"LENIN" - lectura obligatorie

"LENIN"

De mult îmi staruie un gînd:
Pe Lenin cum sa-l vad dormind
În Mousoleul lui, departe, pe care-l vad în cîte-o carte
Sau despre care-mi spun prieteni întorsi în tara de curînd -

Sa-l vad cum odihneste lin,
Sub semnul vremii care trece,
Cînd iarna-si pleaca mîna-i rece
Pe zidul-naltului Kremlin.

Stiu bine, drumu-i lung si greu
De-aici de pe meleagul meu;
Sînt mii de kilometri poate - paduri, cîmpii, îndepartate
Cu holde mari al caror fosnet adesea îl aud si eu.

Sînt fluvii pe al caror vad,
Cînd valurile trec la vale,
S-aud vuind hidrocentrale,
Cu glasul apelor ce cad.

Cei care-au fost ne povestesc
Cum oamenii în valuri cresc
Spre Mausoleu, din zi în noapte, pasind usor, vorbind în soapte;
Din toate colturile tarii veniti, acolo se-ntîlnesc.

De-i timp frumos ori mohorît,
De-i frig, de-i ploaie ori zapada,
Pe Lenin vin mereu sa-l vada
Cum odihneste linistit.

Batrînii îsi aduc aminte
De vremurile dinainte
Cînd glasul lui, vestind victorii, chema la lupta muncitorii
Si parca vorbele-i de-atuncea si-acuma le rasar în minte.

Furtuni trecura pas cu pas,
Si cîte-n lume se schimba -
Doar visul lui n-a fost sa moara
Si vesnic tînar a ramas.

Afara neaua a-nghetat
Si viscolele-n zbor strabat
Si undeva-n Kremlin o raza de la fereastra lumineaza -
O vad mineri, soldati, colhoznici, vreun activist îndepartat.

Acolo Stalin rînd pe rînd
Cai noi spre comunism croieste
Si ceas cu ceas îsi împlineste
Cutezatorul juramînt.

O, ne-ncetat voi astepta
Pe Lenin - cînd sa-l pot vedea,
Sa-i spun ca razele pe care le-a dezlegat, nepieritoare,
S-aprind arzînd mereu mai tare si lumineaza-n tara mea.

Un gînd îmi staruie mereu
Dar calea-i grea si-ndepartata
Si nu stiu de-am s-ajung vreodata
Sa-l vad dormind în Mausoleu.

Stiu însa la Bicaz în munti
Pe unde brazi cu-albastre frunti,
Pe lînga Bistrita aproape, tacuti se odihnesc în ape
Si cerbii suie spre izvoare în toiul codrilor carunti,

Un vad unde muncim mereu
Si construim înaltatoare
Hidrocentrala noastra mare
Cu vuietul adînc si greu.

Acolo amintirea lui,
Rasare-n fata orisicui!
Cu fiecare zi mai vie si visul lui acolo-nvie
De parca însusi Mausoleul albeste-n codrii albastrui -

Si tîrnacoapele cînd bat
Si stînca din adîncuri frînta
Si apele cînd se framînta
Vorbesc de Lenin ne-ncetat.

Si-atunci cînd vom sfîrsi cu bine,
Vor geme apele batrîne
Si vor zbura prin mii de fire lumini cu raza lor subtire,
Iluminînd cîmpii si sate, miscînd tractoare si combine,

Atuncea stiu ca-n fata mea,
Printre caderile de ape
La fel de viu si de aproape
Pe Lenin am sa-l pot vedea.

A.E. Baconsky
Februarie 1952

Dedic acest poem lui Vladimir Tismaneanu, lui Theodor Baconski si lui Horia Roman Patapieivi. Cu drag...

(Data viitoare lecturam "Oda Canalului"?)