12 sept. 2008

Intrebari, "acuzatii" si "explicatii" pe coltul patului de spital al Doinei Cornea















"Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea a fost internată în stare gravă, în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul Militar de Urgenţă din Cluj-Napoca, în urma unui accident vascular cerebral.
(...) „În momentul de faţă, doamna Cornea nu îşi simte jumătate de corp“, a spus, tranşant, unul dintre medici."
- Intreaga stire o puteti citi in EVZ

Ultimul interviu al Doinei Cornea il puteti gasi aici. Reiau un pasaj din el:

"Că totul este o farsă din partea lui Radu Sârbu îmi dau seama din declaraţiile lui, în care spune că vor negocia alianţă fie cu PNL, fie cu PD-L. Asta mă scandalizează. Domnul Sârbu nu are un crez, o conduită?

Adică cine îl primeşte, cu ăla merge. E o atitudine oportunistă şi o condamn. A uitat că PNŢCD a fost distrus de PD? în Guvernul Ciorbea, Traian Băsescu, ministru al Transporturilor, nu a avut pace până când a blocat toată activitatea guvernamentală. Au pus umărul şi liberalii, dar nu cei de azi. Partidul lor era condus de Valeriu Stoica, iar el nu are coloană. Era şi domnul Stolojan, care, cât timp a fost premier, în ’91, a făcut nişte lucruri care numai democrate nu erau."






Si "explicatiile" pe care le da Radu Sarbu intr-o scrisoare adresata membrilor PNTCD, din care voi posta doar fragmentul care se refera la posibila alianta cu PD-L:



"Alianţa electorală şi relaţia cu PDL


Conform HOTĂRÂRII GUVERNULUI nr. 985 din 27 august 2008, privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2008, astăzi, 7 septembrie, este ultimul termen la care se pot înregistra alianţele electorale.



Nu se va înregistra nici o alianţă din care să facă parte PNŢCD, deoarece liberalii au refuzat-o politicos (Tariceanu mi-a promis ca va incerca să-şi convingă biroul politic, dar nu au avut şedinţă până azi, la expirarea termenului – ceea ce el ştia joi, când îmi promitea.), iar democraţii nici nu au vrut să audă. Ca să fiu foarte clar: încă înainte de congresul extraordinar, am încercat să-l contactez pe Boc, la primăria Clujului. A refuzat întâlnirea, transmiţându-mi un mesaj de simpatie, dar şi “regretele sale”, pentru că PDL avea deja o decizie fermă de a merge singur în alegerile din această toamnă. Ba mai mult, Boc mi-a transmis că nu vrea nici măcar să ne întâlnim, pentru ca nu cumva să transpire ceva prin presă şi să se pornească zvonurile. Nu ne-am putut întâlni nici după congres.



Deşi ştiam aceste lucruri, m-am pronunţat permanent pentru o posibilă alianţă electorală, nu numai cu PNL, ci şi cu PDL, în principal din două motive:



Ca să transmit un mesaj către PPE, care susţine (firesc) colaborarea dintre partidele membre în PPE şi să mă delimitez şi în felul acesta de Milut, care a aruncat în aer toate punţile cu PDL. Şi:
Ca să creez liberalilor impresia că avem o alternativă, deoarece – câtă vreme fuseseră declaraţi de către Miluţ ca fiind singurul partener acceptabil – ne-au “oferit” doar posibilitatea de a lucra, cu oamenii şi banii noştri, pentru partidul lor. Propunerea lor a fost respinsă de o majoritate a PNŢCD, care a blocat-o organizând congresul extraordinar şi hotărând ca partidul să participe la alegeri, fie prin forţe proprii, fie într-o alianţă electorală, fezabilă doar cu PNL sau cu PDL. După cum vedeţi, nu i-am “speriat”.


Consecutiv, PNŢCD va merge singur în alegerile generale; dacă va putea."
- spune Radu Sarbu


Cum analizati "acuzatiile" si "explicatiile"? Cu ce s-a inselat Doina Cornea in cele afirmate, asa cum a fost acuzata? Ce e neadevarat sau neclar in ceea ce a spus?
Acum, cand e intr-o situatie critica, cand zilele poate ii sunt numarate, si orele, sau clipele, si ar trebui sa ne rugam sa reziste, ma intreb si eu daca oameni ca Milut sau Radu Sarbu, sau altii care isi tot disputa (de data asta chiar in justitie) PNTCD-ul asta amarat ajuns la valoarea unui procent, chiar au inteles valorile morale pentru care au luptat Corneliu Coposu sau Doina Cornea si stiu ce inseamna "coloana vertebrala". Cu Milut ne-am cam lamurit. Dar dumneata, domnule Sarbu, ai "vreun crez, vreo conduita"?

6 comentarii:

Anonim spunea...

Era evident ca nu se putea pune problema unei aliante, atat din partea PDL cat si din partea PNTCD.(mi se pare o naivitate socanta sa ai alte asteptari cand ori si cine stie ca din nefericire PNTCD astazi este o gaura de potential in perspectiva oricarei aliante)

Pe mine m'a frapat fragmentul "şi să mă delimitez şi în felul acesta de Milut, care a aruncat în aer toate punţile cu PDL". Pai pt mine asta e unul din putinele lucruri care'l faceau pe Milut eligibil. Intelesese factorul cel mai nociv din politica romaneasca si se delimita de el. De la Radu Sarbu aflam insa ca a'ti lua riscul si a te delimita prin "taierea puntilor de PDL" este un mare defect ce probabil se cere reparat. Asteptarile noastre privind pozitia ferma si mai ales directia ei sunt complet iluzorii.

Lasand la o parte amatorismul evident ("nu i'am speriat"), remarc lipsa de viziune si mai ales neintelegerea pericolului ce'l reprezinta demagogia si populismul lui Basea+PDL asupra polului de dreapta cel putin , daca nu chiar asupra democratiei romanesti.

Anonim spunea...

Multa sanatate Doamnei Cornea. Stiu ca n'o incalzeste chiar deloc, insa a avut si de data asta dreptate. Din pacate.

Lilick Auftakt spunea...

@Bogdan

Tu intelegi foarte bine. Si simti. Uneori e o povara sa stii ca ai intotdeauna dreptate.

Anonim spunea...

la primul mesaj corect este: "atat din partea PDL cat si din partea PNL"

Anonim spunea...

Fugit ireparabile tempus...sanatate ii doresc. Iar se anunta o perioada grea : Doina Cornea, Fanus Neagu, Stefan Iordache. Trist

Anonim spunea...

L, regret că am găsit postarea ta abia acum. Greşeşti profund. Dacă asta te poate convinge cu ceva, să ştii că şi pe mine mă iubea doamna Cornea şi mă apăra, până la un moment dat, prin 2003 sau 2004, când a început să mă repudieze. Nu la modul public, e adevărat, ci între cunoştinţe comune. Cineva, nu ştiu cine, i-a turnat otravă în urechi şi chiar această doamnă minunată s-a lăsat otrăvită. În privinţa lui Radu e şi mai nedreaptă. Pentru că pe el îl cunoaşte de vreo 30 de ani, practic, i-a urmărit viaţa pas cu pas. Şi e regretabil că s-a putut lăsa dusă de nas chiar de securiştii care i-au mai otrăvit viaţa şi pe vremea lui Ceauşescu. Pe vremea aceea, lupta cu ei. Acum, le-a dat crezare. :(

Noroc că Dumnezeu ne-a ajutat să-şi revină!