23 sept. 2011

Liiceanu, 1992, despre logica lui "ex-"

Ma gandeam initial sa va arat cum discuta comentatorii de pe blogurile intelectualilor portocalii despre Regele Mihai, in contextul recentelor declaratii ale lui Traian Basescu. Dar nu are rost sa-mi murdaresc blogul cu acele cuvinte scuipate cu ura din piepturi portocalii, mai ieri rosii. Am gasit ceva mult mai interesant pe Spune si tu, un articol al lui Gabriel Liiceanu, scos din arhive de cercetatorii de la Institutul Roman de Istorie Recenta, pe care vreau sa il redau. E vorba de Cateva precizari despre logica lui "ex-", "România Liberă", Anul L, Nr 14674, Serie nouă, nr 640, 29 aprilie 1992, pp 1,2.:

“Selectat după criterii riguros-profesionale, noul contingent de crainice al „Televiziunii Române libere” ne-a vorbit zilele acestea, în repetate rânduri, despre „ex-regele Mihai”. Aşadar, Regele Mihai a fost şi nu mai este rege. Crainicele televiziunii nu făceau decât să exprime, în felul lor de crainice, un adevăr , nu-i aşa?, istoric. În 1947, Regele Mihai a abdicat, de bună voie şi nesilit de nimeni, de la tronul României şi a încetat să fie rege. De bună voie şi nesilit de nimeni, a plecat el din ţară, sătul de a fi rege şi a luat drumul pribegiei. Pur şi simplu el nu a mai vrut să fie rege sau pur şi simplu poporul român, convertit de pe o zi pe alta la democraţia populară, s-a săturat de a avea rege. El este un „ex-„ un „ex-rege”. O logică, desigur, impecabilă. Cum altfel să-i spui unui rege care nu mai este rege altfel decât „ex-rege”? Straniu începe să fie când logica aceasta nu este dusă până la capăt, adică extinsă la toate personajele care populează scena vieţii noastre publice de astăzi. De ce nu auzim, de pildă, la televiziune ceva de genul: „Dl Ion Iliescu, ex-prim secretar PCR, actualul preşedinte al României” a făcut şi a dres. (Să zicem: „l-a primit pe dl. Adrian Păunescu, ex-poet de curte al lui Ceauşescu”). Sau „Dl Alexandu Bârlădeanu, ex-ministru al lui Gheorgiu Dej şi ex-Erou al Muncii Socialiste, actualul preşedinte al Senatului...” Sau: Dl Dan Marţian, ex-secretar al CC al UTC, actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor...” Sau Ion Văcaru, ex-secretar al Comitetului de partid presă-edituri, actualmente senator...” sau Dl. Vasile Moiş, ex-ofiţer de miliţie, ex-infractor de drept comun, vicepreşedinte al Senatului...” ş.a.m.d. Am afla atunci că, dacă un „ex-rege” ne-a vizitat de Paşti ţara, ex-primi secretari, ex-membri CC, ex-securişti şi ex-comunişti ne vizitează zi de zi viaţa, drapaţi în funcţii de preşedinţi şi vicepreşedinţi de senat, de deputaţi, academicieni, prefecţi, primari ş.a.m.d. Am afla că trăim în lumea lui „ex” şi că ne trăim „ex-viaţa”: „ex-viaţa” de fiinţe prostite. Ex socialismul bine ascuns după vorbe goale ca privatizare, reforme, legea fondului funciar, etc. Şi aşa stând lucrurile, am afla şi cât de falsă este logica lui „ex-„. Acest prefix nenorocit care minte despre un rege ce nu a încetat niciodată să fie Rege, pentru simplul fapt că a fost forţat să plece, fără consultarea poporului, de către actualii noştri ex-comunişti flancaţi de tancurile ex-Armatei Roşii, ei bine, acest prefix minte şi despre prim-secretarii de partid şi comuniştii noştri care nu au încetat niciodată să fie prim-secretari, secretari de partid şi comunişti. Nu este adevărat că Regele Mihai este ex-regele României, aşa cum nu este adevărat că preşedintele României, dl Ion Iliescu, este ex-prim secretar. Sau altfel spus: pe cât de puţin este Ion Iliescu „ex-prim secretar”, tot atât de puţin este Regele Mihai „ex-rege”. Fiecare a fost şi este ceea ce a fost şi este dintotdeauna: Regele-rege, dnii Iliescu, Bârlădeanu, Marţian şi ceilalţi-secretari, prim-secretari şi propagandişti de partid. Toţi sunt ce-au fost: unii regi, alţii activişti. Rog „Televiziunea Română Liberă” să ţină cont de aceste precizări şi ori să renunţe la logica lui „ex-„ , ori să o aplice peste tot”

Cat despre "anticomunistul" Basescu, sustinut pana in panzele albe de "moralul" Liiceanu, istoria le va consemna pe toate...

