Potensi Energi Terbarukan Yang Ada di Indonesia
-
*Potensi Energi Terbarukan Yang Ada di Indonesia* – Energi terbarukan di
Indonesia akan meningkat jika negara terus memanfaatkan energi panas bumi.
Indon...
15 nov. 2010
Cerem demiterea Robertei Anastase - petitie initiata de PNL
După 20 de ani de la Revoluţie, democraţia şi statul de drept sunt batjocorite de către PD-L.
Camera Deputaţilor este condusă prin minciună şi furt.
Roberta Anastase, preşedintele acestei instituţii, al treilea om în stat, săvârşeşte abuzuri după abuzuri, încălcând Constituţia şi legea de funcţionare a Camerei Deputaţilor, iar actuala majoritate parlamentară PD-L-UDMR face zid în jurul ei, girându-i toate aceste ilegalităţi.
Furtul de la votul pe legea pensiilor nu este singura ilegalitate. Este cea mai cunoscută datorită mediatizării subiectului.
Roberta Anastase este o recidivistă patentată. Astfel:
1. Fură voturi, iar în cazul adoptării Legii pensiilor este cu atât mai grav cu cât numărul persoanelor prejudiciate este de ordinul milioanelor;
2. Protejează corupţii PD-L – La dezbaterea raportului Udrea a blocat lucrările Camerei Deputaţilor pentru a o feri pe aceasta de trimiterea în judecată;
3. Măsluieşte voturi atunci când deputaţii PD-L chiulesc de la şedinţă când se votează legi importante. De exemplu: modificarea statutului funcţionarilor publici, pentru a da banii ţării pe mâna clientelei politice pedeliste;
4. Nesocoteşte voinţa electoratului şi încurajează corupţia politică, ajutând la crearea de partide politice în Parlament deşi nu au participat la alegeri.
Pentru toate aceste fapte foarte grave care reprezintă un atentat asupra democraţiei, noi, deputaţii liberali cerem demiterea Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. Nu acceptăm în fruntea Camerei Deputaţilor o persoană care, deşi fură, nu plăteşte pentru fapta sa, ca orice cetăţean.
Semnează pentru ca hoţii să plece!
Eu, cetăţean român, nu vreau să fiu reprezentat de un hoţ!
------------------------------------------------
Semnaturile AICI. Ii rog pe bloggerii liberali sa semneze si sa distribuie mai departe, in mediul online, aceasta petitie. Desigur, orice alt blogger care e de acord cu demersul PNL poate sa preia.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
12 comentarii:
Sa scapam de Gaura Neagra a Parlamentului!!!
facut,si sper si eu dar oare reusim?
Da, multumesc Daniela. Au preluat foarte multi si pe facebook. Sa speram ca reusim. :)
Si de ce, ma rog frumos, sa semneze DOAR blogerii liberali? IARASI nu facem front comun? Eu, un om cu vederi de stinga, sint bucuros sa declar: initiativa liberalilor este excelenta. O SUSTIN!
De ce sa nu fim alaturi? Macar pina scapam de ciuma portocalie! Oare urmam orbeste exemplul pagubos al liderilor de partid care si-o trag la gioale unul altuia de parca ASTA, SI NIMIC ALTCEVA, ar salva Romania?
Hai sa ne trezim noi, daca ei nu sint in stare!
@Augustin, pai ii rog eu. Nu cunosc decat liberali. Pesedisti sau pedelisti nu.
@Augustin, sigur, poate sa semneze oricine.
Am semnat, pun și pe blog.
Cu tenacitate se va rezolva ,cred..dar..acum cred ca tinta ar trebui sa fie parlamentarii UDMR...si un pic de discurs nationalist nu ar supara pe nimeni
o chestie "interesanta" care s-ar putea face ... o chestie de impact si poate care ar atrage si atentia media: sa se stabileasca o "NO R. Anastase DAY", "toata lumea" sa scoata la imprimanta aceasta petite/acest manifest, sa-l semneze si sa-l trimita prin posta in asa fel incat sa ajunga in ziua stabilita. trimisa pe adresa ... parlamentului ... in fine vedeti "voi" unde ... adica cine este cel caruia ar trebui sa fie adresata.
si sa se adune "acolo" saci multi de scrisori
... zic si eu ...
@Lohmar, o idee foarte buna. :)
Cred ca acum este cautata de zor firma care a produs respectivele fanioane...
Posibil. Dar n-o s-o gaseasca. Haha! Adevarul e ca arata foarte bine. :)
Trimiteți un comentariu