3 sept. 2008

Demisia lui Basescu din Parlament cusuta cu ata alba
















Se vorbeste in ultimul timp ceva mai mult despre demisia lui Basescu din Parlament in 1996, care chipurile se punea la dispozitia justitiei. Atasez mai jos un text al lui Valerian Stan, un personaj extrem de implicat in evenimentele acelor vremuri, secretar de stat, sef al Departamentului de control al Guvernului Victor Ciorbea, text care demonteaza punct cu punct scenariul pe care Basescu si l-a atasat biografiei romantate:


"În anii de după 1996, preşedintele Traian Băsescu şi susţinătorii săi au
acreditat sistematic ideea că, în cursul anului 1996, acesta a demisionat
din Parlament pentru a se pune la dispoziţia Parchetului General, care
ar fi avut în instrumentare, în acea perioadă dosarul „Flota”, în care
era implicat şi Traian Băsescu – verificări în urma cărora acesta ar fi
fost găsit nevinovat. Respectivele afirmaţii sunt neadevărate. Întradevăr,
la vremea respectivă au existat câteva verificări ale unei comisii
parlamentare de control şi ale Departamentului de Control al
Guvernului, făcute de nespecialişti, abandonate neglijent şi fără
finalizarea vreunui act de control prin care să fie sesizat Parchetul. În
aceste condiţii a demisionat Traian Băsescu din Parlament şi „s-a pus la
dispozitia Parchetului”, când mai rămăsese foarte puţin timp până la
alegerile din toamna lui 1996, şi ştiind bine că la Parchet nu exista nici
un dosar care să-l vizeze. Asemenea verificări, finalizate prin sesizarea
Parchetului, au fost făcute numai începînd cu luna ianuarie 1997 când,
în calitate de şef al Departamentului de Control la Guvernului, am
organizat aceste verificări (ceea ce, în luna august a aceluiaşi an, avea
să-mi aducă destituirea din funcţie, la presiunile fostului ministru al
Transporturilor de la acea vreme, Traian Băsescu şi ale partidului său –
dar şi ale preşedintelui României de atunci Emil Constantinescu).
Verificările pe care le-am iniţiat s-au finalizat în dosarul care în cursul
anului 2004 a ajuns pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Inexactitatea afirmaţiilor că Traian Băsescu s-ar fi pus la dispoziţia
Parchetului în anul 1996 rezultă şi din răspunsul pe care Inspectoratul
General al Poliţiei, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de
Justiţie mi l-au comunicat, la jumătatea anului 2003, în urma unei
cereri de informaţii publice cu care m-am adresat celor două instituţii.
Din răspunsul amintit, rezultă că înainte de 1997 Parchetul şi Poliţia au
făcut cercetări exclusiv în legătură cu dosarul ERMES, (pierderea
proprietăţii a 7 nave prin care s-a produs un prejudiciu de peste 150 de
milioane de dolari). Dosarul în care Traian Băsescu a fost şi este
implicat este cel în care a fost pierdută proprietatea a 15 nave către
Grupul norvegian Torvald Klaveness – un prejudiciu de circa 350 de
milioane de dolari.
Mai jos se află postată corespondenţa pe care am avut-o cu IGP şi
Parchetul de pe lângă CSJ."


corespondenta

Valerian Stan











Fragment de biografie:

"În anul 1997, am functionat timp de opt luni ca secretar de stat, sef al Departamentului de control al Guvernului Victor Ciorbea. Verificarile pe care le-am coordonat în aceasta calitate au vizat si un numar de nereguli ale unora dintre înaltii demnitari apartinînd coalitiei guvernamentale - înstrainarea în conditii nelegale a unei parti din patrimoniul flotei maritime (dosarul "Petroklav"/Traian Basescu si altii), ocuparea ori însusirea abuziva a unor locuinte din fondul locativ special al statului etc.). Faptul acesta a dus, în cele din urma, la revocarea mea din functie, în urma presiunilor facute de cei vizati de verificarile Departamentului de Control. Ulterior, dupa circa sase luni, primul-ministru avea sa-si asume public decizia pe care a luat-o drept "cea de-a doua mare eroare a mandatului sau" - "facuta sub presiunea politica a Partidului Democrat" (condus de Petre Roman - nota mea) "si a presedintelui Emil Constantinescu". În primavara anului 2002, Traian Basescu, vicepresedinte al PD si ministrul al Transporturilor la data demiterii mele, a calificat cele întâmplate drept "un incident regretabil".

9 comentarii:

Lulutza spunea...