24 de comentarii:

Rational Idealist spunea...

Eh, ce vremuri! Ce verva avea Liiceanu pe atunci! Ce-i mai mergea pana maiastra! Cum punea el lucrurile la locul lor!
Acum i s-a mai molesit filonul inspiratiei :)

Lilick Auftakt spunea...

Eh, am avut nevoie de turnesolul Basescu ca sa le cunoastem multora caracterul. :)

Garcia Muerte spunea...

Daca s-ar redescoperi maculatura acelor ani, multi ar trebui sa intre in pamant de rusine pentru cea ce propaga acum. Dar romanul e iertator, nu?

Wilkins Micawber spunea...

Acum o sa taca filozofic sau (mult mai putin probabil) o sa dea o explicatie sofistica din care o sa reiasa ca ce era condamnabil in 1992 e perfect acceptabil in 2011 :)

Lilick Auftakt spunea...

@Garcia, eu as ierta mult. Insa pe Liiceanu si gasca in niciun caz.

@Micawber, intre tacere si abureala, tacerea ar spune mai multe. :)

Mihai spunea...

Da? Asa graia Ex-Liiceanu in 1992? Bine ca scoala romaneasca are nevoie de ospatari. Poate graieste: "O apa plata?"

radu spunea...

@Lilick, apropo de Liiceanu, o sa citesc din anticomunistul basecu, cand s-a pronuntat despre Rege in fatza maestrului Cristoiu: "lasa-l in banii lui". Asa stapan, asa sluga.
Ghiolbanul de basecu are o ura viscerala fatza de tot ce inseamna traditie si legitimitate istorica autentica. Betzivanul e vanat de frustrare ca Regele domneste si pluteste pe deasupra politicienilor, pe cand el doar ordona ca un smintit.
Basistii cultiva anticomunismul declarativ, de cazarma, care urineaza pe traditia nationala si pe ideea de natiune. Crezi ca degeaba vrea basecu sa vanda aurul din Ro si pledeaza pt. limitarea suveranitatii nationale in UE? Baetii astia de sub pulpana lui au alergie la "national", inclusiv la Pardidul National Liberal. Singurul lucru care-i intereseaza e banul, prin cele mai jegoase mijloace.

Lilick Auftakt spunea...

@Mihai, nu mai are ce sa graiasca... E compromis total. :)

@radu, ai vazut ce i-a tras-o azi Paleologu? "Asta micu'" a inceput sa prinda glas. Pe langa ce a zis azi, "dizidenta" lui Blaga e o gluma proasta.

Si sper ca ai vazut si "gluma" fesenistului ghiolban Oltean la adresa Regelui. Comparatia cu asa-zisul rege Cioaba. Nu mai au nicio limita CAP-istii astia de la PDL.

Adrian Stoica spunea...

Care e miza?
Atunci n-a deranjat Liiceanu?

Lilick Auftakt spunea...

Ce miza? Pe cine sa deranjeze? Pe comunisti...

radu spunea...

Da, Paleologu ala mic incepe sa se maturizeze frumos. Daca PD-ul ar sta in oameni ca el, ar fi chiar frecventabil. Din pacate, sta in ghiolbani ca Meltean, pardon, Oltean, care nu sare ca intelect mai sus de slitzul lui Bercea Mondial.
Mi-a placut ca dupa ce i-a facut ghiolbani pe fesenistii ca basecu, bercea-nu si meltean, Paleologu Jr. i-a facut, indirect, si imputiti, nespalati. :)

Lilick Auftakt spunea...

