6 sept. 2010

Ce se intampla cu "Omul despre care nu se vorbeste la televizor"?


"Oare Cristi Olteanu este un cetatean de rang inferior pentru media din aceasta tara de "mana a doua", condusa de oameni de rahat?", se intreaba pe facebook George Serban.

"Într-o ţară normală, o ştire despre un om politic agresat ar fi fost pe prima pagină. Dar nu suntem într-o ţară normală", raspunde Lucia Verona.

"Putea să se programeze şi el după remaniere dacă vroia în prime-time", spune, cu o ironie aspra la adresa presei, Crina Dunca.

Ieri, pe toate posturile de stiri am fost informati in exces in legatura cu politistul agresat. Politia s-a mobilizat exemplar si, dupa doar cateva ore, agresorul a fost arestat. Deci se poate. In schimb, in legatura cu liberalul Cristian Olteanu, cu acest caz care e la fel de important, nici politia si nici presa nu au mai spus nimic.

In continuare, postez scrisoarea lui George catre prieteni:

"STIMATI PRIETENI
Exista un om, pe numele sau, Cristian Olteanu sau Cristi cum ii spuneam, cu zece ani in urma, cand il consideram un pusti. Astazi este un om matur, un om de toata isprava. Indeplineste o functie politica, in opinia mea, foarte importanta. Este presedintele organizatiei Partidului National Liberal din sectorul 5 al Capitalei. Adica acolo, unde se face mai putina imagine si se munceste cu adevarat.
L-am simpatizat pe Cristi din prima clipa in care l-am cunoscut. L-am reintalnit, apoi, la grupul parlamentar din Camera Deputatilor al Partidului National Liberal. Parea un apropiat al lui Valeriu Stoica, alaturi de care lucrase. Aveam impreuna prieteni comuni din partid, atat tineri, cat si maturi. Cand Valeriu Stoica, impreuna cu mai multi prieteni ai mei si ai lui Cristi, simtind adierea ciolanului ideologic, au ales sa i se alature lui Basescu, l-am respectat si mai mult pe Cristi, pentru alegerea facuta. Pentru o clipa, am crezut ca se va alatura lui Valeriu Stoica. Am gresit. Cristi Olteanu este liberal, inainte de a fi membrul unui partid.
Am vrut sa stiti aceste lucruri. Pozitia pe care o are in structurile partidului nu-l face vizibil pe Cristi, asa cum nu-i face vizibili pe multi dintre cei care dau partidului si forta nu numai imagine, la televizor.
Tocmai de aceea, am scris aceste randuri.
Cu doar cateva zile in urma, am aflat de la televiziunile comerciale (nu de stiri, sa fim seriosi!) ca un malac, cu o bata de baseball, i-a crapat capul lui Cristi cand acesta iesea din blocul in care locuieste. A foat gasit intr-o balta de sange, dus la spital iar diagnosticul medicilor a fost hemoragie cerebrala, in urma a trei fracturi craniene. In termeni juridici, se numesc lovituri cauzatoare de moarte. Prin urmare, malacul care l-a lovit poate fi suspectat de savarsirea infractiunii de tentativa de omor.
Dupa cele cateva stiri, insotite de o fotografie a lui Cristi, prezentate la cateva posturi de televiziune, s-a asternut linistea. Medicii de la Camera de garda a Spitalului Universitar au declarat ca starea lui Cristi este grava si pareau foarte rezervati in ceea ce priveste sansa de supravietuire.
Astazi dimineata, am sunat la spital, incercand sa aflu cate ceva. Poate a fost o alarma falsa, Cristi o fi fost operat si poate se afla acasa, alaturi de familie? Poate a fost operat si este, inca, in stare grava si are nevoie de ajutor? Poate Cristi, al nostru, ... nu mai este?
Cei de la spital mi-au spus ca nu stiu despre ce pacient este vorba. Revenind si insistand, mi-au cerut dare suplimentare penru a-l identifica pe "Cristian Olteanu".
Atunci, le-am spus ca pacientul despre care cer eu informatii este ... "pacientul despre care nu se vorbeste la televizor". Am inchis si, recunosc, am injurat. Pentru asta, chiar imi pare rau! Pana la urma, nu ei sunt de vina ca liberalul Cristian Olteanu nu aduce tot atati bani televiziunilor comerciale, cati aduce politistul din Targoviste sau dobitocul care l-a lovit in cap, provocandu-i ... fracturi craniene si hemoragie cerebrala.
Eu mai mult de atat, nu pot sa fac. Daca aveti "relatii" la spital, poate incercati si voi. Daca il cunoasteti pe Crin Antonescu, poate rugati conducerea PNL sa se intereseze de soarta lui Cristi Olteanu sau daca au facut-o, sa informeze si opinia publica.
Ar fi si o initiativa buna, in plan psihologic. Nu e rau sa se stie ca cei care cad loviti de maciucile malacilor cocalari, au alaturi de ei camarazii si prietenii."


