de el. Acel cetatean va fi constrans, spune Machiavelli, ca in situatia extrema creata sa aplice remediul brutal al unei (noi) revolutii".

Asa explica el momentul politic 2004 (Spanul = Nastase, Harap Alb = Basescu) si pe principiile astea isi cladeste sustinerea pentru actualul presedinte. Machiavelli acum, in citatul pe care l-am pus, il contrazice. Mai mult, daca e sa judecam si prin prisma basmului Harap Alb, il descoperim pe Basescu in rolul Spanului, in niciun caz in rolul pe care i-l prevazuse Liiceanu. Intrebarea e: au curajul sa se dezica? Pentru ca AMP a facut-o clar atunci cand suveranul s-a inconjurat de lepre.

Pentru cine am scris? Trebuie sa-i altoim cu orice prilej. :))

Lucia Verona spunea...

Spui despre aceşti intelectuali că "tac şi se fac că nu văd anturajul preşedintelui". Dar ei fac parte din acest anturaj! Alături de Udrea şi de Bercea Mondialu'.
Dacă aceştia îl iubesc sincer sau se tem de el? Cred că iubesc sincer privilegiile care li se acordă şi se tem să nu le piardă. Ar mai fi şi o altă variantă, dar sper să nu fie cazul.

Lilick Auftakt spunea...

@Lucia

Da, e posibila si a treia varianta. :)

Anonim spunea...

Unii inca nu pot sa vada dincolo de avantaje, altii s-au prins dar nu mai au cum sa dea inapoi. De exemplu: Cartarescu, un om care nu poate sa recunoasca pur si simplu.

mirko spunea...

stim ce fac sobolanii cind se duce dracului corabia.capitanul pleaca ultimul.da doamne sa plece!

lucian burjuiul spunea...

nu-i suficient sa te inconjuri de oameni destepti si capabili. trebuie sa ai si simtul realitatii. daca nu-l ai, la un moment dat te vei impauna cu rezultatele desteptilor in detrimentul lor. si vei crede ca rezultatele echipei sunt de fapt rezultatele tale. etapa asta nu o poti parcurge de multe ori. e un cerc vicios, prin indepartarea desteptilor din jurul tau te vei trezi inconjurat de lachei si strambi. fenomenul se vede clar la becali si din ce in ce mai vizibil la basescu. sunt curios cum vor reactiona pata si carta cand se vor trezi din betie. daca se vor trezi? teoria spune ca intr-un viitor va reusi sa-si bata joc si de ei.