Iar pesedistii reactioneaza foarte inteligent. In fata oamenilor de dreapta, a intelectualilor, ei obtin acum puncte importante si pedelistii pierd. Au scancit si ei putin la inceput (na, tot fosti fesenisti sunt) cand au auzit de Monarhie, dar s-au linistit apoi si au dat dovada de bun-simt. Liderii USL au inteles ca ei acum se adreseaza cel mai mult electoratului urban, inteligent, cu respect pentru valori nationale si simboluri, in timp ce lupta cu Galeata verde, in rural, nu merita astfel data. Si, oricum, urbanul influenteaza ruralul.

acuvio spunea...

Iarăşi această temă? :)
Nu înţeleg de ce atâta înverşunare dacă spunem Regele Mihai sau Ex Regele Mihai fostului suveran al României. Au fost regulile impuse de ei aşa cum alţii au impus să te adresezi cu “cetăţene” sau „tovarăşe”. Tot o pagină de istorie va rămâne.
Nu ştiu câţi regi sau împăraţi au abdicat din propria voinţă, abdici când eşti forţat şi asta nu anulează actul abdicarii, eventual cum am mai spus, pentru salvarea dinastiei pui capul pe butuc sau sub ghilotină.

atreides spunea...

Mda, am citit acest text in anii '90, ce baiat bun parea Liiceanu pe atunci, uite ca intr-adevar a fost bun si ex-securistul de la Antwerpen (in cazul lui o fi valabila logica lui ex?), ca din cauza sau datorita lui am aflat si noi ce le poate pielea baietilor gen Licceanu, Patapievici et co. Am si eu o curiozitate: presupunand ca oamenii astia or sa mai scrie ceva carti vreodata, cine o sa le citeasca, Ioan Oltean? Ca pe mine m-au pierdut de client.

Lilick Auftakt spunea...

@acuvio, cred ca iti dai seama ca daca vii cu argumentatia asta esti pe aceeasi treapta cu Basescu. El are aceleasi argumente. In fiecare zi, cel putin un liberal explica cum a fost istoria, dar tu ii asculti pe comunisti.

Lilick Auftakt spunea...

@Atreides, pai am raspunsul si il ai si tu la indemana. Chiar ma gandisem pe la inceputul verii sa scriu pe tema asta, dar am uitat. Intra la Dalles, sau la Carturesti, in orice librarie. Observa rafturile Humantitas, ticsite de carti. Calupuri de Plesu, de Patapievici, TRU, gasca... Rafturi pline. Compara cu anii '90 in care greu le gaseai o carte cand publicau. Luai pe sub mana, alergai mult. Se dadea si cartea din vitrina. Aici e raspunsul, Atreides. Cititorii i-au parasit. Si nu din lipsa de bani, in '90 nu eram mai bogati, ci din lipsa de incredere. Stiu si ei asta, fii sigur. :)

transildania spunea...

Liiceanu ca si Paleologu, sau altii care inca mai detin un anumit nume in ochii unora, ar fi trebuit, ca intelectuali, sa se delimiteze mult mai ferm, si mult mai devreme fata de calomniile si marlaniile lui Basescu. Nici acum nu o fac chiar daca e prea tarziu.
Dealtfel Liiceanu, dupa cum se stie, a fost cel care a dat voce documentarului lui Sorin Iliesiu, despre prima reintoarcere a Regelui in 1992.

acuvio spunea...

@Lilick - Aşa este, sunt un “produs cultural” cioplit în comunism dar nu-mi place nici ideea de comunism nici ideea de monarhie. Nu ştiu datorită căror argumente procentul celor care cred în monarhie sau comunism ca o soluţie, este în secolul XXI destul de mic.
Despre comportamentul unora dintre personajele politice faţă de fostul suveran al României şi agitaţia din ultimile zile mi-am spus şi eu părerea în comentariile de la posturile anterioare, nu prea este portocalie :)
Mai avem această mică neânţelegere, despre “Ex”, se va rezolva în timp, prin obţinerea unui tron sau decesul regelui şi toţi vom spune regale Mihai aşa cum spunem acum fără să comenteze nimeni, regele Carol I, regina Maria, regele Ferdinand, regele Carol II.

Lilick Auftakt spunea...

@Acuvio, ajunge sa te gandesti deocamdata ca, sa fii Rege, nu e o.. functie, un post. Regele Mihai e nascut, crescut, educat sa fie rege, incoronat si uns ca rege cu Sfantul si Marele Mir de catre Patriarhul Nicodim. Ma bucur ca iti dai seama de ce spunem Regele Carol I, Regina Maria.. etc. Si nu le spunem "fostii regi", asa cum spunem despre un presedinte care nu mai e presedinte sau nu mai e deloc pe lumea asta. :)

Lilick Auftakt spunea...