P.S. - Trebuie sa fac si eu o precizare: singura persoana care a reactionat imediat, in direct fiind la Antena 3, atunci cand a aflat de povestea lui Cristian Olteanu, a fost Victor Ciutacu.

12 comentarii:

Hendrix spunea...

Extrem de trista postare. In tara asta se poate face tapaj mediatic pe cazul de la Targoviste o zi intreaga! Telenovela a ajuns suparator de obositoare, chinul terminandu-se dimineata cand s-a anuntat prinderea infractorului. Era agresiunea mai importanta decat salbaticia impotriva unui lider liberal? Se pare ca da. Stirea cu agresiunea lui Olteanu a fost trecuta intentionat la stiri diverse. N-am vazut nicio stire despre starea sanatatii lui. Nicio stire dsspre eforturile politistilor de a-l gasi pe infractor. Nicio stire dinspre Parchet. Nimic, ca si cum faptul n-ar prezenta nicio importanta. Televiziunile de stiri prefera sa faca doar RATING, sa faca scandal mediatic. Chiar asa, ce rating ar fi avut de pe urma unei lovituri cu bata in capul unui lider liberal? N-as vrea sa fiu rau, dar poate ca alta era situatia daca era agresat o pedelepra sau pesedist, eu asa am senzatia.

Lilick Auftakt spunea...

@Hendrix,

Asta se intampla si pentru ca liberalii nu au obiceiul sa tipe, sa strige, sa faca scandal.

Hendrix spunea...

@Lilick Nici nu era cazul ca liberalii sa tipe sau sa faca scandal, asa cum afirmi. Daca traiam intr-o tara normala agresiunea salbatica impotriva unui lider politic ar fi fost un EVENIMENT si nu o banala stire de la capitolul diverse. Este un lucru extrem de grav, sper ca esti de acord cu mine. Daca se ajunge la situatia ca unele partide(probabil portocalii!) actioneze astfel democratia este intr-un mare pericol. Ne-am intoarce in haurile anului 90, cand fesenistii ii luau efectiv la bataie pe liberali si taranisti, cand sediile partidelor istorice erau devastate, cand redactiile unor ziare nealiniate puterii erau distruse. Agresiunea impotriva unui om politic nu poate sa nu-mi aduca aminte de cumplitul an 90. Ai vazut macar un editorial scris pe tema asta? Ai vazut macar un ziarist care sa fie alarmat de abominabila fapta? Nici n-ai sa vezi!

Lilick Auftakt spunea...

@Hendrix, sunt de acord cu tine si normal ca nu am vazut niciun editorial.

Insa cand un pedelist e atins si doar cu o vorba, explodeaza editorialele in ziare. Uite, de exemplu: ieri, Udrea a spus ca "exista o energie pozitiva uriasa in partid, care trebuie doar sa fie slobozita(...)" Da, doamna ministru care spunea despre sotul ei ca i-ar placea sa fie la fel de POTENT ca dnul Patriciu, sau care scria anul trecut in documente oficiale ale ministerului "domnul ORGAN", astazi se exprima asa cum am citat. Daca o sa o "atace" din nou Mircea Badea din cauza asta, daca o sa fie ironic, o sa umple iar de bale Evenimentul Zilei Patapievici, cu ochii scosi din orbite, revoltat la culme ca e ATINS unul din oamenii lui Basescu, asa cum s-a mai intamplat.

Hendrix spunea...

@Lilick N-am auzit-o pe curveta sa se planga de potenta cocoshului! Nu cumva se referea la potenta financiara? Despre chestia din vara anului trecut cu Orban stalcit Organ, ce sa zic? Banuiesc ca stii gluma cu cea mai grea operatie care i se poate face unei femei! Aceea sa-i scoti ,,organul'' din cap! Este si cazul udrei.
Dupa cum il cunosc pe Badea n-ar avea cum sa nu taxeze chestia cu energia pozitiva care doar rebuie slobozita...Evident, in stilul lui marlanesc-golanesc, dar bine tintit!
Ce zici tu este extrem de valabil in ziare portocalii precum Excrementul Zilei. Eu ma refeream la un editorial scris de un ziarist cu pretentii care sa apara intr-un ziar impartial. Tacerea lor ma doare infinit mai mult decat tacerea Irealitatii sau Antenei3. Pe de alta parte nici nu ma mira, una are simpatii portocalii iar cealalta rosii. Liberalii sunt singurii care n-au avut NICIODATA de partea lor un ziar de mare tiraj sau o televiziune si iata rezultatul.

