26 sept. 2010

Solidaritate cu Traian Basescu

Multumiri adresate Presedintelui Romaniei pentru faptul ca nu a renuntat si la serviciile penitenciarelor

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP), in numele celor peste 500 de agenti, ofiteri de penitenciare si personal civil participanti la protestul din 24 septembrie 2010 si in numele celorlalti membri de sindicat din sistemul penitenciar care nu au participat fiind in serviciu, multumeste excelentei sale, domnul Traian Basescu, Presedintele Romaniei pentru ca nu a renuntat si la serviciile penitenciarelor.

Ar fi fost o decizie regretabila si lipsita de intelepciune, chiar si in aceste momente in care reprezentanti ai Executivului simt nevoia sa modifice unilateral atributii stabilite in mod democratic de catre Parlamentul Romaniei pentru Jandarmeria Romana si Politia Romana.

Ne bucura prudenta Presedintelui Romaniei si semnalul de stabilitate dat pentru sistemul penitenciar. O decizie politica laudabila si care dovedeste ca domnul Traian Basescu se gandeste serios la viitor. Constatam cu deplina satisfactie ca domnul presedinte nu respinge serviciile penitenciarelor. Apreciem sincer aceasta atitudine si il asiguram pe viitor de calitatea serviciilor noastre.

Cu toate acestea, suntem si vom fi alaturi de colegii nostri din sectorul de aparare, ordine publica si siguranta nationala si respingem hotarat decizia presedintelui Traian Basescu si a prim-ministrului Emil Boc de a renunta la serviciile Politiei si Jandarmeriei. Un astfel de demers este ilegal si depaseste prerogativele legale ale Presedintelui Romaniei si Primului Ministru.

In perioada urmatoare vom participa latoate actiunile organizate de catre Confederatiile Sindicale, inclusiv la actiunile anuntate pentru data de 07 octombrie 2010.

Sorin Dumitraşcu - Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
- Agerpres

------------------------

P.S. - In acelasi timp, umbla vorba ca in semn de solidaritate cu președintele României, următoarele grupări cetățenești au decis să renunțe, și ele, la serviciile Poliției:
-Clanul Gemenii din Chitila, Bucureştii Noi şi Giuleşti
-Clanul Belgienilor
-Clanul Duduianu
-Clanul Caran
-Clanul Chira
-Clanul Pietroi
-Clanul Cămătaru
-Clanul Ştoacă

16 comentarii:

IULIA HUIU spunea...

Foarte tare comunicatul...o ironie usturatoare. M-am distrat copios citindu-l

ADRIAN spunea...

a depasit orice limita a bunului simt acest personaj sinistru ce ni s-a urcat in spate. iar gestul lui boc arata cat de umil poate fi acest personaj cu adevarat pigmeu intelectual ...
m-au facut sa postez un text ce nu se incadreaza deloc profilului blogului meu insa deja dau pe-afara de scarba. si l-am rugat pe Mihai Voicu sa aiba o initiativa legislativa care sa-l impiedice pe bASESCU sa se bucure de onoruri dupa incheierea mandatului sau rusinos!

Adrian Stoica spunea...

Nu bag mana-n foc, dar, prin targ umbla zvonul ca o sa renunte curand si la oferta penitenciarelor. Cica a primit o oferta "de nerefuzat" de la unu' PLUTONU.

AntiPD-l spunea...

Din solidaritate cu Baselu renunta si Boc la MAI ...doar ca el o face ilegal (Verbal)... oare Roberta Anastase cand renunta ?

Lilick Auftakt spunea...

@Iulia, nici eu nu ma asteptam sa fie capabili de o asa ironie crunta. :)

@Adrian, o sa citesc imediat. :)

@Adrian Stoica

Chiar de nerefuzat. :))

Lilick Auftakt spunea...

@AntiPDL, cred ca a renuntat si ea instantaneu. :D

AntiPD-l spunea...

:)) .. da...ce-i aia lege ? defapt ... legile sunt facute ca sa fie incalcate nu ?

cam asta e mentalitatea lor ...

sandman spunea...

Comnuicatul trebuia sa se incheie cu: "Ti-am pregatit un pat la noi in celula."

Sorin Dumitrascu spunea...

Multumim pentru preluare. Va asteptam pe www.fsanp.ro In general suntem răi ca orice sindicalist respectabil :). Deseori facem asta cu umor. Sau încercăm.

Lilick Auftakt spunea...

@Felicitari, Sorin Dumitrascu. O sa va urmarim, citim. Sper sa ia exemplu de la voi si alti lideri de sindicat :))

radu spunea...

Il felicit si eu pe Sorin Dumitrascu.
Cred ca ar trebui, totusi, sa ne solidarizam cu Vasile Blaga, inamicul nr. 1 al cuplului Udrea-Basescu in PD. Daca si dupa ce va fi demis, evident :) Daca va fi remaniat, partidul ar putea sa intre in vrie si motiunea ar putea sa treaca.

Vania spunea...

Eu am renunţat la serviciile ospătarilor şi ale tinichigiilor, deoarece consider că, cerându-mi să achit nota, au adus deservicii imaginii Ţării.

Shadow spunea...

uite domne ca exista "creier" si cu carul chiar si la cei de la penitenciare. Ironia este superba. "Prostalaii oranj" se vor simtii tare "abuzati" de ironia penitenciarelor.

Astept cu interes "replicile" "intelectualilor prezidentiali" de pripas.

Niels Schmecker spunea...

Io cred asa… Era obligatoriu sa-si dea demisiile pe tava toti “tradatorii” aia! Alternativa era sa le ia Imparatu’ capatanile… Ar fi fost mai bine pentru bobor daca Base Voda ar fi trebuit sa umble iar cu “lovitura de stat” in gura?! Sau daca ar fi fost nevoit sa ne linisteasca pe toti – pe TVR1 la o ora de varf – ca tot El s-a “sacrificat” si ne-a salvat iar – a cata oara?! – de la vreun razboi civil sau de la dictatura Parlamentului?!

Pai, n-ar fi anarhie daca incepem toti “prostii” astia votanti, in loc sa ne slavim Conducatoru’ intelept, sa strigam intr-un glas: “La Palatu’ Cotroceni canta cucuveaua, marinaru’ si ai lui si-au gasit beleaua!”?! Ietete cum politica inteleapta a… dosului de palma peste gura ne fereste de noi insine!

Niels Schmecker spunea...

P.S. Blaga a castigat doar capatana personala si “prostimea” votanta dreptul de a supravietui sau nu, dar… muteste, fara sa tulbure somnul si visele ratiunii supreme!

Anonim spunea...

Ma gandeam ca la mitingurile urmatoare sa folosim lozinci cu cuvintele presedintelui si anume gaozar si tiganca imputita si deci putem combina si sa strigam gaozar imputit sau pentru ca a zis ca scoala face tampiti,putem spune tampit imputit.