@Paul - ce coincidenta! Vorbeai mai devreme de Papua Noua Guinee... Exact unde parea sa fie acum 1 an, bine merci, unul dintre prietenii lui Base din portul C-ta si dosarele pierdute ale flotei romane:

PAPUA NEW GUINEA
Virgil Toanchina - updated 28.3.07
Navigation Safety Services
PNG National Maritime Safety Authority
Level 2, Pacific MMI Insurance Building
PO Box 668, Port Moresby
National Capital District
Phone: +675 321 1244
Fax: +675 321 0873
E-mail: nmsa@nmsa.gov.pg / vtoanchina@nmsa.gov.pg

La un moment dat, era in "urmarire generala", ca sa fie intemnitat, ca primise o condamnare de vreo 11 ani...

Sa-l caut si pe Necolaiciuc de la CFR, varul familiei Andrusca-Basescu? Desi astia sint ca ilegalistii comunisti - nimeni nu-i cauta, dar ei se ascund in tari cit mai exotice... :wink:

Lilick spunea...

@lulutza

http://www.amsa.gov.au/about_amsa/corporate_information/Recent_Events/PapuaNewGuineaPNGNationalMaritimeSafetyAuthorityvisit.asp

Uita-te mai sus. Si anul asta in aprilie era bine-merci tot acolo. L-o fi gasit Interpolul care il cauta la un moment dat? Hihihi! Sau l-ai gasit tu pe Google...

Lulutza spunea...

@Lilick - da-l naibii de toanchin, eu credeam ca este in SUA-NJ, la rude... Daca tot nu se da nici o recompensa, ma las pagubasa, nu-l mai caut nici pe Necolaiciuc... Pai ce, eu sint fraiera sa muncesc moka pentru te miri ce... lazy people?!

moshcalifar spunea...

Toata viata omului asta e cusuta cu ata alba,cnad o sa apara dosarele ( nu se pierde nimic you know ) o sa fie telenovela mare de tot...

Anonim spunea...

bai da de ce nu l-a arestat nastase??? ca doar se iubeau.
sau de ce marii liberali nu au protestat inainte sa ii duca la putere?

ai?

Lilick spunea...

@anonim

Pe vremea aia Base statea seara "la pahare" cu Nastase.
Iar despre liberali nu inteleg ce vrei sa zici...Te exprimi greoi.

Anonim spunea...

Observ o reorientare a discursului vadimist, pliat dupa cel al PDL. Pe bloguri apar opinii conform carora "electoratul lui Vadim este format din oameni simpli care cred în justitie si care vor sa traiasca cinstit, în respectul legii". Daca mai dureaza mult dragostea, Vadim s-ar putea trezi însarcinat cu reorientarea propriului electorat catre PDL.

Manevra ar putea fi o încercare de-a reduce pierderea de imagine suferita de PDL în urma "întelegerii cu caracter administrativ", daca n-ar fi la mijloc si demisia lui Avramescu. Aceasta demisie mi se pare un act neterminat, prea strident, poate nu pentru publicistul Avramescu dar cu siguranta pentru politologul Avramescu. Eu cred ca spectacolul nu se sfîrseste aici si vom asista la o revenire. O criza de constiinta, adica, urmata de un imparabil simt al datoriei fata de cei care cred în noi, sau cam asa ceva.

Astfel PDL iese curat iar electoratul lui Vadim, purificat de focul justitiar al Avramescului. Ce mai´, un catharsis în toata regula.

Da' poate ca nu-i asa :)
bine ca Ramstein a fost detronat de Alifantis, dupa 3 zile de stationare pe locul I, în Top.

Lulutza spunea...

Am stat si m-am gindit bine, am facut oaresce calcule si am realizat un lucru destul de infricosator: este posibil ca aceasta alianta fireasca, as zice, a extremelor nationaliste - pdl & prm & pngcd - sa obtina chiar peste de 40% la alegerile parlamentare. Cu toate consecintele aferente...

Chiar daca ar pierde - aparent - sprijinul anumitor 'telectuali... Base si-a facut bine calculele si cred ca toata lumea este de acord ca individul nu stie ce sint alea problemele de constiinta, scrupulele...

Tare as vrea sa vad sofismele pe care ni le va servi acum Liiceanu, TRU & Cie! Bleah...

agaX spunea...

Lulutza,
eu cred ca daca PDL va fi perceput la alegeri ca fiind in gasca cu PRM, o sa piarda multe voturi ... probabil multi independenti, care ar vota asa, in principiu schimbare, o sa stea acasa.

in plus, UDMR iese din calculele unei posibile aliante cu PRM. deci, chiar daca ar lua cei 40%, nu vad ce ar putea face cu ei.

cred ca prin miscarile astea, PDl da pina la urma un boost PRMului, dar cred ca, daca PRm reuseste sa intre in parlament, o sa fie exclusiv pentru beneficiul PSD-ului.