Lilick Auftakt spunea...

Exact! Iar in ceea ce priveste Realitatea si Antena 3, normal ca primii ii fac jocurile lui Basescu, anul trecut in campanie cu Geoana, acum cu DDD, iar Antena 3 il umfla pe Ponta acum. Ma uitam si azi: nu se intampla nimic in zona puterii fara sa nu i se ceara apoi si o opinie lui Ponta.

Hendrix spunea...

@Lilick Ceea ce afirmam despre Irealitatea si Antena3 se refera exclusiv la modul cum sunt redactate si prezentate stirile, atat! Asta este politica posturilor respective. Macar la Antena 3 totul este stiut dinainte, fiind patronata de Voiculescu, in schimb Irealitatea face un joc extrem de infect, portocaliu 100%. Lucrul bun pe care il au cele 2 televiziuni il reprezinta dezbaterile, emisiuni conduse excelent de unii moderatori si care fac toti banii! Imi plac mult emisiunile moderate de Gadea, Vranceanu-Firea, Razvan Dumitrescu ori Adi Ursu. Modul liber in care se discuta, talentul moderatorilor de a pune totul in fata fara ascunzisuri face zile grele si cosmaruri noaptea pedeleprelor, fii sigura de asta!

Lilick Auftakt spunea...

Eu nu mai mai uit la emisiuni decat daca sunt invitati care ma intereseaza, liberali sau pedelisti. Daca e cu PSD ma plictiseste rau, rau de tot si schimb imediat.

Unknown spunea...

Habar nu am avut despre acest incident pana astazi.
Eu ti-am preluat textul pe bloggul meu. Nu am decat cuvinte de frustrare si de grija, vis-a-vis de jungla in care traim si-n care viata unui om devine o chestiune de intamplatoare evenimente de senzatie sau nu. Cat despre Cristi, ii urez multa putere si sanatate!

Ioan Te Morar spunea...

Ma simt cam rau in ultimul timp. Am stomacul deranjat si ma cam doare la pishu. Oi fi mancat ceva stricat?

Adrian Stoica spunea...

N-am urmarit foarte atent media in ultimele zile, dar ai dreptate, s-a discutat f mult de cazul politistului din Targoviste si deloc despre cazul lui Cristi Olteanu ... si ma intreb, totusi, de ce?
In fiecare zi sunt diverse cazuri de oameni agresati, accidente si tot felul de povesti urate, unele sunt mediatizate mai mult, altele mai putin si, poate, altele, aproape de loc. O viata e o viata, si nimic nu ma indreptateste sa cred ca viata unui infractor valoreaza mai putin decat a altui om, sau o palma este mai usoara daca este incasata de un ticalos. Si totusi, cred ca e normal ca media sa privilegieze unele cazuri in favoarea altora, dupa anumite criterii. E grav, e foarte grav cand este agresat un politist aflat in exercitiul functiunii, in timpul unei misiuni ... dar, parca, in acest caz, incidentul a avut loc "in afara programului", intr-un restaurant sau cam asa ceva. E vorba de un loc pe care politistul ar fi putut sa il evite ... si poate ar fi trebuit sa il evite. Dar cum poti evita, oare, iesirea din bloc? Iar politician poti fi numai de la 8 la 16, sau cum?
Din punctul meu de vedere, cazul lui Cristi Olteanu este mult mai important decat al politistului.
Ca sa fiu sincer, uite, am citit stirea, am "inregistrat-o" si am "arhivat-o", nu, nu am uitat-o, dar am scos-o din prim-lanul preocuparilor zilnice. Si, poate, am completat mental ceva: ei, daca nu se mai aude nimic, o fi ok, o fi luat o palma-doua, mai mare daraua decat ocaua, gata, a trecut. Dar, constat cu o oarecare surprindere ca nu e asa.
Ar trebui facut ceva ... nu stiu. Liberalii trebuie sa faca ceva, nu, nu doar liberalii, ci toate partidele politice, fiindca agresarea unui politician este inacceptabila ... oricare ar fi acel politician, din indiferent ce partid.

Lilick Auftakt spunea...

@Adrian Stoica, singurele mesaje pe care le-am cules si eu de la apropiati ai lui Cristian Olteanu, din partid, anunta ca toata lumea e alaturi de el si, cu siguranta, va trece si de aceasta grea incercare. Sunt mai mult mesaje linistitoare pentru alti liberali care isi manifesta grija, insa niciunul nu da detalii exacte despre situatia in care se afla Cristian.