Si acum ma gandesc ca aceste lucruri trebuie introduse si invatate la scoala...

Mitica von Naramz spunea...

Domnii care in anii 90 erau foarte vocali, pe buna dreptate, la adresa lui Iliescu au acum o pozitie "foarte onorabila" referitor la ceea ce transmit in piata publica despre Regele Mihai comunistii de dreapta. Da, tacerea unora este ,,foarte onorabila". Asa ca eu sunt circumspect cu privire la pedelistul pe care multi il lauda zilele astea.

Dar oare-i putem acuza de ipocrizie pe cei care sustineau una in anii 90 iar acum sunt de partea comunistului bun? Oare nu tot la ipocrizie se incadreaza si alianta cu ,,Fir-ai al naibii Maiestate"? Sau reevaluam comunistii in functie de interes si devin buni sau rai dupa cum ne pica bine?

http://www.adevarul.ro/bbtcontent/clipping/ADVIMA20100525_0541/1.jpg

Lilick Auftakt spunea...

Mitica, cum eu am fost mereu monarhista, nu de ieri de azi, ci am semnat toate apelurile pentru restauratia monarhiei din ;90 incoace, ma intereseaza ca din ce in ce mai multi sa fie de partea mea. Ca astazi pana si cei care il infierau in '90 pe Rege au ajuns de partea lui, mi se pare straniu, am reactionat si la gesturile lor, dar in final trebuie sa o luam ca pe o pozitie, in sfarsit, corecta. Pozitia incorecta de data asta e a lui Liiceanu si a gastii lui.

Copacul Meu spunea...

Salut.Vreau sa te felicit pentru ca incurajezi campaniile ecologice. Am vazut ca ai pe blogul tau bannerul de la Umbrela Verde.
Intr-o lume din ce in ce mai poluata, fiecare campanie ecologica conteaza. Noi incurajam recilclarea, reducerea poluarii, folosirea responsabila a resurselor, plantarea copacilor, depozitarea in siguranta a substantelor chimice si curatenia spatiilor verzi. Dintre toate acestea, ne axam pe incurajarea plantarii copacilor pentru ca ne dorim ca fiecare persoana sa aiba “copacul sau“. Prima campanie de plantare se numeste “Parcul Izvor prinde radacini“.
Daca iti doresti ca in Romania sa fie plantati mai multi copaci, dar nu ai timp sa plantezi unul, poti sa ne sustii prin oricare dintre variantele de mai jos:
1) Redactarea unui articol informativ care are legatura cu copacii sau ecologia.
2) Publicarea unui articol pe blogul tau in care sa vorbesti despre campania noastra.
3) Adaugarea unui link/banner pe blogul tau.
Daca adaugi pe blogul tau unul dintre cele 10 bannere de pe pagina "schimb de link" vei primi in schimb un link la sectiunea “Sustinatori” si vei aparea aleator pe prima pagina in sectiunea “Bloguri Partenere”.
Daca doresti sa apari permanent (pe prima pagina) la sectiunea “Ne sustin”, trebuie sa participi la una dintre campanile noastre de voluntariat sau sa donezi bani pentru plantarea unui copac (9 lei).
Aceasta campanie este apolitica si este realizata de un grup de tineri care isi doresc sa schimbe mentalitatea celor care neglijeaza mediul incojurator. Participa si tu!

Anonim spunea...

Nu-i suficient ca arata cum arata, ca “niste ghiolbani”, mai trebuie sa deschida gura si sa si confirme asta.

De compari regele Cioaba c-un monarh cu sange pur
Dovedesti ca ai ca minte doar cat are Cioaba-n cur.
De mai dai si interviuri chinuind cu-asta dantura
Esti chiar prost de prost, Oltene, nu e doar “nema” cultura

Si un bonus pentru curvetu’ de Anastase, dovedita hoata fara acte in regula de oamenii lui Kovesi:

La un an aniversare, de cand ne-ai furat ca-n codru
Ai putea, stimata doamna, sa-ti incepi viata de lotru.
Si-n raionul de legume, cand in piata iti faci turu’
Sa iti exersezi talentul furand morcovii cu curu’.
sa fiti iubiti
marcus